Prin sentinţa
civilă nr. 17 din 11 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 1214/33/2015 al
Curţii de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a
fost soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Cluj-Napoca
şi Tribunalul Cluj în sensul că a fost stabilită în favoarea Judecătoriei
Cluj-Napoca competenţa materială de judecare a acţiunii reclamanţilor.
În esenţă,
Curtea a reţinut că: „analiza - făcută de judecătorie - naturii juridice a
contractului de concesiune (a cărui nulitate se solicită a fi constatată), în
raport cu situaţia legislativă anterioară Legii nr. 554/2004, inclusiv sub
aspectul procesual care atrăgea illo
tempore competenţa instanţelor de contencios administrativ, este, în linii
mari, corectă. Tribunalul a apreciat că din perspectiva definiţiilor date de
Legea nr. 554/2004, judecătoria ar fi fost competentă să judece acţiunea
deoarece contractul nu ar fi avut un caracter de contract administrativ, ceea
ce nici măcar nu este necesar a se stabili în speţă. În ambele poziţii,
problema se întemeiază pe o premisă falsă, respectiv aplicabilitatea regulilor
de competenţă prevăzute de Legea nr. 554/2004 (în speţă, art. 10 alin. 1
coroborat cu art. 8 alin. 2), situaţiei contractelor anterioare acestei legi,
chiar dacă acestea ar putea fi calificate – prin prisma actului normativ nou –
ca fiind administrative. Legea nr. 554/2004 este aplicabilă numai după momentul
intrării sale în vigoare, nu are putere retroactivă, şi se referă numai la
situaţii juridice noi pe care le califică noţional prin definiţiile cuprinse.
Numai cu privire la aceste situaţii, definite neretroactiv, normele de
competenţă conţinute pot fi aplicate. Servatis
servandis, acesta este şi raţionamentul care a făcut ca, bunăoară, să se
accepte jurisprudenţial că excepţia de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile
Legii nr. 554/2004 este inadmisibilă pentru actele administrative anterioare
intrării în vigoare a acestei legi, deşi şi sub imperiul Legii nr. 29/1990 respectivul
mijloc procesual era cunoscut. Ca atare, fiind înlăturată competenţa instanţei
de contencios administrativ (la rândul ei definită în Legea nr. 554/2004),
competenţa revine judecătoriei”.
Hotărârea
semnalează existenţa a încă unui caz de aplicare a conceptelor definite de Legea
nr. 554/2004 numai pentru viitor, alături de cel existent în privinţa excepţiei
de nelegalitate. Cu privire la aplicarea în timp a normelor procedurale care au
instituit în Legea nr. 554/2004 calea de atac împotriva unor acte
administrative reprezentată de excepţia de nelegalitate, prin Soluţia de
principiu din 20 februarie 2006 adoptată în Plenul judecătorilor Secţiei de
contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
având în vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în forma
iniţială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că este inadmisibilă
excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu
caracter individual adoptat sau emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.
554/2004. Această soluţie a fost consacrată şi printr-o serie de decizii de
speţă, între care Deciziile nr. 548 din 15 februarie 2006, nr. 567 din 21
februarie 2006, nr. 568 din 21 februarie 2006 şi nr.1304 din 13 aprilie 2006,
Deciziile nr. 2528 din 29 iunie 2006, nr. 2767 din 17 august 2006, nr. 3300 din
5 octombrie 2006, nr. 3956 din 14 noiembrie 2006 şi nr. 4648 din 19 decembrie
2006.
După modificările operate în Legea
nr. 554/2004 de către Legea nr. 262/2007, inclusiv în privinţa art. 4 din legea
contenciosului administrativ, în aplicarea art. 20 alin. 2 şi art. 148 alin. 2
din Constituţie, prin raportare la
Convenţia europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa CEDO şi a Curţii de
Justiţie de la Luxemburg ,
s-a apreciat prin Soluţia de principiu adoptată în Plenul judecătorilor Secţiei
de contencios administrativ şi fiscal din 26 mai 2008 (poziţie reiterată prin
Soluţia de principiu a Plenului judecătorilor Secţiei din 16 martie 2009) că se
înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 262/2007, şi ale art. II alin. 2 teza finală din Legea nr. 262/2007,
cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se
contestă pe calea excepţiei de nelegalitate.
În esenţă, ambele cazuri au la bază principiului
constituţional cuprins în art. 15 alin. 2 din Constituţie, respectiv neretroactivitatea
legii civile (inclusiv de procedură), care prevede că legea dispune numai
pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Legea nr. 554/2004 conţine o serie
de definiţii ale conceptelor cu care operează, cuprinse în art. 2 alin. 1, printre care se găsesc (lit. g şi f)
cel de „instanţă de
contencios administrativ” (mulţime descrisă prin enumerarea exhaustivă a
componentelor, respectiv Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal
ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale) şi cel de „contencios administrativ”, activitate
definită prin raportare la noţiunea de instanţe de contencios administrativ şi
la alte câteva repere, toate cerinţele trebuind a fi îndeplinite cumulativ
pentru ca să poată fi vorba despre un contencios administrativ, atribuit spre
soluţionare instanţei de contencios administrativ.
Pentru situaţia actelor administrative individuale
emise înainte de apariţia Legii nr. 554/2004, competenţa nu poate aparţine
instanţelor de contencios administrativ edictate prin actul nou, cu competenţă
strict raportată la conceptele acum definite, ci instanţei de drept comun.
