Se afișează postările cu eticheta pensii speciale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pensii speciale. Afișați toate postările

vineri, 20 octombrie 2023

Ce sunt pensiile speciale?


Foarte pe scurt, sunt pensiile derogatorii de la regulă. Există o regulă generală care se aplică tuturor pensionarilor și există câteva regimuri de excepție, cu reguli proprii, speciale, injuste și neconstituționale.
Regula generală, regimul general, al tuturor, este cel în sistem contributiv. Aceasta înseamnă, în principal, că nivelul pensiei, suma din decizia de pensionare, se calculează printr-o formula bazată în exclusivitate pe contribuțiile la asigurări sociale plătite de-a lungul stagiului de cotizare.
Pensiile speciale sunt toate cele care stabilesc o pensie altfel decum ar fi rezultat prin formula de calcul aplicabilă majorității înșelate, țepuite. Aceste pensii se calculează, exemplificativ, ca 85% din ultimul salariu (“venit net”) BRUT (de-aia sunt mai mari ca salariul net!) în cazul magistraților, ca media ultimelor șase salarii nete (în cazul militarilor și polițiștilor) etc.
Există așadar două categorii de pensii: 1. pensii obișnuite, pe regula generală, și 2. pensii speciale, care derogă de la regula generală.
Sunt trei elemente care definesc pensia: stagiul de cotizare, vârsta de pensionare și modul de calcul al pensiei. Pentru pensiile obișnuite, normale, aceste trei componente ale sistemului de pensionare sunt: 35 de ani stagiu de cotizare, 65 vârstă minimă de pensionare, calculul cuantumului pensiei în sistem contributiv, adică exclusiv în funcție de contribuții, după aceeași formulă unică.


Se vehiculează așa de mult propaganda specialilor, mai ales a militarilor (inclusiv jandarmilor), încât unii naivi înșelați, români furați de stat și speciali, au ajuns să creadă că pensia lor nu e specială. Inclusiv Alianța pentru Unirea Românilor, important partid parlamentar, și-a trecut pe Facebook că nu consideră pensiile militarilor și polițistilor ca fiind speciale. Sunt speciale toată ziua, iată de ce:
Militarii/polițiștii se pensionează mult înainte de 65 de ani, cu un stagiu de cotizare mult mai mic de 35 de ani, iar pensia lor se calculează altfel decât în funcție de contribuții (după un reper gen media ultimelor 6 salarii sau ceva similar). Sunt pensii speciale tipice, nici un dubiu în această privință. Că și-o intitulează pensie “de serviciu” (care a cam constat în plimbat hârtii administrative – și șparlit de la intendență - toată cariera lor...) e doar o denumire, un zero. E adevărat că atât ei, cât și ceilalți pensionari speciali din alte domenii, plătesc contribuții la asigurări sociale, dar pensia nu li se calculează în raport de aceste contribuții (dacă s-ar calcula în raport de ele, ar fi o pensie mult mai mică). Să nu ne lăsăm, așadar, înșelați de propaganda lor (sau a altor “speciali”)!
Trebuie să fim atenți și la alte tehnici de dezinformare: denumirea pensiei (de serviciu), faptul că se rețin contribuții la asigurări sociale. Intitularea unei pensii ca fiind “de serviciu” nu trebuie să ne deruteze, e o dezinformare, o minciună. Evident că nici o pensie specială nu se denumește “specială”, ci își pun nume de camuflaj. Caracterul special al pensiei se analizează în funcție de cele trei criterii, nu de denumirea pe care categoriile de auto-favorizați și-o dau rezultatului jafului bugetar. Tot astfel se vehiculează sintagma de “impozit pe partea de necontributivitate”, ca și cum, per a contrario, ar exista o parte de “contributivitate” într-o pensie specială. Nu există o atare parte, faptul că auto-favorizații platesc contribuții nu înseamnă nimic, pentru că cuantumul sumei nu se stabilește în funcție de contribuții. În plus, nu se poate analiza influența contribuțiilor decât când stagiul de cotizare e complet, ceea ce nu se întâmplă în nici un caz.

sâmbătă, 4 mai 2019

Pensiile speciale, factor de fragmentare antagonică a societăţii


Foarte bun articolul lui Alexandru Amititeloaie, Pensiile speciale, factor de fragmentare antagonică a societăţii, din “Lumea” nr. 4/2019, p. 103-107, preluat transcris în format electronic din “Jurnal de Neamţ”.
Corectă, mai ales, este definiţia pe care o dă autorul pensiilor speciale: “pensii speciale, pensii stabilite prin derogare de la principiul contributivităţii”. Aceasta este într-adevăr definiţia pensiei speciale, pe care este bine să ne-o amintim permanent, în condiţiile în care un partid dubios, PMP (Partidul Mişcarea Populară), disociază într-un mod pervers pensiile nealiniate contributiv în pensii “speciale” (rele) şi pensii “de serviciu” (chipurile bune, zic ei), în scopul evident de a proteja componenţii aparatului de represiune al statului român, gata oricând să-şi gazeze în stradă proprii cetăţeni.
Iată întreg paragraful: “Pe de altă parte, justificarea pensiilor speciale este una falsă şi imorală. Se invocă  frecvent că anumite categorii profesionale date fiind condiţiile grele de muncă şi riscurilor la care se expun, ar merita pensii speciale, pensii stabilite prin derogare de la principiul contributivităţii. Este vorba de militari, magistraţi, aviatori etc. Iată ce motivaţie doar de prostit lumea, pentru că în realitate acest statut privilegiat s-a extins şi se extinde la tot felul de categorii profesionale, exclusiv după calcule politice”.

Articolul integral:

"Populaţia unei ţări, numită şi societate, constituie componenta cea mai importantă a unui stat, alături de teritoriul pe care ea trăieşte şi puterea care o diriguieşte. De aceea, tăria unui stat, vitalitatea sa sunt dependente, într-o proporţie covârşitoare, de nivelul calitativ ai populaţiei, înţelegând prin aceasta starea ei de sănătate, echilibrul şi armonia dintre generaţii, nivelul de instruire, educaţie, civilizaţie, cultură şi calificare profesională, ataşamentul faţă de valorile etnoculturale care o definesc şi, nu în ultimul rând, credem noi, fără a epuiza paleta largă a acestor elemente definitorii, coeziunea şi unitatea internă sub auspiciile unui scop comun – veşnicia neamului de care aparţine. Fără a nega diversitatea firească, naturală a societăţii, este lesne de înţeles că supravieţuirea şi dezvoltarea ei n-ar fi posibilă fără aportul unor factori de coeziune, care se cer stimulaţi şi cultivaţi pentru ca acea societate, naţiune, popor sau oricare formă de comuniune să aibă viitor.
Este lesne de înţeles că o populaţie nu-şi poate dobândi un nivel calitativ superior într-un timp scurt. Stimulentele sale, enumerate mai sus, nu acţionează instantaneu, efectele lor se produc după lungi perioade de timp, într-o conjugare fecundă a tuturor. De aceea, astfel de proiecte ar trebui ferite de subordonare politică, pentru că mandatul politic este scurt şi croit după interesele limitate şi egoiste ale celor ce-l adjudecă. Numai în măsura în care un astfel de proiect transcende diversitatea politică şi alternanţa la guvernare, iar puterea, indiferent de orientarea ei doctrinară, este obligată să-l includă în propriul program şi să-l urmeze cu fidelitate, credem noi c-ar putea produce efectele dorite şi aşteptate de fiecare generaţie.