“Criptomonedele”
nu sunt monede şi nici bani, nici măcar în sens virtual, în pofida denumirii
lor care vrea să sugereze o latură fizică, totalmente inexistentă. În mod
similar, ele nu sunt obţinute prin minerit - cum derutant (“mining”) este
intitulată procedura de generare a lor. Activitatea de minerit este una
eminamente fizică care nu are nici o legătură cu criptomonedele. Traducerea
română e chiar mai proastă decât originalul cryptocurrency,
currency e tradus la noi îndeobşte ca
“valută”. Monedă nu este greşit, dar trebuie avut în vedere că “moneda”
înseamnă la noi – poate chiar în principal - şi subdiviziunea metalică, fizică,
concretă, palpabilă.Proponenţii
criptomonedelor vorbesc constant despre defectele banilor de hârtie (“backed by
nothing” – amintind de vremurile în care bancnotele aveau acoperire în aur;
“fiat money”, “printed money”, “out of thin air”), lăsând la o parte faptul că,
dacă banii contemporani nu mai au valoare intrinsecă, nu este mai puţin
adevărat că nici criptomonedele nu o au, având în schimb o mulţime de alte
inconveniente, printre care cel mai mare fiind lipsa funcţiei de legal tender. Criptomonedele nu sunt
mijloc de plată, nimeni nu poate fi silit să primească o “plată” în
criptomonede, nici statul, nici particularii, iar “plata” prin criptomonede nu
este liberatorie prin efectul legii.
Ce este însă criptomoneda? Wikipedia o defineşte astfel: “A cryptocurrency, crypto-currency, or crypto is a binary data”. Bineînţeles, definiţia continuă cu scopul în care ar putea fi folosită, însă pentru a-l îndeplini trebuie găsită o altă parte care să îl accepte, fără a putea fi însă constrâns legal şi fără să aibă o obligaţie prestabilită (şi universală, cum este cazul banilor clasici) în acest sens.
Prin urmare, monedele cripto sunt pur şi simplu bucăţele de program informatic, de cod, fără valoare intrinsecă şi fără o altă valoare decât naivitatea următorului. Criptomaneda vândută mai scump nu s-a apreciat; pur şi simplu a venit cumpărătorul următor. Nu există în istorie un activ (utilizez denumirea fără să-i recunosc însă criptomonedei apartenenţa la această categorie, ci doar pentru convenienţă) cu o creştere mai puternică, dacă era într-adevăr o valoare nu putea creşte de câteva mii de ori în câţiva ani, nu există o atare apreciere nici măcar explicabilă la modul teoretic. “Valoarea” criptomonedei constă exclusiv în cooptarea următorului naiv, unul şi mai mare care vine şi dă şi mai mult. Resorturile psihologice care îl determină pe noul venit să ofere şi mai mult sunt complexe, fără îndoială, însă în registrul acestora intră cu siguranţă fie o precaritate intelectuală, fie o anticipare speculativă a intervenţiei următorului naiv care vrea să-şi cheltuie banii reali pe un fragment de program informatic care să-l scape de riscurile inerente deţinerii banilor prin însaşi dispariţia lor, împreună cu toate problemele potenţiale...
Toate tarele criptomonedelor sunt vizibile în Bitcoin, fenomen de o perversitate şocantă şi de o amploare dăunătoare. Aberaţia Bitcoin a fost posibila datorită noii generaţii de consumatori şi cumpărători care au făcut deja praf preţurile pe mai multe pieţe, iraţionali şi cu mentalitate de mi se cuvine.
Cel mai bun răspuns la Bitcoin a venit chiar din rândurile comunităţii informatice, din care provin majoritatea cumpărătorilor, şi a constat – în sfârşit - în emiterea de criptomonedă proprie de către numeroase alte entităţi. Principiul e simplu şi demonstrează tocmai lipsa de valoare a Bitcoin-ului: şi eu pot face asta.
Ce este însă criptomoneda? Wikipedia o defineşte astfel: “A cryptocurrency, crypto-currency, or crypto is a binary data”. Bineînţeles, definiţia continuă cu scopul în care ar putea fi folosită, însă pentru a-l îndeplini trebuie găsită o altă parte care să îl accepte, fără a putea fi însă constrâns legal şi fără să aibă o obligaţie prestabilită (şi universală, cum este cazul banilor clasici) în acest sens.
Prin urmare, monedele cripto sunt pur şi simplu bucăţele de program informatic, de cod, fără valoare intrinsecă şi fără o altă valoare decât naivitatea următorului. Criptomaneda vândută mai scump nu s-a apreciat; pur şi simplu a venit cumpărătorul următor. Nu există în istorie un activ (utilizez denumirea fără să-i recunosc însă criptomonedei apartenenţa la această categorie, ci doar pentru convenienţă) cu o creştere mai puternică, dacă era într-adevăr o valoare nu putea creşte de câteva mii de ori în câţiva ani, nu există o atare apreciere nici măcar explicabilă la modul teoretic. “Valoarea” criptomonedei constă exclusiv în cooptarea următorului naiv, unul şi mai mare care vine şi dă şi mai mult. Resorturile psihologice care îl determină pe noul venit să ofere şi mai mult sunt complexe, fără îndoială, însă în registrul acestora intră cu siguranţă fie o precaritate intelectuală, fie o anticipare speculativă a intervenţiei următorului naiv care vrea să-şi cheltuie banii reali pe un fragment de program informatic care să-l scape de riscurile inerente deţinerii banilor prin însaşi dispariţia lor, împreună cu toate problemele potenţiale...
Toate tarele criptomonedelor sunt vizibile în Bitcoin, fenomen de o perversitate şocantă şi de o amploare dăunătoare. Aberaţia Bitcoin a fost posibila datorită noii generaţii de consumatori şi cumpărători care au făcut deja praf preţurile pe mai multe pieţe, iraţionali şi cu mentalitate de mi se cuvine.
Cel mai bun răspuns la Bitcoin a venit chiar din rândurile comunităţii informatice, din care provin majoritatea cumpărătorilor, şi a constat – în sfârşit - în emiterea de criptomonedă proprie de către numeroase alte entităţi. Principiul e simplu şi demonstrează tocmai lipsa de valoare a Bitcoin-ului: şi eu pot face asta.
