Am apucat să spun deja că
sentința nr. 135
din 24.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.
301/42/2025, e absurdă, greșită, nelegală (cum, de altfel, a observat mai toată
lumea).
Prin această hotărâre, a
fost anulată și suspendată Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 32
din 6 decembrie 2024, prin care s-a anulat “întregul
proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în
baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor
pentru Președintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.
1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor
necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024”.
Totodată, s-a dispus: “Procesul electoral pentru alegerea
Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să
stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României, precum și un
nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare”, precizare
inutilă, dar care a generat toate dilemele de după suspendarea sa.
Asta era în 24 aprilie.
Ziua următoare, 25 aprilie, aveam deja hotărârea din recurs, respectiv Decizia
nr. 2198/25.04.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în
rejudecare, s-a admis excepția necompetenței generale a
instanțelor judecătorești și au fost respinse cererile de suspendare, respectiv
de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie
2024 (ca
inadmisibile, precizare uitată în minută; mai sunt unele chestiuni de tehnică
de scriere a minutei pe marginea cărora se pot face observații, dar nu e scopul
acestui material). Singura discuție mai serioasă care se punea în recurs ar fi
pe care dintre excepții trebuia instanța să se pronunțe mai întâi.
De fapt, toate astea s-ar
fi petrecut în cursul zilei de 25, atunci fiind “motivată” hotărârea de la
Ploiești.
E la fel de rău înn recurs
cum a fost și la prima instanță. Completul de recurs a ignorant legea exact ca și
completul de fond; complet. Parodie de justiție, de ambele părți.
Deci e vorba despre o
hotărâre pronunțată azi, motivată mâine și în aceeași zi casată.
De principiu, dosarul se
înaintează instanței superioare după împlinirea termenului de recurs pentru
toate părțile, termenul fiind de 15 zile. Și reclamanta putea face recurs,
chiar dacă a câștigat, cel puțin un recurs la considerente. Dar nu i-a fost
acordată această posibilitate, ea a pierdut dreptul provizoriu câștigat fără ca
măcar să afle. I s-a ignorant și dreptul la apărare, manifestată în
întâmpinare. Nu neg că putea fi citată, trimițându-se un agent procedural la
locuința ei din Ploiești sau de unde e, dar cum putea ajunge – pentru a se
apăra – în aceeași zi la București? Și cum putea lectura și răspunde
recursului, pe loc? A fost privată de dreptul la întâmpinare.
În intervalul ăla de câteva
ore au declarat recurs atât Curtea Constituțională a României, cât și Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (precum și o persoană fizică, aflătoare în
treabă…), iar acele recursuri ar fi trebuit comunicate. Cum?
Mai mult, dosarele se mută
între instanțe cu poșta secretă (operată de SRI; mda, serviciul de informații
mută corespondența și dosarele între instanțe), care nu merge pe loc, ci a doua
zi cu un borderou cu toată corespondența. Nu are cum ajunge la București în
aceeași zi, decât cu intervenții la șefimea SRI, din partea șefimii din justiție.
Totul indică caracterul de
paradă, de aparență, al justiției, inexistente, și psihopatia generală de care
e cuprins sistemul judiciar. În realitate, legea nu contează, au demonstrat-o
ambele instanțe. Ceea ce contează sunt jocurile de culise…
