Comparaţie CJUE/CCR pe marginea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 66/26 februarie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015), cu unanimitate de voturi, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt neconstituționale.

Textul, considerat neconstituţional, al art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 prevedea că: „Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare“.

În motivare, Curtea a reţinut că „textul de lege criticat aduce atingere principiului neretroactivităţii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanţial din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, legiuitorul reglementând un criteriu greşit pentru determinarea aplicabilităţii noilor norme de drept substanţial, respectiv existenţa sau nu a unor activităţi de control în desfăşurare la momentul intrării în vigoare a noii legi, fără a se raporta la legea în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Rezultă aşadar că raportul juridic este supus reglementărilor legale în vigoare la data naşterii sale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale neavând nicio influenţă asupra legalităţii acestuia. În consecinţă, Curtea constată că art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 este neconstituţional, fiind contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie“.

Curtea a constatat „că, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, calificarea neregulii şi stabilirea creanţelor bugetare se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârşirii neregulii potrivit principiului tempus regit actum, aşadar fără a se putea combina dispoziţiile de drept substanţial din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului“.

Totodată, conform paragrafului 27 din decizie, „din analiza efectuată, Curtea reţine că fapta pentru care sunt aplicate corecţii financiare este definită ca „neregulă” atât în legislaţia naţională, cât şi în aceea a Uniunii Europene, având un conţinut caracteristic, ce nu poate fi subsumat unei fapte penale sau contravenţionale, iar corecţiile financiare, constând în speţă în reduceri procentuale, reprezintă măsuri administrative, fără a avea caracterul unor sancţiuni penale sau contravenţionale“.

O abordare mai nuanţată, din perspectiva regulilor aplicării legii în timp, a avut Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a cincea) în Hotărârea din 26 mai 2016, pronunţată în cauzele conexate C‑260/14 și C‑261/14, în procedurile Județul Neamț (C‑260/14), Județul Bacău (C‑261/14) împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

În hotărâre, Curtea de Justiţie a statuat că: „3) Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr‑un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale“.
Curtea a observat că deși legea nouă își produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, și efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul legii vechi, şi a reţinut la paragraful 56 că „domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într‑atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare“. Interpretarea CJUE sugerează, contrar celei date de Curtea Constituţională, că nu numai procedura de control urmată în baza legii noi, ci şi corecţia din actul normativ nou, ar fi permise.