1. Problema de drept care a preocupat deopotrivă jurişti şi profani în această perioadă o constituie identificarea eventualului fundament al reducerii salariilor, pensiilor şi asistenţei suportate din buget. Cred că un astfel de temei de drept există în privinţa salariilor bugetarilor (precum şi în cazul pensiilor speciale, nu şi în cel al pensiilor calculate în sistem contributiv – discuţia nu face însă obiectul prezentului articol) şi că a fost corect nominalizat de Guvern, care este însă în eroare cu privire la împrejurarea de fapt concretă care atrage incidenţa acestui temei.
Potrivit art. 53 din Constituţie:
“Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.
2. Art. 1 din Legea nr. 51/1991 defineşte siguranţa naţională ca fiind starea de ... echilibru şi de stabilitate ... economică ... necesară existenţei şi dezvoltării statului ... român.
Astfel, art. 53 din Constituţie şi-ar găsi aplicabilitatea sub aspectul securităţii (siguranţei) naţionale (cu obiecţiunea că această accepţiune este mult prea largă), însă termenii constituţionali trebuie interpretaţi în primul rând prin prisma propriului înţeles configurat de norme constituţionale, nu într-un mod tributar noţiunilor de nivel infraconstituţional. De aceea, prefer o altă abordare.
3. Extrăgând părţile pe care le consider pertinente ipotezei în discuţie, reţinem că restrângerea prin lege a exerciţiului (nu a înseşi existenţei) unor drepturi sau al unor libertăţi poate avea loc, dacă se impune, pentru, inter alia, prevenirea consecinţelor unui dezastru, iar restrângerea să fie aplicată în mod nediscriminatoriu.
4. Potrivit DEX 1998 (1), “DEZÁSTRU, dezastre, s.n. Nenorocire mare; catastrofă. Din fr. désastre”.
Înţelesul termenului dezastru este clar prin el însuşi, iar din faptul că legea constituţională nu distinge între diferitele feluri de dezastre impune interpretului să nu distingă nici el. Dezastru este o noţiune neutră în sine, dacă spunem dezastru economic sau dezastru natural nu există nici o nuanţă pleonastică în vreuna dintre întrebuinţări. Cel mai apropiat sinonim pentru dezastru este catastrofă, care, la rândul ei, poate fi şi economică.
Criza economică mondială are proporţiile unui dezastru. Potrivit guvernatorului Băncii Angliei, Mervyn King, este vorba despre cea mai gravă criză financiară din toate timpurile (2). La aceeaşi adresă web se găsesc cugetări similare în raport de criza economică sau componente ale acesteia din partea unor specialişti precum Ben Bernanke, Alan Greenspan, Paul Volcker, Nassim Nicholas Taleb, Marc Faber, John Whitehead, George Soros. Jose Manuel Barroso (3) crede chiar că actuala criză economică pune în pericol existenţa democraţiei în unele state europene, nemaivorbind de pericolul destrămării UE (Mario Monti (4)) sau dispariţiei euro (Angela Merkel(5)).
Situaţia României este chiar mai grea decât a altor ţări, bugetul fiind depăşit de efortul care i se pretinde. Pentru a nu ne pierde vremea cu truisme, citez doar un titlu din presa străină în perioada primului tur al prezidenţialelor de anul trecut: “Românii îsi aleg preşedintele pentru a ieşi din dezastrul economic”(6). Titlul reprezintă, practic, chintesenţa stării de lucruri.
5. Prin urmare, dezastrul poate fi şi economic, într-unul de acest fel se găseşte România. Este posibil, aşadar, ca în caz de dezastru economic să fie restrânse drepturi constituţional consacrate? Răspunsul depinde de natura dreptului în discuţie.
Tradiţional, bazic şi unanim recunoscut, drepturile şi libertăţile individuale se împart în anumite categorii (7), cea mai importantă distincţie fiind cea între drepturile civile şi politice, cel mai larg şi cu întâietate istorică acceptate, şi drepturi sociale şi economice. Dreptul la salariu este o componentă a dreptului socio-economic, complex, la muncă (aşa cum rezultă din chiar art. 41 din Constituţie), şi, deci, împrumută trăsăturile acestuia. Un drept constituţional de natură economică poate fi restrans în caz de dezastru economic, ipoteză care nu este însă valabilă pentru un drept civil sau politic (e. g., dreptul de a alege, dreptul de a fi ales), care nu poate fi restrâns pe motive economice.
Art. 53 nu impune ca restrângerea dreptului să fie temporară, ci doar proporţională (termen care poate avea într-adevăr şi o conotaţie temporală, care nu este însă obligatorie). Criza economică actuală a modificat definitiv regulile jocului; este posibil ca statul român să nu-şi mai permită vreodată costurile cu aparatul de stat la nivelul ultimilor doi ani. În privinţa justiţiei, raportul dintre venitul mediu net din sistem şi venitul mediu net pe economia naţională, precum şi cel dintre cel mai mare şi cel mai mic venit net din sistem sunt cele mai mari din Europa – nu mai pot fi susţinute. Aceasta este marja de manevră. În loc să strige patetic şi prin constucţii “interpretative” fanteziste (cu substratul şi sensul general de luaţi de la alţii, nu de la noi), actorii din sistemul judiciar ar trebui să se concentreze pe apropierea salariilor între începători şi cei de la vârf, precum şi pe reducerea mamutului instituţional – nimeni nu ar simţi dispariţia curţii supreme în forma actuală (care ar trebui restrânsă la rolul interpretativ, de unificare a aplicării legii, prin câteva persoane competente, în locul instanţei ordinare pentru aproape toate procesele din ţară), nimeni nu ar simţi dispariţia unei căi de atac (să rămână doar un recurs, devolutiv complet în fapt, în drept şi ca probaţiune).
6. Reducerea salariului nu afectează existenţa dreptului, ci doar exerciţiul acestuia. Dreptul la salariu rămâne neatins, însă limitele materiale în care acesta se exercită pot suferi modificări - pentru exerciţiul unui drept şi limitele acestuia, recomand orice curs bun de civil, partea de abuz de drept. Apreciez că măsura reducerii încă nu este proporţională cu situaţia care o generează şi că există încă justificări pentru reducerea suplimentară. Fără a antama deloc o discuţie sub acest aspect, doar cu titlu de părere personală, cred că în ultimii ani instanţele (nu fără un interes născut din similitudinea de situaţie, toţi judecătorii sunt litiganţi pe drepturi salariale) s-au dat peste cap să găsească presupuse drepturi băneşti ale funcţionarilor publici, ceea ce a atras o spirală de creşteri salariale (judiciară şi administrativă) nesustenabilă şi periculoasă, care cere o corecţie.
7. Aplicarea nediscriminatorie a unei măsuri de restrângere nu înseamnă un procent egal al reducerii. Veniturile mari puteau fi taxate progresiv şi se putea găsi o limită inferioară a salariului exceptată de la reducere, iar la fel se putea proceda şi în cazul pensiilor. Cred că s-ar fi dorit aceste lucruri şi că modul în care a fost concepută măsura a fost influenţat de o nejustificată stare de nesiguranţă sub aspectul receptării juridice a acesteia.
1 http://dexonline.ro/definitie/dezastru.
2 http://www.georgewashington2.blogspot.com/2010/05/mervyn-king-worlds-worst-financial.html.
3 http://www.dailymail.co.uk/news/worldnews/article-1286480/EU-chief-warns-democracy-disappear-Greece-Spain-Portugal.html.
4 http://www.telegraph.co.uk/finance/economics/6183857/EU-faces-existential-danger-from-economic-crisis.html.
5 http://pragcap.com/merkel-the-euro-is-in-danger.
6 Les Roumains élisent leur président pour sortir du "désastre économique": http://www.ladepeche.fr/article/ 2009/11/22/ 720846-Les- Roumains- elisent-leur- president- pour-sortir- du-desastre- economique.html.
7 http://en.wikipedia.org/wiki/Three_generations_of_human_rights.
duminică, 20 iunie 2010
sâmbătă, 12 septembrie 2009
Chestiunea indemnizatiei de crestere a gemenilor sau tripletilor
Pentru ca este o problema supusa atentiei publice zilele acestea, iata un extras dintr-o hotarare de-a mea din 2006 (mentinuta in recurs, cred ca a fost prima hotarare pe tara dedusa judecatii in recurs la ICCJ, in aceasta materie):
Analizând excepţia de nelegalitate invocată, Curtea reţine următoarele:
Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă.
Prin H. G. nr. 1.825 din 22 decembrie 2005 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, al căror art. 2, alineatele 1, 2 şi 3, este pus în discuţie în prezenta cauză.
Potrivit acestui text legal:„(1) Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(2) Alocaţia de stat pentru copii se cuvine pentru fiecare dintre copiii rezultaţi în urma primelor 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(3) În înţelesul dispoziţiilor alin. (1) şi (2) prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”.
Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în raport de care se solicită controlul legalităţii, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore.
Ca o problemă prealabilă s-a invocat de către pârâtul Guvernul României inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate care s-ar aplica numai actelor administrative ulterioare intrării în vigoare al Legii nr. 554/2004. Această susţinere este nefondată, însă chiar dacă ar fi reală, nu ar fi pertinentă speţei deoarece actul atacat este ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pasajele atacate cu excepţia de nelegalitate fraudează dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea între cetăţeni.
Potrivit acestui principiu, precum şi practicii CEDO în domeniu, între persoane aflate în situaţii identice sau analoage nu poate fi operată nici o discriminare.
Dacă s-ar admite ipoteza că indemnizaţia s-ar acorda nu pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare naştere, între nou-născuţi ar face distincţie după cum aceştia s-au născut dintr-o sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalităţii de tratament între aceştia.
Prin urmare, singura împrejurare prin care nou-născuţii ar beneficia de un tratament similar ar fi ca, fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizaţie.
O atare interpretare îşi găseşte sprijin chiar în dispoziţiile OUG nr. 148/2005, care nu distinge între primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore. Cu aceeaşi ocazie pot fi plasaţi sau adoptaţi doi sau trei copii, ceea ce nu împiedică acordarea drepturilor raportat la numărul lor şi nu la împrejurarea care dă naştere dreptului. Având în vedere acest fapt, precum şi că OUG nr. 148/2005 nu defineşte naşterea, nu se justifică o interpretare diferită pentru împrejurarea naşterii faţă de celelalte împrejurări generatoare ale drepturilor în discuţie, şi în cazul naşterii elementul de referinţă trebuind să fie numărul copiilor, iar nu cel al naşterilor.
În consecinţă, OUG nr. 148/2005 vizează doar de eo quod plerumque fit, în acest caz ipoteza cea mai frecventă fiind naşterea dintr-o sarcină simplă, ceea ce nu înseamnă că sunt excluşi copii proveniţi din sarcini multiple.
Trebuie remarcat că raţiunea legii, mai sus expusă, nu subzistă in privinţa concediului, care are în vedere vârsta copilului şi se acordă în funcţie de aceasta, neputând fi cumulate mai multe concedii în funcţie de numărul născuţilor.
Chiar dacă la acest moment HG nr. 1825/2005 a fost înlocuită de HG nr. 1.025 din 9 august 2006 pentru aprobarea aceloraşi norme metodologice, această împrejurare nu împiedică examinarea excepţiei, pe de o parte deoarece modul de soluţionare a conflictului de legi în timp revine instanţei fondului, care decide suveran căreia dintre cele două hotărâri succesive îi acordă prioritate, celei din momentul adoptării deciziilor administrative atacate sau celei din momentul pronunţării, iar pe de altă parte deoarece textul nou este identic cu cel în discuţie în prezenta cauză.
Faţă de cele de mai sus, instanţa urmează să admită excepţia şi să constate nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. 1, 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005, în privinţa definirii termenului de „naştere”.
Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă.
Prin H. G. nr. 1.825 din 22 decembrie 2005 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, al căror art. 2, alineatele 1, 2 şi 3, este pus în discuţie în prezenta cauză.
Potrivit acestui text legal:„(1) Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(2) Alocaţia de stat pentru copii se cuvine pentru fiecare dintre copiii rezultaţi în urma primelor 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredinţaţi în vederea adopţiei, adoptaţi sau aflaţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi pentru cei pentru care a fost instituită tutela.
(3) În înţelesul dispoziţiilor alin. (1) şi (2) prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii”.
Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în raport de care se solicită controlul legalităţii, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore.
Ca o problemă prealabilă s-a invocat de către pârâtul Guvernul României inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate care s-ar aplica numai actelor administrative ulterioare intrării în vigoare al Legii nr. 554/2004. Această susţinere este nefondată, însă chiar dacă ar fi reală, nu ar fi pertinentă speţei deoarece actul atacat este ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pasajele atacate cu excepţia de nelegalitate fraudează dispoziţiile constituţionale care consacră egalitatea între cetăţeni.
Potrivit acestui principiu, precum şi practicii CEDO în domeniu, între persoane aflate în situaţii identice sau analoage nu poate fi operată nici o discriminare.
Dacă s-ar admite ipoteza că indemnizaţia s-ar acorda nu pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare naştere, între nou-născuţi ar face distincţie după cum aceştia s-au născut dintr-o sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalităţii de tratament între aceştia.
Prin urmare, singura împrejurare prin care nou-născuţii ar beneficia de un tratament similar ar fi ca, fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizaţie.
O atare interpretare îşi găseşte sprijin chiar în dispoziţiile OUG nr. 148/2005, care nu distinge între primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, precum şi persoana care a fost numită tutore. Cu aceeaşi ocazie pot fi plasaţi sau adoptaţi doi sau trei copii, ceea ce nu împiedică acordarea drepturilor raportat la numărul lor şi nu la împrejurarea care dă naştere dreptului. Având în vedere acest fapt, precum şi că OUG nr. 148/2005 nu defineşte naşterea, nu se justifică o interpretare diferită pentru împrejurarea naşterii faţă de celelalte împrejurări generatoare ale drepturilor în discuţie, şi în cazul naşterii elementul de referinţă trebuind să fie numărul copiilor, iar nu cel al naşterilor.
În consecinţă, OUG nr. 148/2005 vizează doar de eo quod plerumque fit, în acest caz ipoteza cea mai frecventă fiind naşterea dintr-o sarcină simplă, ceea ce nu înseamnă că sunt excluşi copii proveniţi din sarcini multiple.
Trebuie remarcat că raţiunea legii, mai sus expusă, nu subzistă in privinţa concediului, care are în vedere vârsta copilului şi se acordă în funcţie de aceasta, neputând fi cumulate mai multe concedii în funcţie de numărul născuţilor.
Chiar dacă la acest moment HG nr. 1825/2005 a fost înlocuită de HG nr. 1.025 din 9 august 2006 pentru aprobarea aceloraşi norme metodologice, această împrejurare nu împiedică examinarea excepţiei, pe de o parte deoarece modul de soluţionare a conflictului de legi în timp revine instanţei fondului, care decide suveran căreia dintre cele două hotărâri succesive îi acordă prioritate, celei din momentul adoptării deciziilor administrative atacate sau celei din momentul pronunţării, iar pe de altă parte deoarece textul nou este identic cu cel în discuţie în prezenta cauză.
Faţă de cele de mai sus, instanţa urmează să admită excepţia şi să constate nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. 1, 2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005, în privinţa definirii termenului de „naştere”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)