Prin Hotărârea
din 11 noiembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi),
pronunţată în cauza C‑223/14, în procedura Tecom
Mican SL şi José Arias Domínguez, Curtea a declarat că:
„1) Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr.
1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007
privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și
extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea
actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie
interpretat în sensul că noțiunea „act extrajudiciar” prevăzută la acest
articol include nu numai actele întocmite sau certificate de o autoritate
publică sau de un funcționar public, ci și actele sub semnătură privată a căror
transmitere formală către destinatarul lor care locuiește în străinătate este
necesară pentru exercitarea, pentru dovada sau pentru garantarea unui drept sau
a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială.
2) Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie
interpretat în sensul că notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar, în
conformitate cu modalitățile stabilite de acest regulament, este admisibilă
chiar și atunci când reclamantul a realizat deja o primă notificare sau o primă
comunicare a acestui act prin intermediul unei căi de transmitere neprevăzute
de regulamentul respectiv sau al unui alt mijloc de transmitere dintre cele
instituite de acesta.
3) Articolul 16 din Regulamentul nr.
1393/2007 trebuie interpretat în sensul că, atunci când condițiile de aplicare
a acestui articol sunt întrunite, nu este necesar să se verifice de la caz la
caz dacă notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar are o incidență
transfrontalieră și este necesară pentru buna funcționare a pieței interne“.