Am debutat literar: mi-a aparut primul roman, “The Riviera Caper”

Debutul meu editorial s-a realizat in Vest, in limba engleza. Romanul este unul de aventuri si se intituleaza “The Riviera Caper”. L-am publicat sub pseudonimul Rhys Sterling (sugerat de IA). Actiunea se petrece pe Riviera franceza, scrierea facand parte din subgenul "caper" al genului "crime&mystery".

Iata rezumatul care se gaseste pe coperta cartii:
“On the sun-drenched edge of the French Riviera, chance is never accidental.
Jay Jones arrives in Southern France carrying little more than a backpack, a restless past, and a fierce desire for freedom. A former footballer, minimalist drifter, and reluctant law graduate, Jay is searching for a life untouched by debt, routine, and compromise. What he finds instead is Sophie Durant— an ambitious Nice-based lawyer whose ordered world collides spectacularly with his own when a roadside accident brings them together.
Their encounter ignites more than attraction. Against a backdrop of Mediterranean beauty, social inequality, and quiet disillusionment with modern life, their stories intertwine—two outsiders shaped by different systems, yet driven by the same hunger for meaning, independence, and adventure.
The Riviera Caper is a sharp, atmospheric novel about escape and reinvention, where romance meets social observation and idealism clashes with reality.
Moving from American highways to European coastlines, it explores freedom, class, ambition, and the seductive illusion of starting over.
Witty, reflective, and unapologetically human, this is a story about what happens when life veers off course—and why sometimes, that’s exactly where it’s meant to go”.
“Rhys Sterling is a lawyer from Cluj-Napoca, Romania, and The Riviera Caper is his debut novel”.
Romanul poate fi achizitionat de pe pagina de autor a editurii Europe Books. Se gaseste la link-ul: https://www.europebookstore.com/products/the-riviera-caper-rhys-sterling/

Capitolul al patrulea din “The London Job” by Regis Leon

Chapter 4

Jay wrote a short phone message to Sophie: “Please come to the beach house ASAP.” She replied immediately: “Can’t do, I am all caught up in work. But I can meet you in town or at my apartment in my lunch break, say two P.M.” “Two P.M. it is, then… Your place. See you there.”

In due time, Jay headed for the beach house as soon as he was released by Tanaka that morning. He took a shower and ate a huge breakfast. He felt somewhat refreshed afterwards. But he badly needed somebody to talk to. He couldn’t think straight and didn’t trust his ability to sort his thoughts out by himself. It was pretty shocking stuff he had to go through… Jay turned to Sophie as the only person whose counsel and aid he trusted. And she deserved to be warned and know about the danger directed against her.

On the way to Sophie, Jay wandered if he should alert the Meuniers. He decided against. Tanaka didn’t seem to hold a grudge against them. He just wanted to get back at Jay. His beef was entirely with Jay. And, unfortunately, Sophie, although she came into equation only as a means through which pressure could be applied on Jay.

Asupra unei probleme de procedură civilă de la concursul de admitere în magistratură

Prezint o problemă de procedură civilă care a figurat ca subiect la lucrarea scrisă din cadrul Concursului de admitere în magistratură, organizat în perioada 25 iulie 2024 - 27 martie 2025, soluționată greșit de comisia de elaborare a subiectelor (greșeală menținută și de comisia de soluționare a contestațiilor la barem).
Enunț:
“Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, reclamantul X, persoană fizicã, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Y (societate) declararea nulitãții contractului de vånzare a unui autoturism și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat autoturismul pentru uzul personal de la Y (societate care are ca principală activitate vânzarea de autoturisme) și ulterior a constatat existența în contractul de vânzare a unor clauze abuzive, contrare legislației privind protecția consumatorilor și care, fiind esențiale, afecteazä întregul contract.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat apărări de fond referitoare la caracterul legal al clauzelor indicate în cererea de chemare în judecată drept abuzive.
La primul termen de judecatã, reclamantul a invocate excepția de necompetență terítorială a instanței și excepția nelegalei reprezentări a pârâtului. În legătură cu excepția necompetenței teritoriale a instanței, X a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Botoșani, pe raza teritorială a căruia își are domiciliul reclarnantul, indicând în acest sens faptul cä are calitatea de consumator iar pãrâtul este profesionist.
În legătură cu excepția nelegalei reprezentări a pârâtului, reclamantul a arătat că pârâtul este reprezentat în proces de consilierul juridic al unei societăți terțe (respectiv societatea Z), iar nu de propriul avocat sau consilier juridic.
Cu privire la excepția de necornpetență teritorială, pârâtul a arătat că este competentä instanța de la sediul acestuia, adică Tribunalul București.
Cu privire la excepția nelegalei reprezentări, pârâtul a arătat că este reprezentat convențional prin consilierul juridic al societății Z (societate care are aceeași asociați ca și Y) și că acest lucru se justifică prin faptul că a încheiat cu aceasta un contract de mandat, cu respectarea formelor prevăzute de lege, care prevede reprezentarea convențională a societății Y de către societatea Z, la judecarea acestei cauze.
După punerea în discuția părților a celor două excepții, instanța a respins ca nefondată excepția de necompetență teritorială și a admis excepția nelegalei reprezentări a pârâtului Y, ambele invocate de reclamant, acordând termen în vederea asigurării legalei reprezentări a pârâtului Y.
După încuviințarea și administrarea probelor și terminarea cercetării procesului, instanța a acordat cuvântul părților asupra fondului, iar după închiderea dezbaterilor și deliberare a pronunțat o hotărâre prin care a respins cererea ca neîntemeiată”.
Cerință:
Indicați argumentat care este ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de reclamantul X la primul termen de judecată.
Soluție oficială:
“Ordinea de soluționare a a excepțiilor invocate de reclamantul X este următoarea:
mai întâi se soluționează excepția nelegalei reprezentări și apoi ce a necompetenței teritoriale a instanței. Această ordine este impusă de faptul că dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale.
(art. 248 alin. 2, art. 219 C. proc. civ.)”
Textele pe care se întemeiază soluția oficială:
- art. 248 alin. 2 C. proc. civ.
“În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”
- art. 219 C. proc. civ.
“Verificări privind prezentarea părților
(1) Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
(2) În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.”
Sunt exact textele care justifică soluția contrară celei care a fost (greșit) punctată.
A. Se citează în barem art. 219 NCPC. Acesta nu este pertinent în privința ordinii soluționării excepțiilor.
Textul alin. 1 impune doar efectuarea unor verificări, fără să prescrie nici o conduită pentru instanță în cazul în care în urma verificărilor instanța ar constata nereguli. (În măsura în care o instanță potențial necompetentă ar putea face verificările respective...). Totodată, textul nu specifică nici o regulă care să se refere la o eventuală prioritate între mai multe excepții.
Iar alin. 2 – nu prezintă nici cea mai mică relevanță.
B. Al doilea text citat în soluție ca temei al acesteia este art. 248 alin. 2 NCPC: „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc”.
Este exact textul legal care justifică o soluție opusă celei punctate. De altfel instanța reală din speță a procedat corect la examinarea cu prioritate a excepției necompetenței.
Art. 248 alin. 2 este singurul text expres care reglementează ordinea soluționării excepțiilor. În speță, efectele excepțiilor sunt: 1. Pentru necompetență – potențiala declinare și trimitere a dosarului, care este sustras de la judecata instanței necompetente; 2. Pentru viciu de reprezentare – înlăturarea reprezentantului nelegal. Fără îndoială, 1 primează fața de 2, are efecte mult mai puternice.
Interpretarea comisiei de elaborare se bazează pe o extrem de subțire “argumentație”: “dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu”… De ce? Contradictorialitatea înseamnă doar posibilitatea virtuală pentru parte de a-și spune poziția pe orice chestiune relevantă din proces, nu o obligație concretă a instanței de a-i lua apărările pe fiecare element pus în discuție. Dacă partea nu e prezentă, doar nu te duci să o aduci de acasă să își spună părerea…
În plus, toate dezbaterile trebuie să aibă loc “în contradictoriu” (ca posibilitate), nu doar cea asupra necompetenței teritoriale. Iar lipsa reprezentării nu înseamnă lipsa contradictorialității, problema se pune în discuția părților (chiar și în absența acestora!), ca posibilitate, virtual, cum am spus.
C. Mai există un argument: excepția de necompetență este singularizată ca prioritară în soluționare de un text neechivoc. Astfel, art. 132 alin. 1 NCPC spune că aceasta primează: „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, EA ESTE OBLIGATĂ SĂ STABILEASCĂ instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Textul demonstrează primatul (temporal) al excepției necompetenței.
D. Argumentul reductio ad absurdum. Soluția instanței trebuie să se aplice tuturor ipotezelor posibile, nu numai celei decupate extrem de părtinitor în favoarea unei interpretări prestabilite. Să părăsim ipoteza pârâtului și simplei sale reprezentări la termen și să ne situăm pe cealaltă poziție. Deci dacă nu întâmpinarea, ci cererea de chemare în judecată era – nu susținută – ci formulată (din nou, ipoteză identică din punct de vedere logic) – de un reprezentant nelegal? E același lucru, din perspectiva inversă, dar care trebuie să aibă aceeași soluție. Adică o instanța necompetentă ar putea să anuleze o cerere de chemare în judecată pe lipsa calității de reprezentant, ceea ce e absurd.
Deci, practic, se susține că o instanța necompetentă poate anula o cerere de chemare în judecată. Absurdum.
E. Nu există nici o cerință ca o parte să fie reprezentată în proces și încă legal reprezentată. Partea poate să nu fie reprezentată deloc. Nereprezentarea legală (pentru susținere) este identică cu nereprezentarea la faza de susținere. Idem est non esse et non probari. E același lucru ca partea să nu fie reprezentată sau reprezentantul să nu-și poată dovedi calitatea. Sunt ipoteze din punct de vedere logic egale și de același fel. Pe linia de gândire a baremului și pentru consecvență, instanța ar trebui să procedeze la fel și cu partea nereprezentată la susținere (deloc) tocmai pentru a asigura o dezbatere „în contradictoriu”, care „implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale” (?!). Deci instanța va soma pârâtul nereprezentat să își asigure un reprezentant legal instituit? E exact același lucru și e, din nou, absurd.
F. În accepțiunea baremului, nu există nici o altă excepție care să primeze legalității reprezentării procesuale, pentru că, chipurile, toate trebuie „trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale”. Este o descoperire epocală, fără îndoială...

Cum să găsim puţin sens în haosul deciziilor lui Trump

Recunosc, e greu, pentru că abilitatea lui Trump de a reveni constant asupra propriilor decizii contrazice orice încercare de raţionalizare... Dar, totuşi, per ansamblu, America nu are neapărat reacţiile isterice şi emoţionale pe care comentatorii români i le atribuie în mod gratuit. Vorbim de cea mai mare putere mondială, ale cărei decizii sunt circumscrise dezideratului de păstrare a acestui statut şi de sporire a puterii. Atât. Restul sunt texte de propaganda, nimic mai mult. Americanii au următoarele provocări şi direcţii de acţiune (doar primele trei sunt esenţiale), constant de câţiva ani până şi sub senilul Biden şi administraţia democrată catastrofală:
1. America şi China. SUA aşteaptă ca bomba demografică chineză să termine cu totul economia respectivă. După calculele lor, chinezii nu au cum se salva şi în curând imensele capacităţi de producţie chinezeşti vor rămâne neocupate cu muncitori. De aici vine disperarea chineză de a implementa cât mai rapid soluţii de robotică şi automatizări, ceea ce nu ar trebui să fie suficient pentru a suplini penuria de muncitori şi nu ar putea contracara o eventual acţiune americană de îngreunare a exporturilor (um sunt recentele taxe vamale).
2. America şi Asia de Sud-Est. Ca urmare a acestei decuplări de China, SUA va trebui să îşi mărească semnificativ (mai mult de dublu) capacităţile de producţie pentru a prelua furnizarea de bunuri, partea de ofertă care va rămâne neacoperită de China. Acest proces este în plină desfăşurare dar unii estimează că nu se va putea realize efectiv înainte de 2100. De aceea atenţia SUA se îndreaptă hotărât spre Asia de Sud-Est, de unde speră să apară noi furnizori (Thailanda, Indonezia, Vietnam, Malaezia, alături de exportatoarele tradiţionale din zonă), care să preia golul lăsat de chinezi.
3. America şi Israel. Din motive de fundamentalism biblic cu care noi nu rezonăm şi nu le pricepem cum apar în conştiinţa americană, dar care există totuşi, SUA sunt calate pe protejarea nelimitată a Israelului ceea ce le fixează pe această zonă în mod permanent. În acest interes intră şi statele arabe.
4. America şi restul lumii (la nivel de atenţie periferică, marginal, neprioritară, indiferentă). Americanii au devenit recent independenţi energetic prin revoluţia tehnologiei de “fracking”, sunt cei mai mari producători agricoli mondiali (independenţă alimentară) şi au moneda mondială; plus o populaţie numeroasă şi înstărită şi o economie robustă per ansamblu. Nimeni altcineva nu se apropie de astfel de condiţii favorabile.
SUA vrea să îşi sporească legăturile cu America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, şi să ajute Europa să cadă mai repede, un continent cu probleme demografice destul de mari (Germania e fără scăpare, ca şi China), de unde au nevoie să fure industrii ca să suplinească ruptura de China (eforturile de separare a industriei europene de energia ieftină şi constantă rusească nu au neapărat motivaţia de pedepsire a ruşilor, cât pe cea de falimentare a producţiei industriale europene – mai ales germane – pentru a obliga firmele respective să se mute în SUA, cum multe au făcut-o deja, unde au energie ieftină şi piaţă de desfacere asigurată), un continent cu o atitudine nepotrivită faţă de singura ţară (Rusia) care ar putea într-un acces şi o conjunctură nefericită să oblitereze supremaţia americană odată cu întreg globul, un continent care se amestecă cu lecţii pseudo-morale şi operaţiuni subversive în interiorul Americii (susţinerea administraţiei Trump pentru Călin Georgescu nu vine dintr-o notorietate a acestuia sau din vreo calitate intrinsecă respectivului, ci pentru juxtapunerea cu situaţia lui Trump atacat intern şi dinspre europeni ca fiind un presupus agent rusesc). Pe scurt, europenii sunt percepuţi ca nişte leneşi vocali şi belicoşi, în plină pauperizare şi care nu-şi văd de propria decădere ci vor să-i ia continuu la rost pe cei care chiar contează.

Pentru cine se fraudează concursul de admitere în magistratură?

Bineînțeles, problema din aceste rânduri trebuie (încă) pusă într-o lumină ipotetică. Dacă există o fraudă în derulare la concursul de admitere în magistratură (25 iulie 2024 - 27 martie 2025), se face pentru cineva anume. Am putea să știm cu precizie doar dacă am avea acces la date care ne lipsesc și de care CSM ține cu dinții (decalajul în timp față de momentul respectiv este cauzat de demersurile multiple de intrare în posesia informațiilor necesare). Însă suspiciunile au o bază considerabilă.

La data de 13 august 2024, pe site-ul CSM a apărut următorul anunț nesemnat:

“Având în vedere problemele tehnice survenite în cursul procedurii de înscriere la concurs prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii la adresa https://csmapp.csm.ro, semnalate în cursul zilelor de 12 și 13 august 2024, pentru a acorda posibilitatea înscrierii tuturor persoanelor care doresc să participe, termenul de înscriere se prelungește până la data de 19.08.2024 inclusiv.

Totodată, menționăm că în cazul persoanelor care nu au acces la internet sau nu dispun de mijloace tehnice pentru a realiza transmiterea documentelor în format online, precum și în cazul în care platforma informatică nu funcționează, cererile pentru înscrierea la concurs împreună cu actele necesare înscrierii se vor depune, personal sau prin mandatar cu procură specială, în același termen (19.08.2024), la orice tribunal sau, după caz, parchet de pe lângă tribunal”.

Ceva nu sună bine în acest anunț. Dacă exista o atare problemă, ajungea o prelungire de o zi – două. Să zicem două, pentru simetrie. Două zile cu (presupuse) probleme, două zile de (echitabilă) prelungire.

Dar prelungirea s-a făcut prin adăugarea a șase zile. De ce atât de mult? Să dea cuiva timp suficient să-și constituie dosarul de concurs? (Că e ceva de umblat, durează câteva zile bune). Dacă aveai dosarul gata și nu reușeai în cele două zile presupus problematice, reușeai fără îndoială în prima zi de funcționare a platformei. Sau, cel mult, în a doua zi.

Nota bene: nu era o penurie de candidați, ci dimpotrivă (aspect verificat și verificabil în continuare). Iar “nefuncționarea” platformei electronice putea foarte bine a fie auto-provocată.

Acest anunț modifică un calendar aprobat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre. Este de principiu că modificarea unui act administrativ se face de emitentul acestuia, printr-un act similar. Nu există în acest caz.

În urma unor diligențe, am aflat decidentul ar fi “comisia de organizare” care “a decis publicarea unui anunț privind prelungirea perioadei de înscriere”. Deci nu emitentul actului și-a modificat actul, ci altcineva a făcut-o.

Mai departe. Comisia de organizare este un organ administrativ. În lipsa unor prevederi contrare, toți membrii au un vot egal, iar adoptarea “deciziei” se face cu vot majoritar. Fugitiv am numărat 108 membri ai comisiei, fără să pretind acuratețea numărătorii, pe care o puteți verifica singuri (lecturând, în același timp, și interesanta componență a comisiei) pe site-ul CSM. Oare cum a votat domnul fochist? Dar domnii șoferi? Doamnele îngrijitor au fost de acord? Unde s-a ținut “ședința” organului administrativ în care hotărârea a fost adoptată? La așa comisie numeroasă, păi a trebuit spațiu, nu glumă… Cine i-a convocat? Secretarul general al CSM, Andreea Uzlău, și directorul INM, Simona Camelia Marcu, ca președinte și vicepreședinte de comisie? În ce modalitate?

Problema (teoretică) se complică pe măsură ce este privită mai îndeaproape. Sunt date care trebuie să fie cunoscute: 1. câți candidați s-au înscris în perioada “prelungită”? 2. câte “semnalări” de eventuale defecțiuni tehnice ale aplicației de concurs, în ultimele două zile ale termenului de înscriere, au avut loc, cui au fost adresate, la ce dată fiecare și în ce formă?

CSM spune: nu se dețin date (?!) despre numărul de candidați s-au înscris în perioada "prelungită"; presupusele semnalări de dificultăți tehnice ale aplicației de concurs ar fi fost efectuate atât telefonic, cât și în sistem de ticketing pe email, care s-ar afla colectate într-un inbox central, unde nu se găsesc însă prelucrate separat pe categorii de concursuri sau examene.

Poziția CSM este greu de crezut și inexplicabilă într-un registru obișnuit, de regularitate a procedurii administrative. Evident, puteau fi ușor identificate după dată (12 și 13 august 2024), semnalările, iar candidații peste termen, cu atât mai ușor.

Dacă există 5 înscrieri, de ce nu s-a specificat? Nu era nici o problemă. Dar dacă există una singură? Atunci avem o problemă, este vorba despre o modificare cu dedicație și putem să punem întrebarea (mai mult decât ipotetic): pentru cine se fraudează examenul de admitere în magistratură?

Tot astfel, dacă era 10 semnalări de nereguli, sau 7 sau 4, de ce e un secret? Dar dacă nu era nici una? Dacă există un singur candidat, “cu dedicație”, a cărui întreg dosarul de concurs, sau parte a acestuia, e ulterior datei limită (cea inițială, reală)? Dacă însă nu a fost o semnalare efectuată regular, ci o “pilă” pusă verbal sau telefonic sau în alt mod similar:

“Auzi, al lui cutare vrea și el să dea examenul, dar nu a apucat să-și facă dosarul. Hai să-l ajutăm…”

“Păi e ușor, că doar ne știm cu de-astea.”

Problema e că sprijinul pentru al lui cutare sigur nu se oprește aici. Al lui cutare este dus de mână până la capăt și parcat la locația pe care și-o cere. Că nu-l putem supăra pe cutare…

Din păcate, se naște întrebarea dacă nu cumva este vorba despre o întreagă rețea, cine știe câte cazuri de aparținători de cutare acum și anterior? Cine să fie cutarele de acum?

The proof is in the pudding. O expresie englezească care ne spune că, uneori, adevărul poate fi identificat empiric. Adică, “pe văzute”. În cazul de față ar însemna că al lui cutare să fie un candidat atât de imposibil încât toți vor înțelege că a fost o fraudă, iar când vom putea pune o față budincii teoretice, adevărul să fie ușor vizibil. Cine o fi candidatul-budincă? 

Din nou despre proiectul "The Riviera Caper"

Revin asupra subiectului cărții de aventuri pe care o scriu în engleză și care poate fi accesată – gratuit – pe Substack. Am ajuns la 8 capitole publicate cu un total de 12.000 de cuvinte, din cele 40 preconizate, care ar trebui să însumeze cel puțin 60.000 de cuvinte. Prin urmare, a cincea parte din roman există deja.

Pe scurt, este vorba despre recuperarea unei brățări bizantine pierdute sau furate, printr-o lovitură îndrăzneață (specifică subgenului literar “caper”), la limita legii sau chiar dincolo de aceasta. Acțiunea se petrece în sudul Franței, pe Riviera franceză. Jumătate din carte va fi dedicată descrierii personajelor principale și enunțării problemei, cealaltă jumătate încercărilor de soluționare a problemei și succesului (lovitura propriu-zisă).

Bineînțeles, romanul este momentan într-o formă de primă scriere, draft, și necesită încă editare (corectură), dar nivelul e acceptabil din punctul meu de vedere și nu va suferi mari modificări. Nu vor fi schimbări în firul epic, ci doar corijări de stil, gramatică și exprimare. Ca o curiozitate, în cazul autorilor de limbă engleză (nu știu românii cum procedează), corectura/editarea se face îndeobște de către alte persoane.

Cartea în curs nu a fost încă promovată în nici un fel, activitate care va avea loc probabil după ce trec de jumătatea lucrării.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (XIV)

Prin Ordonanţa din 5 mai 2022 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a şasea), pronunţată în cauza C-346/21, în procedura ING Luxemburg, Curtea a declarat că:

“1) Art. 8 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că impune ca destinatarul unui act judiciar care trebuie comunicat sau notificat într-un stat membru să fie informat, în orice circumstanţe, prin intermediul formularului tip ce figurează în anexa II la acest regulament, asupra dreptului său de a refuza primirea acestui act, inclusiv atunci când actul este însoţit de o traducere într-o limbă înţeleasă de destinatar sau în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale locului în care trebuie să se efectueze notificarea sau comunicarea.
2) Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale care prevede nulitatea notificării unui act judiciar într-un alt stat membru în cazul în care ea s-a efectuat fără ca destinatarul acestui act să fi fost informat, prin intermediul formularului tip ce figurează în anexa II la acest regulament, asupra dreptului său de a refuza primirea actului respectiv atunci când nu este redactat sau nu este însoţit de o traducere în una dintre limbile indicate la art. 8 alin. 1 din regulamentul menţionat, indiferent dacă această reglementare naţională stabileşte sau nu un anumit termen destinatarului pentru invocarea acestei nulităţi”.
Considerentele ordonanţei sunt disponibile pe curia.europa.eu numai în limbile franceză şi portugheză.

Dimpotrivă, CFR trebuia să beneficieze de acel penalty

Se trece mult prea uşor peste faza din ultimul minut, la care arbitrul Colţescu acordase deja lovitură de la 11 metri.

Poza e luată de pe gsp.ro, unde are legenda “Marins atinge mingea centrată de Yuri, apoi îl atinge și pe Janga, aflat deja în plonjon”.

Rezumă perfect paradigma care ni se serveşte, chiar şi cu un talent propagandistic manifest. Acestea sunt ideile care construiesc varianta primită de-a gata, dar deja larg îmbratişată de cei care se învârt în jurul fotbalului. Din păcate, până şi poziţia lui Dan Petrescu postată pe pagina de Facebook a clubului (prin link către Youtube) converge înspre narativul oficial, gen: nu am văzut încă faza, dar aud că e corectă decizia arbitrului. CFR 1907 Cluj se lasă furată de data aceasta, din motive obscure. Poate că ignorarea lui Hagi de către Dan, la final de meci, e versiunea reală, autentică, corectă, a ceea ce antrenorul crede despre arbitrajul lui Colţescu, nu vorbele de complezenţă promovate, surprinzător, de chiar clubul furat. Măcar finanţatorului clubului a spus lucrurilor pe nume: au fost furaţi ca-n codru.

Paranteză: cel mai puţin interesează cine “merita” victoria. Fotbalul se joacă pentru un premiu, punctele care se acordă, în baza unui set de reguli care nu cer spectacol, joc bun sau orice alt artificiu. Partizanii deciziei VAR apelează şi acum la această diversiune: Farul a fost mai bună, Farul merita să câştige, Farul joacă fotbal, CFR nu. Problema e dacă în limitele regulilor CFR trebuia să aibă ocazia de a echilibra rezultatul. Concluzia mea este că avea acest drept, drept care i-a fost furat “pe faţă”, deschis, fără jenă. Iar dacă echipa pe care Hagi şi-o arogă ca “patron” (fără să pună nici un ban din propriul buzunar, ca o primadonă dezacordată şi hrăpăreaţă de bun public ce e) pe banii noştri, ai tuturor, chipurile joacă bine, păi nu aţi văzut fotbal... Mediocritate poleită din vorbe, la fel ca auto-“regalitatea” lui Hagi.

*

“Marins atinge mingea centrată de Yuri, apoi îl atinge și pe Janga, aflat deja în plonjon” este o sumă de trei premise, toate mincinoase, în sprijinul concluziei apriorice, prefabricate, că decizia de anulare a loviturii de pedeapsă ar fi justă. Iată-le: 1. “Marins atinge mingea centrată de Yuri”; 2. “apoi îl atinge și pe Janga”; 3. “aflat deja în plonjon”.

“Marins atinge mingea centrată de Yuri”

Jucătorul de la Farul era pe călcâie, dezechilibrat, deşi nu e foarte clar poate că atinsese foarte uşor mingea, dar o pierduse deja, a dat mai mult pe lângă. Oricum, nu avea nici un control asupra mingii, nu a reuşit să o degajeze, nu a reuşit să producă un efect util asupra mingii şi era deja o situaţie de balon liber, complet în afara vreunui control propriu şi urmărit hotărât de jucătorul CFR-ului, pe care l-a împiedicat decisiv.

VAR rupe pe bucăţi statice o fază dinamică, dar chiar şi în condiţiile astea nu există nici o justificare pentru refuzarea loviturii de pedeapsă. Fotografia gsp.ro, pe care ei ne-o livrează cu legenda inversă, arată tocmai că mingea era în afara razei de actiune a jucătorului Farului.

Iar că a reuşit o atingere minimă, o mângâiere întâmplătoare, fără efect, a mingii, nu înseamnă în nici un caz că a jucat-o sau că a lovit-o şi nici măcar că a atins-o, cel puţin nu cu sens, coerent şi intenţionat. Mingea era liberă, Janga o ataca, era a lui. Şi a atacat-o decis. Pâna a fost împiedicat.

“Apoi îl atinge și pe Janga”

Două elemente false: apoi şi atinge. Păi e greu de spus că îl atinge “apoi”, că a ratat mingea aproape complet şi din aceeaşi mişcare unică (de ratare a mingii) îl blochează pe Janga, practice concomitent.

Şi nu “îl atinge”, ci îl doboară, îl blochează din mişcare şi din direcţie. Diferenţa dintre cele două “atingeri” e colosală; intensitatea contează. Dacă nu crezi, încearcă să primeşti o mângâiere pe obraz şi apoi un croşeu tot acolo. Ei, ce mai zici acum?

“Aflat deja în plonjon”

Nici vorbă. Plonjezi înainte de a întâlni obstacolul, nu când te atingi de el, atunci te pregăteşti să rulezi, nu să treci prin obstacol, prima grijă a unui atacant e să nu se accidenteze. Doar nu voiaţi ca Janga să-şi rupă piciorul pentru a lua penalty?! Nu l-ar fi acordat nici dacă era aşa, tot timpul se găsesc pretexte ieftine în ţara asta de blat.

*

Iar cabotinul Colţescu şi-a făcut numărul de actorie din plin, s-a prefăcut că e o fază foarte evidentă, a stat 3 secunde la monitor, tocmai să sugereze lipsa oricărui dubiu, presupusa claritate a fazei, teatru care pare că l-a convins inclusiv pe Dan Petrescu.

Nu e de mirare din partea gsp.ro, care publică de ani de zile minciunile clanului Hagi, fără să le marcheze ca materiale promoţionale, care apar non-stop şi fără jenă pe acest site dubios, dominat de Ioaniţoaia, jurnalistul împreună cu care Hagi a instituit şi întreţinut regimul de teroare la echipa naţională, regim care i-a marcat pe victime atât de tare încât nici măcar azi nu sunt în stare sa-l demaşte pe impostorul agresiv.

Falsificatorul fotbalului românesc nu e şi nu a fost vreodată “rege”, o colportare inventată de el şi răspândită subversiv de ani de zile. Îşi autoscrie articole laudative despre el ca fotbalist; a fost un oarecare care, da, a trecut pentru scurt timp pe la Real şi pe la Barca, dar nu a făcut faţă nici la una, nici la alta, şi a fost dat afară de la ambele. A gâfâit chiar şi în Serie B, unde a fost anonim.

Iar Real şi Barca erau pe atunci echipe de pluton în Europa, Real a început să se ridice doar şase ani după ce l-au dat afară, adică de la golul lui Mijatović din finala cu Juventus din 1998, venit contra cursului jocului şi aşteptărilor bookmaker-ilor. Iar la Galatasaray, ăia au avut ceva succes nu datorită lui, ci în pofida frânarului tuturor mingilor, ca dovadă că acei jucători turci, fără parazitul încurcător al meciurilor, au stat la baza naţionalei Turciei care a luat locul 3 la Mondialul din 2002. Fără stricătorul jocului, fără cel mai lent “conducător” de joc din lume, fără “regele” parcării terenului din Ovidiu.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (VII)

Prin hotărârea din 19 decembrie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauzele conexate C-453/18 şi C-494/18, în procedurile Bondora AS împotriva Carlos V. C. şi XY, Curtea a declarat că:

„Articolul 7 alineatul (2) literele (d) şi (e) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi articolul 6 alineatul (1) şi articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, astfel cum au fost interpretate de Curte şi citite în lumina articolului 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că permit unei „instanţe”, în sensul regulamentului menţionat, sesizate în cadrul unei proceduri europene de somaţie de plată, să solicite creditorului informaţii suplimentare, referitoare la clauzele din contract invocate în sprijinul creanţei în cauză, pentru a efectua controlul din oficiu al caracterului eventual abuziv al acestor clauze şi, în consecinţă, că se opun unei legislaţii naţionale care declară ca fiind inadmisibile documente suplimentare furnizate în acest sens“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (VII)

Prin Hotărârea din 27 iunie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a şasea), pronunţată în cauza C-518/18, în procedura RD împotriva SC, Curtea a declarat că:

„Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o instanţă nu poate să obţină adresa pârâtei, acesta nu permite să se certifice ca titlu executoriu european o hotărâre judecătorească privind o creanţă, pronunţată în urma unei şedinţe de judecată la care nu s-au prezentat nici pârâta, nici curatorul desemnat în vederea procedurii”.

Prin întrebarea formulată, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o instanţă nu poate să obţină adresa pârâtei, acesta permite să se certifice ca titlu executoriu european o hotărâre judecătorească privind o creanţă, pronunţată în urma unei şedinţe de judecată la care nu s-au prezentat nici pârâta, nici curatorul desemnat în vederea procedurii.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (X)

Prin Hotărârea din 6 septembrie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a cincea), pronunţată în cauza C-21/17, în procedura Catlin Europe SE împotriva O.K. Trans Praha spol. s r.o., Curtea a declarat că:

„Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o somaţie europeană de plată este notificată sau comunicată pârâtului fără ca cererea de somaţie anexată la aceasta să fi fost redactată sau însoţită de o traducere într-o limbă pe care se presupune că o înţelege, astfel cum impune articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007, pârâtul trebuie să fie informat în mod corespunzător, prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la acest din urmă regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului în cauză.

În cazul omiterii acestei formalităţi, îndreptarea neregularităţii procedurii trebuie să fie efectuată în conformitate cu dispoziţiile acestui din urmă regulament, prin intermediul comunicării către persoana interesată a formularului tip care figurează în anexa II la acesta.

În acest caz, ca urmare a neregularităţii procedurale care afectează notificarea sau comunicarea somaţiei europene de plată împreună cu cererea de somaţie, această somaţie nu dobândeşte forţă executorie, iar termenul acordat pârâtului pentru a face opoziţie nu poate începe să curgă, astfel încât nu se poate aplica articolul 20 din Regulamentul nr. 1896/2006”.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (VI)

Prin Hotărârea din 28 februarie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a şaptea), pronunţată în cauza C-289/17, în procedura Collect Inkasso OÜ, ITM Inkasso OÜ, Bigbank AS împotriva Rain Aint, Lauri Palm, Raiko Oikimus, Egle Noor, Artjom Konjarov, Curtea a declarat că:

„Articolul 17 lit. (a) şi art. 18 alin. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate trebuie interpretate în sensul că o hotărâre judecătorească pronunţată fără ca debitorul să fi fost informat în legătură cu adresa instanţei căreia îi trebuie adresat răspunsul, în faţa căreia trebuie să se prezinte sau, dacă este cazul, la care poate fi introdusă o cale de atac împotriva acestei hotărâri nu poate fi certificată ca titlu executoriu european”.

Prin cele două întrebări formulate, care trebuie analizate împreună, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, dacă art. 17 lit. a) şi la art. 18 alin. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 805/2004, trebuie interpretate în sensul că o hotărâre judecătorească pronunţată fără ca debitorul să fi fost informat în legătură cu adresa instanţei căreia îi trebuie adresat răspunsul, în faţa căreia trebuie să se prezinte sau, dacă este cazul, la care poate fi introdusă o cale de atac împotriva acestei hotărâri poate fi certificată ca titlu executoriu european.

În litigiul principal, de fapt mai multe proceduri asemănatoare, instanţa de trimitere a fost sesizată cu cinci cauze prin care se solicită certificarea ca titlu executoriu european a unor ordonanţe cuprinzând somaţii de plată. Deşi aceste cauze se află în stadii diferite ale procedurii, toate se caracterizează prin faptul că actele de sesizare a instanţei şi ordonanţele pronunţate în urma procedurilor simplificate de somaţie de plată, deşi au fost notificate debitorilor, nu menţionează adresa instanţei competente să judece aceste proceduri sau să examineze o eventuală cale de atac împotriva ordonanţelor menţionate. Celelalte cerinţe de procedură, în special indicarea denumirii instituţiei, sunt îndeplinite.

Potrivit deciziei de trimitere, era cert că debitorii în discuţie în litigiile principale au rămas inactivi în cursul procedurilor simplificate de somaţie de plată, astfel încât creanţele deţinute împotriva lor intră în sfera noţiunii „creanţă necontestată”, în sensul art. 3 alin. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 805/2004, şi, ca atare, ar justifica emiterea titlurilor executorii europene solicitate.

Despre cetăţenia de onoare şi alte titluri

Citesc un editorial interesant într-o publicaţie clujeană în care este criticată vehement festivitatea de înmânare a cheilor oraşului către Simona Halep, asemuită în material cu binecunoscutul Rege Momo al Carnavalului oraşului Rio de Janeiro (la a cărui Olimpiadă, după cum ştim, Halep a refuzat să participe). Dar brazilienii iau totul în glumă, spre deosebire de mioritici, cărora le lipseşte şi simţul umorului şi cel al ridicolului propriu.

Reamintesc că după câştigarea Roland Garros-ului la tenis feminin în acest an, Simona Halep a cerut să i se organizeze o celebrare publică şi a indicat ca locaţie Arena Naţională. Se cunoaşte acest lucru dintr-o declaraţie de presă a preşedintelui Federaţiei de Tenis care a redat o convorbire telefonică avută cu angajatul de relaţii publice a lui Halep.

În cadrul organizării în discuţie, Gabriela Firea, motivând că Halep este deja cetaţean de onoare – în sensul că nu mai are ce îi da – i-a înmânat cheile oraşului, o construcţie kitsch din oţel poleit cu aur.

Potrivit art. 36 alin. 8 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu, prin care se stabilesc şi condițiile retragerii titlului conferit. Prin urmare, există temeiul de drept pentru acest titlu, însă, după cum se poate remarca uşor, acesta contravene Constituţiei care la art. 16 (“Egalitatea în drepturi”) alin. 1 prevede că sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, toţi cetăţenii. Este regretabil că după lupta de secole pentru deminitatea umană, există încă reflexe medievale în societatea noastră.

Jurisprudenţă CJUE referitoare la posibilitatea reducerii salariilor bugetarilor (inclusiv magistraţi)

Prin hotărârea din 27 februarie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră), pronunţată în cauza C‑64/16, în procedura Associação Sindical dos Juízes Portugueses împotriva Tribunal de Contas, Curtea a declarat că: „Art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenţei judecătorilor nu se opune aplicării în cazul membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi, Portugalia) a unor măsuri generale de reducere salarială, precum cele în discuţie în litigiul principal, legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv, precum şi de un program de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene”.

Prin întrebarea preliminară, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească dacă principiul independenţei judecătorilor, consacrat la art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TUE şi la art. 47 din cartă, precum şi în jurisprudenţa Curţii, trebuie interpretat în sensul că se opune măsurilor de reducere salarială aplicate magistraţilor din Portugalia, impuse în mod unilateral şi continuu de către alte autorităţi sau organisme constituţionale, având în vedere cerinţele imperative privind eliminarea deficitului bugetar excesiv şi asistenţa financiară reglementată de dispoziţiile de drept al Uniunii.

Prin Legea nr. 75/2014, legiuitorul portughez a redus, începând din luna octombrie 2014 şi în mod temporar, cuantumul remuneraţiei unei serii de titulari de funcţii publice şi de persoane care exercită funcţii în sectorul public.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (V)

Prin Hotărârea din 14 decembrie 2017 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a şaptea), pronunţată în cauza C‑66/17, în procedura Grzegorz Chudaś, Irena Chudaś împotriva DA Deutsche Allgemeine Versicherung Aktiengesellschaft, Curtea a declarat că:

„Art. 4 pct. 1 şi art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanţele necontestate trebuie interpretate în sensul că o decizie executorie privind cuantumul cheltuielilor de judecată, cuprinsă într-o hotărâre care nu priveşte o creanţă necontestată, nu poate fi certificată ca titlu executoriu European”.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de respectare a dreptului la apărare în procedura administrativă

Prin hotărârea din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C‑298/16, în procedura Teodor Ispas, Anduţa Ispas împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj, Curtea a declarat că: “Principiul general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unor proceduri administrative de inspecţie şi de stabilire a bazei de impunere a taxei pe valoarea adăugată, un particular trebuie să aibă posibilitatea să i se comunice, la cerere, informaţiile şi documentele care se găsesc în dosarul administrativ şi care au fost luate în considerare de autoritatea publică la adoptarea deciziei sale, cu excepţia cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele informaţii şi documente”.

Interviu acordat Mediafax, integral

Reporter: Cum apreciaţi actuala situaţie din justiţia din România? Care este situaţia reală din sistem?

Sergiu Leon Rus: În opinia mea, justiţia din România suferă de o lipsă cronică de competenţă şi de un mare dezinteres, în pofida asigurării unor condiţii materiale întru-totul excepţionale şi aflate la un maxim istoric. Nu cred că se oferă publicului şi cetăţenilor ţării calitatea necesară, iar banalităţile şi platitudinile sunt prezente în activităţi. Nivelul de exprimare în scris lasă foarte mult de dorit, într-o profesie care lucrează cu peniţa; dacă nu aveţi altă ocazie de observare este suficientă o lectură a diverşilor magistraţi care se erijează în comunicatori din interior – veţi găsi o “comoară” de locuri comune, stereotipuri şi repetiţii, în general într-o notă tragică şi revendicativă care vrea să convingă atât de magnitudinea absconsă a propriilor activităţi, cât şi de greutatea colosală a acestora.

Inspectia Judiciara la Ministerul Justitiei, numai daca se ia totul de la zero

Ministrul Justitiei propune mai multe modificari pentru legile justitiei, dintre care doua raspund necesitatii reale de responsabilizare a corpului magistratilor. Nimic nu este mai evident in justitie decat lipsa de raspundere a judecatorilor si procurorilor, atat in penal, cat si in disciplinar, indeosebi a celor care ar trebui sa investigheze aceste aspecte si care s-au obisnuit de ani de zile sa acopere in bloc fraudele, falsurile, abuzurile voite ale magistratilor. Acoperirea se realizeaza, bineinteles, prin fraude, falsuri si abuzuri inca si mai mari decat cele acoperite.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (IV)

Prin hotărârea din 9 martie 2017 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a doua), pronunţată în cauza C‑484/15, în procedura Ibrica Zulfikarpašić împotriva Slaven Gajer, Curtea a declarat că: „1) Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate trebuie interpretat în sensul că, în Croaţia, notarii, atunci când acţionează în cadrul competenţelor ce le sunt conferite prin dreptul naţional în procedurile de executare silită în temeiul unui „înscris constatator al creanţei”, nu se încadrează în sfera noţiunii „instanţă judecătorească” în sensul acestui regulament.

2) Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că o ordonanţă de executare adoptată în Croaţia de un notar în temeiul unui „înscris constatator al creanţei” şi care nu a făcut obiectul unei contestaţii nu poate fi certificată ca titlu executoriu european din moment ce nu priveşte o creanţă necontestată în sensul art. 3 alin. 1 din acest regulament“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (IX)

Prin Hotărârea din 2 martie 2017 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a zecea), pronunţată în cauza C-354/15, în procedura Andrew Marcus Henderson împotriva Novo Banco SA, Curtea a declarat că: