Prin hotărârea
din 13 decembrie 2012 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi),
pronunţată în cauza C‑215/11, în procedura Iwona
Szyrocka împotriva SiGer Technologie GmbH, Curtea a declarat că:
„1) Articolul 7 din Regulamentul (CE) nr.
1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de
instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată trebuie interpretat în
sensul că reglementează în mod exhaustiv condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească cererea de somaţie europeană de plată.
În temeiul articolului 25 din regulamentul
amintit şi sub rezerva condiţiilor menţionate la acest articol, instanţa naţională
păstrează libertatea de a determina valoarea cheltuielilor de judecată potrivit
modalităţilor prevăzute de dreptul său naţional, cu condiţia ca aceste modalităţi
să nu fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile unor situaţii similare
supuse dreptului intern şi să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de
dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii.
2) Articolul 4 şi articolul 7 alineatul (2)
litera (c) din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretate în sensul că nu
se opun ca reclamantul să solicite, în cadrul cererii de somaţie europeană de
plată, dobânzile pentru perioada dintre data exigibilităţii lor şi data plăţii
creanţei principale.
3) Atunci când pârâtul este somat să
plătească reclamantului dobânzi scadente până la data plăţii creanţei
principale, instanţa naţională rămâne liberă să aleagă modalităţile concrete de
a completa formularul de somaţie europeană de plată, care figurează în anexa V
la Regulamentul nr. 1896/2006, în măsura în care formularul astfel completat
permite pârâtului, pe de o parte, să înţeleagă fără niciun dubiu decizia
potrivit căreia trebuie să plătească dobânzile scadente până la data plăţii
capitalului şi, pe de altă parte, să identifice clar rata dobânzii, precum şi
data începând de la care se solicită aceste dobânzi“.
Litigiul
principal consta într-o cerere de somaţie europeană de plată introdusă la 23
februarie 2011 de doamna Szyrocka, cu domiciliul în Polonia, împotriva SiGer
Technologie GmbH, cu sediul în Tangermünde (Germania). Cu ocazia examinării
cererii, instanţa de trimitere a constatat că aceasta nu îndeplinea anumite
condiţii de formă prevăzute de dreptul polonez şi în special că nu preciza,
astfel cum impune dreptul polonez, valoarea obiectului litigiului în monedă
poloneză în vederea calculării cheltuielilor de judecată, suma creanţei
principale fiind indicată de reclamantă în euro.
Prin intermediul
primei întrebări, instanţa de trimitere solicita să se stabilească dacă art. 7
din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretat în sensul că reglementează
exhaustiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de somaţie
europeană de plată sau dacă acesta nu cuprinde decât condiţiile minime ale
acestei cereri, dreptul naţional reglementând toate celelalte condiţii formale
care nu au fost stabilite prin această dispoziţie.
Curtea a
analizat atât modul de redactare a art. 7 din Regulamentul nr. 1896/2006, cât şi
economia şi finalitatea acestui regulament, aplicând deci regulile de
interpretare literală şi teleologică, şi a concluzionat că art. 7 din
Regulamentul nr. 1896/2006 reglementează exhaustiv condiţiile pe care trebuie
să le îndeplinească cererea de somaţie europeană de plată garantează
respectarea obiectivului regulamentului menţionat.
Totuşi,
chestiunea indicării valorii obiectului litigiului în monedă poloneză pentru a
permite calcularea cheltuielilor de judecată poate avea un suport în art. 25
alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, potrivit căruia cuantumul cheltuielilor
de judecată se stabileşte în conformitate cu dreptul naţional, însă, în lipsa
armonizării mecanismelor naţionale de recuperare a creanţelor necontestate,
modalităţile procedurale de determinare a cuantumului cheltuielilor de judecată
sunt reglementate de ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul
principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, sub rezerva
respectării condiţiilor stabilite la art. 25 din regulamentul menţionat. Aceste
modalităţi nu trebuie totuşi să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile
unor situaţii similare supuse dreptului intern (principiul echivalenţei) şi să
nu facă imposibilă, în practică, sau excesiv de dificilă exercitarea
drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivităţii).
Rezultă că instanţa naţională rămâne, în principiu, liberă să obţină informaţii
privind valoarea obiectului litigiului potrivit modalităţilor prevăzute de
dreptul său naţional, cu condiţia ca normele de procedură legate de
determinarea cheltuielilor de judecată să nu determine nici o prelungire
excesivă a procedurii europene de somaţie de plată, nici respingerea cererii de
somaţie europeană de plată.
Prin alte două
întrebări, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă
art. 4 şi 7 alin. 2 lit. c) din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretate
în sensul că se opun ca reclamantul să solicite, în cadrul cererii de somaţie
europeană de plată, dobânzi pentru perioada dintre data la care au devenit
exigibile şi data plăţii creanţei principale. Curtea a observat că deşi interpretarea
literală a art. 4 din Regulamentnu nu oferă indicaţii precise în această privinţă,
dat fiind în special faptul că această dispoziţie se referă, în mod general, la
„creanţele pecuniare” care pot fi solicitate în cadrul unei proceduri europene
de somaţie de plată, este important să
se sublinieze că reiese din contextul în care se înscrie această dispoziţie şi
în special dintr-o coroborare a acesteia cu art. 7 alin. 2 lit. c) din Regulament
că acele condiţii privind caracterul lichid şi exigibil al creanţei menţionate
la acest articol nu vizează dobânzile (art. 7 alin. 2 lit. c) prevede că, în
cazul în care se cer dobânzi la creanţă, că este necesar să se indice rata
dobânzii, precum şi perioada pentru care se cer aceste dobânzi; prevedeerea
este reflectată corespunzător şi în formularul de cerere de somaţie europeană
de plată care figurează în anexa I la regulament). În plus, Regulamentul nu
menţionează nici data până la care se pot solicita aceste dobânzi, iar o
interpretare a art. 7 alin. 2 lit. c) din Regulament care nu permite
solicitarea dobânzilor scadente până la data plăţii creanţei principale ar
putea conduce la creşterea duratei şi a complexităţii procedurii europene de
somaţie de plată şi la sporirea costurilor acesteia.
Curtea a mai
reţinut că împrejurarea că instrucţiunile privind completarea formularului de
somaţie europeană de plată care figurează în anexa I la Regulamentul nr.
1896/2006 nu menţionează la punctul 7 decât posibilitatea de a solicita
dobânzile scadente până la data deciziei instanţei privind această cerere nu
poate lipsi reclamantul de posibilitatea de a solicita de asemenea dobânzile
scadente ulterior acestei date, deoarece aceste instrucţiuni nu au decât un
caracter exemplificativ, care nu acoperă toate situaţiile care ar putea apărea
în practică în mod exhaustiv. Trebuie să se adauge că dispoziţiile
Regulamentului nr. 1896/2006 nu pot constitui, în sine şi fără o bază în
dreptul care reglementează raportul juridic dintre reclamant şi pârât, un temei
juridic al cererii privind dobânzile scadente până la data plăţii acestei creanţe.
Astfel, întrucât Regulamentul nr. 1896/2006 nu reglementează decât aspectele
procedurale ale mecanismului de somaţie de plată, orice aspect legat de dreptul
material, inclusiv cel privind tipul dobânzilor care pot fi solicitate în
cadrul acestei proceduri, rămâne reglementat de dreptul aplicabil raportului
dintre părţi din care a luat naştere creanţa în cauză.
Printr-o ultima întrebare formulată, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească în ce mod trebuie completat formularul de somaţie europeană de plată care figurează în anexa V la Regulamentul nr. 1896/2006 dacă pârâtul este somat să plătească reclamantului dobânzile scadente până la data plăţii creanţei principale. Curtea a constatat că, întrucât formularele se întemeiază pe situaţiile cele mai tipice care pot avea loc în practică, în împrejurări precum cele din litigiul principal, unde formularul de somaţie europeană de plată nu prevede expres posibilitatea de a preciza că pârâtul este obligat să plătească reclamantului dobânzile scadente până la data plăţii creanţei principale, cuprinsul formularului menţionat trebuie adaptat la împrejurările particulare ale cauzei, astfel încât instanţa să poată pronunţa o astfel de decizie. Astfel, formularul de somaţie europeană de plată trebuie completat într-un mod care să permită pârâtului, pe de o parte, să înţeleagă fără niciun dubiu decizia potrivit căreia trebuie să plătească reclamantului dobânzile scadente până la data plăţii creanţei principale şi, pe de altă parte, să identifice clar rata dobânzii, precum şi data de la care se solicită plata respectivelor dobânzi. În măsura în care se respectă aceste cerinţe, modalităţile concrete de completare a acelui formular pot fi stabilite de instanţa naţională.
Printr-o ultima întrebare formulată, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească în ce mod trebuie completat formularul de somaţie europeană de plată care figurează în anexa V la Regulamentul nr. 1896/2006 dacă pârâtul este somat să plătească reclamantului dobânzile scadente până la data plăţii creanţei principale. Curtea a constatat că, întrucât formularele se întemeiază pe situaţiile cele mai tipice care pot avea loc în practică, în împrejurări precum cele din litigiul principal, unde formularul de somaţie europeană de plată nu prevede expres posibilitatea de a preciza că pârâtul este obligat să plătească reclamantului dobânzile scadente până la data plăţii creanţei principale, cuprinsul formularului menţionat trebuie adaptat la împrejurările particulare ale cauzei, astfel încât instanţa să poată pronunţa o astfel de decizie. Astfel, formularul de somaţie europeană de plată trebuie completat într-un mod care să permită pârâtului, pe de o parte, să înţeleagă fără niciun dubiu decizia potrivit căreia trebuie să plătească reclamantului dobânzile scadente până la data plăţii creanţei principale şi, pe de altă parte, să identifice clar rata dobânzii, precum şi data de la care se solicită plata respectivelor dobânzi. În măsura în care se respectă aceste cerinţe, modalităţile concrete de completare a acelui formular pot fi stabilite de instanţa naţională.