Dar ăsta a fost
rege, cu adevărat. Gascoigne nu s-a făcut niciodată de rușine cu mingea la
picior. Așa erau atunci fotbaliștii, nu sărea mingea din ei ca acum, așa era
atunci fotbalul, între sportivi care-l știau. E drept că ulterior a fost un
rege abdicant, un Edward al VIII-lea, cedând iubirii față de mâncare și
băutură, dar și bulimic, alcoolic și fumător juca 90 de minute ca un prinț.Mondialul din
’90 a fost o încleștare uriașă între fotbaliști cum nu s-au mai pomenit de
atunci încoace, câștigat nedrept de (Republica Federală) Germania, o mare
echipă, adevărat, dar plină de baftă împotriva Angliei în semifinală (englezii,
după ce la precedentul mondial fuseseră eliminați de geniul lui Maradona, au
fost cel mai aproape din istorie de cel de-al doilea titlu mondial pe care-l
caută din 1966, imaginea emblematică cu Gascoigne plângând după eșecul la
lovituri de departajare este încă cunoscută de toți suporterii englezi) și hoață
în finala contra unei Argentine dârze, care nu voia nicicum să piardă, finală
câștigată dintr-un penalty inventat à la Farul Constanța, pe care portarul
turneului, Sergio Goicoechea, a fost la un centimetru sa-l scoată.
Numărul 19 englez (nu era printre titularii apriorici) a tras după el Anglia tot turneul. Gascoigne nu a avut locul în lotul englez pentru Italia 90 garantat până la final de aprilie 1990 când a înscris al patrulea gol în amicalul de 4-2 cu Cehoslovacia. Dar la mondial Gascoigne a avut o prestație extraordinară mai ales în meciul titanic de 3-2 cu Camerun (gigantică echipă pe atunci, cea mai bună echipă africană din toate timpurile). Într-o echipă cu jucători imenși ca Waddle, Lineker, Platt, a fost cel mai bun englez din turneu. După părerea mea, chiar cel mai bun dintre toți, la egalitate cu Caniggia, Maradona și Goicoechea, pe care nu vreau și nu pot să-i diferențiez.
Astfel de fotbaliști nu mai există și nu vor mai exista, talentul se împuținează în lume în toate domeniile, e vremea impostorilor și măscăricilor.
Numărul 19 englez (nu era printre titularii apriorici) a tras după el Anglia tot turneul. Gascoigne nu a avut locul în lotul englez pentru Italia 90 garantat până la final de aprilie 1990 când a înscris al patrulea gol în amicalul de 4-2 cu Cehoslovacia. Dar la mondial Gascoigne a avut o prestație extraordinară mai ales în meciul titanic de 3-2 cu Camerun (gigantică echipă pe atunci, cea mai bună echipă africană din toate timpurile). Într-o echipă cu jucători imenși ca Waddle, Lineker, Platt, a fost cel mai bun englez din turneu. După părerea mea, chiar cel mai bun dintre toți, la egalitate cu Caniggia, Maradona și Goicoechea, pe care nu vreau și nu pot să-i diferențiez.
Astfel de fotbaliști nu mai există și nu vor mai exista, talentul se împuținează în lume în toate domeniile, e vremea impostorilor și măscăricilor.