duminică, 18 noiembrie 2018

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (X)


Prin Hotărârea din 6 septembrie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a cincea), pronunţată în cauza C-21/17, în procedura Catlin Europe SE împotriva O.K. Trans Praha spol. s r.o., Curtea a declarat că:
Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o somaţie europeană de plată este notificată sau comunicată pârâtului fără ca cererea de somaţie anexată la aceasta să fi fost redactată sau însoţită de o traducere într-o limbă pe care se presupune că o înţelege, astfel cum impune articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007, pârâtul trebuie să fie informat în mod corespunzător, prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la acest din urmă regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului în cauză.
În cazul omiterii acestei formalităţi, îndreptarea neregularităţii procedurii trebuie să fie efectuată în conformitate cu dispoziţiile acestui din urmă regulament, prin intermediul comunicării către persoana interesată a formularului tip care figurează în anexa II la acesta.
În acest caz, ca urmare a neregularităţii procedurale care afectează notificarea sau comunicarea somaţiei europene de plată împreună cu cererea de somaţie, această somaţie nu dobândeşte forţă executorie, iar termenul acordat pârâtului pentru a face opoziţie nu poate începe să curgă, astfel încât nu se poate aplica articolul 20 din Regulamentul nr. 1896/2006”.
Prin întrebarea preliminară, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească, pe de o parte, dacă Regulamentele nr. 1896/2006 şi nr. 1393/2007 trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care o somaţie europeană de plată este notificată sau comunicată pârâtului fără ca cererea de somaţie anexată la aceasta să fi fost redactată sau însoţită de o traducere într-o limbă pe care se presupune că o înţelege, astfel cum impune art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007, pârâtul trebuie să fie informat în mod corespunzător, prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la acest regulament, cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului în cauză.
Pe de altă parte, instanţa de trimitere mai solicită să se stabilească care sunt consecinţele absenţei unei asemenea informări şi, mai precis, dacă o asemenea împrejurare este de natură să justifice o cerere de reexaminare a somaţiei europene de plată în temeiul art. 20 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006.
În litigiul principal, O.K. Trans Praha, societate de drept ceh, a introdus la Okresní soud Praha – západ (Tribunalul Districtual din Praga-Vest, Republica Cehă) o cerere de somaţie europeană de plată împotriva Catlin Innsbruck GmbH, societate cu sediul în Austria, a cărei succesoare în drepturi este Catlin Europe, cu sediul în Germania.
Tribunalul Districtual Praga-Vest a admis această cerere prin emiterea, la 1 august 2012, a somaţiei europene de plată solicitate. Această somaţie a fost comunicată societăţii Catlin Europe la 3 august 2012 şi a devenit executorie la 3 septembrie 2012.
La 21 decembrie 2012, adică după expirarea termenului de opoziţie prevăzut la art. 16 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, Catlin Europe a solicitat reexaminarea somaţiei menţionate în temeiul art. 20 alin. 2 din acest regulament. În susţinerea acestei cereri, Catlin Europe a arătat că, cu încălcarea art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007, nu a fost informată prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la acest regulament cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului de notificat sau de comunicat, deşi acesta nu era redactat sau însoţit de o traducere într-una dintre limbile vizate în această dispoziţie.
Astfel, copia formularului de cerere de somaţie de plată, care, potrivit art. 12 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006, era anexată la somaţia de plată din 1 august 2012, era redactată doar în limba cehă, fără a fi însoţită de o traducere în limba germană. Catlin Europe a concluzionat că a fost pusă în imposibilitatea de a înţelege actul de sesizare a instanţei, ceea ce ar constitui o circumstanţă excepţională, în sensul art. 20 alin. 2 din regulament, de natură să justifice reexaminarea somaţiei în temeiul acestei dispoziţii.
Cerere de reexaminare a fost respinsă de Tribunalul Districtual Praga-Vest prin decizia din 8 aprilie 2013, confirmată în apel, la 17 iunie 2013, de Krajský soud v Praze (Curtea Regională din Praga, Republica Cehă), instanţă care a considerat că somaţia europeană de plată fusese notificată în mod corespunzător societăţii Catlin Europe, în conformitate cu cerinţele art. 14 din Regulamentul nr. 1896/2006. În plus, lipsa informaţiilor referitoare la posibilitatea destinatarului de a refuza să primească actul notificat în conformitate cu art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007 nu poate să invalideze somaţia sau să constituie un temei pentru reexaminarea acesteia, deoarece Regulamentul nr. 1896/2006 nu ar prevedea o astfel de consecinţă.
Catlin Europe a declarat recurs la Nejvyšší soud (Curtea Supremă, Republica Cehă), invocând respectivul viciu de procedură de natură să încalce dreptul la apărare. Curtea Supremă a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii întrebarea preliminară.
În ceea ce priveşte primul aspect al întrebării adresate, referitor la aplicabilitatea prevederilor art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007 în cadrul emiterii unei somaţii europene de plată către pârât împreună cu formularul de cerere de somaţie, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 1896/2006, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a amintit de la bun început că Regulamentul nr. 1393/2007 prevede expres, în această dispoziţie, posibilitatea destinatarului unui act de notificat sau de comunicat de a refuza să îl primească în cazul în care acest act nu este redactat sau însoţit de o traducere fie într-o limbă pe care destinatarul o înţelege, fie în limba oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care în acest stat membru există mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului în care urmează să se efectueze notificarea sau comunicarea.
Curtea a statuat anterior, în multiple ocazii, că această posibilitate de a refuza primirea actului de notificat sau de comunicat constituie un drept al destinatarului acestui act (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 16 septembrie 2015, Alpha Bank Cyprus, C-519/13, Ordonanţa din 28 aprilie 2016, Alta Realitat, C-384/14, Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson, C-354/15).
După cum a subliniat de asemenea Curtea, dreptul de a refuza primirea unui act de notificat sau de comunicat decurge din necesitatea de a proteja dreptul la apărare al destinatarului acestui act, în conformitate cu cerinţele unui proces echitabil, consacrat la art. 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi la art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, deşi Regulamentul nr. 1393/2007 urmăreşte, în primul rând, să amelioreze eficacitatea şi rapiditatea procedurilor judiciare, precum şi să asigure o bună administrare a justiţiei, Curtea a statuat că obiectivele menţionate nu pot fi atinse prin subminarea, în orice mod, a respectării efective a dreptului la apărare al destinatarilor actelor în cauză (Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson, C-354/15, pct. 51 şi jurisprudenţa acolo citată).
Prin urmare, trebuie să se asigure nu numai ca destinatarul unui act să primească în mod real actul în cauză, ci şi ca acesta să fie în măsură să cunoască şi să înţeleagă în mod efectiv şi complet sensul şi conţinutul acţiunii iniţiate împotriva sa în străinătate, astfel încât să poată să îşi pregătească în mod util apărarea şi să îşi valorifice drepturile în statul membru de origine. Or, pentru ca dreptul de refuz care figurează la art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007 să îşi poată produce efectele în mod util, este necesar ca destinatarul actului să fi fost informat în mod corespunzător, în prealabil şi în scris, despre existenţa acestui drept. În sistemul instituit prin regulamentul menţionat, această informaţie îi este furnizată prin intermediul formularului tip care figurează în anexa II la acelaşi regulament. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare care trebuie recunoscut acestui formular tip, Curtea a statuat deja că Regulamentul nr. 1393/2007 nu prevede nici o excepţie de la utilizarea acestuia. Din această consideraţie, precum şi din finalitatea urmărită de formularul tip care figurează în anexa II la regulamentul menţionat, trebuie dedus că autoritatea însărcinată cu notificarea sau comunicarea este obligată, în orice împrejurări şi fără a dispune în această privinţă de o marjă de apreciere, să informeze destinatarul unui act despre dreptul său de a refuza primirea acestuia prin utilizarea sistematică în acest scop a formularului tip menţionat (Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson, C-354/15, pct. 52-56 şi jurisprudenţa acolo citată).
În ceea ce priveşte aspectul dacă consideraţiile care precedă sunt valabile şi în cadrul Regulamentului nr. 1896/2006, trebuie constatat că art. 27 din acest regulament prevede în mod explicit că acesta nu aduce atingere aplicării Regulamentului nr. 1348/2000. Or, acesta a fost abrogat şi înlocuit prin Regulamentul nr. 1393/2007, iar art. 25 alin. 2 din acest din urmă regulament precizează că „trimiterile la Regulamentul nr. 1348/2000 se interpretează ca trimiteri la Regulamentul nr. 1393/2007”.
Ca atare, aspectele nereglementate de Regulamentul nr. 1896/2006 în materie de notificare sau de comunicare a unei somaţii europene de plată împreună cu cererea de somaţie trebuie, eventual, să fie soluţionate conform Regulamentului nr. 1393/2007.
Pe de altă parte, nu există nici o îndoială cu privire la faptul că cererea de somaţie care constituie actul de sesizare a instanţei în vederea emiterii somaţiei europene de plată trebuie să fie calificată drept act, în sensul art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007.
În plus, articolul 12 alin. 2 din Regulamentul nr. 1896/2006 prevede că somaţia europeană de plată se emite împreună cu o copie a formularului de cerere, astfel încât notificarea sau comunicarea somaţiei către pârât este însoţită şi de cea a cererii. În speţă, s-a procedat la o asemenea dublă notificare sau comunicare.
Rezultă că prevederile art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007 sunt aplicabile nu numai notificării sau comunicării somaţiei ca atare, ci şi cererii de somaţie. Prin urmare, fiecare dintre aceste două acte trebuie să fie notificat sau comunicat destinatarului său într-o limbă pe care se presupune că o înţelege, în sensul art. 8 alin. 1. În acest scop, notificarea sau comunicarea trebuie să fie însoţită de formularul tip care figurează în anexa II la acest regulament şi care o informează pe persoana interesată cu privire la dreptul său de a refuza primirea actului în cauză.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât procedura europeană de somaţie de plată instituită prin Regulamentul nr. 1896/2006 nu este contradictorie, în sensul că instanţa naţională se pronunţă având în vedere numai cererea introdusă de reclamant, fără ca pârâtul să fie informat cu privire la existenţa unei proceduri în privinţa sa.
Prin urmare, numai în stadiul notificării sau al comunicării somaţiei pârâtul dispune de posibilitatea de a lua cunoştinţă de existenţa şi de conţinutul cererii. Respectarea dreptului la apărare, pe care urmăreşte să o prezerve art. 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007, este, aşadar, deosebit de importantă în acest context.
Împrejurarea că, în conformitate cu Regulamentul nr. 1896/2006, cererea de somaţie este prezentată prin intermediul unui formular tip al cărui model figurează în anexa I la acest regulament este lipsită de pertinenţă în această privinţă.
Astfel, chiar dacă un număr mare dintre rubricile acestui formular tip pot fi completate utilizând coduri prestabilite şi sunt, prin urmare, uşor de înţeles întrucât explicaţiile referitoare la aceste coduri au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în toate limbile oficiale ale Uniunii, nu este mai puţin adevărat că formularul tip menţionat impune de asemenea reclamantului să furnizeze, aşa cum reiese din art. 7 alin. 2 lit. (d) şi (e) din regulament, explicaţii mai detaliate privind descrierea circumstanţelor concrete invocate ca temei al creanţei, precum şi a elementelor de probă în sprijinul cererii. Or, pârâtul trebuie să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă de aceste elemente într-o limbă pe care se presupune că o stăpâneşte, în scopul de a înţelege în mod efectiv şi complet sensul şi conţinutul procedurii iniţiate împotriva sa în străinătate, precum şi, dacă este cazul, în scopul de a-şi pregăti apărarea.
Având în vedere ceea ce precedă, trebuie, aşadar, să se concluzioneze că caracterul obligatoriu şi sistematic al utilizării formularului tip care figurează în anexa II la Regulamentul nr. 1393/2007 se aplică în acelaşi mod atât notificării sau comunicării somaţiei europene de plată, cât şi celei, efectuată împreună cu prima, a cererii de somaţie.
În ceea ce priveşte al doilea aspect al întrebării adresate, referitor la consecinţele care decurg din nerespectarea acestei obligaţii, potrivit unei jurisprudenţe constante, omisiunea de a anexa formularul tip care figurează în anexa II la Regulamentul nr. 1393/2007 nu poate atrage nulitatea nici a actului de notificat sau de comunicat, nici a procedurii de notificare sau de comunicare, dat fiind că o asemenea consecinţă ar fi incompatibilă cu obiectivul urmărit de acest regulament, care constă în prevederea unui mod de transmitere direct, rapid şi eficient între statele membre a actelor în materie civilă şi comercială. În schimb, întrucât comunicarea formularului tip menţionat constituie o formalitate esenţială, destinată să protejeze dreptul la apărare al destinatarului actului, omiterea sa trebuie să fie îndreptată conform dispoziţiilor enunţate de regulamentul menţionat. Revine astfel autorităţii însărcinate cu notificarea sau comunicarea sarcina de a-l informa imediat pe destinatarul actului despre dreptul său de a refuza primirea acestuia din urmă, prin transmiterea, în temeiul articolului 8 alin. 1 din acelaşi regulament, a acestui formular tip (Hotărârea din 2 martie 2017, Henderson, C-354/15, pct. 57-58 şi jurisprudenţa acolo citată). Aceleaşi reguli sunt valabile, prin analogie, pentru notificările sau comunicările actelor în cadrul Regulamentului nr. 1896/2006.
Rezultă că, într-o situaţie în care, precum în cauza principală, notificarea sau comunicarea către pârât a cererii de somaţie de plată, redactată într-o altă limbă decât cele menţionate la articolul 8 alin. 1 din Regulamentul nr. 1393/2007, nu a fost însoţită de formularul tip care figurează în anexa II la acest regulament, această omisiune şi lipsa informării destinatarului actului cu privire la dreptul său de a refuza primirea acestuia care rezultă dintr-o astfel de omisiune trebuie remediate prin transmiterea către persoana interesată a acestui formular tip, în cel mai scurt termen şi în conformitate cu dispoziţiile regulamentului menţionat.
În plus, din jurisprudenţa Curţii reiese că, în prezenţa unei notificări sau a unei comunicări nelegale precum cea în discuţie în cauza principală, somaţia europeană de plată nu a dobândit în mod valabil forţă executorie, iar termenul acordat pârâtului pentru a face opoziţie nu a început să curgă (a se vedea, prin analogie Hotărârea din 4 septembrie 2014, eco cosmetics şi Raiffeisenbank St. Georgen, C-119/13 şi C-120/13, pct. 41-43, precum şi pct. 48).
În aceste condiţii, nu se pune în speţă problema reexaminării somaţiei europene de plată, în temeiul art. 20 din Regulamentul nr. 1896/2006, astfel cum a fost ridicată de instanţa de trimitere.