Reducerea taxei judiciare de timbru în cazul instituţiilor publice

Printr-o recentă încheiere civilă a şedinţei camerei de consiliu, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de reducere formulată de recurentul Ministerul Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru de 100 lei pentru recursul promovat în dosarul nr. 5893/100/2013 al Curţii.

S-a reţinut că prin cererea sa, ca subsidiar al cererii de reexaminare, recurentul Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat ca în cazul în care se respinge cererea de reexaminare, să i se acorde o reducere la taxa judiciară de timbru conform art. 42 alin. 2 şi alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi că, deşi Curtea a apreciat că respectivele dispoziţii se aplică atât persoanelor juridice de drept privat, cât şi persoanelor juridice de drept public, atât timp cât ordonanţa de urgenţă nu face nici o diferenţă, recurentul “nu a făcut nici o dovadă referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, şi că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice”.

Textele pe baza cărora a fost soluţionată cererea se referă numai la persoane juridice; pentru persoanele fizice art. 42 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 prevede că ele pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Într-adevăr, în conformitate cu art. 2 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 actul normativ este aplicabil în toate cazurile în care se solicită ajutor public judiciar în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române de către orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa obişnuită în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene; printre formele în care ajutorul public judiciar se poate acorda se numără şi scutirile, reducerile, eşalonările sau amânările de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege (art. 6 lit. d)).

Chestiunea care s-a pus este dacă sunt avute în vedere de legiuitor toate persoanele juridice, fără distincţie (inclusiv instituţiile publice, atunci când acestea au personalitate juridică), cum s-a reţinut în încheiere, sau dacă există o distincţie care se face în aplicarea art. 42 alin. 2 şi alin. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Opinia concordantă a fost în sensul că în speţă cererea de reducere formulată de recurentul Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie respinsă pentru alte considerente, respectiv ca inadmisibilă. Ca o paranteză, pentru prima dată in terminis art. 426 (“Redactarea şi semnarea hotărârii”) alin. 2 fraza a II-a din Noul cod de procedură civilă, prevede că judecătorul care este de acord cu soluţia, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia concurentă, consacrând astfel instituţia opiniei concurente, existentă şi anterior, însă doar ca o creaţie pretoriană fără suport legislativ şi neobligatorie pentru judecător. Considerăm că noţiunea de opinie concordantă, în locul celei de opinie concurentă, reprezintă o traducere mai inspirată a noţiunii de drept anglo-saxon “concurring opinion” în care-şi are sorgintea.

Este adevărat că în cuprinsul art. 42 alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (în vigoare începând cu 29 iunie 2013) nu se face o distincţie expresă între persoanele juridice pentru care reducerea s-ar aplica, însă din conţinutul condiţiilor expuse rezultă o distincţie pe care legiuitorul o face cât se poate de clar.

Potrivit textelor în discuţie:

“(2) Instanţa acordă persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în următoarele situaţii:

a) cuantumul taxei reprezintă mai mult de 10% din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate;

b) plata integrală a taxei nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate.

(3) În mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciază, faţă de datele referitoare la situaţia economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru, la valoarea datorată, ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice”.

La o lectură atentă se poate constata că, în ceea ce priveşte câmpul de aplicare al art. 42 alin. 2 şi 3, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 face o distincţie în sensul că se referă la parametrii specifici îndeobşte unor persoane juridice de drept privat, imposibil de îndeplinit de către majoritatea instituţiilor publice cum este şi cazul recurentului minister, căruia nu îi sunt proprii noţiuni ca „media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate”, aflare “în curs de lichidare sau dizolvare” sau cu “bunurile … indisponibilizate” şi nu poate prezenta “datele referitoare la situaţia economico-financiară”, deoarece nu are o asemenea activitate, şi încă într-un mod care să poată fi caracterizat ca fiind “curent”.

Faţă de aceste aspecte, se poate conchide că legiuitorul se referă în principal la persoane juridice de drept privat şi nu la instituţii publice de genul recurentului, care nu pot îndeplini, prin ipoteză, criteriile enunţate, acestea fiind total străine funcţionării lor. Prin urmare, există o distincţie, făcută implicit, care înlătură recurentul de la beneficial reducerii, iar regula ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nu este aici aplicabilă.