Directiva
europeană privind creditele ipotecare nr. 2014/17/EC a intrat în vigoare luni,
21 martie 2016. Iată textul integral:
DIRECTIVA 2014/17/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A
CONSILIULUI
din
4 februarie 2014
privind
contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale
și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului
(UE) nr. 1093/2010
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către
parlamentele naționale,
având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social
European (2),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
întrucât:
(1)
|
În martie 2003, Comisia a lansat un proces de identificare și
evaluare a impactului obstacolelor existente pe piața internă a contractelor
de credit pentru bunuri imobile rezidențiale. La 18 decembrie 2007, Comisia a
adoptat o Carte albă privind integrarea piețelor creditului ipotecar din
Uniunea Europeană. În această carte albă, Comisia și-a anunțat intenția de a
evalua, printre altele, impactul opțiunilor strategice în materie de
informații precontractuale, baze de date privind creditele, bonitate, dobânda
anuală efectivă (DAE) și consiliere privind contractele de credit. Comisia a
instituit totodată un grup de experți în domeniul istoricului creditelor care
să o asiste la elaborarea măsurilor pentru îmbunătățirea accesibilității, a
comparabilității și a exhaustivității datelor privind creditele. Au fost
lansate totodată studii privind rolul și funcționarea intermediarilor de
credite și ale instituțiilor non-bancare care oferă contracte de credit
pentru bunuri imobile rezidențiale.
|
(2)
|
În conformitate cu dispozițiile Tratatului privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE), piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere
interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor și a
serviciilor, precum și libertatea de stabilire. Dezvoltarea unei piețe a
creditelor mai transparentă și mai eficientă în acest spațiu este vitală
pentru promovarea activității transfrontaliere și pentru crearea unei piețe
interne a contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidențiale. Există
diferențe substanțiale la nivelul legislațiilor statelor membre privind
desfășurarea activității de afaceri pentru acordarea contractelor de credit
pentru bunuri imobile și la nivelul reglementării și supravegherii
intermediarilor de credite și a instituțiilor non-bancare care oferă
contracte de acest tip. Aceste diferențe creează obstacole care limitează
nivelul activității transfrontaliere, atât pe partea ofertei, cât și a
cererii, reducând astfel concurența și posibilitatea de alegere de pe piață,
crescând costurile acordării de împrumuturi și chiar împiedicându-i pe
creditori să își desfășoare activitatea.
|
(3)
|
Criza financiară a arătat că un comportament iresponsabil al
participanților la piață poate compromite bazele sistemului financiar, ceea
ce duce la pierderea încrederii tuturor părților, în special a
consumatorilor, și poate avea consecințe sociale și economice grave. Numeroși
consumatori și-au pierdut încrederea în sectorul financiar, iar unii
împrumutați s-au aflat în situația de a nu-și mai putea rambursa
împrumuturile, astfel că numărul cazurilor de neplată și de executări silite
a crescut. Drept urmare, grupul G20 a solicitat Consiliului pentru
Stabilitate Financiară să stabilească principii pentru standarde solide de
subscriere în ceea ce privește bunurile imobile rezidențiale. Deși unele
dintre cele mai mari probleme legate de criza financiară s-au produs în afara
Uniunii, nivelul datoriilor consumatorilor din Uniune este semnificativ și
este concentrat în mare măsură în credite legate de bunuri imobile
rezidențiale. Prin urmare, ar trebui să se asigure un cadru de reglementare
al Uniunii în acest domeniu care să fie solid și în concordanță cu
principiile internaționale și care să utilizeze în mod corespunzător gama de
instrumente disponibile, inclusiv raporturile loan-to-value (împrumut/valoarea garanției), loan-to-income (împrumut/venit), debt-to-income(datorie/venit)
sau alte raporturi similare, valorile minime sub care niciun credită nu ar fi
considerat acceptabil sau alte măsuri compensatorii pentru situațiile în care
riscurile subiacente sunt mai mari pentru consumatori sau în care este
necesară prevenirea unei îndatorări excesive a gospodăriei. Având în vedere
problemele scoase la iveală de criza financiară și în scopul asigurării unei
piețe interne eficiente și competitive, care contribuie la stabilitatea
financiară, Comisia a propus, în comunicarea sa din 4 martie 2009, intitulată
„Stimularea redresării economice europene”, măsuri legate de contractele de
credit pentru bunuri imobile, printre care un cadru fiabil aplicabil
intermedierii de credite, în contextul creării unor piețe responsabile și
fiabile și al restabilirii încrederii consumatorilor. Comisia și-a reafirmat
angajamentul pentru o piață internă eficientă și competitivă în comunicarea
sa din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică: Douăsprezece
pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii”.
|
(4)
|
S-au identificat o serie de probleme pe piețele ipotecare din
Uniune legate de practicile iresponsabile de împrumut și de posibilitățile
participanților la piață, inclusiv ale intermediarilor de credite și ale
instituțiilor non-bancare de a avea un comportament iresponsabil. Printre
acestea se numără probleme legate de credite într-o monedă străină, pe care
consumatorii le-au contractat în acea monedă pentru a profita de rata
dobânzii avantajoasă oferită, însă fără să dețină informații adecvate despre
riscul ratei de schimb valutar pe care îl implică aceste împrumuturi sau o
înțelegere a acestuia. Respectivele probleme sunt determinate de deficiențele
pieței și ale reglementărilor, dar și de alți factori, de exemplu climatul
economic general și nivelul scăzut de cultură financiară. Alte probleme
includ ineficiența, neconcordanța sau inexistența regimurilor pentru
intermediarii de credite și instituțiile non-bancare care oferă credite
pentru bunuri imobile rezidențiale. Problemele identificate pot avea efecte
colaterale semnificative la nivel macroeconomic, pot fi în detrimentul
consumatorilor, pot constitui obstacole economice sau juridice în calea
activității transfrontaliere și pot crea condiții de concurență inegale între
actorii de pe piață.
|
(5)
|
Pentru a facilita crearea unei piețe interne a contractelor de
credit pentru bunuri imobile care să ofere un grad ridicat de protecție a
consumatorilor și pentru a asigura faptul că consumatorii care doresc să
încheie asemenea contracte pot face acest lucru având siguranța că
instituțiile cu care au relații acționează în mod profesionist și
responsabil, este nevoie de crearea unui cadru armonizat în mod corespunzător
la nivelul Uniunii în mai multe domenii, ținându-se seama de diferențele
dintre contractele de credit generate, în special, de diferențele naționale
și regionale de pe piața bunurilor imobile rezidențiale.
|
(6)
|
Prezenta directivă ar trebui, prin urmare, să dezvolte o piață
internă mai transparentă, eficientă și competitivă, prin contracte de credit
coerente, flexibile și echitabile pentru bunuri imobile, promovând totodată
practici sustenabile de împrumut și incluziunea financiară și asigurând
astfel un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
|
(7)
|
Pentru a crea o piață internă reală, cu un grad înalt și
echivalent de protecție a intereselor consumatorilor, prezenta directivă
stabilește dispoziții care fac obiectul unei armonizări maxime în ceea ce
privește furnizarea informațiilor precontractuale cu ajutorul unei fișe
europene de informații standardizate (FEIS) și în ceea ce privește calculul
DAE. Cu toate acestea, ținând seama de caracterul specific al contractelor de
credit pentru bunuri imobile și de diferențele la nivelul evoluțiilor și
condițiilor pieței în statele membre, în special în ceea ce privește
structura pieței și participanții de pe piață, categoriile de produse
disponibile și procedurile utilizate în procesul de acordare a creditelor, ar
trebui să li se permită statelor membre să mențină sau să introducă
dispoziții mai stricte decât cele prevăzute în prezenta directivă în acele
domenii despre care nu se precizează clar că fac obiectul unei armonizări
maxime. O astfel de abordare specifică este necesară pentru a nu produce un
efect advers asupra gradului de protecție a consumatorilor referitoare la
contracte de credit care fac obiectul prezentei directive. De exemplu,
statelor membre li se permite să păstreze sau să introducă prevederi mai
stricte în ceea ce privește cerințele în materie de cunoștințe și competență
ale personalului și instrucțiunile pentru completarea FEIS.
|
(8)
|
Prezenta directivă ar trebui să îmbunătățească condițiile pentru
crearea și funcționarea pieței interne prin apropierea legislațiilor statelor
membre și stabilirea unor standarde de calitate pentru anumite servicii, în
special în ceea ce privește distribuirea și furnizarea creditelor de către
creditori și intermediarii de credite, precum și prin promovarea bunelor
practici. Stabilirea unor standarde de calitate pentru furnizarea de credite
presupune în mod necesar introducerea anumitor prevederi referitoare la
cerințele de admitere, supraveghere și prudențiale.
|
(9)
|
În domeniile care nu intră sub incidența prezentei directive,
statele membre au libertatea de a introduce legislație națională sau de a o
menține pe cea existentă. În special, statele membre pot menține sau pot
introduce dispoziții naționale în domenii precum dreptul contractual în ceea
ce privește validitatea contractelor de credit, dreptul proprietății,
cadastrul, informațiile contractuale și, în măsura în care acestea nu sunt
reglementate de prezenta directivă, aspectele postcontractuale. Statele
membre pot prevedea ca evaluatorul ori societatea de evaluare sau notarii să
fie aleși cu acordul reciproc al părților. Din cauza diferențelor existente
la nivelul procesului de cumpărare sau vânzare a unui bun imobil rezidențial
în statele membre, există posibilitatea pentru creditori sau intermediarii de
credit de a căuta să obțină plăți în avans de la consumatori, pe baza
argumentului că astfel de plăți ar putea contribui la garantarea încheierii
unui contract de credit sau cumpărării ori vânzării unui bun imobil și ca
asemenea practici să fie utilizate abuziv, în special în cazul în care
consumatorii nu sunt familiarizați cu cerințele și practica uzuală din statul
membru respectiv. Prin urmare, este oportun ca statelor membre să li se
permită să impună restricții cu privire la astfel de plăți.
|
(10)
|
Prezenta directivă ar trebui să se aplice indiferent dacă
creditorul sau intermediarul de credite este o persoană juridică sau fizică.
Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului
statelor membre de a limita, în conformitate cu dreptul Uniunii, rolul
creditorilor sau al intermediarilor de credite în temeiul prezentei directive
doar la persoane juridice sau la anumite categorii de persoane juridice.
|
(11)
|
Deoarece consumatorii și întreprinderile nu se află pe aceeași
poziție, ei nu necesită același nivel de protecție. Deși este important să se
garanteze drepturile consumatorilor prin dispoziții de la care să nu existe
derogare prin contract, este rezonabil să se permită întreprinderilor și
organizațiilor să încheie și alte contracte.
|
(12)
|
Definiția consumatorului ar trebui să includă persoanele fizice
care acționează în afara activității lor comerciale, afacerii sau profesiei
lor. Cu toate acestea, în cazul contractelor cu dublu scop, când contractul
este încheiat în scopuri parțial circumscrise și parțial în afara activității
comerciale, afacerii sau profesiei, iar scopul comercial, de afaceri sau
profesional este într-atât de limitat, încât nu are o pondere predominantă în
contextul general al contractului, respectiva persoană ar trebui să fie
considerată și consumator.
|
(13)
|
Deși prezenta directivă reglementează contractele de credit
referitoare exclusiv sau predominant la bunuri imobile rezidențiale, acest
lucru nu împiedică statele membre să extindă măsurile luate în conformitate
cu prezenta directivă pentru a proteja consumatorii în legătură cu
contractele de credit referitoare la alte tipuri de bunuri imobile sau să
reglementeze în alt mod asemenea contracte de credit.
|
(14)
|
Definițiile prevăzute în prezenta directivă stabilesc domeniul
de aplicare a armonizării. În consecință, obligațiile impuse statelor membre
de a transpune prezenta directivă ar trebui să fie limitate la domeniul de
aplicare a acesteia, conform definițiilor menționate. De exemplu, obligațiile
impuse statelor membre de a transpune prezenta directivă sunt limitate la
contractele de credit încheiate cu consumatori, adică cu persoane fizice
care, în ceea ce privește tranzacțiile care fac obiectul prezentei directive,
acționează în afara activității lor comerciale, a afacerii sau a profesiei
lor. În mod similar, statele membre sunt obligate să transpună dispozițiile
prezentei directive care reglementează activitatea persoanelor care
acționează în calitate de intermediari de credite, conform definiției incluse
în directivă. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă
atingere transpunerii de către statele membre, în conformitate cu dreptul
Uniunii, a prezentei directive în domenii care nu intră în sfera de aplicare
a acesteia. În plus, definițiile incluse în prezenta directivă nu ar trebui
să aducă atingere posibilității pe care o au statele membre de a adopta
definiții pentru subcategorii în temeiul dreptului intern în scopuri
specifice, cu condiția ca acestea să fie în continuare conforme cu
definițiile prevăzute în prezenta directivă. De exemplu, statelor membre ar
trebui să li se permită să stabilească în temeiul dreptului intern
subcategoriile de intermediari de credite care nu sunt precizate în prezenta
directivă, în cazul în care asemenea subcategorii sunt necesare la nivel
național, spre exemplu, pentru a diferenția cerințele în materie nivel de
cunoștințe și competență care trebuie îndeplinite de diferiți intermediari de
credite.
|
(15)
|
Obiectivul prezentei directive este de a asigura un nivel
ridicat de protecție pentru consumatorii care încheie contracte de credit
pentru bunuri imobile. Prin urmare, directiva ar trebui să se aplice
creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopul creditului,
contractelor de refinanțare sau altor contracte de credit care ar ajuta un
proprietar sau un proprietar parțial să își păstreze dreptul de proprietate
asupra unui bun imobil sau teren, precum și creditelor al căror scop este
achiziționarea unui bun imobil în unele state membre, inclusiv creditelor
care nu presupun rambursarea capitalului sau, cu excepția cazului în care
statele membre au în vigoare un cadru legislativ alternativ adecvat, celor al
căror scop este furnizarea unei finanțări temporare între vânzarea unui bun
imobil și achiziționarea altuia, precum și creditelor garantate pentru
renovarea bunurilor imobile rezidențiale.
|
(16)
|
Prezenta directivă ar trebui să se nu aplice anumitor contracte
de credit în cadrul cărora creditorul contribuie cu o sumă forfetară, plăți
periodice sau alte modalități de plată a creditului în schimbul unei sume
obținute în urma vânzării unui bun imobil și al căror principal obiectiv este
facilitarea consumului, cum sunt produsele de tip equity release sau alte produse specializate
echivalente. Contractele de credit de acest tip au caracteristici specifice
care depășesc domeniul de aplicare al prezentei directive. O evaluare a
bonității consumatorului, de exemplu, este nerelevantă din moment ce plățile
se efectuează de la creditor către consumator, și nu invers. O asemenea
tranzacție impune printre altele, prezentarea unor informații precontractuale
cu totul diferite. Totodată, alte produse, de exemplu rentele viagere (home
reversions), care au funcții comparabile cu ipotecile
inverse (reverse mortgages sau lifetime mortgages),
nu implică acordarea unui credit și, așadar, nu intră sub incidența prezentei
directive.
|
(17)
|
De asemenea, nu ar trebui să facă obiectul prezentei directive
alte tipuri de contracte de credit de nișă, enumerate în mod explicit, care
diferă prin natura lor și prin riscurile pe care le implică de creditele
ipotecare standard și, prin urmare, necesită o abordare adaptată, în special
contractele de credit care sunt rezultatul unei tranzacții aprobate de o
instanță sau de o altă autoritate oficială și anumite tipuri de contracte de
credit în temeiul cărora angajatorul acordă credite angajaților în anumite
circumstanțe, conform prevederilor din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit
pentru consumatori (4).
Este oportun să li se permită statelor membre să excludă anumite alte
contracte de credit, cum ar fi cele acordate unui public restrâns în condiții
avantajoase sau cele oferite de cooperativele de credit, cu condiția să
existe modalități alternative adecvate pentru a asigura faptul că pot fi
îndeplinite obiectivele de politică referitoare la stabilitatea financiară și
piața internă fără a aduce atingere incluziunii financiare și accesului la
credite. Contractele de credit în care bunul imobil nu urmează să fie ocupat
în calitate de casă, apartament sau alt loc de reședință de către consumator
sau un membru al familiei acestuia, ci este ocupat în calitate de casă,
apartament sau alt loc de reședință pe baza unui contract de închiriere,
prezintă riscuri și caracteristici diferite față de contractele de credit
standard și, prin urmare, pot necesita un cadru mai bine adaptat. În
consecință, statele membre ar trebui să poată exclude asemenea contracte de
credit de la aplicarea directivei în cazul în care este în vigoare un cadru
național adecvat pentru acestea.
|
(18)
|
Contractele de credit fără garanții al căror scop este renovarea
unui bun imobil rezidențial care implică un nivel total al creditului mai
mare de 75 000 EUR ar trebui să facă obiectul Directivei 2008/48/CE
pentru a asigura un nivel echivalent de protecție pentru acei consumatori și
pentru a evita orice diferență de reglementare între respectiva directivă și
prezenta directivă. Directiva 2008/48/CE ar trebui prin urmare să fie
modificată în consecință.
|
(19)
|
Din rațiuni de securitate juridică, cadrul legislativ al Uniunii
în domeniul contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidențiale ar
trebui să fie coerent cu alte acte ale Uniunii, în special în domeniul
protecției consumatorului și în cel al supravegherii prudențiale, și să le
completeze. Anumite definiții esențiale, inclusiv definițiile termenilor
„consumator” și „suport durabil”, precum și conceptele cheie utilizate în
informațiile standard pentru desemnarea caracteristicilor financiare ale
creditului, inclusiv „costul total al creditului pentru consumator” și „rata
dobânzi”, ar trebui să corespundă celor prevăzute în Directiva 2008/48/CE,
pentru ca elementele concrete de același tip să fie exprimate prin termeni
identici, indiferent dacă este vorba de un credit de consum sau de un credit
pentru un bun imobil rezidențial. La transpunerea prezentei directive,
statele membre ar trebui să asigure, așadar, o aplicare și o interpretare
coerente în ceea ce privește respectivele definiții esențiale și
concepte-cheie.
|
(20)
|
Pentru a le asigura consumatorilor un cadru coerent în domeniul
creditelor și pentru a minimiza sarcina administrativă pentru creditori și
intermediarii de credite, cadrul central al prezentei directive ar trebui să
urmeze structura Directivei 2008/48/CE în măsura în care este posibil, în
principal să precizeze că informațiile incluse în materialele publicitare
referitoare la contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale sunt
furnizate consumatorului prin intermediul unui exemplu reprezentativ, că îi
sunt furnizate consumatorului informații precontractuale detaliate prin
intermediul unei fișe de informații standardizate, precum și faptul că i se
furnizează consumatorului explicații adecvate înainte de încheierea
contractului de credit, că se stabilește o bază comună pentru calcularea DAE
excluzând onorariile notariale, și că înainte de a oferi un credit,
creditorii evaluează bonitatea consumatorului. În mod similar, creditorii ar
trebui să aibă acces nediscriminatoriu la bazele de date relevante privind
creditele, pentru asigurarea unor condiții echivalente celor prevăzute în
Directiva 2008/48/CE. Prezenta directivă ar trebui să asigure, la fel ca
Directiva 2008/48/CE, procedura de admitere și supravegherea corespunzătoare
a tuturor creditorilor care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile
și ar trebui să prevadă cerințe pentru crearea unor mecanisme extrajudiciare
de soluționare a disputelor și pentru accesul la acestea.
|
(21)
|
Prezenta directivă ar trebui să completeze Directiva 2002/65/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind
comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum (5),
care prevede, în cazul vânzării la distanță, dreptul de retragere și
obligativitatea informării consumatorului cu privire la existența sau absența
unui astfel de drept. Cu toate acestea, deși Directiva 2002/65/CE prevede
posibilitatea ca furnizorul să furnizeze informații precontractuale după
încheierea contractului, acest lucru nu ar fi oportun în cazul contractelor
de credit pentru bunuri imobile rezidențiale, dată fiind importanța
angajamentului financiar pentru consumator. Prezenta directivă nu ar trebui
să afecteze dreptul intern general al contractelor, precum normele privind
valabilitatea, formarea sau efectele unui contract, în măsura în care
prezenta directivă nu reglementează aspecte ale dreptului general al
contractelor.
|
(22)
|
În același timp, este important să fie luate în considerare
particularitățile contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidențiale,
care justifică o abordare diferențiată. Date fiind natura și consecințele
potențiale pentru consumator ale unui contract pentru un bun imobil
rezidențial, materialele publicitare și informațiile precontractuale
personalizate ar trebui să includă avertismente specifice corespunzătoare cu
privire la riscuri, de exemplu în legătură cu impactul potențial al
fluctuațiilor cursului de schimb valutar asupra sumei pe care trebuie să o
ramburseze consumatorul și, dacă statele membre evaluează că este necesar, în
legătură cu natura și implicațiile garanțiilor. În concordanță cu abordarea
voluntară deja existentă în cadrul sectorului în ceea ce privește
împrumuturile locative, pe lângă informațiile precontractuale personalizate,
ar trebui puse la dispoziție, în orice moment, informații precontractuale
generale. În plus, o abordare diferențiată este justificată pentru a lua în
considerare concluziile trase în urma crizei financiare și astfel încât să se
asigure faptul că acordarea creditelor se face în mod corect. În acest sens,
prevederile privind evaluarea bonității ar trebui să fie mai stricte decât
cele aplicabile creditului de consum, intermediarii de credite ar trebui să
furnizeze informații mai exacte despre statutul lor și despre relația cu
creditorii pentru a permite identificarea potențialelor conflicte de interese
și toți actorii implicați în inițierea contractelor de credit pentru bunuri
imobile ar trebui să fie admiși și supravegheați în mod corespunzător.
|
(23)
|
Este necesar să se reglementeze și alte aspecte pentru a
reflecta caracterul specific al creditelor pentru bunuri imobile
rezidențiale. Având în vedere importanța tranzacției, este necesar să se
asigure că se pune la dispoziția consumatorilor o perioadă de timp
suficientă, de cel puțin șapte zile, pentru a analiza implicațiile acesteia.
Statelor membre ar trebui să li se acorde flexibilitate pentru a oferi
această perioadă de timp suficientă, fie ca perioadă de reflecție înainte de
încheierea contractului de credit, fie ca termen de retragere după încheierea
contractului de credit sau ca o combinație între cele două. Statelor membre
ar trebui să li se acorde flexibilitatea de a impune consumatorului o
perioadă de reflecție obligatorie de maxim zece zile, dar ca, în alte cazuri,
consumatorilor care doresc să acționeze pe parcursul perioadei de reflecție
să li se dea această posibilitate și, în scopul asigurării securității
juridice în contextul tranzacțiilor cu bunuri, statele membre ar trebui să
poată prevedea ca perioada de reflecție sau termenul de retragere să se
încheie în cazul în care consumatorul întreprinde orice acțiune care, în
temeiul dreptului intern, conduce la crearea unui transfer al unui drept de
proprietate care este legat de fonduri obținute în urma contractului de
credit sau utilizează asemenea fonduri sau, după caz, transferă fondurile
unei părți terțe.
|
(24)
|
Având în vedere caracteristicile contractelor de credit pentru
bunuri imobile rezidențiale, este o practică obișnuită ca creditorii să ofere
consumatorilor un set de produse sau servicii care pot fi achiziționate
împreună cu contractul de credit. Prin urmare, având în vedere importanța
acestor contracte pentru consumatori, este oportun să se prevadă norme
specifice privind practicile de legare. Combinarea unui contract de credit cu
unul sau mai multe alte servicii sau produse financiare în cadrul unor
pachete este pentru creditori un mijloc de diversificare a ofertei și de
concurență între ei, cu condiția ca componentele pachetului să poată fi
cumpărate și separat. Deși combinarea unui contract de credit cu unul sau mai
multe alte servicii sau produse financiare în cadrul unor pachete poate fi în
beneficiul consumatorilor, ea poate, de asemenea, să afecteze negativ
mobilitatea consumatorilor și capacitatea acestora de a lua decizii în
cunoștință de cauză, în afară de cazul în care componentele pachetului pot fi
cumpărate separat. Este important să se prevină practicile de tipul celor de
legare a anumitor produse, care pot determina consumatorii să încheie un
contract de credit care nu este în interesul lor, fără a restricționa,
totuși, gruparea de produse care poate fi în avantajul consumatorilor.
Statele membre ar trebui, în orice caz, să monitorizeze îndeaproape piețele
de servicii financiare cu amănuntul pentru a se asigura că practicile de
grupare nu denaturează alegerea consumatorului și concurența pe piață.
|
(25)
|
Ca regulă generală, practicile de legare nu ar trebui permise,
cu excepția cazului în care serviciul sau produsul financiar oferit împreună
cu contractul de credit nu ar putea fi oferit separat, fiind o parte
integrantă a creditului, de exemplu în cazul unei descoperiri de cont
garantate. În alte situații, se poate justifica totuși faptul că creditorii
oferă sau vând un contract de credit în cadrul unui pachet împreună cu un
cont de plăți, un cont de economii, un produs de investiții sau de pensie, de
exemplu în cazul în care capitalul din cont este utilizat pentru rambursarea
creditului sau reprezintă o condiție prealabilă pentru acumularea de resurse
în vederea obținerii creditului sau, de exemplu, în situații în care un
produs de investiții sau o pensie privată au drept scop furnizarea unei
garanții suplimentare pentru creditor în caz de neplată. Deși se justifică
faptul ca creditorii să poată solicita consumatorului să dețină o poliță de
asigurare relevantă pentru a garanta rambursarea creditului sau pentru a
asigura valoarea garanției, consumatorul ar trebui să aibă posibilitatea de
a-și alege propriul furnizor de asigurări, cu condiția ca polița de asigurare
să aibă un nivel de garantare echivalent cu polița de asigurare propusă sau
oferită de creditor. În plus, statele membre pot standardiza, integral sau
parțial, acoperirea oferită de contractele de asigurări pentru a facilita
comparația între diverse oferte pentru consumatorii care doresc să compare
produse înainte de a cumpăra.
|
(26)
|
Este important ca bunul imobil rezidențial să fie evaluat corect
înainte de încheierea contractului de credit și, mai ales atunci când
evaluarea afectează obligația reziduală a consumatorului, în caz de neplată.
Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că sunt în vigoare
standarde de evaluare fiabile. Pentru a fi considerate fiabile, standardele
de evaluare ar trebui să țină seama de standarde de evaluare recunoscute la
nivel internațional, în special cele elaborate de Comitetul internațional pentru
standarde de evaluare, de Grupul european al asociațiilor de evaluatori sau
de Institutul regal al experților-supraveghetori (Royal Institution of Chartered
Surveyors). Respectivele standarde de evaluare recunoscute
la nivel internațional conțin principii la nivel înalt ce impun creditorilor,
printre altele, să adopte și să respecte procese adecvate de gestionare a
riscurilor interne și de gestionare a garanției, care includ procese solide
de evaluare, să adopte standarde și metode de evaluare care generează
evaluări realiste și justificate pentru a asigura faptul că toate evaluările
sunt pregătite cu competențele și diligența profesionale cuvenite și că
evaluatorii îndeplinesc anumite cerințe în materie de calificare, precum și
să păstreze o documentație corespunzătoare cu privire la garanții, care să
fie cuprinzătoare și plauzibilă. În acest sens, este de dorit să se asigure o
monitorizare adecvată a bunurilor imobile rezidențiale și ca mecanismele din
cadrul acestor prevederi să fie în conformitate cu Directiva 2013/36/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la
accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a
instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (6).
Prevederile acestei directive, referitoare la standardele de evaluare a
bunurilor, pot fi respectate, de exemplu, prin intermediul legii sau al autoreglementării.
|
(27)
|
Având în vedere consecințele importante pentru creditori,
consumatori și, eventual, pentru stabilitatea financiară a executării silite,
este oportun să se încurajeze creditorii să gestioneze în mod proactiv riscul
de credit emergent încă dintr-un stadiu incipient și să fie în vigoare
măsurile necesare pentru a asigura faptul că creditorii exercită indulgență
rezonabilă și fac încercări rezonabile de a soluționa situația prin alte
mijloace înainte de inițierea procedurii de executare silită. Atunci când
este posibil, ar trebui găsite soluții care țin seama de circumstanțele
practice și de nevoile rezonabile aferente traiului zilnic al consumatorului.
În cazul în care, după procedurile de executare silită, rămân datorii
neachitate, statele membre ar trebui să asigure protecția unor condiții
minime de trai și să instituie măsuri pentru a facilita rambursarea, evitând
îndatorarea excesivă pe termen lung. Cel puțin în cazul în care prețul
obținut pentru bunul imobil afectează suma datorată de consumator, statele
membre ar trebui să încurajeze creditorii să ia măsuri rezonabile pentru a
obține cel mai bun preț pe bunul imobil executat, în contextul condițiilor
pieței. Statele membre nu ar trebui să împiedice părțile la un contract de
credit să convină în mod expres că transferul garanției către creditor este
suficient pentru a rambursa creditul.
|
(28)
|
Intermediarii desfășoară adesea și alte activități pe lângă
intermedierea de credite, și anume intermedierea de asigurări sau prestarea
de servicii de investiții. Prezenta directivă ar trebui, așadar, să fie
coerentă și cu Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (7) și cu Directiva 2004/39/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele
instrumentelor financiare (8).
În special, instituțiilor de credit autorizate în conformitate cu Directiva
2013/36/UE și altor instituții financiare care fac obiectul unui regim de
admitere echivalent în temeiul dreptului intern nu ar trebui să li se impună
o admitere separată pentru a funcționa ca intermediari de credite, pentru a
simplifica procesul de înființare a intermediarilor de credite și
desfășurarea de activități transfrontaliere de către aceștia.
Responsabilitatea deplină și necondiționată care le revine creditorilor și
intermediarilor de credite pentru activitățile intermediarilor de credite
legați sau ale reprezentanților desemnați ar trebui să includă doar
activități care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, cu
excepția cazului în care statele membre decid să extindă respectiva
responsabilitate în alte domenii.
|
(29)
|
Pentru a îmbunătăți capacitatea consumatorilor de a lua decizii
în cunoștință de cauză cu privire la împrumuturi și la gestionarea
responsabilă a datoriilor, statele membre ar trebui să promoveze măsuri care
sprijină educarea consumatorilor în legătură cu împrumutul responsabil și cu
gestionarea datoriilor, în special referitor la contractele de credit
ipotecar. Este în mod special important să se ofere orientare pentru consumatorii
care beneficiază de un credit ipotecar pentru prima oară. În acest sens,
Comisia ar trebui să identifice exemple de bune practici pentru a facilita
dezvoltarea viitoare de măsuri destinate să crească nivelul de conștientizare
a consumatorilor în domeniul financiar.
|
(30)
|
Ca urmare a riscurilor semnificative aferente împrumuturilor în
valută străină, este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că
consumatorii sunt conștienți de riscul pe care și-l asumă și că consumatorul
are posibilitatea de a-și limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar
pe durata creditului. Riscul ar putea fi limitat fie acordând consumatorului
dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri, cum ar fi
plafoane sau, dacă acestea sunt suficiente pentru a limita riscul ratei de
schimb valutar, avertismente.
|
(31)
|
Cadrul juridic aplicabil ar trebui să le ofere consumatorilor
încrederea că atât creditorii, cât și intermediarii de credite și
reprezentanții desemnați iau în considerare interesul consumatorilor, ținând
seama de informațiile disponibile creditorului, intermediarului de credite și
reprezentantului desemnat la momentul respectiv și pe baza unor ipoteze
rezonabile privind riscul aferent situației consumatorului pe durata
contractului de credit propus. Acest lucru ar putea însemna, printre altele,
că creditorul nu ar trebui să facă marketing creditului într-un mod care să
afecteze semnificativ sau care este posibil să afecteze capacitatea
consumatorului de a evalua cu atenție acceptarea creditului; sau că
creditorul nu ar trebui să utilizeze acordarea creditului drept principala
metodă de marketing atunci când comercializează mărfuri, servicii sau bunuri
imobile consumatorilor. Un element esențial pentru dobândirea încrederii
consumatorilor îl constituie cerința de a asigura un nivel ridicat de
corectitudine, onestitate și profesionalism în cadrul sectorului, o
gestionare corespunzătoare a conflictelor de interese, inclusiv a celor
cauzate de remunerare, precum și de a impune acordarea de consiliere în
interesul superior al consumatorului.
|
(32)
|
Este oportun să se asigure faptul că personalul relevant al
creditorilor, intermediarilor de credite și al reprezentanților desemnați
deține un nivel adecvat de cunoștințe și competență pentru a asigura un nivel
ridicat de profesionalism. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să
prevadă obligația demonstrării cunoștințelor și a competenței relevante la
nivel de societate comercială, pe baza cerințelor minime în materie de
cunoștințe și competență prevăzute în prezenta directivă. Statele membre ar
trebui să aibă libertatea de a introduce sau de a menține astfel de cerințe
și în cazul persoanelor fizice. Statele membre ar trebui să poată permite
creditorilor, intermediarilor de credite și reprezentanților desemnați să
facă o diferențiere între nivelurile minime ale cerințelor în materie de
cunoștințe în funcție de implicarea în desfășurarea unor anumite servicii sau
procese. În acest context, personalul include personalul extern, care
lucrează pentru sau în cadrul creditorului, al intermediarului de credit sau
al reprezentantului desemnat, precum și angajații acestora. În sensul
prezentei directive, personalul implicat direct în activități care fac
obiectul prezentei directive ar trebui să includă atât personalul care
interacționează cu clienții (front-office) cât și personalul
administrativ (back-office), inclusiv personalul de
conducere, care îndeplinește un rol important în procesul de încheiere a
contractului de credit. Persoanele care îndeplinesc funcții de sprijin care
nu sunt legate de procesul de încheiere a contractului de credit (de exemplu
personalul din domeniul resurselor umane sau din domeniul informației și
tehnologiei de comunicare) nu ar trebui considerate personal în temeiul
prezentei directive.
|
(33)
|
Atunci când un creditor sau intermediar de credite prestează
servicii pe teritoriul unui alt stat membru în temeiul libertății de a presta
servicii, statului membru de origine ar trebui să îi revină responsabilitatea
de a stabili cerințele minime în materie de cunoștințe și competență
aplicabile personalului. Totuși, statele membre gazdă care consideră necesar
ar trebui să își poată stabili propriile cerințe în materie de competență în
anumite domenii specificate aplicabile creditorilor și intermediarilor de
credite care prestează servicii pe teritoriul statului membru respectiv în
temeiul libertății de a presta servicii.
|
(34)
|
Având în vedere importanța asigurării faptului că cerințele în
materie de cunoștințe și competențe sunt aplicate în practică, statele membre
ar trebui să le impună autorităților competente să supravegheze creditorii,
intermediarii de credite și reprezentanții desemnați și să le confere
competența de a obține dovezile de care au nevoie pentru a evalua în mod
fiabil respectarea cerințelor respective.
|
(35)
|
Modul în care creditorii, intermediarii de credite și
reprezentanții desemnați își remunerează personalul ar trebui să constituie
unul dintre aspectele-cheie în asigurarea încrederii consumatorilor în
sectorul financiar. Prezenta directivă prevede norme pentru remunerarea
personalului, cu scopul de a limita practicile de vânzare neconforme și de a
asigura faptul că modul în care este remunerat personalul nu împiedică
îndeplinirea obligației de a lua în considerare interesele consumatorului. În
speță, creditorii, intermediarii de credite și reprezentanții desemnați nu ar
trebui să își elaboreze politicile de remunerare într-un mod care ar stimula
personalul lor să încheie un anumit număr sau tip de contracte de credit sau
să ofere anumite servicii auxiliare consumatorilor fără a lua în considerare
în mod explicit interesele și nevoile consumatorului. În acest context,
statele membre pot considera necesar să decidă că o anumită practică, de
exemplu perceperea unor tarife de către intermediarii legați, contravine
intereselor unui consumator. De asemenea, statele membre ar trebui să poată
specifica faptul că remunerația primită de personal nu ar trebui să depindă
de rata nominală a dobânzii sau de tipul contractului de credit încheiat cu
consumatorul.
|
(36)
|
Prezenta directivă prevede norme armonizate în ceea ce privește
domeniile de cunoștințe și competență pe care personalul creditorilor,
intermediarilor de credite și al reprezentanților desemnați ar trebui să le
dețină în legătură cu elaborarea, oferirea, acordarea și intermedierea unui
contract de credit. Prezenta directivă nu prevede dispoziții specifice direct
legate de recunoașterea calificărilor profesionale obținute de un individ
într-un stat membru pentru a îndeplini cerințele în materie de cunoștințe și
competență în alt stat membru. Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor
profesionale (9) ar trebui, prin urmare, să se aplice
în continuare cu privire la condițiile pentru recunoaștere și măsurile de
compensare pe care un stat membru gazdă le poate solicita unui individ a
cărui calificare nu a fost obținută pe teritoriul său.
|
(37)
|
Creditorii și intermediarii de credite utilizează frecvent
anunțurile publicitare, care conțin adesea termeni și condiții speciale,
pentru a atrage consumatorii către un anumit produs. De aceea, consumatorii
ar trebui protejați împotriva publicității necinstite sau care poate induce
în eroare și ar trebui să poată compara anunțurile publicitare. Pentru ca
ofertele să poată fi comparate de către consumatori, sunt necesare dispoziții
specifice privind publicitatea contractelor de credit și o listă a
elementelor care urmează a fi incluse în anunțurile publicitare și în
materialele de marketing destinate consumatorilor, în cazul în care în cadrul
materialului publicitar se precizează dobânzile sau orice cifre referitoare
la costul creditului. Statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a
introduce sau a menține în legislația națională obligații de informare
privind materialele publicitare care nu indică o rată a dobânzii sau nu
conțin nicio cifră referitoare la costul creditului. Orice asemenea
dispoziții ar trebui să ia în calcul particularitățile contractelor de credit
pentru bunuri imobile rezidențiale. În orice caz, ar trebui să se asigure, în
conformitate cu Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale
întreprinderilor de pe piața internă față de consumator (10),
faptul că publicitatea contractelor de credit nu creează o impresie eronată
asupra produsului.
|
(38)
|
Anunțurile publicitare tind să se axeze cu precădere asupra
unuia sau mai multor produse, însă consumatorii ar trebui să poată lua
deciziile cunoscând întreaga gamă de produse de credit oferite. În sensul
respectiv, informațiile generale joacă un rol important în educarea
consumatorului cu privire la gama variată de produse și servicii disponibile
și la principalele caracteristici ale acestora. Prin urmare, consumatorii ar
trebui să aibă în orice moment acces la informațiile generale referitoare la
produsele de credit disponibile. Atunci când această cerință nu se aplică
intermediarilor de credite care nu sunt legați, acest lucru nu ar trebui să
aducă atingere obligației acestora de a furniza consumatorilor informații
precontractuale personalizate.
|
(39)
|
Pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile și
pentru ca decizia consumatorului să se bazeze cu precădere pe detaliile
produselor de credit oferite, și nu pe canalul de distribuție prin care are
acces la aceste produse, consumatorul ar trebui să primească informații
despre credite indiferent dacă interacționează direct cu creditorul sau cu un
intermediar de credite.
|
(40)
|
Consumatorii ar trebui totodată să primească informații
personalizate în timp util înainte de încheierea contractului de credit, care
să le permită să compare și să analizeze caracteristicile produselor de
credit. În temeiul Recomandării 2001/193/CE a Comisiei din1 martie 2001
privind informațiile precontractuale care trebuie furnizate consumatorilor de
către împrumutătorii care oferă împrumuturi pentru locuințe (11),
Comisia s-a angajat să monitorizeze respectarea Codului de conduită voluntar
al informațiilor precontractuale pentru împrumuturile pentru locuințe, care
conține FEIS, care oferă informații personalizate pentru consumator despre
contractul de credit oferit. Dovezile colectate de Comisie au scos în
evidență nevoia modificării conținutului și a prezentării FEIS pentru ca
aceasta să fie clară, inteligibilă și să conțină toate informațiile care s-au
dovedit relevante pentru consumatori. Conținutul și formatul FEIS ar trebui
să încorporeze îmbunătățirile necesare identificate în cursul testării în
rândul consumatorilor din toate statele membre. Structura FEIS, în special
ordinea elementelor de informare, ar trebui revizuită, formularea ar trebui
să fie mai ușor accesibilă pentru utilizatori, iar unele secțiuni, cum ar fi
„rata nominală a dobânzii” și „dobânda anuală efectivă” ar trebui comasate;
de asemenea, ar trebui adăugate noi secțiuni, cum ar fi „funcții flexibile”.
Ar trebui prezentat consumatorilor un tablou de amortizare ilustrativ, în
cadrul FEIS, în cazul în care creditul este un credit cu dobândă amânată,
pentru care rambursarea principalului este amânată într-o perioadă inițială
sau în cazul în care rata dobânzii este fixă pe durata contractului de
credit. Statele membre ar trebui să poată prevedea ca un astfel de tablou de
amortizare ilustrativ conținut în FEIS să nu fie obligatoriu pentru alte
tipuri de contracte de credit.
|
(41)
|
Cercetările în domeniul comportamentului consumatorului au
subliniat importanța utilizării unui limbaj simplu și ușor de înțeles în
informările oferite consumatorilor. Din acest motiv, termenii utilizați în
FEIS nu sunt neapărat identici cu termenii juridici definiți în prezenta
directivă, dar au același înțeles.
|
(42)
|
Cerințele referitoare la informațiile privind contractele de
credit incluse în FEIS nu ar trebui să aducă atingere cerințelor Uniunii sau
cele naționale referitoare la informații privind alte produse sau servicii
care ar putea fi oferite împreună cu contractul de credit, drept condiții
pentru obținerea contractului de credit pentru bunuri imobile, sau oferite
pentru obținerea unei rate a dobânzii mai scăzute pentru contractul respectiv,
precum asigurările de incendiu sau de viață ori produsele de investiții.
Statelor membre ar trebui să li se acorde libertatea de a menține sau de a
introduce legislație națională în cazurile în care nu există dispoziții
armonizate, de exemplu cerințe referitoare la informații privind nivelul
ratelor dobânzii în etapa precontractuală sau informații care ar putea fi
utile în scopul educației financiare sau al soluționării extrajudiciare a
conflictelor. Cu toate acestea, orice informații suplimentare ar trebui
furnizate într-un document separat care poate fi anexat la FEIS. Statele
membre ar trebui să poată utiliza în cadrul FEIS un vocabular diferit, în
limba lor națională, fără a modifica conținutul acesteia și ordinea în care
sunt prezentate informațiile, atunci când acest lucru este necesar pentru a
utiliza un limbaj care ar putea fi mai ușor de înțeles pentru consumatori.
|
(43)
|
Pentru a asigura faptul că FEIS oferă consumatorului toate
informațiile relevante pentru ca acesta să poată face o alegere în cunoștință
de cauză, creditorul ar trebui să urmeze instrucțiunile prevăzute în prezenta
directivă la completarea FEIS. Statele membre ar trebui să poată elabora sau
detalia suplimentar instrucțiunile pentru completarea FEIS pe baza
instrucțiunilor prevăzute în prezenta directivă. De exemplu, statele membre
pot indica mai în detaliu informațiile care trebuie oferite pentru a descrie „tipul
de rată a dobânzii” astfel încât să țină cont de aspectele specifice ale
produselor și pieței naționale. Totuși, asemenea indicații suplimentare nu ar
trebui să contravină instrucțiunilor incluse în prezenta directivă și nici să
implice vreo modificare a textului modelului de FEIS, care ar trebui reprodus
exact de către creditor. Statele membre ar trebui să poată indica, de
asemenea, și alte avertismente privind contractele de credit, adaptate pieței
și practicilor naționale, în cazul în care asemenea avertismente nu sunt deja
acoperite de FEIS. Statele membre ar trebui să poată prevedea că creditorul
este obligat de informațiile furnizate în FEIS, în situația în care
creditorul decide să acorde creditul.
|
(44)
|
Consumatorul ar trebui să primească informații prin intermediul
FEIS fără întârzieri nejustificate după ce a prezentat informațiile necesare
referitoare la nevoile sale, la situația sa financiară și preferințe și în
timp util înainte ca acesta să fie legat prin orice contract de credit sau
ofertă, pentru a i se permite să compare și să reflecteze la caracteristicile
produselor de credit și să obțină consiliere din partea unui terț, dacă este
necesar. În particular, atunci când o ofertă fermă este prezentată
consumatorului, aceasta ar trebui să fie însoțită de FEIS, cu excepția
cazului în care FEIS a fost deja transmisă consumatorului și caracteristicile
ofertei sunt consecvente cu informațiile prezentate în prealabil. Cu toate
acestea, statele membre ar trebui să poată dispune furnizarea obligatorie a
FEIS atât înainte de prezentarea oricărei oferte ferme, cât și împreună cu
oferta fermă, în cazul în care nu a fost furnizată în prealabil o FEIS care
să conțină aceleași informații. Deși FEIS ar trebui să fie personalizată și
să reflecte preferințele consumatorului, furnizarea de astfel de informații
personalizate nu ar trebui să implice o obligație de a oferi consiliere.
Contractele de credit ar trebui să fie încheiate numai în cazul în care
consumatorul a avut suficient timp pentru a compara oferte, a evalua
implicațiile acestora, a obține consiliere din partea unui terț dacă este
necesar și a lua o decizie în cunoștință de cauză dacă să accepte o ofertă.
|
(45)
|
În cazul în care consumatorul are un contract de credit garantat
pentru cumpărarea unui bun imobil sau a unui teren și durata garanției este
mai mare decât cea a contractului de credit și dacă consumatorul poate decide
să retragă capitalul rambursat, din nou cu condiția semnării unui nou
contract de credit, o nouă FEIS care prezintă noua DAE și se bazează pe
caracteristicile specifice ale noului contract de credit ar trebui furnizată
consumatorului înainte de semnarea noului contract de credit.
|
(46)
|
Cel puțin în cazul în care nu există drept de retragere,
creditorul sau, după caz, intermediarul de credite sau reprezentantul
desemnat ar trebui să ofere consumatorului o copie a proiectului de contract
de credit, în momentul prezentării unei oferte ferme. În alte cazuri,
consumatorului ar trebui să i se ofere o copie a proiectului de contract de
credit cel puțin în momentul în care se prezintă oferta fermă.
|
(47)
|
Pentru a asigura un nivel cât mai ridicat de transparență și a
preveni abuzurile care pot decurge din eventuale conflicte de interese atunci
când consumatorii utilizează serviciile intermediarilor de credite, aceștia
din urmă ar trebui să aibă anumite obligații de informare prealabile
prestării serviciilor. Aceste obligații ar trebui să includă informații cu
privire la identitatea lor și la legăturile cu creditorii, de exemplu să
precizeze dacă iau în considerare produse de la o gamă largă de creditori sau
numai de la un număr redus de creditori. Existența eventualelor comisioane
sau a altor stimulente plătibile de către creditor sau de către părți terțe
intermediarului de credite pentru serviciile prestate de acesta în legătură
cu contractul de credit ar trebui adusă la cunoștința consumatorilor înainte
de prestarea oricăror activități de intermediere de credite și consumatorii
ar trebui informați în această etapă fie cu privire la suma aferentă unor
astfel de plăți, dacă aceasta este cunoscută, fie cu privire la faptul că
suma va fi adusă la cunoștință într-o etapă precontractuală ulterioară în
cadrul FEIS, precum și cu privire la dreptul consumatorilor de a primi
informații privind nivelul unor astfel de plăți în această etapă.
Consumatorii ar trebui, de asemenea, informați cu privire la orice taxe pe
care ar trebui să le plătească către intermediarii de credite în legătură cu
serviciile acestora. Fără a aduce atingere legislației din domeniul
concurenței, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a introduce sau
de a menține prevederi prin care se interzice plata unor tarife de către consumatori
către anumite categorii sau către toate categoriile de intermediari de
credite.
|
(48)
|
Un consumator poate să aibă nevoie totuși de asistență
suplimentară pentru a decide care este contractul de credit, din gama de
produse propuse, care se potrivește cel mai bine nevoilor și situației sale
financiare. Creditorii și, după caz, intermediarii de credite ar trebui să
ofere această asistență în legătură cu produsele de credit pe care le oferă
consumatorilor, explicând informațiile relevante, inclusiv și în special
caracteristicile esențiale ale produselor propuse, într-o manieră
personalizată, astfel încât consumatorul să poată înțelege efectele pe care
acestea le pot avea asupra situației sale economice. Creditorii și, după caz,
intermediarii de credite ar trebui să adapteze modul în care sunt oferite
astfel de explicații la circumstanțele în care se oferă creditul și la nevoia
consumatorului de asistență, ținând seama de cunoștințele și experiența
consumatorului în materie de credite și de natura fiecărui produs de credit.
Aceste explicații nu ar trebui să constituie, în sine, o recomandare personală.
|
(49)
|
Pentru promovarea instituirii și a funcționării pieței interne
și asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor în întreaga
Uniune, este necesar să se asigure în mod uniform comparabilitatea
informațiilor referitoare la DAE în întreaga Uniune.
|
(50)
|
Costul total al creditului pentru consumator ar trebui să
includă toate costurile pe care acesta trebuie să le plătească în legătură cu
contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor. Prin urmare,
acest cost ar trebui să includă dobânda, comisioanele, taxele, tarifele
pentru intermediarii de credite, costul evaluării bunului pentru ipotecă și
orice alte taxe, cu excepția onorariilor notariale, necesare pentru obținerea
creditului, de exemplu asigurarea de viață, sau pentru obținerea creditului
în termenii și condițiile din ofertă, de exemplu asigurarea de incendiu.
Dispozițiile prezentei directive în ceea ce privește produsele și serviciile
auxiliare (de exemplu, privind costul deschiderii și menținerii unui cont
bancar) nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2005/29/CE și Directivei
93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în
contractele încheiate cu consumatorii (12).
Costul total al creditului pentru consumator ar trebui să excludă costurile
pe care le plătește consumatorul în legătură cu cumpărarea bunului imobil sau
a terenului, cum ar fi taxele asociate cumpărării și costurile notariale sau
costurile legate de înregistrarea în registrul funciar. Cunoștințele reale
ale creditorului cu privire la costuri ar trebui evaluate obiectiv, avându-se
în vedere cerințele de diligență profesională. În acest sens, ar trebui să se
pornească de la prezumția că creditorul are cunoștință de costurile
serviciilor auxiliare pe care le oferă consumatorului, el însuși sau în
numele unui terț, cu excepția cazului în care prețul acestora depinde de
caracteristicile sau de situația specifică a consumatorului.
|
(51)
|
În cazul în care se utilizează informații estimative,
consumatorului ar trebui să i se aducă la cunoștință acest lucru, precum și
faptul că este preconizat ca informațiile respective să fie reprezentative
pentru tipul de contract sau practicile avute în vedere. Ipotezele
suplimentare pentru calcularea DAE au drept scop să asigure faptul că DAE
este calculată în mod consecvent și să asigure comparabilitatea. Pentru
tipuri specifice de contracte de credit, precum cele în cazul cărora
valoarea, durata sau costul creditului sunt nesigure sau variază în funcție
de modul în care este aplicat contractul, sunt necesare ipoteze suplimentare.
În cazul în care dispozițiile ca atare nu sunt suficiente pentru a calcula
DAE, creditorul ar trebui să utilizeze ipotezele suplimentare prevăzute în
anexa I. Cu toate acestea, având în vedere că calcularea DAE va depinde de
termenii contractului individual de credit, ar trebui utilizate doar acele
ipoteze necesare și relevante pentru situația unui anumit credit.
|
(52)
|
Pentru a asigura un grad încă și mai mare de comparabilitate a
DAE între oferte provenind de la diferiți creditori, intervalele dintre
datele utilizate la calcul nu ar trebui exprimate în zile atunci când pot fi
exprimate într-un număr total de ani, luni sau săptămâni. Este implicit în
acest context că, dacă în formula DAE sunt utilizate anumite intervale de
timp, respectivele intervale ar trebui să se utilizează de asemenea pentru
determinarea valorilor dobânzii și a altor costuri utilizate în formulă. Din
acest motiv, creditorii ar trebui să utilizeze metoda măsurării intervalelor
de timp descrisă în anexa I pentru obținerea cifrelor referitoare la plata
costurilor. Cu toate acestea, această metodă este aplicabilă doar în scopul
calculării DAE și nu influențează sumele percepute în realitate de către
creditor în temeiul contractului de credit. În cazul în care valorile
respective sunt diferite, poate fi necesară explicarea acestora
consumatorului pentru a se evita inducerea în eroare a consumatorului. Acest
lucru implică că, în absența unor costuri în afara dobânzii și pornind de la
prezumția unei metode de calcul identice, DAE va fi egală cu rata efectivă a
dobânzii.
|
(53)
|
Dat fiind faptul că DAE nu poate fi indicată în etapa de
publicitate decât printr-un exemplu, acest exemplu ar trebui să fie
reprezentativ. Prin urmare, aceasta ar trebui să corespundă, de exemplu,
duratei medii și valorii totale a creditului acordat pentru tipul de contract
de credit în cauză. La stabilirea exemplului reprezentativ ar trebui să se ia
în considerare, de asemenea, preponderența anumitor tipuri de contracte de
credit pe o anumită piață. Poate fi de preferat ca fiecare creditor să aibă
un exemplu reprezentativ bazat pe o sumă a creditului care este
reprezentativă pentru întreaga gamă de produse a creditorului respectiv și
pentru baza de clienți preconizată, întrucât acestea pot varia în mod
semnificativ de la un creditor la altul. Cu privire la DAE comunicată în
FEIS, ar trebui luate în considerare, în măsura în care este posibil,
preferințele și informațiile furnizate de consumator, iar creditorul și
intermediarul de credite ar trebui să precizeze clar dacă informațiile
oferite sunt ilustrative sau reflectă preferințele și informațiile furnizate.
În orice caz, exemplele reprezentative nu ar trebui să contravină cerințelor
din Directiva 2005/29/CE. Este important ca în FEIS să se indice clar
consumatorului, după caz, faptul că DAE se bazează pe ipoteze și s-ar putea
modifica, astfel încât consumatorii să poată ține seama de acest lucru la
compararea mai multor produse. Este important ca DAE să țină seama de toate
tragerile în temeiul contractului de credit, plătite fie direct
consumatorului, fie unei părți terțe în numele consumatorului.
|
(54)
|
Pentru asigurarea consecvenței între calcularea DAE pentru
diferite tipuri de contracte de credit, ipotezele utilizate pentru calcularea
unor tipuri similare de contracte de credit ar trebui să fie, în general,
consecvente. În acest sens, ar trebui încorporate ipotezele prevăzute în
Directiva 2011/90/UE a Comisiei din 14 noiembrie 2011 de modificare a anexei
I partea II la Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului
care prezintă ipotezele suplimentare pentru calculul dobânzii anuale efective (13),
care modifică ipotezele pentru calculul DAE. Deși nu toate ipotezele se vor
aplica neapărat contractelor de credit disponibile în prezent, acest sector
este activ în ceea ce privește produsele inovatoare și, prin urmare, este
necesar să existe ipoteze. Mai mult, pentru calculul DAE, identificarea celui
mai obișnuit mecanism de tragere ar trebui să se bazeze pe previziuni
rezonabile privind mecanismul de tragere cel mai frecvent utilizat de
consumatori pentru tipul de produs oferit de respectivul creditor. Pentru
produsele existente, previziunea ar trebui să se bazeze pe perioada celor 12
luni precedente.
|
(55)
|
Este esențial să se evalueze și să se verifice, înainte de
încheierea contractului de credit, capacitatea și predispoziția
consumatorului de a rambursa creditul. Această evaluare a bonității ar trebui
să ia în considerare toți factorii necesari și relevanți care ar putea
influența capacitatea consumatorului de a rambursa creditul pe durata
acestuia. În special, capacitatea consumatorului de a plăti dobânzile și de a
rambursa în întregime creditul ar trebui evaluată luându-se în calcul și
plățile viitoare sau creșterea valorii plăților necesare din cauza
amortizării negative sau a amânării plăților capitalului sau dobânzii, și ar
trebui evaluată în contextul altor cheltuieli obișnuite, datorii și altor
angajamente financiare, precum și al venitului, economilor și activelor. Ar
trebui, de asemenea, să se prevadă marje rezonabile pentru evenimente
viitoare pe parcursul duratei contractului de credit propus, cum ar fi o
reducere a venitului atunci când termenul de rambursare a creditului se
extinde după momentul pensionării sau, dacă este cazul, majorarea ratei
dobânzii sau evoluția negativă a cursului de schimb. Deși valoarea bunului
imobil este un element important în determinarea valorii creditului care
poate fi acordat unui consumator în cadrul unui contract de credit garantat,
evaluarea bonității ar trebui să se concentreze pe capacitatea consumatorului
de a-și îndeplini obligațiile în temeiul contractului de credit. În
consecință, eventualitatea că valoarea bunului imobil ar putea fi superioară
valorii creditului sau ar putea crește în viitor nu ar trebui, în general, să
fie o condiție suficientă pentru acordarea creditului în cauză. Cu toate
acestea, în cazul în care scopul contractului de credit este de a construi
sau de a renova un bun imobil existent, creditorul ar trebui să poată lua în
considerare această posibilitate. Statele membre ar trebui să poată emite
îndrumări suplimentare cu privire la aceste criterii sau la criterii
suplimentare și cu privire la metodele de evaluare a bonității unui
consumator, de exemplu stabilind limite pentru raportul loan-to-value (valoarea împrumutului raportată la
valoarea garanției) sau loan-to-income (împrumut/venit) și ar trebui
încurajate să pună în aplicare principiile Consiliului pentru Stabilitate
Financiară privind bunele practici pentru subscrierea ipotecilor
rezidențiale.
|
(56)
|
Pot fi necesare dispoziții specifice pentru diferitele elemente
care pot fi luate în considerare la evaluarea bonității în cazul anumitor
tipuri de contracte de credit. De exemplu, în cazul contractelor de credit
referitoare la un bun imobil care precizează în mod explicit că bunul imobil
nu urmează să fie ocupat în calitate de casă, apartament sau alt loc de
reședință de către consumator sau un membru de familie al acestuia (contracte
privind cumpărarea de bunuri în vederea închirierii – buy-to-let agreements),
statele membre ar trebui să poată specifica că viitorul venit din chirie este
luat în considerare la evaluarea capacității consumatorului de a rambursa
creditul. În acele state membre în care o asemenea precizare nu este
stabilită în prevederile naționale, creditorii pot, de asemenea, să decidă
includerea unei evaluări prudente a viitorului venit din chirie. Evaluarea
bonității nu ar trebui să implice transferul de responsabilitate către
creditor pentru nicio nerespectare viitoare de către consumator a
obligațiilor care îi revin în temeiul contractului de credit.
|
(57)
|
Decizia creditorului de a acorda sau nu creditul ar trebui să
fie în concordanță cu rezultatul evaluării bonității. De exemplu, capacitatea
creditorului de a transfera o parte din riscul de credit către un terț nu ar
trebui să îl conducă la ignorarea concluziilor evaluării bonității prin
punerea unui contract de credit la dispoziția unui consumator care probabil
nu este capabil să îl ramburseze. Statele membre ar trebui să poată transpune
acest principiu, solicitând autorităților competente să întreprindă acțiunile
relevante în cadrul activităților de supraveghere și să monitorizeze
respectarea procedurilor de evaluare a bonității de către creditor. Totuși, o
evaluare pozitivă a bonității nu ar trebui să ducă la obligația creditorului
de a acorda creditul.
|
(58)
|
În conformitate cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate
Financiară, evaluarea bonității ar trebui să se bazeze pe informații privind
situația financiară și economică a consumatorului, inclusiv venitul și
cheltuielile acestuia. Aceste informații pot fi obținute din diverse surse,
inclusiv de la consumator, iar creditorul ar trebui să verifice în mod
adecvat asemenea informații înainte de a acorda creditul. În acest sens,
consumatorii ar trebui să furnizeze informații pentru a facilita evaluarea
bonității, întrucât nefurnizarea acestor informații are drept rezultat
probabil refuzarea creditului pe care doresc să-l obțină, în afară de cazul
în care informațiile pot fi obținute din altă parte. Fără a aduce atingere
dreptului contractual privat, statele membre ar trebui să se asigure că
creditorii nu pot rezilia un contract de credit pe motiv că au realizat, după
semnarea contractului de credit, că evaluarea bonității a fost efectuată
defectuos din cauză că informațiile disponibile la momentul evaluării au fost
incomplete. Totuși, acest lucru nu ar trebui să aducă atingere posibilității
ca statele membre să permită creditorilor să rezilieze contractul de credit
în cazul în care se poate stabili că consumatorul a furnizat în mod deliberat
informații neconforme sau falsificate la momentul efectuării evaluării
bonității sau că nu a furnizat intenționat unele informații care ar fi avut
drept rezultat o evaluare a bonității negativă sau în cazul în care există
alte motive întemeiate, compatibile cu dreptul Uniunii. Deși nu ar fi oportun
să se aplice sancțiuni consumatorului pe motiv că nu este în măsură să ofere
anumite informații sau evaluări sau că decide să întrerupă procesul de
solicitare a acordării unui credit, statele membre ar trebui să poată
prevedea sancțiuni în cazul în care consumatorii furnizează, în cunoștință de
cauză, informații incomplete sau incorecte pentru a obține o evaluare a
bonității pozitivă, în special în cazul în care informațiile complete și
corecte ar fi condus la o evaluare a bonității negativă și, ulterior,
consumatorul nu ar fi în măsură să respecte condițiile contractului.
|
(59)
|
Consultarea unei baze de date privind creditele este un
instrument util pentru evaluarea bonității. Unele state membre prevăd
obligația evaluării bonității consumatorilor de către creditori pe baza
consultării bazei de date relevante. Creditorii ar trebui totodată să poată
consulta baza de date privind creditele pe durata creditului, exclusiv pentru
a identifica și evalua probabilitatea de neplată. O astfel de consultare a
bazei de date privind creditele ar trebui să facă obiectul unor garanții
adecvate pentru a asigura faptul că este utilizat pentru identificarea și
soluționarea timpurie a riscului de credit în interesul consumatorului și nu
pentru furnizarea de informații în cadrul negocierilor comerciale. În temeiul
Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24
octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (14),
consumatorii ar trebui să fie informați în prealabil de către creditori în
legătură cu consultarea bazei de date privind creditele și să aibă dreptul de
acces la informațiile care îi privesc aflate în baza de date respectivă
pentru a putea rectifica, șterge sau bloca, dacă este cazul, datele lor
personale prelucrate de acea bază de date, atunci când ele sunt incorecte sau
au fost prelucrate în mod ilegal.
|
(60)
|
Pentru a evita denaturarea concurenței între creditori, ar
trebui asigurat faptul că toți creditorii, inclusiv instituții de credit și
instituții non-bancare care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile,
au acces la toate bazele de date de credit publice și private în condiții
nediscriminatorii. Astfel de condiții nu ar trebui, prin urmare, să includă o
cerință ca creditorii să fie înregistrați ca instituție de credit. Condițiile
de acces, cum ar fi costurile de accesare a bazei de date sau cerințele de a
oferi informații bazei de date pe bază de reciprocitate ar trebui să se
aplice în continuare. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide
dacă, în jurisdicțiile lor, intermediarii de credite pot avea la rândul lor
acces la aceste baze de date.
|
(61)
|
În cazul în care o decizie de respingere a unei cereri de credit
este bazată pe date obținute prin consultarea unei baze de date sau pe lipsa
de date din aceasta, creditorul ar trebui să-l informeze pe consumator cu
privire la acest lucru, să-i comunice numele bazei de date consultate și
orice alte elemente prevăzute în Directiva 95/46/CE pentru a-i permite
consumatorului să își exercite dreptul de a accesa și, dacă acest lucru este
justificat, de a rectifica, șterge sau bloca datele sale personale prelucrate
de acea bază de date. Dacă o decizie de a refuza o cerere de credit decurge
dintr-un rezultat negativ al evaluării bonității, creditorul ar trebui să
informeze consumatorul cu privire la respingere fără întârziere
nejustificată. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă
solicită creditorilor să ofere explicații suplimentare cu privire la motivele
respingerii. Cu toate acestea, creditorul nu ar trebui să fie obligat să
furnizeze aceste informații în cazul în care acest lucru este interzis prin
alte acte ale Uniunii, ca de exemplu cele privind spălarea banilor sau
finanțarea terorismului. Astfel de informații nu ar trebui furnizate în cazul
în care divulgarea lor ar fi contrară obiectivelor de ordine publică sau de
siguranță publică, de exemplu prevenirea, cercetarea, depistarea sau
urmărirea în justiție a infracțiunilor.
|
(62)
|
Prezenta directivă prevede utilizarea datelor cu caracter
personal în contextul evaluării bonității unui consumator. Pentru a garanta
protecția datelor cu caracter personal, activitățile de prelucrare a datelor
efectuate în contextul acestor evaluări ar trebui să intre sub incidența
Directivei 95/46/CE.
|
(63)
|
Oferirea de consiliere sub forma unei recomandări personalizate
reprezintă o activitate distinctă, care poate, dar nu trebuie neapărat, să
fie combinată cu alte aspecte legate de acordarea sau intermedierea de
credite. Prin urmare, pentru a putea înțelege natura serviciilor care le sunt
oferite, consumatorilor ar trebui să li se aducă la cunoștință dacă li se
oferă sau li se pot oferi servicii de consiliere, cazurile în care acestea nu
li se oferă, precum și în ce constă serviciile de consiliere. Ținând seama de
importanța pe care consumatorii o acordă termenilor „consiliere” și
„consilieri”, este oportun ca statelor membre să li se permită să interzică
utilizarea termenilor respectivi sau a unor termeni similari, în cazul în
care se oferă servicii de consiliere consumatorilor. Este de asemenea oportun
ca statele membre să impună garanții în cazul în care consilierea este
descrisă ca fiind independentă, pentru a se asigura că gama de produse
analizate și aranjamentele de remunerare corespund așteptărilor consumatorilor
cu privire la consilierea respectivă.
|
(64)
|
Persoanele care oferă servicii de consiliere ar trebui să
respecte anumite standarde pentru a exista certitudinea că i se prezintă
consumatorului produse adecvate pentru nevoile și situația sa. Serviciile de
consiliere ar trebui să se bazeze pe o analiză corectă și suficient de
extinsă a produselor oferite, în cazul în care serviciile de consiliere sunt
prestate de creditori și intermediari de credite legați, sau pe o analiză a
produselor existente pe piață, în cazul în care serviciile de consiliere sunt
prestate de intermediari de credite nelegați. Persoanele care prestează
servicii de consiliere ar trebui să fie în măsură să se specializeze în
anumite produse „de nișă”, cum ar fi creditele-punte, cu condiția ca acestea
să analizeze o gamă de produse din cadrul „nișei” în cauză și ca
specializarea acestora în produsele de „nișă” respective să fie precizată în
mod clar consumatorului. În orice caz, creditorii și intermediarii de credite
ar trebui să dezvăluie consumatorului dacă oferă consiliere numai cu privire
la propria gamă de produse sau la o gamă largă din cadrul întregii piețe,
pentru a se asigura că consumatorul înțelege pe ce bază se face o
recomandare.
|
(65)
|
Serviciile de consiliere ar trebui să se bazeze pe o înțelegere
corespunzătoare a situației financiare, a preferințelor și a obiectivelor
consumatorului, care să aibă la bază informațiile necesare actualizate și
ipoteze rezonabile despre riscurile pentru situația consumatorului pe durata
acordului de credit. Statele membre ar trebui să poată clarifica modul în
care urmează a fi evaluat caracterul adecvat al unui anumit produs în
contextul oferirii de servicii de consiliere.
|
(66)
|
Capacitatea unui consumator de a rambursa creditul înainte de
expirarea contractului de credit poate juca un rol important în promovarea
concurenței pe piața internă și a libertății de circulație a cetățenilor
Uniunii, precum și în contribuirea la o flexibilitate pe durata contractului
de credit, care este necesară pentru promovarea stabilității financiare în
conformitate cu recomandările Consiliului pentru Stabilitate Financiară. Cu
toate acestea, există diferențe considerabile între principiile și condițiile
naționale în baza cărora consumatorii au posibilitatea rambursării anticipate
a creditului lor și condițiile în care rambursarea anticipată poate avea loc.
Deși se recunoaște diversitatea mecanismelor de finanțare ipotecară și a
gamei de produse disponibile, este esențial să existe norme la nivelul
Uniunii cu privire la rambursarea anticipată a creditului, astfel încât
consumatorii să aibă posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile înainte de
data convenită în contractul de credit și să aibă încredere în a compara
ofertele pentru a alege produsele cele mai adaptate la nevoile lor. Statele
membre ar trebui așadar să asigure, fie prin legislație, fie prin alte
mijloace cum ar fi clauzele contractuale, dreptul consumatorilor de
rambursare anticipată. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă
posibilitatea de a defini condițiile exercitării acestui drept. Aceste
condiții pot include limitarea în timp a exercitării dreptului, tratamentul
diferit în funcție de tipul de rată a dobânzii sau restricții cu privire la
circumstanțele în care poate fi exercitat dreptul. În cazul în care
rambursarea anticipată are loc într-o perioadă în care rata dobânzii este
fixă, exercitarea dreptului poate fi condiționată de existența unui interes
legitim din partea consumatorului, specificat de statul membru. Un asemenea
interes legitim poate exista, de exemplu, în cazul divorțului sau al intrării
în șomaj. În condițiile stabilite de statele membre se poate prevedea, de
asemenea, că creditorul ar trebui să aibă dreptul la o compensație echitabilă
și justificată obiectiv pentru costurile potențiale legate de rambursarea
anticipată a creditului. În cazurile în care statele membre prevăd că
creditorul are dreptul la compensație, aceasta ar trebui să fie o compensație
echitabilă și justificată obiectiv pentru eventualele costuri legate în mod
direct de rambursarea anticipată a creditului în conformitate cu normele
naționale în materie de compensare. Compensația nu ar trebui să depășească
pierderea economică suferită de creditor.
|
(67)
|
De asemenea, este important să se asigure un grad suficient de
transparență pentru a oferi claritate consumatorilor în ceea ce privește
natura angajamentelor asumate în vederea menținerii stabilității financiare
și în ceea ce privește flexibilitatea pe parcursul duratei contractului de
credit. De asemenea, consumatorilor ar trebui să li se furnizeze informații
cu privire la rata dobânzii, atât în stadiul contractual, cât și în stadiul
precontractual. Statele membre ar trebui să poată să mențină sau să introducă
restricții sau interdicții în ceea ce privește modificarea unilaterală a
ratei dobânzii de către creditor. De asemenea, statele membre ar trebui să
poată să prevadă că, în cazul modificării ratei dobânzii, consumatorul are
dreptul să primească un tablou de amortizare actualizat.
|
(68)
|
Deși intermediarii de credite joacă un rol central în
distribuția contractelor de credit pentru bunuri imobile rezidențiale în
Uniune, există încă diferențe substanțiale între prevederile naționale în
materie de desfășurare a activității de afaceri și de supraveghere a
intermediarilor de credite, care creează obstacole în calea accesului la
activitate și a desfășurării activității intermediarilor de credite pe piața
internă. Incapacitatea intermediarilor de credite de a-și desfășura
activitatea liber pe tot teritoriul Uniunii este un obstacol în calea bunei
funcționări a pieței interne în domeniul contractelor de credit pentru bunuri
imobile rezidențiale. Deși se recunoaște diversitatea tipurilor de actori
implicați în intermedierea de credite, este esențială existența unor
standarde la nivelul Uniunii pentru a asigura un nivel ridicat al
profesionalismului și al serviciilor.
|
(69)
|
Înainte de a-și putea desfășura activitățile, intermediarii de
credite ar trebui să facă obiectul unui proces de admitere de către
autoritatea competentă a statului lor membru de origine și să facă obiectul
unei supravegheri permanente pentru a se asigura respectarea de către aceștia
a unor cerințe profesionale stricte cel puțin în ceea ce privește competența,
buna reputație și asigurarea de răspundere civilă profesională. Aceste
cerințe ar trebui să se aplice cel puțin la nivel de instituție. Cu toate
acestea, statele membre pot clarifica însă dacă aceste cerințe pentru
admitere se aplică și personalului intermediarilor de credite. Statul membru
de origine poate prevedea cerințe suplimentare, de exemplu ca acționarii
intermediarului de credite să aibă o bună reputație sau ca un intermediar de
credite care este legat să nu poată fi legat decât de un singur creditor,
dacă aceste cerințe sunt proporționale și compatibile cu alte prevederi din
dreptul Uniunii. Informațiile relevante referitoare la intermediarii de
credite admiși ar trebui, de asemenea, înscrise într-un registru public.
Intermediarii de credite legați care lucrează în exclusivitate cu un creditor
sub responsabilitatea deplină și necondiționată a acestuia ar trebui să aibă
posibilitatea de a fi admiși de către autoritatea competentă sub auspiciile
creditorului în numele căruia acționează intermediarii de credite. Statele
membre ar trebui să aibă dreptul de a menține sau de a impune restricții
referitoare la forma juridică a anumitor intermediari de credite și la
posibilitatea acestora de a acționa exclusiv ca persoane juridice sau ca
persoane fizice. Statele membre ar trebui, se asemenea, să aibă libertatea de
a decide dacă toți intermediarii de credite sunt introduși într-un singur
registru sau dacă sunt necesare registre diferite în situația în care
intermediarul de credite este legat sau acționează ca intermediar de credite
independent. Mai mult, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a
menține sau de a impune restricții privind posibilitatea intermediarilor de
credite legați de unul sau de mai mulți creditori de a percepe orice tarife
din partea consumatorilor.
|
(70)
|
În unele state membre, intermediarii de credite pot decide să
utilizeze serviciile reprezentanților desemnați pentru desfășurarea de
activități în numele lor. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a
aplica regimul specific prevăzut în prezenta directivă pentru reprezentanții
desemnați. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a
introduce un asemenea regim sau de a permite altor entități să îndeplinească
un rol comparabil cu rolul reprezentanților desemnați, cu condiția ca aceste
entități să facă obiectul aceluiași regim ca și intermediarii de credite.
Normele privind reprezentanții desemnați prevăzute în prezenta directivă nu
obligă statele membre să permită reprezentanților desemnați să funcționeze pe
teritoriul lor dacă reprezentanții desemnați respectivi nu sunt considerați
intermediari de credite în temeiul prezentei directive.
|
(71)
|
Pentru a asigura o supraveghere eficace a intermediarilor de
credite de către autoritățile competente, un intermediar de credite care este
o persoană juridică ar trebui admis în statul membru în care își are sediul
social. Un intermediar de credite care nu este o persoană juridică ar trebui
admis în statul membru în care își are sediul principal. De asemenea, statele
membre ar trebui să solicite ca sediul principal al unui intermediar de
credite să se afle întotdeauna în mod obligatoriu în statul membru de origine
al acestuia și ca intermediarul de credite în cauză să desfășoare efectiv
activități pe teritoriul statului membru respectiv.
|
(72)
|
Cerințele pentru admitere ar trebui să le permită
intermediarilor de credite să funcționeze în alte state membre, în
conformitate cu principiile libertății de stabilire și al libertății de a
presta servicii, cu condiția respectării procedurii corespunzătoare de
notificare între autoritățile competente. Chiar și în cazurile în care
statele membre decid admiterea tuturor membrilor personalului intermediarului
de credite, notificarea intenției de a presta servicii ar trebui efectuată la
nivelul intermediarului de credite, și nu al fiecărui angajat. Cu toate
acestea, deși prezenta directivă prevede cadrul pentru toți intermediarii de
credite admiși, inclusiv pentru intermediarii de credite legați de un singur
creditor, pentru a-și desfășura activitatea pe tot teritoriul Uniunii,
prezenta directivă nu prevede un astfel de cadru pentru reprezentanții
desemnați. În astfel de cazuri, reprezentanții desemnați care doresc să își
desfășoare activitatea în alt stat membru ar trebui să îndeplinească
cerințele pentru admiterea intermediarilor de credite prevăzute în prezenta
directivă.
|
(73)
|
În unele state membre, intermediarii de credite își pot
desfășura activitățile cu privire la contractele de credit oferite de
instituțiile non-bancare și de instituțiile de credit. În principiu,
intermediarilor de credite admiși ar trebui să li se permită să funcționeze
pe tot teritoriul Uniunii. Totuși, admiterea din partea autorităților
competente ale statelor membre de origine nu ar trebui să permită
intermediarilor de credite să presteze servicii în legătură cu contractele de
credit oferite de instituții non-bancare unui consumator dintr-un stat membru
în care unor astfel de instituții non-bancare nu le este permis să își
desfășoare activitatea.
|
(74)
|
Statele membre ar trebui să poată dispune ca persoanele care
desfășoară activități de intermediere a creditelor doar ocazional în cursul
activității lor profesionale, cum ar fi avocații sau notarii, să nu facă
obiectul procedurii de admitere prevăzute în prezenta directivă, cu condiția
ca această activitate profesională să fie reglementată și ca normele
relevante să nu interzică desfășurarea ocazională a unor activități de
intermediere de credite. O astfel de derogare de la procedura de admitere
prevăzută în prezenta directivă ar trebui totuși să însemne că aceste
persoane nu pot beneficia de regimul de pașapoarte prevăzut în prezenta
directivă. Persoanele care doar prezintă sau recomandă unui consumator un
creditor sau un intermediar de credite în mod ocazional în cursul activității
lor profesionale, de exemplu indicând existența unui anumit creditor sau
intermediar de credite consumatorului sau un tip de produs al respectivului
creditor sau intermediar de credite consumatorului fără a face altă
publicitate sau a se angaja în prezentarea, ofertarea, lucrările pregătitoare
sau încheierea contractului de credit, nu ar trebui considerate intermediari
de credite în sensul prezentei directive. De asemenea, nu ar trebui
considerați intermediari de credite în sensul prezentei directive
împrumutații care doar transferă un contract de credit unui consumator printr-un
proces de subrogare, fără a desfășura nicio altă activitate de intermediere
de credite.
|
(75)
|
Pentru a asigura existența unor condiții de concurență
echitabile între creditori și a promova stabilitatea financiară, până la o
armonizare mai aprofundată, statele membre ar trebui să vegheze la adoptarea
măsurilor corespunzătoare pentru admiterea și supravegherea instituțiilor
non-bancare care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile
rezidențiale. În conformitate cu principiul proporționalității, prezenta
directivă nu ar trebui să prevadă condiții detaliate de admitere sau
supraveghere a creditorilor care oferă astfel de contracte de credit și care
nu sunt instituții de credit conform definiției din Regulamentul UE)
nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie
2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și
societățile de investiții (15).
Numărul instituțiilor de acest tip active în Uniune în prezent este limitat,
la fel și cota lor de piață și numărul statelor membre în care își desfășoară
activitatea, în special de la declanșarea crizei financiare. Din același
motiv, nu este oportună nici introducerea unui „pașaport” pentru aceste
instituții în prezenta directivă.
|
(76)
|
Statele membre ar trebui să stabilească norme privind
sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern
adoptate în temeiul prezentei directive și să se asigure că acestea sunt
aplicate. Deși alegerea sancțiunilor rămâne la latitudinea statelor membre,
sancțiunile prevăzute ar trebui să fie eficiente, proporționale și cu efect
de descurajare.
|
(77)
|
Consumatorii ar trebui să aibă acces la proceduri extrajudiciare
de plângere și reparație în cazul disputelor care decurg din drepturile și
obligațiile prevăzute în prezenta directivă apărute între creditori și
consumatori și între intermediarii de credite și consumatori. Statele membre
ar trebui să se asigure că participarea la astfel de proceduri alternative de
soluționare a litigiilor nu este opțională pentru creditori și intermediarii
de credite. Pentru a asigura buna funcționare a procedurilor de soluționare
alternativă a litigiilor în cazurile de activități transfrontaliere, statele
membre ar trebui să solicite organismelor responsabile de soluționarea
extrajudiciară a plângerilor și de reparație și să le încurajeze să
coopereze. În acest context, organismele pentru plângeri și reparații
extrajudiciare din statele membre ar trebui încurajate să participe la
FIN-NET, o rețea de soluționare a disputelor financiare a sistemelor
naționale extrajudiciare care sunt responsabile de rezolvarea disputelor
dintre consumatori și furnizorii de servicii financiare.
|
(78)
|
Pentru a asigura o armonizare consecventă și pentru a ține cont
de evoluția pieței contractelor de credit sau a produselor de credit sau a
condițiilor economice, precum și pentru a oferi specificații suplimentare
referitoare la anumite cerințe din cadrul prezentei directive, ar trebui
delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul
290 din TFUE cu privire la modificarea formulelor standard sau
instrucțiunilor pentru completarea FEIS și modificarea comentariilor sau
actualizarea presupunerilor folosite la calcularea DAE. Este deosebit de
important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze
consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și
elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea
simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul
European și Consiliu.
|
(79)
|
Pentru a facilita capacitatea intermediarilor de credite de a
furniza servicii la nivel transfrontalier, în scopul cooperării, al
schimbului de informații și al soluționării litigiilor între autoritățile
competente, autoritățile competente responsabile de admiterea intermediarilor
de credite ar trebui să fie autoritățile care acționează sub auspiciile
Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE),
în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului
European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității
europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (16) sau alte autorități naționale, cu
condiția ca acestea să coopereze cu autoritățile care acționează sub
auspiciile ABE pentru a-și îndeplini sarcinile în temeiul prezentei
directive.
|
(80)
|
Statele membre ar trebui să desemneze autoritățile competente
abilitate să asigure aplicarea prezentei directive și să se asigure că
acestea dispun de toate competențele de investigare și de asigurare a
aplicării/respectării, precum și de resursele necesare pentru a-și îndeplini
sarcinile. Autoritățile competente ar putea acționa referitor la anumite
aspecte ale prezentei directive cerând instanțelor judecătorești competente
să pronunțe o hotărâre judecătorească, inclusiv, dacă este cazul, prin căi de
atac. Acest lucru ar putea permite statelor membre, în special în cazul în
care dispozițiile prezentei directive au fost transpuse în dreptul civil, să
delege aplicarea respectivelor dispoziții organelor și instanțelor
sus-menționate. Statele membre ar trebui să poată desemna mai multe
autorități competente pentru aplicarea gamei variate de obligații prevăzute
de prezenta directivă. De exemplu, în cazul unor dispoziții, statele membre
ar putea desemna autoritățile competente responsabile de asigurarea respectării
protecției consumatorilor, în timp ce în cazul altora, acestea ar putea
decide să desemneze supraveghetori prudențiali. Opțiunea de a desemna
diferite autorități competente nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor de
supraveghere și de cooperare continuă între autoritățile competente, astfel
cum este prevăzut în prezenta directivă.
|
(81)
|
Funcționarea eficientă a prezentei directive va trebui să facă
obiectul unei reexaminări, la fel ca progresele înregistrate în crearea unei
piețe interne cu un nivel ridicat de protecție a consumatorilor pentru
contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale. Reexaminarea ar
trebui să includă, printre altele, o evaluare a respectării prezentei
directive și a impactului acesteia, o evaluare a menținerii caracterului
adecvat al domeniului de aplicare a prezentei directive, o analiză a
acordării de credite de către instituțiile non-bancare, o evaluare a
necesității unor noi măsuri, inclusiv a unui pașaport pentru instituții
non-bancare, precum și o examinare a necesității de a introduce drepturi și
obligații suplimentare în etapa postcontractuală a contractelor de credit.
|
(82)
|
Intervenția exclusiv la nivelul statelor membre poate genera
seturi de norme diferite, care pot afecta buna funcționare a pieței interne
sau pot crea noi obstacole. Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume
crearea unei piețe interne a contractelor de credit pentru bunuri imobile
rezidențiale care să fie eficientă și competitivă și care să ofere în același
timp un nivel ridicat de protecție a consumatorilor nu poate fi realizată în
mod satisfăcător de statele membre, iar în consecință, acțiunea la nivelul
Uniunii ar fi mai eficace, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu
principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind
Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel
cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea
ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.
|
(83)
|
Statele membre pot decide să transpună anumite aspecte
reglementate de prezenta directivă în dreptul intern prin norme prudențiale,
de exemplu evaluarea bonității consumatorului, în timp ce altele sunt
transpuse în dreptul penal, de exemplu obligațiile referitoare la
împrumutatul responsabil.
|
(84)
|
În conformitate cu declarația politică comună a statelor membre
și a Comisiei cu privire la documentele explicative din 28 septembrie 2011 (17),
statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea
măsurilor lor de transpunere, unul sau mai multe documente care explică
relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din
instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta
directivă, organul legislativ consideră că transmiterea unor astfel de
documente este justificată.
|
(85)
|
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a dat un aviz la
25 iulie 2011 (18) în baza articolului 28 alineatul (2)
din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al
Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice în
ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către
instituțiile și organele comunitare și libera circulație a acestor date (19),
|
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
CAPITOLUL I
OBIECT, DOMENIU DE APLICARE,
DEFINIȚII ȘI AUTORITĂȚI COMPETENTE
Articolul 1
Obiectul
Prezenta directivă prevede un cadru comun pentru anumite
aspecte ale actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor
membre referitoare la contractele care acoperă credite pentru consumatori
garantate prin ipotecă sau legate în alt mod de bunuri imobile rezidențiale,
inclusiv obligația de a efectua o evaluare a bonității înainte de acordarea
unui credit, ca bază pentru elaborarea unor standarde de subscriere eficace în
legătură cu bunurile imobile rezidențiale în statele membre, precum și referitor
la anumite cerințe prudențiale și de supraveghere, inclusiv pentru înființarea
și supravegherea intermediarilor de credite, a reprezentanților desemnați și a
instituțiilor non-bancare.
Articolul 2
Nivelul
de armonizare
(1) Prezenta directivă nu împiedică
statele membre să mențină sau să introducă dispoziții mai stricte în scopul de
a proteja consumatorii, cu condiția ca dispozițiile respective să fie coerente
cu obligațiile acestora în temeiul dreptului Uniunii.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (1),
statele membre nu mențin și nu introduc în legislația lor națională dispoziții
diferite de cele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) și în anexa II partea
A în ceea ce privește informațiile precontractuale standardizate prin
intermediul unei fișe europene de informații standardizate (FEIS) și la
articolul 17 alineatele (1)-(5), (7) și (8) și în anexa I cu privire la un
standard al Uniunii comun, consecvent, pentru calcularea dobânzii anuale
efective (DAE).
Articolul 3
Domeniul
de aplicare
(1) Prezenta directivă se aplică:
(a)
|
contractelor de credit garantate fie prin ipotecă, fie printr-o
altă garanție comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra
unui bun imobil rezidențial, fie printr-un drept legat de un bun imobil
rezidențial; și
|
(b)
|
contractelor de credit al căror scop este dobândirea sau
păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei
clădiri existente sau proiectate.
|
(2) Prezenta directivă nu se aplică:
(a)
|
contractelor de credit equity
release în
care creditorul:
|
(b)
|
contractelor de credit acordate de către un angajator
angajaților săi ca activitate secundară, atunci când aceste credite sunt
acordate fără dobândă sau cu o DAE mai mică decât cea practicată în mod
obișnuit pe piață și care nu sunt propuse în general publicului;
|
(c)
|
contractelor de credit în care creditul este acordat fără
dobândă și fără alte taxe, cu excepția celor aplicate pentru recuperarea
costurilor legate în mod direct de garantarea creditului;
|
(d)
|
contractelor de credit sub forma unei facilități de tip
„descoperit de cont” și în baza cărora creditul trebuie rambursat în termen
de o lună;
|
(e)
|
contractelor de credit care sunt rezultatul unei hotărâri
pronunțate de o instanță sau de o altă autoritate oficială;
|
(f)
|
contractelor de credit privind amânarea, cu titlu gratuit, a
plății unei datorii existente și care nu intră în domeniul de aplicare al
alineatului (1) litera (a).
|
(3) Statele membre pot decide să nu
aplice:
(a)
|
articolele 11 și 14 și anexa II în cazul contractelor de credit
pentru consumatori, garantate fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanție
comparabilă, utilizată în mod curent într-un stat membru asupra unui bun
imobil rezidențial, fie printr-un drept legat de un bun imobil rezidențial,
al căror scop nu este dobândirea sau păstrarea dreptului de proprietate
asupra unui bun imobil rezidențial, cu condiția ca statele membre să aplice
în cazul unor asemenea contracte de credit articolele 4 și 5 și anexele II și
III la Directiva 2008/48/CE;
|
(b)
|
prezenta directivă în cazul contractelor de credit referitoare
la un bun imobil în cazul în care contractul de credit prevede că bunul
imobil nu poate fi ocupat în orice moment în calitate de casă, apartament sau
alt loc de reședință de către consumator sau un membru de familie al acestuia
și trebuie ocupat în calitate de casă, apartament sau alt loc de reședință în
baza unui contract de închiriere;
|
(c)
|
prezenta directivă în cazul contractelor de credit referitoare
la credite acordate unui public restrâns în baza unei dispoziții legale de
interes general, fără dobândă sau la rate ale dobânzii mai mici decât cele
practicate în mod obișnuit pe piață ori în condiții care sunt mai avantajoase
pentru consumator decât cele obișnuite de pe piață și cu rate ale dobânzii
care să nu fie mai mari decât cele practicate în mod normal pe piață;
|
(d)
|
prezenta directivă în cazul creditelor-punte;
|
(e)
|
prezenta directivă în cazul contractelor de credit în care
creditorul este o organizație care face obiectul articolului 2 alineatul (5)
din Directiva 2008/48/CE.
|
(4) Statele membre care utilizează
opțiunea menționată la litera (b) de la alineatul (3) asigură aplicarea unui
cadru adecvat la nivel național în ceea ce privește acest tip de credit.
(5) Statele membre care utilizează
opțiunea menționată la litera (c) sau la litera (e) de la alineatul (3) asigură
aplicarea unor măsuri alternative adecvate prin care să se asigure faptul că
consumatorii primesc în timp util informații cu privire la principalele
caracteristici, riscuri și costuri aferente unor astfel de contracte de credit
în etapa precontractuală și că informările publicitare privind aceste contracte
de credit sunt corecte, clare și nu induc în eroare.
Articolul 4
Definiții
În înțelesul prezentei directive, se aplică următoarele
definiții:
1.
|
„consumator” înseamnă un consumator în înțelesul definiției de
la articolul 3 litera (a) din Directiva 2008/48/CE;
|
2.
|
„creditor” înseamnă o persoană fizică sau juridică care acordă
sau promite să acorde credite care se încadrează în domeniul de aplicare al
articolului 3 în cursul exercitării activității sale comerciale sau
profesionale;
|
3.
|
„contract de credit” înseamnă un contract prin care un creditor
acordă sau promite să acorde unui consumator un credit în cadrul domeniului
de aplicare al articolului 3 sub formă de amânare la plată, împrumut sau alte
facilități financiare similare;
|
4.
|
„serviciu auxiliar” înseamnă un serviciu oferit consumatorului
în legătură cu contractul de credit;
|
5.
|
„intermediar de credite” înseamnă o persoană fizică sau juridică
care nu acționează în calitate de creditor sau notar și care nu doar face
legătura, fie în mod direct fie indirect, unui consumator cu un creditor sau
cu un intermediar de credite și care, în cursul exercitării activității sale
comerciale, a afacerii sau a profesiei sale, în schimbul unui onorariu care
poate lua formă pecuniară sau orice altă formă de plată convenită:
|
6.
|
„grup” înseamnă un grup de creditori care urmează a fi
consolidați în scopul întocmirii unor conturi consolidate, conform definiției
Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie
2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate
și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi (20);
|
7.
|
„intermediar de credite legat” înseamnă un intermediar de
credite care acționează în numele și sub răspunderea deplină și
necondiționată:
|
8.
|
„reprezentant desemnat” înseamnă o persoană fizică sau juridică
care desfășoară activități menționate la punctul 5, care acționează în numele
sau sub responsabilitatea deplină și necondiționată a unui singur intermediar
de credite;
|
9.
|
„instituție de credit” înseamnă o instituție de credit conform
definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE)
nr. 575/2013;
|
10.
|
„instituție non-bancară” înseamnă orice creditor care nu este
instituție de credit;
|
11.
|
„personal” înseamnă:
|
12.
|
„valoarea totală a creditului” înseamnă valoarea totală a
creditului astfel cum este definită la articolul 3 litera (l) din Directiva
2008/48/CE;
|
13.
|
„costul total al creditului pentru consumator” înseamnă costul
total al creditului pentru consumator, conform definiției de la articolul 3
litera (g) din Directiva 2008/48/CE, incluzând costul evaluării bunului, în
cazul în care o astfel de evaluare este necesară pentru obținerea creditului,
dar excluzând taxele de înregistrare pentru transferul dreptului de
proprietate asupra bunului imobil. Acesta exclude orice taxe plătibile de
către consumator pentru nerespectarea angajamentelor prevăzute în contractul de
credit;
|
14.
|
„suma totală plătibilă de către consumator” înseamnă valoarea
totală plătibilă de către consumator, conform definiției de la articolul 3
litera (h) din Directiva 2008/48/CE;
|
15.
|
„dobânda anuală efectivă” (DAE) înseamnă costul total al
creditului pentru consumator, exprimat în procent anual din valoarea totală a
creditului, după caz, inclusiv costurile menționate la articolul 17 alineatul
(2) și este egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor
angajamentelor (trageri, rambursări și costuri), viitoare sau prezente,
convenite de creditor și de consumator;
|
16.
|
„rata dobânzii” înseamnă rata dobânzii în înțelesul definiției
de la articolul 3 litera (j) din Directiva 2008/48/CE;
|
17.
|
„evaluarea bonității” înseamnă evaluarea probabilității ca
datoria rezultată din contractul de credit să fie achitată;
|
18.
|
„suport durabil” înseamnă un suport durabil în înțelesul
definiției de la articolul 3 litera (m) din Directiva 2008/48/CE;
|
19.
|
„stat membru de origine” înseamnă:
|
20.
|
„stat membru gazdă” înseamnă statul membru, altul decât statul
membru de origine, în care creditorul sau intermediarul de credite are o
sucursală sau în care prestează servicii;
|
21.
|
„servicii de consiliere” înseamnă oferirea de recomandări
personalizate unui consumator cu privire la una sau mai multe operațiuni
legate de contracte de credit și constituie o activitate separată față de
acordarea unui credit și față de activitățile de intermediere de credite
menționate la punctul 5;
|
22.
|
„autoritate competentă” înseamnă o autoritate desemnată drept
competentă de către un stat membru în conformitate cu articolul 5;
|
23.
|
„credit-punte” înseamnă un contract de credit, fie pe durată
nelimitată, fie care trebuie rambursat în 12 luni, utilizat de consumator
drept soluție de finanțare temporară în momentul tranzacționării unui alt
contract financiar pentru bunul imobil respectiv;
|
24.
|
„datorie sau garanție contingentă” înseamnă un contract de
credit care funcționează drept garanție pentru o altă tranzacție separată dar
auxiliară, și în care capitalul garantat cu un bun imobil este tras numai în
cazul în care se produce un eveniment sau se produc evenimente specificate în
contract;
|
25.
|
„contract de credit cu partajare de proprietate” înseamnă un
contract de credit în care capitalul de rambursat este bazat pe un procent
stabilit contractual din valoarea bunului imobil la momentul rambursării sau
rambursărilor capitalului;
|
26.
|
„practică de legare” înseamnă oferirea sau vânzarea contractului
de credit în cadrul unui pachet împreună cu alte produse sau servicii
financiare distincte, contractul de credit nefiind pus la dispoziția
consumatorului în mod separat;
|
27.
|
„practică de grupare” înseamnă oferirea sau vânzarea
contractului de credit în cadrul unui pachet împreună cu alte produse sau
servicii financiare distincte, contractul de credit fiind de asemenea pus la
dispoziția consumatorului în mod separat, dar nu neapărat în aceiași termeni
sau în aceleași condiții ca atunci când este oferit grupat cu serviciile
auxiliare;
|
28.
|
„împrumut în valută” înseamnă un contract de credit atunci când
creditul este:
|
Articolul 5
Autorități
competente
(1) Statele membre desemnează autoritățile
naționale competente abilitate să asigure aplicarea și respectarea prezentei
directive și veghează ca acestea să dispună de toate prerogativele aferente
investigării și executării și de resursele adecvate necesare pentru a-și
îndeplini atribuțiile în mod eficient și eficace.
Autoritățile menționate la primul paragraf sunt fie
autorități sau organe publice recunoscute în dreptul intern sau de către
autorități publice abilitate în mod expres în acest sens prin legislația
internă. Acestea nu sunt creditori, intermediari de credite sau reprezentanți
desemnați.
(2) Statele membre se asigură că
autoritățile competente, toate persoanele care exercită sau au exercitat
activități pentru autoritățile competente, precum și auditorii și experții
instruiți de autoritățile competente se supun obligației de a păstra secretul
profesional. Nicio informație confidențială care ar putea fi primită pe
parcursul desfășurării activității lor nu poate fi divulgată niciunei persoane
sau autorități, decât într-o formă rezumată sau agregată, fără a se aduce
atingere cazurilor reglementate de dreptul penal sau de prezenta directivă.
Acest lucru nu împiedică, totuși, autoritățile competente să facă schimb de
informații confidențiale sau să le transmită în conformitate cu dreptul
național și cu dreptul Uniunii.
(3) Statele membre se asigură că
autoritățile desemnate drept competente pentru asigurarea aplicării și
respectării articolelor 9, 29, 32, 33, 34 și 35 din prezenta directivă sunt,
fie alternativ fie ambele:
(a)
|
autorități competente definite la articolul 4 alineatul (2) din
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010;
|
(b)
|
autorități, altele decât autoritățile competente menționate la
litera (a), cu condiția ca actele cu putere de lege și actele administrative
naționale să impună respectivelor autorități să coopereze cu autoritățile
competente menționate la litera (a) oricând acest lucru este necesar pentru
a-și îndeplini sarcinile în temeiul prezentei directive, inclusiv în vederea
cooperării cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară
europeană) (ABE) în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.
|
(4) Statele membre informează Comisia și
ABE în legătură cu desemnarea autorităților competente și cu orice modificări
aduse acestei desemnări, indicând eventualele repartizări ale atribuțiilor
între mai multe autorități competente. Prima asemenea notificare se face cât
mai curând posibil și nu mai târziu de 21 martie 2016.
(5) Autoritățile competente își exercită
competențele în conformitate cu dreptul național fie:
(a)
|
direct sub autoritatea lor proprie sau sub controlul
autorităților judiciare; sau
|
(b)
|
cerând instanțelor judecătorești care sunt competente, să
pronunțe hotărârile necesare, inclusiv, după caz, prin formularea unei căi de
atac, în cazul în care nu se dă curs cererii de pronunțare a deciziei
necesare, cu excepția articolelor 9, 29, 32, 33, 34 și 35.
|
(6) Statele membre care au pe teritoriul
lor mai mult de o autoritate competentă se asigură că respectivele sarcini ale
acestora sunt clar definite și că autoritățile respective cooperează
îndeaproape, astfel încât fiecare să își îndeplinească sarcinile în mod
eficient.
(7) Comisia publică cel puțin o dată pe an
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o listă cu autoritățile competente și o actualizează în mod
continuu pe site-ul său internet.
CAPITOLUL 2
EDUCAȚIA FINANCIARĂ
Articolul 6
Educația
financiară a consumatorilor
(1) Statele membre promovează măsuri care
sprijină educația consumatorilor cu privire la practicile responsabile de
împrumut și de gestionare a datoriilor, îndeosebi cu privire la contractele de
credit ipotecar. Sunt necesare informații clare și generale cu privire la
procesul de acordare a creditelor pentru a oferi orientări consumatorilor, mai
ales celor care contractează un credit ipotecar pentru prima oară. Sunt
necesare de asemenea și informații privind orientarea care poate fi oferită
consumatorilor de către organizațiile de consumatori și autoritățile naționale.
(2) Comisia publică o evaluare a educației
financiare disponibile pentru consumatori în statele membre și identifică
exemple de bune practici care ar putea fi dezvoltate în continuare pentru
creșterea nivelului de cunoștințe financiare.
CAPITOLUL 3
CONDIȚII APLICABILE
CREDITORILOR, INTERMEDIARILOR DE CREDITE ȘI REPREZENTANȚILOR DESEMNAȚI
Articolul 7
Norme
de conduită pentru acordarea de credite consumatorilor
(1) Statele membre impun creditorilor și
intermediarilor de credite sau reprezentanților desemnați obligația ca, în
momentul elaborării produselor de credit sau al acordării, intermedierii sau
prestării serviciilor de consiliere privind creditele și, după caz, a
serviciilor auxiliare către consumatori sau în momentul executării unui
contract de credit, să acționeze cu onestitate, corectitudine, transparență și
profesionalism, ținând seama de drepturile și interesele consumatorilor. În
ceea ce privește acordarea, intermedierea sau prestarea de servicii de
consiliere privind creditul și, după caz, a serviciilor auxiliare, activitățile
se bazează pe informații referitoare la situația specifică a consumatorului și
la orice cerință specifică adusă la cunoștință de către acesta, precum și pe
ipoteze rezonabile cu privire la riscurile aferente situației consumatorului pe
durata contractului de credit. În ceea ce privește prestarea de servicii de
consiliere, activitatea se bazează, de asemenea, pe informațiile impuse la
articolul 22 alineatul (3) litera (a).
(2) Statele membre veghează ca modul în
care creditorii își remunerează personalul și intermediarii de credite și modul
în care aceștia din urmă își remunerează propriul personal și reprezentanții
desemnați să nu afecteze respectarea obligației prevăzute la alineatul (1).
(3) Statele membre se asigură că, la
stabilirea și aplicarea politicilor de remunerare pentru personalul responsabil
cu evaluarea bonității, creditorii respectă principiile de mai jos într-un mod
și într-o măsură adecvate în raport cu dimensiunea lor, cu organizarea lor
internă, precum și cu natura, sfera și complexitatea activităților lor:
(a)
|
politica de remunerare promovează și este compatibilă cu o
administrare a riscurilor solidă și eficientă și nu încurajează asumarea unor
riscuri care depășesc nivelul de risc tolerat de creditor;
|
(b)
|
politica de remunerare este conformă cu strategia de afaceri,
obiectivele, valorile și interesele pe termen lung ale creditorului și
cuprinde măsuri pentru evitarea conflictelor de interese, în special
prevăzând ca remunerația să nu depindă de numărul sau ponderea cererilor
acceptate.
|
(4) Statele membre se asigură că atunci
când creditorii, intermediarii de credite sau reprezentanții desemnați oferă
servicii de consiliere, sistemul de remunerare a personalului implicat nu aduce
atingere capacității acestora de a acționa în interesul consumatorului și, în
special, nu depinde de realizarea unor obiective de vânzări. Pentru a atinge
acest obiectiv, statele membre pot, în plus, să interzică comisioanele plătite
de către creditor intermediarului de credite.
(5) Statele membre pot interzice sau
impune restricții asupra plăților din partea unui consumator către un creditor
sau intermediar de credite înainte de încheierea unui contract de credit.
Articolul 8
Obligația
de a furniza informații gratuit consumatorilor
Statele membre se asigură că atunci când sunt furnizate
informații consumatorilor în conformitate cu cerințele stabilite în prezenta
directivă, respectivele informații sunt oferite în mod gratuit.
Articolul 9
Cerințe
în materie de cunoștințe și competență ale personalului
(1) Statele membre se asigură că
creditorii, intermediarii de credite și reprezentanții desemnați impun
personalului lor să dețină și să își actualizeze constant un nivel adecvat de
cunoștințe și competență în raport cu elaborarea, oferirea sau acordarea
contractelor de credit și cu efectuarea de activităților de intermediere de
credite în sensul articolului 4 punctul 5 sau furnizarea de servicii de
consiliere. Atunci când încheierea unui contract de credit include un serviciu
auxiliar legat de acesta, se impun cerințe în materie de cunoștințe și
competență referitoare la respectivul serviciu auxiliar.
(2) Cu excepția situațiilor prevăzute la
alineatul (3), statele membre de origine stabilesc cerințele minime în materie
de cunoștințe și competență pentru personalul creditorilor, al intermediarilor
de credite și al reprezentanților desemnați în conformitate cu principiile
prevăzute în anexa III.
(3) Atunci când un creditor sau un intermediar
de credite își prestează serviciile pe teritoriul unuia sau mai multor alte
state membre:
(i)
|
printr-o sucursală, statului membru gazdă îi revine
responsabilitatea de a stabili cerințele minime în materie de cunoștințe și
competență aplicabile personalului unei sucursale;
|
(ii)
|
în temeiul libertății de a presta servicii, statul membru de
origine este responsabil cu stabilirea cerințelor minime de cunoștințe și
competență aplicabile personalului în conformitate cu anexa III; totuși,
statele membre gazdă pot stabili cerințele minime în materie de cunoștințe și
competență în cazul cerințelor menționate în anexa III punctul 1 literele
(b), (c), (e) și (f).
|
(4) Statele membre se asigură că
autoritățile competente supraveghează respectarea cerințelor prevăzute la
alineatul (1) și că au competența de a impune creditorilor, intermediarilor de
credite și reprezentanților desemnați să furnizeze dovezile pe care autoritatea
competentă le consideră necesare pentru a face posibilă respectiva
supraveghere.
(5) În scopul supravegherii eficace a
creditorilor și a intermediarilor de credite care prestează servicii pe
teritoriul altui stat membru/altor state membre în temeiul libertății de a
presta servicii, autoritățile competente ale statelor membre gazdă și de
origine cooperează îndeaproape în vederea supravegherii și aplicării eficace a
cerințelor minime în materie de cunoștințe și competență de către statul membru
gazdă. În acest scop, acestea își pot delega reciproc sarcini și
responsabilități.
CAPITOLUL 4
INFORMAȚII ȘI PRACTICI
PRELIMINARE ÎNCHEIERII CONTRACTULUI DE CREDIT
Articolul 10
Dispoziții
generale aplicabile publicității și marketingului
Fără a aduce atingere Directivei 2005/29/CE, statele membre
solicită ca toate informările publicitare și de marketing privind contractele
de credit să fie corecte, clare și să nu inducă în eroare. În special, trebuie
interzise formulările care pot crea așteptări neîntemeiate din partea
consumatorului în ceea ce privește disponibilitatea sau costul unui credit.
Articolul 11
Informații
standard care trebuie incluse în materialele publicitare
(1) Statele membre se asigură că orice
formă de publicitate referitoare la contractele de credit care indică o rată a
dobânzii sau orice cifre referitoare la costul creditului pentru consumator
cuprinde informații standard în conformitate cu prezentul articol.
Statele membre pot prevedea că primul paragraf nu se aplică
în situațiile în care dreptul intern prevede indicarea DAE în cazul
publicității privind contractele de credit în care nu se menționează rata
dobânzii și nici alte cifre referitoare la orice cost al creditului pentru
consumator în sensul primului paragraf.
(2) Informațiile standard indică într-un
mod clar, concis și vizibil:
(a)
|
identitatea creditorului sau, după caz, a intermediarului de
credite sau a reprezentantului desemnat;
|
(b)
|
dacă este cazul, faptul că contractul de credit va fi garantat
fie prin ipotecă, fie printr-o altă garanție comparabilă, utilizată în mod
curent într-un stat membru asupra unui bun imobil rezidențial, fie printr-un
drept legat de un bun imobil rezidențial;
|
(c)
|
rata dobânzii, indicând dacă este fixă sau variabilă sau o
combinație a amândurora, împreună cu informații privind toate costurile
incluse în costul total al creditului pentru consumator;
|
(d)
|
valoarea totală a creditului;
|
(e)
|
DAE, care se include în materialul publicitar cel puțin la fel
de vizibil ca orice rată a dobânzii;
|
(f)
|
dacă este cazul, durata contractului de credit;
|
(g)
|
dacă este cazul, valoarea ratelor;
|
(h)
|
dacă este cazul, suma totală plătibilă de către consumator;
|
(i)
|
dacă este cazul, numărul ratelor;
|
(j)
|
dacă este cazul, un avertisment referitor la faptul că
posibilele fluctuații ale ratei de schimb valutar ar putea afecta suma care
trebuie plătită de consumator.
|
(3) Informațiile enumerate la alineatul
(2), în afară de cele enumerate la literele (a), (b) sau (j) din acesta, sunt
furnizate prin intermediul unui exemplu reprezentativ și sunt conforme cu
respectivul exemplu reprezentativ de la început până la sfârșit. Statele membre
adoptă criterii pentru determinarea unui exemplu reprezentativ.
(4) În cazul în care încheierea unui
contract referitor la un serviciu auxiliar, în particular o asigurare, este
obligatorie pentru obținerea creditului sau pentru obținerea creditului conform
clauzelor și condițiilor prezentate în ofertă, iar costul acelui serviciu nu
poate fi determinat în prealabil, obligația de a încheia un asemenea contract
este, de asemenea, menționată în mod clar, concis și vizibil, împreună cu DAE.
(5) Informațiile menționate la alineatele
(2) și (4) sunt ușor de citit sau clar audibile, după caz, în funcție de
suportul utilizat pentru publicitate.
(6) Statele membre pot solicita includerea
unui avertisment concis și proporționat privind riscurile specifice asociate
contractelor de credit. Statele membre notifică respectivele cerințe Comisiei
fără întârziere.
(7) Prezentul articol se aplică fără a
aduce atingere Directivei 2005/29/CE.
Articolul 12
Practici
de legare și de grupare
(1) Statele membre permit practicile de
grupare, dar interzic practicile de legare.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (1),
statele membre pot dispune că creditorii au posibilitatea să solicite
consumatorului sau unui membru de familie al acestuia ori unei rude apropiate a
acestuia:
(a)
|
să deschidă sau să mențină un cont de plăți sau un cont de
economii în cazul în care acesta are ca unic scop acumularea de capital
destinat rambursării creditului, administrării acestuia, acumulării de
resurse în vederea obținerii creditului sau furnizării unei garanții
suplimentare pentru creditor în caz de neplată;
|
(b)
|
să achiziționeze sau să mențină un produs de investiții sau de
pensii private, în cazul în care respectivul produs, care oferă
investitorului în principal un venit pe perioada pensionării, are drept scop
și furnizarea unei garanții suplimentare pentru creditor în caz de neplată
sau acumularea de capital în vederea rambursării creditului, a administrării
acestuia sau a acumulării de resurse în vederea obținerii creditului;
|
(c)
|
să încheie un contract de credit distinct, împreună cu un
contract de credit cu partajare de proprietate, în vederea obținerii
creditului.
|
(3) Fără a aduce atingere alineatului (1),
statele membre pot, de asemenea, să permită practicile de legare în cazul în
care creditorul poate demonstra autorității sale competente că produsele legate
sau categoriile de produse oferite, în termeni și condiții similare, care nu
sunt disponibile separat, au drept rezultat un beneficiu clar pentru
consumatori, ținând seama în mod adecvat de disponibilitatea și prețurile
produselor relevante oferite pe piață. Prezentul alineat se aplică exclusiv
produselor care urmează să fie comercializate după 20 martie 2014.
(4) Statele membre pot permite
creditorilor să solicite consumatorului să dețină o poliță de asigurare
relevantă în legătură cu contractul de credit. În astfel de cazuri, statele
membre se asigură că creditorul acceptă polița de asigurare de la un furnizor
diferit de furnizorul preferat de acesta, în cazul în care respectiva poliță
are un nivel de garantare echivalent cu cel propus de creditor.
Articolul 13
Informații
generale
(1) Statele membre se asigură că
creditorii sau, dacă este cazul, intermediarii de credite legați sau
reprezentanții desemnați ai acestora pun în permanență la dispoziție informații
generale clare și ușor de înțeles legate de contractele de credit, pe hârtie
ori pe un alt suport durabil sau în formă electronică. În plus, statele membre
pot dispune ca informațiile generale să fie puse la dispoziție de către
intermediarii de credite care nu sunt legați.
Aceste informații generale includ cel puțin următoarele:
(a)
|
identitatea și adresa fizică a sursei care emite informațiile;
|
(b)
|
scopurile în care poate fi utilizat creditul;
|
(c)
|
formele garanției, inclusiv, dacă este cazul, posibilitatea ca
aceasta să se afle într-un alt stat membru;
|
(d)
|
durata posibilă a contractelor de credit;
|
(e)
|
tipurile de rată a dobânzii disponibile, indicând dacă este fixă
și/sau variabilă, împreună cu o scurtă descriere a caracteristicilor unei
rate fixe și ale unei rate variabile, inclusiv a implicațiilor pentru
consumator;
|
(f)
|
în cazul în care împrumuturile într-o monedă străină sunt
disponibile, indicarea monedei (monedelor) străine, inclusiv o explicație a
implicațiilor pentru consumator atunci când creditul este în valută;
|
(g)
|
un exemplu reprezentativ al valorii totale a creditului, al
costului total al creditului pentru consumator, al sumei totale plătibile de
către consumator și al DAE;
|
(h)
|
o indicație privind posibile costuri suplimentare, care nu sunt
incluse în costul total al unui credit pentru consumator, de plătit în
legătură cu un contract de credit;
|
(i)
|
gama de diferite modalități disponibile de rambursare a
creditului (inclusiv numărul, frecvența și cuantumul ratelor periodice);
|
(j)
|
dacă este cazul, o declarație clară și concisă conform căreia
respectarea termenilor și condițiilor contractului de credit nu garantează
rambursarea valorii totale a creditului în temeiul contractului de credit;
|
(k)
|
o descriere a condițiilor direct legate de rambursarea
anticipată;
|
(l)
|
dacă este necesară o evaluare a bunului și, în caz afirmativ,
cine este responsabil să asigure efectuarea evaluării și dacă aceasta implică
eventuale costuri conexe pentru consumator;
|
(m)
|
o indicație privind serviciile auxiliare pe care consumatorul
este obligat să le achiziționeze pentru a obține creditul sau pentru a îl
obține în conformitate cu termenii și condițiile prezentate și, după caz, o
clarificare a serviciilor auxiliare care pot fi cumpărate de la un alt
furnizor decât creditorul; și
|
(n)
|
un avertisment general privind posibilele consecințe ale
nerespectării angajamentelor legate de contractul de credit.
|
(2) Statele membre pot impune creditorilor
obligația de a include alte tipuri de avertismente care sunt relevante într-un
anumit stat membru. Statele membre notifică respectivele cerințe Comisiei fără
întârziere.
Articolul 14
Informații
precontractuale
(1) Statele membre se asigură că
creditorul și, dacă este cazul, intermediarul de credite sau reprezentantul
desemnat îi oferă consumatorului informațiile personalizate de care acesta are
nevoie pentru a compara produsele de credit disponibile pe piață, a evalua
implicațiile lor și a decide în cunoștință de cauză dacă să încheie sau nu un
contract de credit:
(a)
|
fără întârzieri nejustificate, după ce consumatorul a furnizat
informațiile necesare cu privire la nevoile sale, situația sa financiară și
preferințe, în conformitate cu articolul 20; și
|
(b)
|
în timp util înainte ca consumatorul să fie obligat printr-un
contract de credit sau o ofertă.
|
(2) Informațiile personalizate menționate
la alineatul (1) se furnizează, pe hârtie sau pe alt suport durabil, prin
intermediul FEIS, care figurează în anexa II.
(3) Statele membre se asigură că, atunci
când creditorul îi prezintă consumatorului o ofertă fermă, aceasta este
furnizată pe hârtie sau pe alt suport durabil și este însoțită de o FEIS, în
cazul în care:
(a)
|
consumatorului nu i-a fost transmisă nicio FEIS în prealabil;
sau
|
(b)
|
caracteristicile ofertei sunt diferite față de informația
cuprinsă în FEIS furnizată anterior.
|
(4) Statele membre pot prevedea furnizarea
obligatorie a unei FEIS înainte de prezentarea unei oferte ferme pentru
creditor. În cazul în care un stat membru dispune astfel, acesta solicită ca
furnizarea FEIS să fie impusă din nou numai în cazul în care este îndeplinită
condiția menționată la alineatul (3) litera (b).
(5) Statele membre care, înainte de 20
martie 2014, au implementat o fișă de informații care îndeplinește cerințe în
materie de informații echivalente cu cele prevăzute în anexa II pot utiliza în
continuare respectiva fișă în scopul respectării prezentului articol până la 21
martie 2019.
(6) Statele membre precizează o perioadă
de cel puțin șapte zile în care consumatorul va avea suficient timp pentru a
compara ofertele, a evalua implicațiile acestora și a lua o decizie în
cunoștință de cauză.
Statele membre precizează faptul că perioada menționată la
primul paragraf este fie o perioadă de reflecție înainte de încheierea
contractului de credit, fie o perioadă pentru exercitarea unui drept de
retragere după încheierea contractului de credit sau o combinație între cele
două.
În cazul în care un stat membru precizează o perioadă de
reflecție înainte de încheierea unui contract de credit:
(a)
|
oferta este fermă pentru creditor pe durata perioadei de
reflecție; și
|
(b)
|
consumatorul poate accepta oferta în orice moment pe parcursul
perioadei de reflecție.
|
Statele membre pot prevedea ca consumatorii să nu poată
accepta oferta înainte de încheierea unei perioade care nu depășește primele 10
zile din perioada de reflecție.
În cazul în care stabilirea ratei dobânzii sau a altor
costuri aplicabile ofertei depinde de rezultatul vânzării obligațiunilor
subiacente sau a altor instrumente de finanțare pe termen lung, statele membre
pot prevedea ca rata dobânzii sau alte costuri să poată fi diferite față de
cele menționate în ofertă în conformitate cu valoarea obligațiunii subiacente
sau a altui instrument de finanțare pe termen lung.
În cazul în care consumatorul are un drept de retragere în
conformitate al doilea paragraf de la prezentul alineat, articolul 6 din
Directiva 2002/65/CE nu se aplică.
(7) Se consideră că creditorul și, după
caz, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat care a furnizat FEIS
consumatorului a îndeplinit cerințele privind furnizarea de informații
consumatorului înainte de încheierea unui contract la distanță conform
prevederilor de la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2002/65/CE și că a
îndeplinit cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din respectiva
directivă numai dacă aceștia au furnizat consumatorului cel puțin FEIS înainte
de încheierea contractului.
(8) Statele membre nu modifică modelul
FEIS în alt mod decât cel prevăzut în anexa II. Eventualele informații
suplimentare pe care creditorul sau, după caz, intermediarul de credite sau
reprezentantul desemnat le poate oferi consumatorului sau este obligat să le
ofere consumatorului în temeiul dreptului intern trebuie furnizate într-un
document separat care poate fi anexat la FEIS.
(9) Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 40 pentru a modifica formularea
standard prevăzută în partea A din anexa II sau instrucțiunile prevăzute în
partea B din aceasta, pentru a răspunde necesității de a include informații sau
avertismente referitoare la produse noi care nu se comercializau înainte de 20
martie 2014. Cu toate acestea, respectivele acte delegate nu modifică structura
sau formatul FEIS.
(10) În cazul comunicațiilor prin
telefonie vocală, menționate la articolul 3 alineatul (3) din Directiva
2002/65/CE, descrierea principalelor caracteristici ale serviciului financiar
care urmează să fie prestat, în temeiul articolului 3 alineatul (3) litera (b)
a doua liniuță din directiva respectivă, include cel puțin elementele
menționate în partea A, secțiunile 3-6 din anexa II la prezenta directivă.
(11) Statele membre se asigură că, cel
puțin în cazul în care nu există drept de retragere, creditorul sau, dacă este
cazul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat oferă
consumatorului o copie a proiectului de contract de credit, în momentul
prezentării unei oferte ferme pentru creditor. În cazul în care există un drept
de retragere, statele membre se asigură că creditorul sau, dacă este cazul,
intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat oferă consumatorului o
copie a proiectului de contract de credit, în momentul prezentării unei oferte
ferme pentru creditor.
Articolul 15
Cerințe
de informare aplicabile intermediarilor de credite și reprezentanților
desemnați
(1) Statele membre se asigură că, în timp
util înainte de desfășurarea oricăreia dintre activitățile de intermediere a
creditelor enumerate la articolul 4 punctul 5, intermediarul de credite sau
reprezentantul desemnat îi furnizează consumatorului, pe hârtie sau pe alt
suport durabil, cel puțin următoarele informații:
(a)
|
identitatea și adresa fizică a intermediarului de credite;
|
(b)
|
registrul în care a fost înscris, numărul de înregistrare, dacă
este cazul, și modalitățile prin care se poate verifica respectiva
înregistrare;
|
(c)
|
dacă intermediarul de credite este legat sau lucrează exclusiv
pentru unul sau mai mulți creditori. În cazul în care intermediarul de
credite este legat sau lucrează exclusiv pentru unul sau mai mulți creditori,
acesta furnizează numele creditorului/creditorilor în numele căruia/cărora
acționează. Intermediarul de credite poate declara că este independent în
cazul în care îndeplinește condițiile prevăzute în conformitate cu articolul
22 alineatul (4);
|
(d)
|
dacă intermediarul de credite oferă servicii de consiliere;
|
(e)
|
dacă este cazul, onorariul pe care consumatorul trebuie să îl
achite intermediarului de credite pentru serviciile prestate de acesta sau,
dacă acest lucru nu este posibil, metoda utilizată pentru calculul
onorariului;
|
(f)
|
procedurile pe care consumatorii sau alte părți interesate le au
la dispoziție pentru a depune reclamații la nivel intern împotriva
intermediarilor de credite și, dacă este cazul, modalitățile de acces la
proceduri extrajudiciare de reclamație și soluționare;
|
(g)
|
dacă este cazul, existența și, dacă aceasta este cunoscută,
valoarea eventualelor comisioane sau a altor stimulente plătibile de către
creditor sau de către părți terțe intermediarului de credite pentru
serviciile prestate de acesta în legătură cu contractul de credit. În cazul
în care nu se cunoaște suma la momentul furnizării informațiilor,
intermediarul de credite informează consumatorul că suma reală va fi
furnizată la un moment ulterior în FEIS.
|
(2) La cererea consumatorului,
intermediarii de credite care nu sunt legați dar care primesc un comision de la
unul sau mai mulți creditori furnizează informații despre variațiile nivelului
comisioanelor plătibile de diferiții creditori care oferă contractele de credit
propuse consumatorului. Consumatorul este informat că are dreptul de a cere
aceste informații.
(3) În cazul în care intermediarul de
credite percepe un onorariu de la consumator și primește, în plus, comisioane
din partea creditorului sau de la o terță parte, intermediarul de credite
explică consumatorului dacă comisionul va fi compensat de onorariu, parțial sau
integral.
(4) Statele membre se asigură că
eventualul comision pe care trebuie să îl achite consumatorul intermediarului
de credite pentru serviciile prestate este adus la cunoștința creditorului de
către intermediarul de credite în vederea calculării DAE.
(5) Statele membre cer intermediarilor de
credite să se asigure că, pe lângă informările cerute la prezentul articol,
reprezentanții desemnați ai acestora comunică consumatorului, atunci când îl
contactează sau înainte de a interacționa cu acesta, capacitatea în care
acționează și intermediarul de credite pe care îl reprezintă.
Articolul 16
Explicații
adecvate
(1) Statele membre se asigură că atât
creditorii, cât și, atunci când este cazul, intermediarii de credite sau
reprezentanții desemnați oferă consumatorului explicații adecvate cu privire la
contratul sau contractele de credit propuse și la eventualele servicii
auxiliare, pentru a-i permite acestuia să evalueze dacă contractele de credit
și serviciile auxiliare propuse sunt adaptate la nevoile și la situația sa
financiară.
Explicațiile includ, dacă este cazul, în special
următoarele:
(a)
|
informațiile precontractuale furnizate în conformitate cu:
|
(b)
|
caracteristicile esențiale ale produselor propuse;
|
(c)
|
efectele specifice pe care produsele propuse le pot avea asupra
consumatorului, inclusiv consecințele în eventualitatea neplății de către
consumator; și
|
(d)
|
în cazul în care există servicii auxiliare grupate cu un
contract de credit, se precizează dacă componentele pot fi reziliate separat
și implicațiile pentru consumator în cazul în care acesta procedează astfel.
|
(2) Statele membre pot adapta modul și măsura
în care se prezintă explicațiile menționate la alineatul (1), precum și
identitatea părții care o acordă, la circumstanțele situației în care este
oferit contractul de credit, la persoana căreia îi este oferit și la tipul de
credit oferit.
CAPITOLUL 5
DOBÂNDA ANUALĂ EFECTIVĂ
Articolul 17
Calcularea
DAE
(1) DAE se calculează în conformitate cu
formula matematică stabilită în anexa I.
(2) Costurile deschiderii și menținerii
unui anumit cont, costurile utilizării unui mijloc de plată atât pentru tranzacții,
cât și pentru trageri din acel cont, precum și alte costuri legate de
operațiunile de plată sunt incluse în costul total al creditului pentru
consumator, ori de câte ori deschiderea unui cont sau menținerea acestuia este
obligatorie pentru obținerea creditului sau pentru obținerea acestuia în
conformitate cu termenii și condițiile oferite.
(3) Calculul DAE se bazează pe ipoteza
conform căreia contractul de credit urmează să rămână valabil pe perioada
convenită, iar creditorul și consumatorul își vor îndeplini obligațiile în
condițiile și în termenele convenite în contractul de credit.
(4) În cazul contractelor de credit care
cuprind clauze care permit variații ale ratei dobânzii și, după caz, ale
cheltuielilor incluse în DAE, dar necuantificabile la momentul calculării, DAE
se calculează pe baza ipotezei conform căreia rata dobânzii și celelalte
costuri vor rămâne fixe în raport cu nivelul stabilit în momentul încheierii
contractului.
(5) Pentru contractele de credit în cadrul
cărora s-a convenit o rată fixă a dobânzii pentru o perioadă inițială de cel
puțin cinci ani, la sfârșitul căreia are loc o negociere în vederea stabilirii
unei noi rate fixe a dobânzii pentru o perioadă suplimentară, calculul DAE
suplimentare, cu caracter ilustrativ, menționate în FEIS, acoperă doar perioada
inițială pe care se aplică rata fixă și se bazează pe ipoteza că, la sfârșitul
perioadei cu rată fixă a dobânzii, capitalul rămas de rambursat este plătit.
(6) În cazul contractelor de credit care
permit variații ale ratei dobânzii, statele membre se asigură că consumatorul
este informat cu privire la posibilul impact al variațiilor asupra sumelor de
plată și asupra DAE, cel puțin prin intermediul FEIS. Acest lucru se realizează
prin furnizarea către consumator a unei DAE suplimentare care ilustrează
eventualele riscuri aferente unei creșteri semnificative a ratei dobânzii. În
cazul în care rata dobânzii nu este plafonată, această informație este însoțită
de un avertisment care evidențiază faptul că costul total al creditului
consumatorului, arătat de DAE, se poate schimba. Această dispoziție nu se
aplică contractelor de credit în cadrul cărora rata dobânzii este fixată pentru
o perioadă inițială de cel puțin cinci ani, la sfârșitul căreia are loc o
negociere privind rata dobânzii, în vederea convenirii unei noi rate fixe a
dobânzii pentru o perioadă suplimentară, pentru care se menționează în FEIS o
DAE suplimentară, cu caracter ilustrativ.
(7) Dacă sunt aplicabile, ipotezele
suplimentare prevăzute în anexa I trebuie utilizate la calcularea DAE.
(8) Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 40 pentru a modifica observațiile
sau a actualiza ipotezele utilizate pentru calcularea DAE, astfel cum se
prevede în anexa I, în special dacă observațiile sau ipotezele menționate în
acest articol și în anexa I nu sunt suficiente pentru a calcula DAE în mod
uniform sau nu mai sunt adaptate la situația comercială a pieței.
CAPITOLUL 6
EVALUAREA BONITĂȚII
Articolul 18
Obligația
de a evalua bonitatea consumatorului
(1) Statele membre se asigură că, înainte
de încheierea unui contract de credit, creditorul efectuează o evaluare
amănunțită a bonității consumatorului. Evaluarea respectivă ține seama în mod
adecvat de factorii care sunt relevanți pentru a verifica probabilitatea
îndeplinirii de către consumator a obligațiilor care îi revin în temeiul
contractului de credit.
(2) Statele membre se asigură că sunt
instituite, documentate și menținute procedurile și informațiile pe care se
bazează evaluarea.
(3) Evaluarea bonității nu se bazează
predominant pe faptul că valoarea bunului imobil rezidențial depășește valoarea
creditului sau pe ipoteza potrivit căreia valoarea bunului imobil rezidențial
va crește, cu excepția cazului în care scopul contractului de credit este de a
construi sau renova bunul imobil rezidențial.
(4) Statele membre se asigură că, atunci
când un creditor a încheiat un contract de credit cu un consumator, creditorul
nu anulează sau modifică ulterior contractul de credit în detrimentul
consumatorului pe motiv că evaluarea bonității a fost incorectă. Prezentul
alineat nu se aplică în cazurile în care se demonstrează că consumatorul a
furnizat cu bună știință informații incomplete sau false în sensul articolului
20.
(5) Statele membre se asigură că:
(a)
|
creditorul pune creditul la dispoziția consumatorului numai în
cazul în care rezultatul evaluării bonității evidențiază că este probabil ca
obligațiile care rezultă în urma contractului de credit să fie îndeplinite în
temeiul contractului respectiv;
|
(b)
|
în conformitate cu articolul 10 din Directiva 95/46/CE,
creditorul îl informează în prealabil pe consumator că urmează să fie
consultată o bază de date;
|
(c)
|
atunci când cererea de credit este respinsă, creditorul
informează consumatorul fără întârziere în legătură cu respingerea și, după
caz, îi comunică acestuia dacă decizia este bazată pe prelucrarea
automatizată a datelor. În cazul în care respingerea cererii de credit se
bazează pe consultarea unei baze de date, creditorul îl informează de
asemenea pe consumator în legătură cu rezultatul acestei consultări și cu
caracteristicile bazei de date consultate.
|
(6) Statele membre se asigură că bonitatea
consumatorului este reevaluată pe baza unor informații actualizate înainte de
acordarea oricărei majorări semnificative a valorii totale a creditului
ulterior încheierii contractului de credit, cu excepția cazului în care acest
credit suplimentar a fost prevăzut și inclus în evaluarea inițială a bonității.
(7) Prezentul articol nu aduce atingere
Directivei 95/46/CE.
Articolul 19
Evaluarea
bunului
(1) Statele membre se asigură că, pe
teritoriul lor, sunt elaborate standarde fiabile de evaluare a bunului imobil
rezidențial în vederea împrumuturilor ipotecare. Statele membre impun
creditorilor să se asigure că respectivele standarde sunt utilizate atunci când
evaluarea unui bun este realizată de către ei sau să ia măsurile necesare
pentru a se asigura că respectivele standarde sunt aplicate atunci când
evaluarea este efectuată de o parte terță. În cazul în care autoritățile
naționale sunt responsabile de reglementarea evaluatorilor independenți care
realizează evaluări ale bunurilor, acestea se asigură că respectivii evaluatori
respectă normele naționale în vigoare.
(2) Statele membre se asigură că
evaluatorii interni și externi care realizează evaluări ale bunurilor sunt
competenți din punct de vedere profesional și suficient de independenți în
raport cu procesul de subscriere a creditului pentru a efectua o evaluare
imparțială și obiectivă, care să fie păstrată pe un suport durabil, iar o copie
a acesteia să fie păstrată de creditor.
Articolul 20
Publicarea
și verificarea informațiilor referitoare la consumator
(1) Evaluarea bonității menționată la
articolul 18 se efectuează pe baza informațiilor referitoare la venitul și
cheltuielile consumatorului și pe baza altor circumstanțe financiare și
economice care sunt necesare, suficiente și proporționale. Informațiile se
obțin de către creditor din surse interne sau externe relevante, inclusiv din
partea consumatorului, și includ informații furnizate intermediarului de credit
sau reprezentantului desemnat în cursul procesului de solicitare a creditului.
Informațiile se verifică în mod corespunzător, inclusiv prin trimiteri la
documente din surse care pot fi verificate independent, dacă este cazul.
(2) Statele membre se asigură că
intermediarii de credite sau reprezentanții desemnați transmit cu acuratețe
informațiile necesare obținute de la consumator creditorului relevant, în
scopul de a permite efectuarea evaluării bonității.
(3) Statele membre se asigură că
creditorii precizează în mod clar și ușor de înțeles, în etapa precontractuală,
informațiile necesare și documentele din surse care pot fi verificate
independent, pe care consumatorul trebuie să le furnizeze, precum și termenul
exact în care consumatorul trebuie să furnizeze informațiile respective. O
astfel de solicitare de informații este proporțională și limitată la ceea ce
este necesar în scopul efectuării unei evaluări corespunzătoare a bonității.
Statele membre permit creditorilor să solicite, atunci când este necesar,
clarificarea informațiilor primite ca răspuns la solicitarea respectivă, pentru
a permite evaluarea bonității.
Statele membre nu permit creditorilor să rezilieze
contracte de credit pe motiv că informațiile furnizate de consumator înainte de
încheierea contractelor de credit respective au fost incomplete.
Al doilea paragraf nu trebuie să împiedice statele membre
să permită rezilierea de contracte de credit de către creditori în cazurile în
care se demonstrează că consumatorul a furnizat cu bună știință informații
incomplete sau false.
(4) Statele membre instituie măsuri pentru
a se asigura că consumatorii sunt conștienți de necesitatea de a furniza
informații corecte ca răspuns la solicitarea menționată la alineatul (3) primul
paragraf și ca informațiile respective să fie pe cât de complete se impune
pentru a efectua o evaluare corespunzătoare a bonității. Creditorul,
intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat avertizează consumatorul
că, în cazul în care creditorul nu este în măsură să efectueze o evaluarea a
bonității din cauză că consumatorul decide să nu furnizeze informațiile sau
verificarea necesare pentru evaluarea bonității, creditul nu poate fi acordat.
Acest avertisment poate fi transmis într-un format standardizat.
(5) Prezentul articol nu aduce atingere
Directivei 95/46/CE, în special a articolului 6.
CAPITOLUL 7
ACCESUL LA BAZE DE DATE
Articolul 21
Accesul
la baze de date
(1) Fiecare stat membru asigură accesul
tuturor creditorilor din toate statele membre la bazele de date utilizate în
statul membru respectiv pentru evaluarea bonității consumatorilor și pentru
scopul exclusiv de a monitoriza respectarea de către consumatori a obligațiilor
legate de credit pe toată durata contractului de credit. Condițiile de acces
sunt nediscriminatorii.
(2) Alineatul (1) se aplică atât bazelor
de date care sunt administrate de birouri de credit private sau de agenții de
informații privind creditele, cât și registrelor publice.
(3) Prezentul regulament nu aduce atingere
Directivei 95/46/CE.
CAPITOLUL 8
SERVICII DE CONSILIERE
Articolul 22
Standarde
pentru serviciile de consiliere
(1) Statele membre se asigură că
creditorul, intermediarul de credite sau reprezentantul desemnat îl informează
în mod explicit pe consumator, în contextul unei anumite tranzacții, dacă i se
oferă sau i se pot oferi servicii de consiliere consumatorului.
(2) Statele membre se asigură că, înainte
de furnizarea de servicii de consiliere sau, după caz, înainte de încheierea
unui contract de furnizare de servicii de consiliere, creditorul, intermediarul
de credite sau reprezentantul desemnat pune următoarele informații la
dispoziția consumatorului, pe hârtie sau pe un alt suport durabil:
(a)
|
dacă recomandarea va fi făcută ținând seama doar de gama sa de
produse în conformitate cu alineatul (3) litera (b) sau de o gamă largă de
produse de pe întreaga piață în conformitate cu alineatul (3) litera (c),
astfel încât consumatorul să poată înțelege pe ce bază se face recomandarea;
|
(b)
|
după caz, tariful datorat de consumator pentru furnizarea
serviciilor de consiliere, sau, dacă suma nu poate fi determinată la momentul
aducerii la cunoștință, metoda utilizată pentru calcularea acesteia.
|
Informațiile menționate la primul paragraf literele (a) și
(b)pot fi puse la dispoziția consumatorului sub forma unor informații
precontractuale suplimentare.
(3) În cazul în care se furnizează
servicii de consiliere consumatorilor, statele membre se asigură că, pe lângă
cerințele prevăzute la articolele 7 și 9:
(a)
|
creditorii, intermediarii de credite sau reprezentanții
desemnați obțin informațiile necesare referitoare la situația personală și
financiară a consumatorului, la preferințele și obiectivele acestuia, pentru
a putea recomanda contracte de credit adecvate. O astfel de analiză se
bazează pe informații actualizate la momentul respectiv și ține seama de
ipoteze rezonabile cu privire la riscurile pentru situația consumatorului pe
durata contractului de credit propus;
|
(b)
|
creditorii, intermediarii de credite legați și reprezentanții
desemnați ai intermediarilor de credite legați analizează un număr suficient
de mare de contracte de credit din gama lor de produse și recomandă, din gama
lor de produse, un contract de credit adecvat sau mai multe contracte de credit
adecvate nevoilor, situației financiare și circumstanțelor personale ale
consumatorului;
|
(c)
|
intermediarii de credite nelegați sau reprezentanții desemnați
ai intermediarilor de credite nelegați analizează un număr suficient de mare
de contracte de credit disponibile pe piață și recomandă un contract de
credit adecvat sau mai multe contracte de credit adecvate nevoilor, situației
financiare și circumstanțelor personale ale consumatorului;
|
(d)
|
creditorii, intermediarii de credite sau reprezentanții
desemnați acționează în interesul superior al consumatorului:
|
(e)
|
creditorii, intermediarii de credite sau reprezentanții
desemnați furnizează consumatorului o copie pe suport de hârtie sau pe alt
suport durabil a recomandării oferite.
|
(4) Statele membre pot interzice
utilizarea termenilor „consiliere” și „consilier” sau a termenilor similari în
cazul în care serviciile de consiliere sunt prestate consumatorilor de către
creditori, intermediari de credite legați sau reprezentanți desemnați ai
intermediarilor de credite legați.
În cazul în care statele membre nu interzic utilizarea
termenilor „consiliere” și „consilier”, acestea impun următoarele condiții
asupra utilizării termenilor „consiliere independentă” și „consilier
independent” de către creditori, intermediari de credite sau reprezentanți
desemnați care prestează servicii de consiliere:
(a)
|
creditorii, intermediarii de credite sau reprezentanții
desemnați analizează un număr suficient de mare de contracte de credit
disponibile pe piață; și
|
(b)
|
creditorii, intermediarii de credite sau reprezentanții
desemnați nu sunt remunerați pentru serviciile de consiliere respective de
către unul sau mai mulți creditori.
|
Al doilea paragraf litera (b) se aplică numai în cazul în
care numărul de creditori analizați reprezintă mai puțin de majoritatea pieței.
Statele membre pot impune cerințe mai stricte în legătură
cu utilizarea termenilor „consiliere independentă” și „consilier independent”
de către creditori, intermediari de credite sau reprezentanți desemnați,
inclusiv o interdicție asupra primirii de remunerație din partea unui creditor.
(5) Statele membre pot impune
creditorilor, intermediarilor de credite și reprezentanților desemnați
obligația de a avertiza consumatorul atunci când, în contextul situației
financiare a consumatorului, un contract de credit poate determina un anumit
risc pentru consumator.
(6) Statele membre se asigură că
serviciile de consiliere sunt prestate numai de creditori, intermediari de
credite sau reprezentanți desemnați.
Statele membre pot decide să nu aplice primul paragraf în
cazul persoanelor:
(a)
|
care desfășoară activitățile menționate la articolul 4 punctul 5
sau care prestează servicii de consiliere, în cazul în care activitățile sunt
desfășurate sau serviciile respective sunt prestate ocazional în cursul unei
activități profesionale, iar activitatea respectivă este reglementată de acte
cu putere de lege ori acte normative sau de un cod deontologic al profesiei
care nu exclude desfășurarea activităților sau prestarea serviciilor
respective;
|
(b)
|
care prestează servicii de consiliere în contextul gestionării
datoriilor existente, care sunt practicieni în domeniul insolvenței, în cazul
în care activitatea respectivă este reglementată prin acte cu putere de lege
ori acte normative sau care prestează servicii voluntare de consiliere în
domeniul îndatorării și care nu funcționează în regim comercial; sau
|
(c)
|
care furnizează servicii de consiliere care nu sunt creditori,
intermediari de credite sau reprezentanți desemnați, în cazul în care
persoanele respective sunt admise și supravegheate de autoritățile
competente, în conformitate cu cerințele pentru intermediarii de credite în
temeiul prezentei directive.
|
Persoanele care beneficiază de excepția de la al doilea
paragraf nu beneficiază de dreptul menționat la articolul 32 alineatul (1) de a
furniza servicii pentru întreg teritoriul Uniunii.
(7) Prezentul articol nu aduce atingere
articolului 16 sau competenței statelor membre de a se asigura că se furnizează
consumatorilor servicii care să îi ajute să își evalueze nevoile financiare și
să înțeleagă ce tipuri de produse pot răspunde nevoilor respective.
CAPITOLUL 9
ÎMPRUMUTURI ÎN MONEDĂ STRĂINĂ
ȘI ÎMPRUMUTURI CU RATĂ VARIABILĂ A DOBÂNZII
Articolul 23
Împrumuturile
în monedă străină
(1) Statele membre se asigură că, în cazul
în care un contract de credit se referă la un împrumut în monedă străină, un
cadru de reglementare corespunzător este instituit la momentul în care
contractul de credit este încheiat, pentru a asigura cel puțin că:
(a)
|
consumatorul are dreptul de a converti contractul de credit
într-o monedă alternativă, în condiții specificate; sau
|
(b)
|
sunt în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de
schimb valutar căruia i se expune consumatorul în temeiul contractului de
credit.
|
(2) Moneda alternativă menționată la
alineatul (1) litera (a) este fie:
(a)
|
moneda în care, în principal, consumatorul își primește venitul
sau deține activele care finanțează plata creditului, astfel cum este indicat
la momentul în care a fost realizată cea mai recentă evaluare a bonității în
raport cu contractul de credit; sau
|
(b)
|
moneda în care statul membru în care consumatorul fie a avut
reședința la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie își
are reședința în prezent.
|
Statele membre pot specifica dacă amândouă ori numai una
dintre variantele menționate la primul paragraf literele (a) și (b) sunt
disponibile pentru consumator sau pot permite creditorilor să specifice dacă
ambele posibilități menționate la literele (a) și (b) din primul paragraf sunt
disponibile pentru consumator sau doar una dintre ele.
(3) În cazul în care un consumator are
dreptul să convertească un contract de credit într-o monedă alternativă în
conformitate cu alineatul (1) litera (a), statul membru se asigură că cursul de
schimb la care se efectuează conversia este rata de schimb a pieței aplicabilă
în ziua aplicării conversiei, dacă contractul de credit nu specifică altfel.
(4) Statele membre se asigură că, în cazul
în care un consumator deține un împrumut într-o monedă străină, creditorul
avertizează consumatorul periodic, pe suport de hârtie sau pe alt suport
durabil, cel puțin în cazurile în care valoarea cuantumului total plătibil de către
consumator care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai
mult de 20 % în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica
cursul de schimb aplicabil la momentul încheierii contractului între moneda
contractului de credit și moneda statului membru. Avertizarea îl informează pe
consumator în legătură cu o creștere a cuantumului total plătibil de către
consumator, prezintă, după caz, dreptul de conversie într-o monedă alternativă
și condițiile în care se poate efectua acesta și explică orice alt mecanism
aplicabil pentru limitarea riscului ratei de schimb valutar căruia i se expune
consumatorul.
(5) Statele membre pot să reglementeze mai
în detaliu împrumuturile în monedă străină, cu condiția ca o astfel de
reglementare să nu fie aplicată cu efect retroactiv.
(6) Aranjamentele aplicabile în temeiul
prezentului articol se aduc la cunoștința consumatorului în FEIS și în
contractul de credit. În cazul în care în contractul de credit nu există
dispoziții în vederea limitării riscului ratei de schimb valutar căruia i se
expune consumatorul la o fluctuație a ratei de schimb valutar de sub 20 %,
FEIS include un exemplu ilustrativ al impactului pe care îl are o fluctuație
valutară de 20 %.
Articolul 24
Credite
cu ratele variabile ale dobânzii
Atunci când contractul de credit este un credit cu dobândă
variabilă, statele membre se asigură că:
(a)
|
orice indicii sau rate de referință utilizate pentru calcularea
ratei împrumutului sunt clare, accesibile, obiective și verificabile de către
părțile la contractul de credit și de către autoritățile competente; și
|
(b)
|
se păstrează înregistrări ale indicilor pentru calcularea ratei
dobânzii fie de către furnizorii indicilor respectivi, fie de către
creditori.
|
CAPITOLUL 10
BUNA EXECUTARE A CONTRACTELOR
DE CREDIT ȘI BUNA EXERCITARE A DREPTURILOR AFERENTE
Articolul 25
Rambursarea
anticipată
(1) Statele membre se asigură că
consumatorul are dreptul de a-și îndeplini integral sau parțial obligațiile
care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de expirarea acestuia.
În aceste cazuri, consumatorul trebuie să aibă dreptul la o reducere a costului
total al creditului pentru consumator, care constă în dobânda și în costurile
aferente duratei restante a contractului.
(2) Statele membre pot prevedea anumite
condiții pentru exercitarea dreptului menționat la alineatul (1). Aceste condiții
pot include limitarea în timp a exercitării dreptului, un tratament diferit în
funcție de tipul de rată a dobânzii ori de momentul la care consumatorul își
exercită dreptul sau restricții cu privire la circumstanțele în care poate fi
exercitat dreptul.
(3) Statele membre pot prevedea că
creditorul are dreptul, atunci când este justificat, la o compensație
echitabilă și obiectivă pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea
anticipată a creditului, dar nu impun o penalizare pentru consumator. În
această privință, compensația nu depășește pierderea financiară suportată de
creditor. În aceste condiții, statele membre pot prevedea că compensația nu
poate depăși un anumit nivel sau poate fi permisă numai pentru o anumită
perioadă.
(4) Atunci când un consumator urmărește
să-și îndeplinească obligațiile în temeiul unui contract de credit înainte ca
acesta să expire, creditorul furnizează consumatorului fără întârziere, după
primirea solicitării, pe hârtie sau pe alt suport durabil, informațiile necesare
pentru analizarea opțiunii respective. Aceste informații cuprind cel puțin
cuantificarea implicațiilor pe care le are pentru consumator îndeplinirea
obligațiilor înainte de expirarea contractului de credit și o evidențiere clară
a oricăror ipoteze utilizate. Ipotezele utilizate sunt rezonabile și
justificabile.
(5) În cazul în care rambursarea
anticipată are loc într-o perioadă în care rata dobânzii este fixă, statele
membre pot prevedea ca exercitarea dreptului menționat la alineatul (1) să fie
condiționată de existența unui interes legitim din partea consumatorului.
Articolul 26
Piețe
flexibile și fiabile
(1) Statele membre instituie mecanisme
corespunzătoare pentru a se asigura că pretențiile asupra garanției pot fi
executate de către creditori sau în numele acestora. Statele membre se asigură
de asemenea că creditorii țin evidențe corespunzătoare ale tipurilor de bunuri
imobile acceptate ca garanție, precum și a polițelor aferente de subscriere a
ipotecilor care sunt utilizate.
(2) Statele membre iau măsurile necesare
pentru a asigura o monitorizare statistică corespunzătoare a pieței de bunuri
imobile rezidențiale, inclusiv pentru scopuri de supraveghere a pieței, după
caz prin încurajarea elaborării și utilizării de indici de prețuri specifici
care pot fi publici sau privați sau ambele.
Articolul 27
Informații
privind modificări ale ratei dobânzii
(1) Statele membre se asigură că
creditorul îl informează pe consumator, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în
legătură cu orice modificare a ratei dobânzii înainte ca modificarea să intre
în vigoare. Informațiile trebuie să conțină cel puțin cuantumul plăților de
efectuat după ce noua rată a dobânzii produce efecte și, dacă numărul sau
frecvența plăților se modifică, detalii în acest sens.
(2) Cu toate acestea, statele membre pot
permite părților să convină în contractul de credit ca informațiile la care se
face referire la alineatul (1) să fie transmise periodic consumatorului, atunci
când modificarea ratei dobânzii este corelată cu o modificare a unei rate de
referință și noua rată de referință este făcută publică prin mijloace
corespunzătoare, iar informațiile privind noua rată de referință sunt puse la
dispoziție la sediul creditorului și comunicate personal consumatorului,
împreună cu valoarea noilor rate periodice.
(3) Creditorii pot continua să informeze
consumatorii periodic atunci când modificarea ratei dobânzii nu este corelată
cu o modificare a ratei de referință, în cazul în care acest lucru a fost
permis în temeiul dreptului intern înainte de 20 martie 2014.
(4) Atunci când modificările ratei
dobânzii se fac prin licitații pe piețele de capital, fiind, prin urmare,
practic imposibil pentru creditor să-l informeze pe consumator în legătură cu
orice modificare înainte ca aceasta să producă efecte, creditorul informează
consumatorul pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil, cu suficient
timp înainte de licitație, despre procedura ce urmează a fi aplicată și despre
nivelul estimat al viitoarei rate a dobânzii.
Articolul 28
Arierate
și executare silită
(1) Statele membre adoptă măsuri de
încurajare a creditorilor să exercite indulgență rezonabilă înainte de
inițierea procedurii de executare silită.
(2) Statele membre pot impune ca, în
cazurile în care se permite creditorului să stabilească și să impună costuri
asupra consumatorului în temeiul nerespectării obligației de plată, costurile
respective să nu depășească cuantumul necesar pentru a compensa creditorul
pentru costurile suportate în urma nerambursării.
(3) Statele membre pot permite
creditorilor să impună costuri suplimentare asupra consumatorului în caz de
nerespectare a obligației de plată. În astfel de cazuri, statele membre pot
stabili un plafon pentru costurile respective.
(4) Statele membre nu împiedică părțile la
un contract de credit să convină în mod explicit că returnarea sau transferul
către creditor al garanției sau al veniturilor obținute din vânzarea garanției
este suficient pentru a rambursa creditul.
(5) În cazul în care prețul obținut pentru
bun imobil afectează suma datorată de către consumator, statele membre
instituie proceduri sau măsuri pentru a se permite depunerea tuturor
eforturilor în vederea obținerii celui mai bun preț pentru bunul imobil care
face obiectul executării silite.
În cazul în care rămâne datorie de rambursat în urma
procedurii de executare silită, statele membre asigură instituirea de măsuri în
vederea facilitării rambursării, cu scopul de a proteja consumatorii.
CAPITOLUL 11
CERINȚE ÎN MATERIE DE
ÎNFIINȚARE ȘI SUPRAVEGHERE A INTERMEDIARILOR DE CREDITE ȘI A REPREZENTANȚILOR
DESEMNAȚI
Articolul 29
Admiterea
intermediarilor de credite
(1) Pentru a desfășura integral sau
parțial activitățile de intermediere a creditelor prevăzute la articolul 4
punctul 5 sau pentru a presta servicii de consiliere din partea unei autorități
competente din statul membru de origine, intermediarii de credite primesc
admiterea corespunzătoare. Dacă un stat membru permite desemnarea de
reprezentanți în temeiul articolului 31, nu este necesar ca un astfel de
reprezentant desemnat să primească admiterea pentru calitatea de intermediar de
credite în temeiul prezentului articol.
(2) Statele membre se asigură că admiterea
intermediarilor de credite este condiționată, pe lângă condițiile prevăzute la
articolul 9, și de îndeplinirea cel puțin a următoarelor condiții profesionale:
(a)
|
intermediarii de credite dețin o asigurare de răspundere civilă
profesională care acoperă teritoriile în care oferă servicii sau o altă
garanție comparabilă pentru răspunderea care decurge din neglijența
profesională. Cu toate acestea, în cazul intermediarilor de credite legați,
statele membre de origine pot prevedea ca această asigurare sau garanție
comparabilă să poată fi furnizată de un creditor în numele căruia
intermediarul de credite este împuternicit să acționeze.
Comisiei îi este delegată competența de a adopta și, dacă este
necesar, de a modifica standardele tehnice de reglementare pentru a prevedea
suma minimă a asigurării de răspundere civilă profesională sau a garanției
comparabile menționate la primul paragraf din prezenta literă. Respectivele
standarde tehnice de reglementare se adoptă în conformitate cu articolele
10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare
pentru a prevedea suma minimă a asigurării de răspundere civilă profesională
sau a garanției comparabile menționate la primul paragraf din prezenta literă
și le înaintează Comisiei în termen de 21 septembrie 2014. ABE revizuiește
și, dacă este necesar, elaborează proiecte de standarde tehnice de
reglementare pentru a modifica suma minimă a asigurării de răspundere civilă
profesională sau a garanției comparabile menționate la primul paragraf din
prezenta literă și le înaintează Comisiei pentru prima dată în termen de 21
martie 2018 și în continuare din doi în doi ani;
|
(b)
|
o persoană fizică care a înființat un intermediar de credite,
membrii consiliului unui intermediar de credite înființat ca persoană
juridică și persoanele fizice care efectuează sarcini echivalente în cadrul
unui intermediar de credite care este o persoană juridică, dar nu are un
consiliu trebuie să aibă o bună reputație. Aceștia trebuie cel puțin să nu
aibă cazier judiciar sau un alt document național echivalent pentru
infracțiuni grave în legătură cu infracțiuni împotriva proprietății sau alte
infracțiuni în domeniul financiar și nu trebuie să fi fost declarați anterior
în faliment, cu excepția cazului în care au fost reabilitați în conformitate
cu legislația internă;
|
(c)
|
o persoană fizică care a înființat un intermediar de credite,
membrii consiliului unui intermediar de credite înființat ca persoană
juridică și persoanele fizice care efectuează sarcini echivalente în cadrul
unui intermediar de credite care este o persoană juridică, dar nu are un
consiliu trebuie să dispună de un nivel corespunzător de cunoștințe și
competență în materie de contracte de credit. Statul membru de origine
stabilește nivelul corespunzător de cunoștințe și competență în conformitate
cu principiile prevăzute în anexa III.
|
(3) Statele membre se asigură că
criteriile stabilite pentru a evalua dacă personalul creditorilor sau al
intermediarilor de credite îndeplinește cerințele profesionale sunt făcute
publice.
(4) Statele membre se asigură că toți
intermediarii de credite care au primit admiterea, fie că au fost înființați ca
persoane fizice sau ca persoane juridice, sunt introduși într-un registru
menținut de o autoritate competentă din statul membru de origine. Statele
membre se asigură că registrul intermediarilor de credite este actualizat și
este disponibil publicului online.
Registrul intermediarilor de credite conține cel puțin
următoarele informații:
(a)
|
numele persoanelor din conducerea acestora care sunt
responsabile de activitatea de intermediere. Statele membre pot cere de
asemenea înregistrarea tuturor persoanelor fizice care exercită o activitate
care presupune interacțiune directă cu clienții în cadrul unei întreprinderi
care desfășoară activitatea de intermediere de credite;
|
(b)
|
statul membru sau statele membre în care intermediarul de
credite își desfășoară activitatea în conformitate cu normele privind
libertatea de stabilire sau libertatea de a presta servicii și despre care
intermediarul de credite a informat autoritatea competentă a statului membru
de origine, în conformitate cu articolul 32 alineatul (3);
|
(c)
|
dacă intermediarul de credite este legat sau nu.
|
Statele membre care decid să recurgă la opțiunea menționată
la articolul 30 se asigură că registrul indică creditorul în numele căruia
acționează intermediarul de credite legat.
Statele membre care decid să recurgă la opțiunea menționată
la articolul 31 se asigură că registrul indică intermediarul de credite sau, în
cazul unui reprezentant desemnat al unui intermediar de credite legat,
creditorul în numele căruia acționează reprezentantul desemnat.
(5) Statele membre se asigură că:
(a)
|
orice intermediar de credite care este persoană juridică își are
sediul central în același stat membru ca cel în care are sediul social, dacă
acesta are un sediu social în temeiul dreptului intern aplicabil; și
|
(b)
|
orice intermediar de credite care nu este persoană juridică sau
orice intermediar de credite care este persoană juridică, dar care, în
conformitate cu dreptul intern aplicabil, nu are sediu social, are sediul
principal în statul membru în care își exercită efectiv activitatea
principală.
|
(6) Fiecare stat membru înființează un
punct unic de informare, care să permită un acces public ușor și rapid la
informațiile provenind din registrul național, informații care sunt compilate
electronic și actualizate în permanență. Aceste puncte de informare oferă
totodată elementele de identificare ale autorităților competente din fiecare
stat membru.
ABE publică pe site-ul său internet trimiteri sau legături
către punctul de informare respectiv.
(7) Statele membre de origine se asigură
că toți intermediarii de credite și reprezentanții desemnați admiși respectă în
permanență cerințele stabilite la alineatul (2). Prezentul alineat nu aduce
atingere prevederilor de la articolele 30 și 31.
(8) Statele membre pot decide să nu aplice
prezentul articol în cazul persoanelor care desfășoară activitățile de
intermediere de credite menționate la articolul 4 punctul 5, în cazul în care
activitățile sunt desfășurate ocazional în cursul unei activități profesionale,
iar activitatea respectivă este reglementată de acte cu putere de lege ori acte
administrative sau de un cod deontologic al profesiei care nu exclude
desfășurarea activităților respective.
(9) Prezentul articol nu se aplică
instituțiilor de credit autorizate în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau
altor instituții financiare care, în temeiul dreptului intern, fac obiectul
unei admiteri și al unui regim de supraveghere echivalente.
Articolul 30
Intermediarii
de credite legați de un singur creditor
(1) Fără a aduce atingere articolului 31
alineatul (1), statele membre pot permite intermediarilor de credite legați
menționați la articolul 4 punctul 7 litera (a) să fie admise de către autoritățile
competente prin intermediul creditorului în numele căreia intermediarii de
credite legați acționează în mod exclusiv.
În astfel de cazuri, creditorului îi revine
responsabilitatea deplină și necondiționată pentru orice acțiune sau omisiune
din partea intermediarului de credite legat care acționează în numele
creditorului în domenii reglementate prin prezenta directivă. Statele membre
impun creditorului să se asigure că intermediarii de credite legați respectă
cel puțin cerințele profesionale prevăzute la articolul 29 alineatul (2).
(2) Fără a aduce atingere articolului 34,
creditorii monitorizează activitățile intermediarilor de credite legați
menționați la articolul 4 punctul 7 litera (a), cu scopul de a se asigura că
aceștia continuă să respecte prevederile prezentei directive. În special,
creditorul este responsabil de monitorizarea respectării cerințelor în materie
de cunoștințe și competență ale intermediarului de credite legat și ale
personalului acestuia.
Articolul 31
Reprezentanți
desemnați
(1) Statele membre pot decide să permită
unui intermediar de credite să desemneze reprezentanți desemnați.
În cazul în care reprezentantul desemnat este desemnat de
un intermediar de credite legat menționat la articolul 4 punctul 7 litera (a),
creditorului să îi revină responsabilitatea deplină și necondiționată pentru
orice acțiune sau omisiune din partea reprezentantului desemnat care acționează
în numele intermediarului de credite legat în domenii reglementate prin
prezenta directivă. În alte cazuri, intermediarului de credite îi revine
responsabilitatea deplină și necondiționată pentru orice acțiune sau omisiune
din partea reprezentantului desemnat care acționează în numele intermediarului
de credite în domenii reglementate prin prezenta directivă.
(2) Intermediarii de credite se asigură că
reprezentanții lor desemnați respectă cel puțin cerințele prevăzute la
articolul 29 alineatul (2). Cu toate acestea, statul membru de origine poate
prevedea că asigurarea de răspundere civilă profesională sau o garanție
comparabilă poate fi furnizată de către un intermediar de credite în numele
căruia reprezentantul desemnat este împuternicit să acționeze.
(3) Fără a se aduce atingere articolului
34, intermediarii de credite monitorizează activitățile reprezentanților lor
desemnați, cu scopul de a asigura respectarea deplină a prevederilor prezentei
directive. În special, intermediarii de credite sunt responsabili de
monitorizarea respectării cerințelor în materie de cunoștințe și competență ale
reprezentantului desemnat și ale personalului lor.
(4) Statele membre care decid să permită
unui intermediar de credite să desemneze reprezentanți desemnați, instituie un
registru public care conține cel puțin informațiile menționate la articolul 29
alineatul (4). Reprezentanții desemnați sunt înregistrați în registrul public
din statul membru în care sunt stabiliți. Registrul se actualizează periodic.
Acesta este disponibil publicului pentru consultare online.
Articolul 32
Libertatea
de stabilire și libertatea de a presta servicii de către intermediarii de
credite
(1) Admiterea unui intermediar de credite
de către autoritatea competentă din statul său membru de origine, astfel cum se
prevede la articolul 29 alineatul (1), produce efecte pe întreg teritoriul
Uniunii, fără a fi necesară altă admitere din partea autorităților competente
din statele membre gazdă pentru desfășurarea activităților și prestarea
serviciilor la care se referă admisia, cu condiția ca activitățile pe care un
intermediar de credite intenționează să le desfășoare în statele membre gazdă
să fie acoperite de admitere. Cu toate acestea, intermediarilor de credite le
este interzis să-și presteze serviciile în legătură cu contracte de credit
oferite de o instituție non-bancară consumatorilor într-un stat membru în care
astfel de instituții non-bancare au interdicție de a funcționa.
(2) Reprezentanților desemnați care au
fost desemnați în state membre care recurg la opțiunea disponibilă în temeiul
articolului 31 le este interzis să desfășoare, în parte sau în totalitate,
activitățile de intermediere de credite menționate la articolul 4 punctul 5 sau
să presteze servicii de consiliere în statele membre în care astfel de
reprezentanți desemnați au interdicție de a funcționa.
(3) Orice intermediar de credite admis
care intenționează să își desfășoare pentru prima dată activitatea într-unul
sau mai multe state membre, în baza libertății de a presta servicii sau care
înființează o sucursală, informează autoritățile competente din statul membru
de origine.
În termen de o lună de la această informare, autoritățile
competente respective notifică autoritățile competente ale statului sau
statelor membre gazdă în cauză în legătură cu intenția intermediarului de
credite, informându-l totodată pe acesta din urmă cu privire la respectiva
notificare. De asemenea, acestea notifică autoritățile competente ale statului
membru sau ale statelor membre gazdă în cauză cu privire la creditorii de care
intermediarul de credite este legat, precum și dacă creditorii respectivi își asumă
responsabilitatea deplină și necondiționată pentru activitățile intermediarului
de credite. Statul membru gazdă utilizează informarea primită de la statul
membru de origine pentru a introduce informațiile necesare în registrul său.
Intermediarul de credite își poate începe activitatea la o
lună de la data la care a fost informat de autoritățile competente din statul
membru de origine cu privire la notificarea menționată la al doilea paragraf.
(4) Înainte ca o sucursală a
intermediarului de credite să își înceapă activitatea sau în termen de două
luni de la primirea notificării menționate la alineatul (3) al doilea paragraf,
autoritățile competente din statul membru gazdă se pregătesc pentru
supravegherea intermediarului de credite în conformitate cu articolul 34 și,
dacă este cazul, îi indică intermediarului de credite condițiile în care, în
domeniile care nu sunt armonizate cu legislația Uniunii, activitățile
respective pot fi desfășurate în statul membru gazdă.
Articolul 33
Retragerea
admiterii intermediarilor de credite
(1) Autoritatea competentă a statului
membru gazdă poate retrage admiterea acordată unui intermediar de credite în
conformitate cu articolul 29, în cazul în care intermediarul de credite
respectiv:
(a)
|
renunță în mod explicit la admitere sau nici nu a desfășurat
activități de intermediere de credite menționate la articolul 4 punctul
5,nici nu a prestat servicii de consiliere în cele șase luni precedente, cu
excepția cazului în care statul membru în cauză a prevăzut că admiterea își
pierde valabilitatea în astfel de cazuri;
|
(b)
|
a obținut admiterea prin declarații false sau înșelătoare sau
prin orice alte mijloace nelegitime;
|
(c)
|
nu mai îndeplinește cerințele în temeiul cărora i-a fost
acordată admiterea;
|
(d)
|
se încadrează în oricare dintre cazurile în care dreptul intern
prevede retragerea admiterii pentru aspecte care nu intră în domeniul de
aplicare al prezentei directive;
|
(e)
|
a încălcat grav sau sistematic dispozițiile adoptate în temeiul
prezentei directive, care reglementează condițiile de funcționare aplicabile
intermediarilor de credite.
|
(2) În cazul în care admiterea unui
intermediar de credite este retrasă de autoritatea competentă a statului membru
de origine, acesta din urmă notifică autoritățile competente din statul membru
sau statele membre gazdă cu privire la retragere cât mai curând posibil și cel
târziu în termen de 14 zile, prin orice mijloace corespunzătoare.
(3) Statele membre se asigură că
intermediarii de credite a căror admitere a fost retrasă sunt radiați din
registru fără întârzieri nejustificate.
Articolul 34
Supravegherea
intermediarilor de credite și a reprezentanților desemnați
(1) Statele membre se asigură că
intermediarii de credite fac obiectul supravegherii activităților lor de către
autoritățile competente din statul membru gazdă.
Statele membre de origine pot prevedea că intermediarii de
credite legați fac obiectul supravegherii în mod direct sau în cadrul
supravegherii creditorului în numele căruia acționează, dacă acesta este o
instituție de credit autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau o
altă instituție financiară care, în temeiul dreptului intern, face obiectul
unei admiteri și al unui regim de supraveghere echivalente. Cu toate acestea,
dacă intermediarul de credite legat prestează servicii într-un alt stat membru
decât statul membru de origine, intermediarul de credite face în mod direct
obiectul supravegherii.
Statele membre de origine care permit intermediarilor de
credite să desemneze reprezentanți în conformitate cu articolul 31 se asigură
că reprezentanții desemnați respectivi fac obiectul supravegherii fie direct,
fie în cadrul supravegherii intermediarului de credite în numele căruia
acționează.
(2) Autoritățile competente ale statelor
membre în care un intermediar de credite deține o sucursală sunt responsabile
de asigurarea conformității serviciilor prestate de intermediarul de credite pe
teritoriul său cu obligațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și la
articolele 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15, 16, 17, 20, 22 și 39 și în măsurile
adoptate în temeiul acestora.
În cazul în care autoritățile competente ale unui stat
membru gazdă recunosc faptul că un intermediar de credite care deține o
sucursală pe teritoriul acestuia încalcă măsurile adoptate în statul membru
respectiv în temeiul articolului 7 alineatul (1) și al articolelor 8, 9, 10,
11, 13, 14, 15, 16, 17, 20, 22 și 39, autoritățile respective impun intermediarului
de credite în cauză să pună capăt situației necorespunzătoare.
În cazul în care intermediarul de credite în cauză nu
adoptă dispozițiile necesare, autoritățile competente ale statului membru gazdă
iau toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că acesta pune capăt
situației sale necorespunzătoare. Caracterul măsurilor respective se comunică
autorităților competente ale statului membru de origine.
În cazul în care, în ciuda măsurilor luate de statul membru
gazdă, intermediarul de credite continuă să încalce măsurile menționate la
primul paragraf care sunt în vigoare în statul membru gazdă, acesta din urmă
poate lua, după ce a informat autoritățile competente ale statului membru de
origine în această privință, măsurile corespunzătoare pentru a preveni sau
sancționa și alte nereguli și, în măsura în care este nevoie, pentru a
împiedica intermediarul de credite respectiv să efectueze alte operațiuni pe
teritoriul său. Comisia este informată fără întârzieri nejustificate în
legătură cu adoptarea unor astfel de măsuri.
În cazul în care autoritatea competentă din statul membru
de origine nu este de acord cu măsurile luate de statul membru gazdă, aceasta
poate sesiza ABE și poate solicita asistența acesteia în conformitate cu
articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În situația respectivă,
ABE poate acționa conform competențelor care îi sunt conferite în temeiul
articolului respectiv.
(3) Autoritățile competente ale statului
membru sau ale statelor membre în care se găsește sucursala sunt abilitate să
examineze modalitățile de organizare ale sucursalei și să solicite modificarea
lor, în cazul în care o asemenea modificare este strict necesară pentru a-și
îndeplini obligațiile în temeiul alineatului (2) și pentru a le permite
autorităților competente din statul membru de origine să asigure respectarea
obligațiilor prevăzute la articolul 7 alineatele (2), (3) și (4) și a măsurilor
adoptate în conformitate cu aceste dispoziții, în ceea ce privește serviciile
prestate de sucursală.
(4) În cazul în care autoritatea
competentă a statului membru gazdă are motive clare și demonstrabile să
estimeze că un intermediar de credite care operează în cadrul regimului
libertății de a presta servicii pe teritoriul său sau care deține o sucursală
pe teritoriul său încalcă obligațiile care îi revin în temeiul măsurilor
adoptate în conformitate cu prezenta directivă, altele decât cele menționate la
alineatul (2), aceasta comunică aceste aspecte autorității competente a
statului membru de origine, care ia măsurile corespunzătoare.
În cazul în care autoritatea competentă a statului membru
gazdă nu ia nicio măsură în termen de o lună de la obținerea acestor constatări
sau în cazul în care, în pofida măsurilor luate de autoritatea competentă a
statului membru gazdă, un intermediar de credite continuă să acționeze într-un
mod care dăunează în mod clar intereselor consumatorilor din statul membru
gazdă sau bunei funcționări a piețelor, autoritatea competentă din statul
membru gazdă:
(a)
|
după informarea autorității competente din statul membru de
origine, ia măsurile corespunzătoare pentru a proteja consumatorii și pentru
a asigura buna funcționare a piețelor, inclusiv împiedicându-i pe
intermediarii de credite care nu se conformează să inițieze noi operațiuni pe
teritoriul său. Comisia și ABE sunt informate fără întârzieri nejustificate
cu privire la aceste măsuri;
|
(b)
|
poate sesiza ABE și poate solicita asistența acesteia în
conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În
această situație, ABE poate acționa în conformitate cu competențele care îi
sunt conferite prin articolul respectiv.
|
(5) Statele membre prevăd că, în cazul în
care un intermediar de credite admis într-un alt stat membru și-a înființat o
sucursală pe teritoriul său, autoritățile competente ale statului membru de
origine pot efectua, în exercitarea responsabilităților lor și după ce au
informat autoritățile competente ale statului membru gazdă, verificări la fața
locului la sucursala respectivă.
(6) Alocarea sarcinilor între statele
membre specificată la prezentul articol nu aduce atingere competențelor
statelor membre în privința domeniilor care nu sunt reglementate prin prezenta
directivă în conformitate cu obligațiile lor în temeiul legislației Uniunii.
CAPITOLUL 12
ADMITEREA ȘI SUPRAVEGHEREA
INSTITUȚIILOR NON-BANCARE
Articolul 35
Admiterea
și supravegherea instituțiilor non-bancare
Statele membre se asigură că instituțiile non-bancare fac
obiectul unui proces de admitere corespunzător, care include introducerea
instituției non-bancare într-un registru, precum și mecanisme de supraveghere
de către o autoritate competentă.
CAPITOLUL 13
COOPERAREA ÎNTRE AUTORITĂȚI
COMPETENTE DIN STATE MEMBRE DIFERITE
Articolul 36
Obligația
de a coopera
(1) Autoritățile competente din state
membre diferite cooperează între ele ori de câte ori este necesar pentru
îndeplinirea sarcinilor lor prevăzute în prezenta directivă, utilizându-și
competențele prevăzute fie în prezenta directivă, fie în dreptul intern.
Autoritățile competente acordă asistență autorităților
competente ale celorlalte state membre. Concret, autoritățile competente fac
schimb de informații și cooperează în cadrul investigațiilor și al
activităților de supraveghere.
Pentru a facilita și accelera cooperarea, și în special
schimbul de informații, statele membre desemnează o autoritate competentă
unică, pentru a servi ca punct de contact în sensul prezentei directive.
Statele membre comunică Comisiei și celorlalte state membre numele
autorităților desemnate să primească cererile de schimburi de informații sau de
cooperare în temeiul prezentului alineat.
(2) Statele membre adoptă măsurile
administrative și organizatorice necesare pentru a facilita asistența prevăzută
la alineatul (1).
(3) Autoritățile competente ale statelor
membre care au fost desemnate ca puncte de contact în sensul prezentei
directive, în conformitate cu alineatul (1), își comunică reciproc fără
întârzieri nejustificate informațiile necesare în scopul îndeplinirii
sarcinilor atribuite autorităților competente desemnate în conformitate cu
articolul 5 și prevăzute în măsurile adoptate în temeiul prezentei directive.
Autoritățile competente care fac schimb de informații cu
alte autorități competente în temeiul prezentei directive pot preciza, în
momentul comunicării, că informațiile respective nu pot fi divulgate fără
acordul lor expres, caz în care respectivele informații pot fi transmise doar
în scopurile pentru care autoritățile respective și-au dat acordul.
Autoritatea competentă care a fost desemnată ca punct de
contact poate transmite informațiile primite celorlalte autorități competente,
însă nu transmite informațiile celorlalte organe sau persoane fizice ori
juridice fără acordul expres al autorităților competente care au comunicat
informațiile și face acest lucru exclusiv în scopurile pentru care autoritățile
respective și-au dat acordul, cu excepția circumstanțelor justificate
corespunzător, caz în care, acesta informează de îndată punctul de contact care
a transmis informațiile.
(4) O autoritate competentă nu poate
refuza să dea curs unei cereri de cooperare la desfășurarea unei investigații
sau activități de supraveghere sau să facă schimb de informații, în
conformitate cu alineatul (3), decât în cazul în care:
(a)
|
această investigație, verificare la fața locului, activitate de
supraveghere sau schimb de informații riscă să afecteze suveranitatea,
securitatea sau politicile publice ale statului membru respectiv;
|
(b)
|
a fost deja angajată o procedură judiciară pentru aceleași fapte
și împotriva acelorași persoane pe lângă autoritățile statului membru
respectiv;
|
(c)
|
a fost deja pronunțată o hotărâre definitivă în statul membru
respectiv pentru aceleași fapte sau împotriva acelorași persoane.
|
În caz de refuz întemeiat pe respectivele motive,
autoritatea competentă solicitată informează autoritatea competentă solicitantă
într-un mod cât mai detaliat.
Articolul 37
Soluționarea
dezacordurilor dintre autoritățile competente ale diferitelor state membre
Autoritățile competente pot sesiza ABE atunci când este
refuzată o cerere de cooperare, în special un schimb de informații, sau când nu
i s-a dat curs într-un termen rezonabil, solicitând asistența ABE în
conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În
această situație, ABE poate acționa în conformitate cu competențele care îi
sunt conferite prin articolul respectiv și orice decizii cu caracter
obligatoriu luate de ABE în conformitate cu articolul respectiv obligă
autoritățile competente în cauză indiferent dacă acestea sunt membre ale ABE
sau nu.
CAPITOLUL 14
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 38
Sancțiuni
(1) Statele membre stabilesc regimul
sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale adoptate pe
baza prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea
punerii în aplicare a acestora. Sancțiunile respective sunt eficiente,
proporționale și disuasive.
(2) Statele membre prevăd că autoritățile
competente pot face publică orice sancțiune administrativă aplicată în caz de
încălcare a actelor adoptate în transpunerea prezentei directive, în afara
cazurilor în care această publicare riscă să perturbe în mod grav piețele
financiare sau să aducă un prejudiciu disproporționat părților implicate.
Articolul 39
Mecanisme
de soluționare a litigiilor
(1) Statele membre asigură instituirea
unor proceduri adecvate și eficace de reclamație și soluționare pentru
soluționarea extrajudiciară a disputelor consumatorilor cu creditori, intermediari
de credite și reprezentanți desemnați având ca obiect contracte de credit,
utilizând, dacă este cazul, organisme deja existente. Statele membre se asigură
că procedurile respective se aplică creditorilor și intermediarilor de credite
și acoperă de asemenea activitățile desfășurate de reprezentanții desemnați.
(2) Statele membre impun ca organismele
responsabile cu soluționarea litigiilor privind consumatorii în afara instanței
să coopereze astfel încât să fie posibilă soluționarea litigiilor transfrontaliere
privind contractele de credit.
Articolul 40
Exercitarea
delegării de competențe
(1) Competența de a adopta acte delegate
îi este conferită Comisiei sub rezerva condițiilor prevăzute la prezentul
articol.
(2) Competența de a adopta acte delegate
menționate la articolul 14 alineatul (9) și articolul 17 alineatul (8) se
conferă Comisiei pentru o perioadă de timp nedeterminată, începând cu 20 martie
2014.
(3) Delegarea de competențe menționată la
articolul 14 alineatul (9) și articolul 17 alineatul (8) poate fi revocată în
orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare
pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Aceasta
produce efecte în ziua următoare datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară precizată în respectiva decizie.
Decizia nu afectează validitatea actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4) Imediat ce adoptă un act delegat,
Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
(5) Un act delegat adoptat în temeiul
articolului 14 alineatul (9) și al articolului 17 alineatul (8) intră în
vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu
au formulat obiecții în termen de trei luni de la notificarea acestuia către
Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării
termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că
nu vor formula obiecții. Termenul menționat se prelungește cu trei luni la
inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Articolul 41
Caracterul
imperativ al directivei
Statele membre se asigură că:
(a)
|
consumatorii nu pot renunța la drepturile care le-au fost
conferite prin dreptul intern care transpune prezenta directivă;
|
(b)
|
măsurile pe care le adoptă pentru transpunerea prezentei
directive nu pot fi eludate într-un mod care ar putea conduce la pierderea de
către consumatori a protecției garantate prin prezenta directivă, ca urmare a
modului în care sunt formulate contractele, în special prin integrarea
contractelor de credit care intră sub incidența prezentei directive în
contracte de credit al căror caracter sau scop ar face posibilă evitarea
aplicării respectivelor măsuri.
|
Articolul 42
Transpunere
(1) Statele membre adoptă și publică până
la 21 martie 2016 actele cu putere de lege și actele administrative necesare
pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată
Comisiei textele acestor acte.
(2) Statele membre aplică măsurile
menționate la alineatul (1) începând cu 21 martie 2016.
Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, ele
conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea
trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea
de efectuare a acestei trimiteri.
(3) Comisiei îi sunt comunicate de către
statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care acestea
le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 43
Dispoziții
tranzitorii
(1) Prezenta directivă nu se aplică
contractelor de credit existente înainte de 21 martie 2016.
(2) Intermediarii de credite care
desfășoară deja activitățile de intermediere de credite menționate la articolul
4 punctul 5 înainte de 21 martie 2016 și care nu au fost deja admiși în
conformitate cu condițiile prevăzute în dreptul intern al statului membru de
origine care transpune prezenta directivă pot continua să desfășoare
activitățile care se conformează dreptului intern până la 21 martie 2017. În
cazul în care un intermediar de credite recurge la derogarea menționată, acesta
poate desfășura activități numai în statul său membru de origine, cu excepția
cazului în care acesta se conformează de asemenea cerințelor de ordin juridic
ale statelor membre gazdă.
(3) Creditorii, intermediarii de credite
sau reprezentanților desemnați care desfășoară activități reglementate prin
prezenta directivă înainte de 20 martie 2014 respectă dreptul intern care
transpun articolul 9 până la 21 martie 2017.
Articolul 44
Clauză
de revizuire
Comisia efectuează o reexaminare a prezentei directive până
la 21 martie 2019. În cadrul acestei reexaminări se vor analiza eficacitatea și
caracterul adecvat al dispozițiilor privind consumatorii și piața internă.
Reexaminarea include următoarele elemente:
(a)
|
o evaluare a utilizării și a nivelului de înțelegere și de
satisfacție ale consumatorilor în ceea ce privește FEIS;
|
(b)
|
o analiză a altor informații precontractuale;
|
(c)
|
o analiză a activității transfrontaliere a intermediarilor de
credite și a creditorilor;
|
(d)
|
o analiză a evoluției pieței în ce privește instituțiile
non-bancare care oferă contracte de credit pentru bunuri imobile
rezidențiale;
|
(e)
|
o evaluare a necesității de a adopta noi măsuri, inclusiv un
pașaport pentru instituțiile non-bancare care oferă contracte de credit
pentru bunuri imobile rezidențiale;
|
(f)
|
o analiză a necesității de a introduce drepturi și obligații
suplimentare cu privire la etapa postcontractuală a contractelor de credit;
|
(g)
|
o evaluare a menținerii caracterului adecvat al domeniului de
aplicare a prezentei directive, ținând seama de impactul acesteia asupra
altor forme de credit asimilabile;
|
(h)
|
o evaluare a necesității unor măsuri suplimentare pentru a
garanta trasabilitatea contractelor de credit garantate cu bunuri imobile
rezidențiale;
|
(i)
|
o evaluare a disponibilității datelor cu privire la tendințele
prețurilor bunurilor imobile rezidențiale și cu privire la nivelul de
comparabilitate a datelor;
|
(j)
|
o evaluare a menținerii caracterului oportun al aplicării
Directivei 2008/48/CE pentru creditele negarantate contractate în scopul
renovării de bunuri imobile rezidențiale care implică o sumă totală a
creditului care depășește suma maximă specificată la articolul 2 alineatul
(2) litera (c) din respectiva directivă;
|
(k)
|
o evaluare a caracterului suficient al transparenței pe care o
generează aranjamentele pentru publicarea sancțiunilor în temeiul articolului
38 alineatul (2);
|
(l)
|
o evaluare a caracterului proporțional al avertizărilor
menționate la articolul 11 alineatul (6) și la articolul 13 alineatul (2) și
a potențialului de armonizare suplimentară a avertizărilor referitoare la
riscuri.
|
Articolul 45
Alte
inițiative privind practicile de împrumut responsabile
Până la 21 martie 2019, Comisia prezintă un raport
cuprinzător în care examinează problemele mai extinse ridicate de îndatorarea
excesivă legată direct de activitatea de creditare. Comisia analizează de
asemenea necesitatea de a supraveghea registrele de credite și posibilitatea de
a dezvolta piețe mai flexibile și mai fiabile. Raportul este însoțit, atunci
când este cazul, de propuneri legislative.
Articolul 46
Modificare
adusă Directivei 2008/48/CE
La articolul 2 din Directiva 2008/48/CE, se introduce următorul
alineat:
„(2a) Fără a aduce atingere alineatului (2)
litera (c), prezenta directivă se aplică de asemenea contractelor de credit
negarantate încheiate în scopul renovării de bunuri imobile rezidențiale, care
implică o valoare totală a creditului de peste 75 000 EUR.”
Articolul 47
Modificare
adusă Directivei 2013/36/UE
În Directiva 2013/36/UE, se introduce următorul articol:
„Articolul 54a
Articolele 53 și 54 nu aduc atingere competențelor de investigare
conferite Parlamentului European prin articolul 226 TFUE.”
Articolul 48
Modificare
adusă Regulamentului (UE) nr. 1093/2010
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 se modifică după cum
urmează:
1.
|
La articolul 13 alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește
cu următorul text:
„Atunci când Comisia adoptă un standard tehnic de reglementare
identic cu proiectul de standard tehnic de reglementare transmis de
Autoritate, termenul în care Parlamentul European și Consiliul pot formula
obiecțiuni la acesta este de o lună de la data notificării. La inițiativa
Parlamentului European sau a Consiliului, termenul respectiv se prelungește
pentru o perioadă inițială de o lună și poate fi prelungit pentru o perioadă
suplimentară de o lună.”
|
2.
|
La articolul 17 alineatul (2), al doilea paragraf se înlocuiește
cu următorul text:
„Fără a aduce atingere competențelor stabilite la articolul 35,
autoritatea competentă pune la dispoziția Autorității, fără întârziere, toate
informațiile pe care Autoritatea le consideră necesare pentru ancheta sa,
inclusiv privind modul în care actele la care se face referire la articolul 1
alineatul (2) sunt aplicate în conformitate cu dreptul Uniunii.”
|
Articolul 49
Intrarea
în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la
data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.
Articolul 50
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Strasbourg, 4 februarie 2014.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
E. VENIZELOS
(3) Poziția
Parlamentului European din 10 decembrie 2013 (nepublicată încă în Jurnalul
Oficial) și Decizia Consiliului din 28 ianuarie 2014.
ANEXA I
CALCULAREA
DOBÂNZII ANUALE EFECTIVE (DAE)
I. Ecuația de bază care exprimă echivalența
dintre trageri, pe de o parte, și rambursări și costuri, pe de altă parte
Ecuația de bază care stabilește dobânda anuală efectivă (DAE),
exprimă, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totală prezentă a
tragerilor, pe de o parte, și valoarea totală prezentă a rambursărilor și a
costurilor suportate, pe de altă parte, adică:
unde:
—
|
X
|
este
DAE;
|
—
|
m
|
este
numărul ultimei trageri;
|
—
|
k
|
este
numărul unei trageri, așadar 1 ≤ k ≤ m;
|
—
|
Ck
|
este
valoarea tragerii k;
|
—
|
tk
|
este
intervalul, exprimat în ani și fracțiuni de an, dintre data primei trageri și
data fiecărei trageri ulterioare, așadar t 1 = 0;
|
—
|
m'
|
este
numărul ultimei rambursări sau plăți;
|
—
|
l
|
este
numărul unei rambursări sau plăți;
|
—
|
Dl
|
este
cuantumul unei rambursări sau plăți;
|
—
|
sl
|
este
intervalul, exprimat în ani și fracțiuni de an, între data primei trageri și
data fiecărei rambursări sau plăți următoare.
|
Observații:
(a)
|
Sumele
plătite de ambele părți la diferite momente nu trebuie neapărat să fie egale
și nu trebuie să fie plătite neapărat la intervale egale.
|
(b)
|
Data
inițială este cea a primei trageri.
|
(c)
|
Intervalele
dintre datele utilizate în calcule sunt exprimate în ani sau în fracțiuni de
an. Un an se consideră a avea 365 de zile (sau 366 de zile pentru anii
bisecți), 52 de săptămâni sau 12 luni egale. O lună egală se consideră a avea
30,41666 zile (adică 365/12), indiferent dacă este sau nu un an bisect.
În
cazul în care intervalele dintre datele utilizate pentru calculare nu pot fi
exprimate ca numere întregi de săptămâni, luni sau ani, intervalele sunt
exprimate ca numere întregi de una dintre aceste perioade, în combinație cu
un număr de zile. Atunci când se utilizează zile:
|
(d)
|
Rezultatul
calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel puțin o zecimală. Dacă a
doua zecimală este mai mare sau egală cu 5, la zecimala precedentă se adăugă
unu.
|
(e)
|
Ecuația
poate fi rescrisă folosind o singură sumă și conceptul de fluxuri (Ak ), care vor fi pozitive sau negative,
cu alte cuvinte plătite sau primite în perioade de la 1 la n, exprimate în
ani, adică:
S fiind balanța de fluxuri prezentă. În
cazul în care scopul este păstrarea echivalenței fluxurilor, valoarea va fi
zero.
|
II. Ipoteze
suplimentare necesare pentru calculul DAE
(a)
|
În
cazul în care prin contractul de credit se acordă consumatorului libertate în
privința efectuării tragerilor, se consideră că suma totală a creditului este
trasă imediat și în întregime.
|
(b)
|
În
cazul în care un contract de credit prevede modalități de tragere diferite,
cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii diferite, suma totală a
creditului se consideră a fi trasă la nivelul cel mai mare al costurilor și
al ratei dobânzii aplicate mecanismului de tragere cel mai frecvent utilizat
pentru respectivul tip de contract de credit.
|
(c)
|
În
cazul în care un contract de credit dă consumatorului libertate în privința
efectuării tragerilor în general, dar impune, printre diferitele modalități
de tragere, o limitare în ceea ce privește suma creditului și perioada de
timp, suma creditului se consideră a fi trasă la prima dată prevăzută în
contractul de credit și în conformitate cu respectivele limite de tragere.
|
(d)
|
În
cazul în care sunt oferite rate ale dobânzii și costuri diferite pentru o
perioadă sau sumă limitată, rata dobânzii și costurile cele mai ridicate se
consideră a fi rata dobânzii și costuri pentru întreaga durată a contractului
de credit.
|
(e)
|
Pentru
contractele de credit în cadrul cărora s-a convenit o rată fixă a dobânzii
pentru perioada inițială, la sfârșitul căreia se stabilește o nouă rată a
dobânzii care este ulterior ajustată periodic în funcție de un indicator
convenit sau de rata de referință internă, calculul DAE pornește de la
ipoteza că, la sfârșitul perioadei cu rată fixă a dobânzii, rata dobânzii
este aceeași ca la momentul calculării DAE, pe baza valorii indicatorului
convenit sau a ratei de referință internă la acel moment, dar nu este
inferioară ratei fixe a dobânzii.
|
(f)
|
În
cazul în care plafonul creditului nu a fost încă convenit, acesta este
considerat a fi de 170 000 EUR. În cazul contractelor de credit,
altele decât datorii sau garanții contingente, al căror scop nu este de a
achiziționa sau menține un drept asupra unui bun imobil sau teren, al
descoperitului de cont, al cardurilor de debit cu amânare la plată sau al
cardurilor de credit, plafonul este implicit de 1 500 EUR.
|
(g)
|
În
cazul contractelor de credit, altele decât descoperitul de cont,
creditele-punte, contractele de credit cu partajare de proprietate, datoriile
sau garanțiile contingente și contractele de credit pe durată nedeterminată
menționate în ipotezele prevăzute la literele (i), (j), (k), (l) și (m):
|
(h)
|
În
cazul în care data sau suma unei plăți care trebuie să fie efectuată de către
consumator nu pot fi stabilite pe baza contractului de credit sau a
ipotezelor menționate la literele (g), (i), (j), (k), (l) și (m) se presupune
că plata se efectuează în conformitate cu datele și condițiile solicitate de
către creditor și, atunci când acestea nu sunt cunoscute:
|
(i)
|
În
cazul unei facilități de tip descoperit de cont, se consideră că suma totală
a creditului a fost trasă în totalitate și pentru întreaga durată a
contractului de credit. În cazul în care durata facilității de tip descoperit
de cont nu este cunoscută, DAE se calculează în baza ipotezei că durata
creditului este de trei luni.
|
(j)
|
În
cazul unui credit punte, se consideră că suma totală a creditului a fost
trasă în totalitate și pentru întreaga durată a contractului de credit. În
cazul în care durata contractului de credit nu este cunoscută, DAE se
calculează în baza ipotezei că durata creditului este de 12 luni.
|
(k)
|
În
cazul unui contract de credit cu durată nedeterminată, altul decât o
facilitate de tip descoperit de cont și decât un credit-punte, se presupune
că:
În
sensul prezentului punct, un contract de credit cu durată nedeterminată este
un contract de credit fără durată fixă și cuprinde creditele care trebuie să
fie rambursate în totalitate în cadrul unei perioade de timp sau după o
perioadă de timp dar care, odată ce au fost rambursate, devin disponibile
pentru o altă tragere.
|
(l)
|
În
cazul datoriilor sau al garanțiilor contingente, suma totală a creditului
este considerată trasă integral ca sumă unică, la data care survine mai
devreme dintre:
|
(m)
|
În
cazul contractelor de credit cu partajare de proprietate:
|
ANEXA II
FIȘA
EUROPEANĂ DE INFORMAȚII STANDARDIZATE (FEIS)
PARTEA
A
Textul din acest model se reproduce exact în FEIS. Indicațiile
dintre parantezele pătrate se înlocuiesc cu informațiile corespunzătoare. În
partea B sunt furnizate instrucțiuni pentru creditor sau, după caz, pentru
intermediarul de credite în vederea completării FEIS.
Ori de câte ori se menționează textul „după caz”, creditorul
furnizează informația cerută dacă aceasta este pertinentă pentru contractul de
credit. Dacă informația nu este pertinentă, creditorul o șterge sau elimină
întreaga secțiune (de exemplu, în cazul în care secțiunea nu este aplicabilă).
În cazul în care întreaga secțiune este eliminată, numerotarea secțiunilor FEIS
se modifică în mod corespunzător.
Informațiile de mai jos se furnizează într-un singur document.
Caracterele utilizate trebuie să fie ușor lizibile. Pentru informațiile care
trebuie scoase în evidență, se utilizează caractere aldine, mai mari sau
umbrite. Se evidențiază toate avertismentele aplicabile legate de riscuri.
Model de
FEIS
(Text
introductiv)
Prezentul document a fost elaborat pentru [numele consumatorului]
la [data curentă].
Prezentul document a fost elaborat pe baza informațiilor pe care
le-ați oferit până în acest moment și a condițiilor actuale de pe piața
financiară.
Informațiile de mai jos rămân valabile până la [data de
valabilitate], (după caz) exceptând rata dobânzii și alte costuri. După data
respectivă, acestea pot fi modificate în funcție de evoluția pieței.
(După caz) Prezentul document nu constituie o obligație pentru
[numele creditorului] de a vă acorda un împrumut.
1. Împrumutătorul
[Denumire]
[Numărul de telefon]
[Adresa fizică]
(Opțional) [Adresa de e-mail]
(Opțional) [Numărul de fax]
(Opțional) [Adresa web]
(Opțional) [Punct/persoană de contact]
(După caz, informații despre posibilitatea prestării de servicii
de consiliere:) [(În urma evaluării nevoilor și a situației dumneavoastră,
recomandăm să contractați acest credit ipotecar./Nu recomandăm un anumit credit
ipotecar pentru dumneavoastră. Totuși, pe baza răspunsurilor dumneavoastră la
unele întrebări, vă oferim informații despre acest credit ipotecar pentru ca
dumneavoastră să puteți lua o decizie pe cont propriu.)]
2. (După
caz) Intermediarul de credite
[Denumire]
[Numărul de telefon]
[Adresa fizică]
(Opțional) [Adresa de e-mail]
(Opțional) [Numărul de fax]
(Opțional) [Adresa web]
(Opțional) [Punct/persoană de contact]
(După caz [informații despre posibilitatea prestării de servicii
de consiliere]) [(În urma evaluării nevoilor și a situației dumneavoastră,
recomandăm să contractați acest credit ipotecar./Nu recomandăm un anumit credit
ipotecar pentru dumneavoastră. Totuși, pe baza răspunsurilor dumneavoastră la
unele întrebări, vă oferim informații despre acest credit ipotecar pentru ca
dumneavoastră să puteți lua o decizie pe cont propriu.)]
[Remunerarea]
3. Principalele
caracteristici ale împrumutului
Suma și moneda împrumutului care urmează să fie acordat:
[suma][moneda]
(După caz) Acest împrumut nu este în [moneda națională a
împrumutatului].
(După caz) Suma împrumutului dumneavoastră în [moneda națională a
împrumutatului] s-ar putea modifica.
(După caz) De exemplu, dacă valoarea [monedei naționale a
împrumutatului] ar scădea cu 20 % în raport cu [moneda împrumutului], suma
împrumutului dumneavoastră ar crește la [a se introduce suma în moneda
națională a împrumutatului]. Cu toate acestea, suma ar putea depăși nivelul
respectiv în cazul în care valoarea [monedei naționale a împrumutatului] scade
cu mai mult de 20 %.
(După caz) Suma maximă a împrumutului dumneavoastră va fi [a se
introduce suma în moneda națională a împrumutatului]. (După caz) Veți primi o
avertizare dacă suma creditului atinge [a se introduce suma în moneda națională
a împrumutatului]. (După caz) Veți avea oportunitatea să [a se introduce
dreptul de a renegocia împrumutul în monedă străină sau dreptul de a converti
împrumutul în [moneda relevantă], precum și condițiile].
Durata împrumutului: [durata]
[Tipul împrumutului]
[Tipul ratei dobânzii aplicabile]
Suma totală care trebuie rambursată:
Aceasta înseamnă că veți rambursa [suma] pentru fiecare [unitate
de monedă] împrumutată.
(După caz) [Acesta/o parte din acesta] este un împrumut la care se
rambursează inițial numai dobânda. Veți datora în continuare [a se introduce
suma împrumutului la care se rambursează inițial numai dobânda] la sfârșitul
creditului ipotecar.
(După caz) Valoarea bunului, prezumată în scopul de a pregăti
prezenta fișă: [a se introduce suma]
(După caz) Suma maximă disponibilă a împrumutului în raport cu
valoarea bunului [a se introduce procentul] sau valoarea minimă a bunului
necesară pentru împrumutarea sumei menționate spre exemplificare [a se
introduce suma]
(După caz) [Garanție]
4. Rata
dobânzii și alte costuri
Dobânda anuală efectivă (DAE) reprezintă costul total al
împrumutului exprimat ca procentaj anual. DAE este indicată pentru a vă ajuta
să comparați diferite oferte.
DAE aplicabilă împrumutului dumneavoastră este [DAE].
Ea cuprinde:
Rata dobânzii [valoarea exprimată ca procent sau, după caz,
indicarea unei rate de referință și a valorii procentuale a marjei
creditorului]
[Alte componente ale DAE]
Costuri de achitat o singură dată
(După caz) Va trebui să plătiți o taxă pentru înregistrarea
împrumutului ipotecar. [A se introduce valoarea taxei, în cazul în care aceasta
este cunoscută, sau baza de calcul.]
Costuri de plătit în mod regulat
(După caz) Această DAE este calculată utilizând ipotezele privind
rata dobânzii.
(După caz) Întrucât [o parte din] împrumutul dumneavoastră este un
împrumut cu rată variabilă a dobânzii, DAE reală ar putea diferi de această DAE
în cazul în care rata dobânzii dumneavoastră se modifică. De exemplu, dacă rata
dobânzii ar crește la [scenariul descris în partea B], DAE ar putea crește la
[a se introduce DAE ilustrativă corespunzătoare scenariului respectiv].
(După caz) Vă atragem atenția asupra faptului că această DAE este
calculată în ipoteza că rata dobânzii rămâne la nivelul fixat pentru perioada
inițială pe toată durata contractului.
(După caz) Următoarele costuri nu sunt cunoscute de împrumutător
și, în consecință, nu sunt incluse în DAE: [Costuri]
(După caz) Va trebui să plătiți o taxă pentru înregistrarea
împrumutului ipotecar.
Vă rugăm să vă asigurați că sunteți la curent cu toate celelalte
taxe și costuri asociate împrumutului dumneavoastră.
5. Numărul
și frecvența plăților
Frecvența rambursărilor: [frecvență]
Numărul de plăți: [număr]
6. Suma
fiecărei rate
[suma][moneda]
Veniturile dumneavoastră pot varia. Vă rugăm să vă asigurați că
veți putea achita ratele [frecvență], în cazul în care veniturile dumneavoastră
vor scădea.
(După caz) Întrucât [acesta/o parte din acesta] este un împrumut
la care se rambursează inițial numai dobânda, va trebui să luați măsuri
separate pentru a rambursa [a se introduce suma împrumutului în regimul în care
se plătește inițial numai dobânda] pe care îi veți datora la sfârșitul
creditului ipotecar. Nu uitați să adăugați orice plăți suplimentare pe care va
trebui să le efectuați pe lângă suma ratei menționată aici.
(După caz) Rata dobânzii aferente [unei părți a] acestui împrumut
se poate modifica. Aceasta înseamnă că valoarea ratelor dumneavoastră ar putea
crește sau scădea. De exemplu, dacă rata dobânzii ar crește la [scenariul
descris în partea B], plățile dumneavoastră ar putea crește la [a se introduce
suma ratei corespunzătoare scenariului respectiv].
(După caz) Suma pe care o aveți de plătit în [moneda națională a
împrumutatului] în fiecare [frecvența ratelor] s-ar putea modifica. (După caz)
Plățile dumneavoastră ar putea crește la [a se introduce suma maximă în moneda
națională a împrumutatului] în fiecare [a se introduce perioada]. (După caz) De
exemplu, dacă valoarea [monedei naționale a împrumutatului] ar scădea cu
20 % în raport cu [moneda împrumutului], ați avea de plătit [a se
introduce suma în moneda națională a împrumutatului] în plus în fiecare [a se
introduce perioada]. Plățile dumneavoastră ar putea crește cu mai mult decât
atât.
(După caz) Cursul de schimb utilizat pentru conversia ratei
dumneavoastră din [moneda împrumutului] în [moneda națională a împrumutatului]
va fi cel publicat de [numele instituției care publică cursul de schimb] la
[data] sau va fi calculat la [data] utilizând [a se introduce numele
criteriului de referință sau al metodei de calcul].
(După caz) [Detalii cu privire la produse de economisire legate,
împrumuturi cu dobânda amânată]
7. (După
caz) Tablou de rambursare ilustrativ
Acest tablou prezintă suma de plată la fiecare [frecvență].
Ratele (coloana [nr. relevant]) reprezintă suma dobânzii de plătit
(coloana [nr. relevant]), după caz, a capitalului rambursat (coloana [nr.
relevant]) și, după caz, a altor costuri (coloana [nr. relevant]). (După caz)
Costurile din coloana „alte costuri” se referă la [lista costurilor]. Capitalul
rămas de rambursat (coloana [nr. relevant]) este suma din împrumut care rămâne
de rambursat după fiecare rată.
[Tablou]
8. Obligații
suplimentare
Pentru a beneficia de condițiile de împrumut descrise în prezentul
document, împrumutatul trebuie să îndeplinească următoarele obligații:
[Obligații]
(După caz) Vă atragem atenția că, dacă aceste obligații nu sunt
îndeplinite, condițiile de împrumut descrise în prezentul document (inclusiv rata
dobânzii) pot fi modificate.
(După caz) Vă atragem atenția asupra eventualelor consecințe ale
anulării într-un stadiu ulterior a oricăruia dintre serviciile auxiliare
aferente împrumutului:
[Consecințe]
9. Rambursarea
anticipată
Aveți posibilitatea să rambursați anticipat acest împrumut, total
sau parțial.
(După caz) [Condiții]
(După caz) Cost de lichidare: [a se introduce suma sau, în cazul
în care nu este posibil, metoda de calcul]
(Dacă este cazul) În cazul în care decideți să rambursați
anticipat acest împrumut, vă rugăm să ne contactați pentru a cunoaște valoarea
exactă a costurilor de lichidare în acel moment.
10. Funcții
flexibile
(După caz) [Informații privind transferabilitatea/subrogarea]
Aveți posibilitatea de a transfera acest împrumut la un alt [împrumutător]
[sau] [bun]: [A se introduce condițiile]
(După caz) Nu aveți posibilitatea de a transfera acest împrumut la
un alt [împrumutător] [sau] [bun].
(După caz) Funcții suplimentare: [a se introduce explicația
funcțiilor suplimentare enumerate în partea B și, în mod opțional, orice alte
funcții oferite de împrumutător în cadrul contractului de credit și
nemenționate în secțiunile anterioare].
11. Alte
drepturi ale împrumutatului
(După caz) Aveți la dispoziție [perioada de reflecție] de la [momentul
la care începe perioada de reflecție] pentru a reflecta înainte de a vă angaja
în contractarea acestui împrumut. (După caz) După ce ați primit contractul de
credit din partea împrumutătorului, nu îl puteți accepta înainte de sfârșitul
[perioada de reflecție].
(După caz) Dispuneți de o perioadă de [perioada de retragere] de
la data de [începutul perioadei de retragere] în care vă puteți exercita
dreptul de a anula contractul. [Condiții] [A se introduce procedura]
(După caz) Vă puteți pierde dreptul de a anula contractul dacă, în
cursul perioadei respective, cumpărați sau vindeți un bun care are legături cu
acest contract de credit.
(După caz) În cazul în care decideți să vă exercitați dreptul de
retragere [din contractul de credit], vă rugăm să verificați dacă rămâneți
supus celorlalte obligații aferente împrumutului pe care le aveți [inclusiv
serviciile auxiliare aferente împrumutului, menționate în secțiunea 8].
12. Plângeri
Dacă aveți o plângere, vă rugăm să contactați [a se introduce
punctul de contact intern sau sursa de informații privind procedura].
(După caz) Termenul maxim pentru tratarea plângerii [perioada]
(După caz) [Dacă nu sunteți satisfăcut de modul în care am răspuns
plângerii dumneavoastră la nivel intern], puteți contacta de asemenea: [a se
introduce numele organismului extern pentru plângeri și remedieri
extrajudiciare] (După caz) sau puteți contacta FIN-NET pentru informații despre
organismul echivalent din țara dumneavoastră.
13. Nerespectarea
angajamentelor legate de împrumut: consecințe pentru împrumutat
[Tipuri de nerespectare]
[Consecințe financiare și/sau juridice]
În cazul în care vă confruntați cu dificultăți în efectuarea
plăților dumneavoastră [frecvența], vă rugăm să ne contactați imediat pentru a
explora potențiale soluții.
(Dacă este cazul) Vă atragem atenția că, în ultimă instanță,
locuința dumneavoastră poate fi confiscată dacă nu veți achita ratele.
(După
caz) 14. Informații suplimentare
(După caz) [Precizarea dreptului aplicabil contractului de
credit].
(În cazul în care împrumutătorul intenționează să utilizeze o
limbă diferită de cea în care este redactată FEIS) Informațiile și termenii
contractuali vor fi puși la dispoziție în [limba]. Cu consimțământul
dumneavoastră, intenționăm să comunicăm în [limba/limbile] pe durata
contractului de credit.
[A se introduce declarația privind dreptul de a se furniza sau
oferi, după caz, un proiect de contract de credit]
15. Supraveghetor
Acest împrumutător este supravegheat de [Denumire/denumiri și
adresă web/adrese web a/ale autorității/autorităților de supraveghere]
(După caz) Acest intermediar de credite este supravegheat de
[Denumire și adresă web a autorității de supraveghere].
PARTEA
B
Instrucțiuni pentru completarea FEIS
Pentru completarea FEIS se respectă cel puțin următoarele
instrucțiuni. Cu toate acestea, statele membre pot elabora sau specifica mai în
detaliu instrucțiunile pentru completarea FEIS.
Secțiunea
„Text introductiv”
1.
|
Data
de valabilitate se scoate în evidență în mod corespunzător. În sensul
prezentei secțiuni, „data de valabilitate” înseamnă perioada în cursul căreia
informațiile, cum ar fi rata dobânzii, cuprinse în FEIS rămân neschimbate și
se aplică în cazul în care creditorul decide să acorde creditul în cursul
respectivei perioade. În cazul în care stabilirea ratei aplicabile a dobânzii
și a altor costuri depinde de rezultatul vânzării obligațiunilor suport,
dobânda eventuală și alte costuri pot diferi de cele declarate. În astfel de
circumstanțe, se menționează faptul că data de valabilitate nu se aplică
ratei dobânzii și altor costuri prin adăugarea cuvintelor: „exceptând rata
dobânzii și alte costuri”.
|
Secțiunea
„1. Împrumutătorul”
1.
|
Denumirea,
numărul de telefon și adresa fizică a creditorului se referă la datele de
contact pe care consumatorul le poate utiliza în viitor pentru corespondență.
|
2.
|
Informațiile
cu privire la adresa de e-mail, numărul de fax, adresa web și
persoana/punctul de contact sunt facultative.
|
3.
|
În
conformitate cu articolul 3 din Directiva 2002/65/CE, atunci când tranzacția
este oferită la distanță, creditorul indică, după caz, numele și adresa
fizică a reprezentantului său în statul membru de rezidență al
consumatorului. Indicarea numărului de telefon, a adresei de e-mail și a
adresei web a reprezentantului creditorului este facultativă.
|
4.
|
În
cazul în care secțiunea 2 nu este aplicabilă, creditorul informează
consumatorul cu privire la posibilitatea prestării de servicii de consiliere
și regimul în care se prestează, utilizând formularea din partea A.
|
(După
caz) Secțiunea „2. Intermediarul de credite”
În cazul în care informațiile despre produs sunt furnizate
consumatorului de către un intermediar de credite, intermediarul respectiv
include următoarele informații:
1.
|
Denumirea,
numărul de telefon și adresa fizică a intermediarului de credite se referă la
datele de contact pe care consumatorul le poate utiliza în viitor pentru
corespondență.
|
2.
|
Informațiile
cu privire la adresa de e-mail, numărul de fax, adresa web și
persoana/punctul de contact sunt facultative.
|
3.
|
Intermediarul
de credite informează consumatorul cu privire la posibilitatea prestării de
servicii de consiliere și regimul în care se prestează, utilizând formularea
din partea A.
|
4.
|
O
explicație a modului în care este remunerat intermediarul de credite. În
cazurile în care acesta primește comision din partea unui creditor, se
furnizează suma, precum și denumirea creditorului în cazurile în care este
diferită de cea care apare în secțiunea 1.
|
Secțiunea
„3. Principalele caracteristici ale împrumutului”
1.
|
Prezenta
secțiune explică în mod clar principalele caracteristici ale creditului,
inclusiv suma și moneda, precum și riscurile potențiale asociate ratei
dobânzii, inclusiv cele menționate la punctul 8, și sistemul de amortizare.
|
2.
|
În
cazul în care moneda împrumutului este diferită de moneda națională a
consumatorului, creditorul indică faptul că consumatorul va primi
avertismente periodice, cel puțin atunci când cursul de schimb fluctuează cu
mai mult de 20 % și, după caz, va beneficia de dreptul de a converti
moneda contractului de credit sau posibilitatea de a renegocia condițiile și
orice alte aranjamente aflate la dispoziția consumatorului pentru a-și limita
expunerea la riscul ratei de schimb valutar. Atunci când în contractul de
credit există o dispoziție pentru a limita riscul ratei de schimb valutar,
creditorul indică cuantumul maxim pe care consumatorul ar putea să îl aibă de
rambursat. Atunci când în contractul de credit nu există o dispoziție pentru
a limita riscul ratei de schimb valutar la care consumatorul este expus la
fluctuație în rata de schimb valutar de mai puțin de 20 %, creditorul
indică un exemplu al efectului pe care l-ar avea asupra sumei împrumutului o
scădere de 20 % a valorii monedei naționale a consumatorului în raport
cu moneda creditului.
|
3.
|
Durata
creditului se exprimă în ani sau în luni, în funcție de care dintre aceste
perioade este mai pertinentă. Dacă perioada pe care este acordat creditul
poate varia în cursul duratei contractului, creditorul explică în ce moment
și în ce condiții se poate întâmpla acest lucru. În cazul în care creditul se
acordă pe o durată nedeterminată, de exemplu, pentru un card de credit
garantat, creditorul indică cu claritate acest lucru.
|
4.
|
Tipul
de credit trebuie indicat în mod clar (de exemplu credit ipotecar, împrumut
pentru locuință, card de credit garantat). Descrierea tipului de credit
indică cu claritate modul de rambursare a capitalului și a dobânzii pe durata
creditului (de exemplu, sistemul de amortizare) specificând cu claritate dacă
contractul de credit este pe bază de rambursare de capital sau pe bază de
rambursare inițială numai a dobânzii sau o combinație a ambelor tipuri.
|
5.
|
În
cazul în care întregul credit sau o parte a acestuia este cu rambursarea
inițială numai a dobânzii, o declarație care indică în mod clar acest fapt se
introduce și se evidențiază la sfârșitul prezentei secțiuni, utilizând
formularea din partea A.
|
6.
|
Prezenta
secțiune explică de asemenea dacă rata dobânzii este fixă sau variabilă și,
după caz, precizează perioadele în care aceasta rămâne fixă, frecvența
revizuirilor ulterioare și eventualele limite în ceea ce privește
variabilitatea ratei dobânzii, de exemplu plafoane sau praguri.
Se
explică formula utilizată pentru revizuirea ratei dobânzii și diferitele
componente ale acesteia (de exemplu, rata de referință, marja ratei
dobânzii). Creditorul indică de asemenea, de exemplu prin intermediul unei
adrese web, unde sunt disponibile informații suplimentare privind indicii sau
ratele utilizate în formulă, de exemplu Euribor sau rata de referință a
băncii centrale.
|
7.
|
În
cazul în care se aplică rate diferite ale dobânzii, în circumstanțe diferite,
se furnizează informații cu privire la toate ratele aplicabile.
|
8.
|
„Suma
totală care trebuie rambursată” corespunde sumei totale plătibile de către
consumator. Aceasta se exprimă ca suma dintre valoarea creditului și costul
total al creditului. În cazul în care rata dobânzii nu este fixată pe durata
contractului, se evidențiază faptul că suma respectivă are caracter
ilustrativ și poate varia, în special în raport cu variația ratei dobânzii.
|
9.
|
În
cazul în care creditul urmează să fie garantat printr-o ipotecă asupra
bunului imobil sau prin altă garanție comparabilă sau printr-un drept asupra
bunului imobil, creditorul îi atrage atenția consumatorului asupra acestui
lucru. După caz, creditorul indică de asemenea valoarea prezumată a bunului
imobil sau a unui alt tip de garanție, utilizată în scopul pregătirii
prezentei fișe.
|
10.
|
Creditorul
indică, după caz, fie:
|
11.
|
În
cazul în care creditul este un credit în mai multe părți (de exemplu, în mod
simultan o parte cu rată fixă și o parte cu rată variabilă a dobânzii), acest
lucru se reflectă în indicarea tipului de credit și se furnizează
informațiile necesare pentru fiecare parte a creditului.
|
Secțiunea
„4. Rata dobânzii și alte costuri”
1.
|
Referirea
la „rata dobânzii” corespunde ratei sau ratelor dobânzii.
|
2.
|
Rata
dobânzii se menționează ca valoare procentuală. În cazul în care rata
dobânzii este variabilă și se bazează pe o rată de referință, creditorul
poate indica rata dobânzii prin precizarea unei rate de referință și a unei
valori procentuale a marjei creditorului. Cu toate acestea, creditorul indică
valoarea ratei de referință care este valabilă în ziua emiterii FEIS.
În
cazul în care rata dobânzii este variabilă, informațiile includ de asemenea:
(a) ipotezele utilizate pentru calcularea DAE; (b) în cazul în care este
relevant, plafoanele și pragurile aplicabile; și (c) un avertisment cu
privire la faptul că variabilitatea ar putea afecta nivelul real al DAE.
Pentru a atrage atenția consumatorului, mărimea caracterelor utilizate pentru
avertizare este mai mare și iese în evidență din corpul principal al FEIS.
Avertismentul se însoțește de un exemplu ilustrativ al DAE. În cazul în care
există un plafon pentru rata dobânzii, exemplul presupune că rata dobânzii
crește cu prima oportunitate posibilă la cel mai înalt nivel prevăzut în
contractul de credit. În cazul în care nu există un plafon, exemplul
ilustrează DAE la cea mai ridicată rată a dobânzii din ultimii cel puțin 20
de ani sau, în cazul în care datele utilizate pentru calcularea ratei
dobânzii sunt disponibile pentru o perioadă mai scurtă de 20 de ani, din cea
mai lungă perioadă pentru care sunt disponibile datele respective, pe baza
valorii maxime a oricărei rate de referință externe utilizate în calcularea
ratei dobânzii, după caz, sau pe baza valorii maxime a ratei de referință
specificate de o autoritate competentă ori de ABE, în cazul în care
creditorul nu utilizează o rată de referință externă. Aceste cerințe nu se
aplică contractelor de credit pentru care rata dobânzii este fixă pentru o
perioadă inițială de mai mulți ani și poate ulterior să fie fixă pentru o
perioadă suplimentară, în urma negocierii dintre creditor și consumator. În
cazul creditelor pentru care rata dobânzii este fixă pentru o perioadă
inițială de mai mulți ani și poate ulterior să fie fixă pentru o perioadă
suplimentară, în urma negocierii dintre creditor și consumator, informațiile
includ un avertisment cu privire la faptul că DAE este calculată pe baza
ratei dobânzii pentru perioada inițială. Avertismentul se însoțește de o altă
DAE cu caracter ilustrativ, calculată în conformitate cu articolul 17
alineatul (4). În cazul în care creditele sunt credite cu mai multe părți (de
exemplu, în mod simultan o parte cu rată fixă și o parte cu rată variabilă a
dobânzii), se furnizează informații pentru fiecare parte a creditului.
|
3.
|
În
secțiunea privind „alte componente ale DAE” se listează toate celelalte
costuri incluse în DAE, inclusiv costurile de achitat o singură dată, cum ar
fi taxele de administrare, precum și costurile obișnuite, cum ar fi taxele de
administrare anuale. Creditorul listează fiecare cost pe categorii (costurile
de achitat o singură dată, costurile de achitat în mod regulat și incluse în
rate, costurile care trebuie achitate în mod regulat dar nu sunt incluse în rate),
indicând valoarea acestora, cui trebuie plătite și în ce moment. Aceasta nu
trebuie să includă costurile suportate pentru încălcările obligațiilor
contractuale. În cazul în care valoarea nu este cunoscută, creditorul
furnizează o indicație cu privire la valoare dacă acest lucru este posibil
sau, în cazul în care nu este posibil, modul în care se va calcula valoarea,
specificând că valoarea furnizată este numai cu caracter indicativ. În cazul
în care anumite costuri nu sunt incluse în DAE, deoarece nu sunt cunoscute
creditorului, acest lucru se evidențiază.
În
cazul în care consumatorul a informat creditorul în legătură cu una sau mai
multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de
credit și suma totală a creditului, creditorul utilizează aceste componente,
în măsura în care este posibil; în cazul în care un contract de credit
prevede modalități de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale
dobânzii diferite, și creditorul folosește ipoteza din anexa I partea II, contractul
indică faptul că aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de
contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei DAE mai mari. În
cazul în care condițiile pentru tragere sunt utilizate pentru calcularea DAE,
creditorul evidențiază tarifele asociate altor mecanisme de tragere, care nu
sunt în mod necesar aceleași utilizate la calcularea DAE.
|
4.
|
În
cazul în care se aplică o taxă pentru înregistrarea ipotecii sau a unei
garanții comparabile, acest lucru se dezvăluie în această secțiune precizând
valoarea, în cazul în care este cunoscută, sau, în cazul în care nu este
posibil, baza utilizată pentru determinarea sumei. În cazul în care taxele
sunt cunoscute și sunt incluse în DAE, existența și valoarea taxei se
listează în rubrica „Costuri de achitat o singură dată”. În cazul în care
taxele nu sunt cunoscute de către creditor și, prin urmare, nu sunt incluse
în DAE, existența taxelor se menționează în mod clar în lista costurilor care
nu sunt cunoscute de creditor. În ambele cazuri, se utilizează formularea
standardizată din partea A în rubrica corespunzătoare.
|
Secțiunea
„5. Numărul și frecvența plăților”
1.
|
În
cazul în care plățile urmează să fie efectuate periodic, se indică frecvența
acestora (de exemplu, lunar). În cazul în care frecvența plăților va fi
neregulată, acest lucru trebuie explicat cu claritate consumatorului.
|
2.
|
Numărul
plăților indicate acoperă întreaga durată a creditului.
|
Secțiunea
„6. Valoarea fiecărei rate”
1.
|
Moneda
creditului și moneda ratelor se indică cu claritate.
|
2.
|
În
cazul în care valoarea ratelor se poate schimba pe durata creditului,
creditorul specifică perioada în care valoarea inițială a ratei va rămâne
neschimbată și precizează când și cu ce frecvență se va modifica ulterior.
|
3.
|
În
cazul în care întregul credit sau o parte a acestuia este cu rambursare
inițială numai a dobânzii, o declarație care indică în mod clar acest fapt se
introduce și se evidențiază la sfârșitul prezentei secțiuni, utilizând
formularea din partea A.
Dacă
există o cerință ca consumatorul să contracteze un produs de economisire
legat, drept condiție pentru a primi un credit la care se plătește inițial
doar dobânda, garantat printr-o ipotecă sau altă garanție comparabilă, se
menționează de asemenea valoarea și frecvența plăților pentru acest produs.
|
4.
|
În
cazul în care rata dobânzii este variabilă, informațiile includ și o
declarație care indică acest fapt, utilizând formularea din partea A și o
ilustrare a sumei maxime a ratei. În cazul în care există un plafon,
ilustrarea indică suma ratei în cazul în care rata dobânzii crește la nivelul
plafonului. În cazul în care nu există un plafon, scenariul cel mai
defavorabil ilustrează nivelul ratei pentru cea mai ridicată rată a dobânzii
din ultimii 20 de ani sau, în cazul în care datele utilizate pentru calcularea
ratei dobânzii sunt disponibile pentru o perioadă mai scurtă de 20 de ani,
din cea mai lungă perioadă pentru care sunt disponibile datele respective,pe
baza valorii maxime a oricărei rate de referință externe utilizate în
calcularea ratei dobânzii, după caz, sau pe baza valorii maxime a ratei de
referință specificate de o autoritate competentă ori de ABE, în cazul în care
creditorul nu utilizează o rată de referință externă. Această cerință de a
furniza un exemplu ilustrativ nu se aplică contractelor de credit pentru care
rata dobânzii este fixă pentru o perioadă inițială de mai mulți ani și poate
ulterior să fie fixă pentru o perioadă suplimentară, în urma negocierii
dintre creditor și consumator. În cazul în care creditele sunt credite cu mai
multe părți (de exemplu, în mod simultan o parte cu rată fixă și o parte cu
rată variabilă a dobânzii), se oferă informații pentru fiecare parte a
creditului și pentru total.
|
5.
|
(După
caz) În cazul în care moneda creditului este diferită de moneda națională a
consumatorului sau în cazul în care creditul este indexat la o monedă
diferită de moneda națională a consumatorului, creditorul include exemple
numerice care să arate cu claritate modul în care modificările cursului de
schimb relevant pot afecta cuantumul ratelor, utilizând formularea din partea
A. Respectivul exemplu se bazează pe o reducere de 20 % a valorii
monedei naționale a consumatorului, însoțit de o declarație pusă în evidență
care precizează că ratele ar putea înregistra o creștere superioară celei
presupuse în acest exemplu. În cazul în care există un plafon care limitează
acea creștere la mai puțin de 20 %, se furnizează în schimb suma maximă
a plăților în moneda consumatorului și se omite declarația privind
posibilitatea unor creșteri suplimentare.
|
6.
|
În
cazul în care creditul este integral sau parțial un credit cu rată variabilă
a dobânzii și se aplică punctul 5, exemplul de la punctul 3 se furnizează pe
baza sumei ratei menționate la punctul 1.
|
7.
|
În
cazul în care moneda utilizată pentru plata ratelor este diferită de moneda
creditului sau în cazul în care cuantumul fiecărei rate exprimat în moneda
națională a consumatorului depinde de valoarea corespunzătoare într-o monedă
diferită, prezenta secțiune precizează data la care este calculat cursul de
schimb aplicabil și fie cursul de schimb, fie baza utilizată pentru
calculare, precum și frecvența ajustării acestora. După caz, precizarea
respectivă include denumirea instituției care publică cursul de schimb.
|
8.
|
În
cazul în care creditul este un credit cu dobândă amânată, pentru care dobânda
datorată nu este achitată integral prin rate și se adaugă la cuantumul total
al creditului care a rămas de rambursat, se explică: cum și când dobânda
amânată se adaugă la credit ca sumă în numerar și care sunt implicațiile
pentru consumator în ceea ce privește datoria rămasă.
|
Secțiunea
„7. Tablou de rambursare ilustrativ”
1.
|
Prezenta
secțiune se include în cazul în care creditul este un credit cu dobândă
amânată, pentru care dobânda datorată nu se rambursează integral prin rate și
se adaugă la cuantumul total al creditului rămas de rambursat sau în cazul în
care rata dobânzii este fixă pe durata contractului de credit. Statele membre
pot prevedea că tabloul de amortizare ilustrativ este obligatoriu în alte
cazuri.
În
cazul în care consumatorul are dreptul de a primi un tablou de amortizare
revizuit, acest lucru se indică, împreună cu condițiile în care consumatorul
beneficiază de dreptul respectiv.
|
2.
|
Statele
membre pot impune ca, în cazul în care rata dobânzii poate varia pe durata
creditului, creditorul să indice perioada în care această rată inițială va
rămâne neschimbată.
|
3.
|
Tabloul
care trebuie inclus în această secțiune conține următoarele coloane:
„calendar de rambursare” (de exemplu, luna 1, luna 2, luna 3), „valoarea
ratei”, „dobânda plătibilă per rată”, „alte costuri incluse în rată” (după
caz), „capital rambursat per rată” și „capital rămas de rambursat după
fiecare rată”.
|
4.
|
Pentru
primul an de rambursare, informațiile se indică pentru fiecare rată, iar
pentru fiecare coloană se indică un subtotal la sfârșitul acelui prim an.
Pentru anii următori, detaliile pot fi furnizate la nivel anual. La sfârșitul
tabloului se adaugă un rând pentru totalul general, care indică sumele totale
pentru fiecare coloană. Costul total al creditului plătit de consumator
(altfel spus, suma globală pentru coloana „valoarea ratei”) se evidențiază cu
claritate și se prezintă ca atare.
|
5.
|
Dacă
rata dobânzii poate fi revizuită și valoarea ratei după fiecare revizuire nu
este cunoscută, creditorul poate indica în tabloul de amortizare aceeași
valoare a ratelor pentru întreaga durată a creditului. În acest caz,
creditorul aduce acest lucru la cunoștința consumatorului, diferențiind
vizual sumele care sunt cunoscute de cele ipotetice (de exemplu, utilizând
caractere cu dimensiuni diferite, borduri sau umbre). În plus, se explică
într-un text lizibil care sunt perioadele în care sumele indicate în tablou
pot varia și din ce motive.
|
Secțiunea
„8. Obligații suplimentare”
1.
|
Creditorul
face trimitere în această secțiune la obligații, cum ar fi obligația de a
asigura bunul, de a încheia o asigurare de viață, de a avea un salariu vărsat
într-un cont deschis la creditor sau de a cumpăra orice alte produse sau
servicii. Pentru fiecare obligație, creditorul specifică data până la care
aceasta trebuie îndeplinită și față de cine există obligația respectivă.
|
2.
|
Creditorul
specifică de asemenea durata obligației, de exemplu până la sfârșitul
contractului de credit. Pentru fiecare obligație, creditorul specifică
eventualele costuri care nu sunt incluse în DAE, dar care trebuie achitate de
consumator.
|
3.
|
Creditorul
menționează dacă este obligatoriu pentru consumator să dețină vreun tip de
servicii auxiliare pentru a obține creditul în condițiile enunțate și, în caz
afirmativ, dacă consumatorul este obligat să le achiziționeze de la
furnizorul preferat al creditorului sau dacă acestea pot fi contractate de la
un furnizor la alegerea consumatorului. În cazul în care această posibilitate
este condiționată de respectarea anumitor caracteristici minime de către
serviciile auxiliare, caracteristicile respective trebuie descrise în
prezenta secțiune.
În
cazul în care contractul de credit este grupat cu alte produse, creditorul
menționează funcțiile principale ale produselor respective și precizează în
mod clar dacă consumatorul are dreptul de a rezilia în mod separat contractul
de credit și/sau produsele grupate, precum și condițiile și consecințele unei
astfel de rezilieri și, după caz, potențialele consecințe ale rezilierii
serviciilor auxiliare cerute în legătură cu contractul de credit.
|
Secțiunea
„9. Rambursare anticipată”
1.
|
Creditorul
indică eventualele condiții în care consumatorul poate rambursa creditul
anticipat, în totalitate sau parțial.
|
2.
|
În
secțiunea cu privire la costurile de lichidare, creditorul atrage atenția
consumatorului asupra eventualelor costuri de lichidare sau a altor costuri
plătibile în cazul rambursării anticipate pentru a compensa creditorul și, în
funcție de posibilitate, precizează cuantumul acestora. În cazul în care
cuantumul compensației depinde de mai mulți factori, de exemplu de suma
rambursată sau de rata dobânzii care prevalează la momentul rambursării
anticipate, creditorul indică modul în care va fi calculată compensația și
indică suma maximă la care s-ar putea ridica costul sau, în cazul în care
acest lucru nu este posibil, un exemplu edificator pentru a-i ilustra
consumatorului nivelul compensației în funcție de diverse scenarii posibile.
|
Secțiunea
„10. Funcții flexibile”
1.
|
După
caz, creditorul explică posibilitatea de a transfera creditul la un alt
creditor sau la un alt bun imobil și condițiile în care se poate realiza
aceasta.
|
2.
|
(După
caz) Funcții suplimentare: Dacă produsul conține oricare dintre funcțiile
enumerate la punctul 5, prezenta secțiune trebuie să enumere aceste funcții
și să ofere o scurtă explicație privind: circumstanțele în care consumatorul
poate utiliza funcția; eventualele condiții anexate funcției; dacă funcția
care este parte a unui credit garantat printr-o ipotecă sau o garanție
comparabilă înseamnă că un consumator își pierde orice protecții statutare
sau alte protecții de obicei asociate cu funcția respectivă; societatea care
furnizează funcția (dacă nu este chiar creditorul).
|
3.
|
Dacă
funcția conține un credit suplimentar, atunci prezenta secțiune trebuie să
explice consumatorului: suma totală a creditului (incluzând creditul garantat
prin ipotecă sau o garanție comparabilă); dacă creditul suplimentar este
garantat sau nu; ratele relevante ale dobânzilor; și dacă creditul este
reglementat sau nu. O astfel de sumă a creditului suplimentar fie este
inclusă în evaluarea inițială a bonității, fie, în cazul în care nu este,
prezenta secțiune precizează clar că disponibilitatea sumei suplimentare
depinde de o evaluare suplimentară a capacității de rambursare a
consumatorului.
|
4.
|
Dacă
funcția implică un instrument pentru economii, trebuie să se explice rata
relevantă a dobânzii.
|
5.
|
Funcțiile
suplimentare posibile sunt: „plățile în exces/în minus” [plăți prin care se
achită o sumă superioară sau inferioară ratei impuse în mod obișnuit de
sistemul de amortizare]; „perioadele fără plăți” [perioade în care
consumatorul nu trebuie să efectueze plăți]; „împrumutul din fonduri
rambursate” [posibilitatea pe care o are consumatorul de a împrumuta din nou
fonduri deja trase și rambursate]; „împrumutul suplimentar disponibil fără
alte aprobări”; „împrumutul suplimentar garantat sau negarantat” [în
conformitate cu punctul 3 de mai sus]; „cardul de credit”; „contul curent
conex”; și „contul de economii conex”.
|
6.
|
Creditorul
poate include orice alte funcții oferite de creditor în cadrul contractului
de credit și nemenționate în secțiunile anterioare.
|
Secțiunea
„11. Alte drepturi ale împrumutatului”
1.
|
Creditorul
clarifică dreptul sau drepturile, de exemplu de retragere, de reflecție și,
după caz, alte drepturi existente, cum ar fi de transferabilitate (inclusiv
de subrogare), specifică condițiile cărora dreptul sau drepturile respective
le sunt supuse, procedura care trebuie urmată de consumator pentru a exercita
dreptul sau drepturile respective, printre altele, adresa la care se trimite
notificarea de retragere, precum și taxele corespunzătoare (după caz).
|
2.
|
În
cazul în care se aplică o perioadă de reflecție sau un drept de retragere
pentru consumator, acest lucru se menționează în mod clar.
|
3.
|
În
conformitate cu articolul 3 din Directiva 2002/65/CE, atunci când tranzacția
este oferită la distanță, consumatorul este informat cu privire la existența
sau absența unui drept de retragere.
|
Secțiunea
„12. Plângeri”
1.
|
Prezenta
secțiune indică punctul de contact intern [numele departamentului relevant]
și un mijloc de contact în scopul depunerii unei plângeri [adresă fizică] sau
[număr de telefon] sau [persoana de contact]: [informații de contact] și un
link către procedura de plângere pe pagina relevantă a site-ului web sau o
sursă de informații similară.
|
2.
|
Aceasta
indică de asemenea numele organismului extern competent pentru plângeri și
reparații extrajudiciare și, în cazul în care utilizarea procedurii de
plângere interne reprezintă o condiție prealabilă pentru accesul la
organismul respectiv, indică de asemenea acest lucru utilizând formularea din
partea A.
|
3.
|
În
cazul contractelor de credit încheiate cu un consumator care își are
reședința într-un alt stat membru, creditorul face trimitere la existența
FIN-NET (http://ec.europa.eu/internal_market/fin-net/).
|
Secțiunea
„13. Nerespectarea angajamentelor legate de credit: consecințe
pentru împrumutat”
1.
|
În
cazul în care nerespectarea de către consumator a unei obligații legate de
credit poate avea consecințe financiare sau juridice pentru acesta,
creditorul descrie în prezenta secțiune diferitele cazuri principale (de
exemplu, plată întârziată/neplată, nerespectarea obligațiilor prevăzute în
secțiunea 8 „Obligații suplimentare”) și indică de unde se pot obține
informații suplimentare.
|
2.
|
Pentru
fiecare dintre aceste cazuri, creditorul indică în termeni clari, ușor de
înțeles, sancțiunile sau consecințele cărora acestea le pot da naștere.
Trimiterile la consecințe grave se scot în evidență.
|
3.
|
În
cazul în care bunul imobil utilizat pentru garantarea creditului ar putea fi
returnat sau transferat către creditor, dacă consumatorul nu respectă
obligațiile, prezenta secțiune include de asemenea o declarație care indică
acest lucru utilizând formularea din partea A.
|
Secțiunea
„14. Informații suplimentare”
1.
|
În
cazul comercializării la distanță, prezenta secțiune include orice clauză
care precizează legea aplicabilă contractului de credit și/sau instanța
competentă.
|
2.
|
În
cazul în care creditorul intenționează să comunice cu consumatorul pe durata
contractului într-o limbă diferită de limba FEIS, se precizează acest fapt și
se menționează limba de comunicare. Aceasta nu aduce atingere articolului 3
alineatul (1) punctul 3 litera (g) din Directiva 2002/65/CE.
|
3.
|
Creditorul
sau intermediarul de credite precizează dreptul consumatorului de a primi sau
de a i se oferi, după caz, o copie a proiectului de contract de credit, cel
puțin odată ce s-a făcut o ofertă fermă pentru creditor.
|
Secțiunea
„15. Supraveghetor”
1.
|
Se
precizează autoritatea competentă sau autoritățile competente pentru
supravegherea etapei precontractuale a împrumutului.
|
ANEXA III
CERINȚELE
MINIME ÎN MATERIE DE CUNOȘTINȚE ȘI COMPETENȚĂ
1.
|
Cerințele
minime în materie de cunoștințe și competență pentru personalul creditorilor,
al intermediarilor de credite și al reprezentanților desemnați, menționat la
articolul 9, și pentru persoanele implicate în gestionarea intermediarilor de
credite sau a reprezentanților desemnați, menționate la articolul 29
alineatul (2) litera (c) și la articolul 31 alineatul (2), trebuie să includă
cel puțin:
|
2.
|
La
stabilirea cerințelor minime în materie de cunoștințe și competență, statele
membre pot diferenția între nivelurile și tipurile de cerințe aplicabile
personalului creditorilor, al intermediarilor de credite sau al
reprezentanților desemnați, precum și conducerii intermediarilor de credite
sau reprezentanților desemnați.
|
3.
|
Statele
membre stabilesc nivelul corespunzător de cunoștințe și competență pe baza:
După
21 martie 2019, stabilirea nivelului de cunoștințe și competențe
corespunzătoare nu se bazează exclusiv pe metodele enumerate la primul
paragraf litera (b).
|