Prin Hotărârea
din 11 noiembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi),
pronunţată în cauza C‑223/14, în procedura Tecom
Mican SL şi José Arias Domínguez, Curtea a declarat că:
„1) Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr.
1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007
privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și
extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea
actelor”) și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie
interpretat în sensul că noțiunea „act extrajudiciar” prevăzută la acest
articol include nu numai actele întocmite sau certificate de o autoritate
publică sau de un funcționar public, ci și actele sub semnătură privată a căror
transmitere formală către destinatarul lor care locuiește în străinătate este
necesară pentru exercitarea, pentru dovada sau pentru garantarea unui drept sau
a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială.
2) Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie
interpretat în sensul că notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar, în
conformitate cu modalitățile stabilite de acest regulament, este admisibilă
chiar și atunci când reclamantul a realizat deja o primă notificare sau o primă
comunicare a acestui act prin intermediul unei căi de transmitere neprevăzute
de regulamentul respectiv sau al unui alt mijloc de transmitere dintre cele
instituite de acesta.
3) Articolul 16 din Regulamentul nr.
1393/2007 trebuie interpretat în sensul că, atunci când condițiile de aplicare
a acestui articol sunt întrunite, nu este necesar să se verifice de la caz la
caz dacă notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar are o incidență
transfrontalieră și este necesară pentru buna funcționare a pieței interne“.
Prin prima și a
doua dintre întrebările adresate, instanța de trimitere solicita, în esență, să
se stabilească dacă și, eventual, în ce condiții articolul 16 din Regulamentul
nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „act extrajudiciar”
prevăzută la acest articol include un act privat care nu a fost întocmit sau
certificat de o autoritate publică sau de un funcționar public.
În cauză, MAN
Diesel, societate de drept german, și Tecom, societate de drept spaniol, au
încheiat, în luna noiembrie 2009, un contract de agenție, ulterior reziliat
unilateral de MAN Diesel. În urma acestei rezilieri, la 19 noiembrie 2013,
Tecom a solicitat grefierului Juzgado de Primera Instancia n° 7 din Las
Palmas de Gran Canaria (Tribunalul de Primă Instanță nr. 7 din Las Palmas
de Gran Canaria) să comunice MAN Diesel, prin intermediul agenției germane competente,
o scrisoare de punere în întârziere prin care solicita, în conformitate cu
Legea 12/1992, plata unui cuantum despre care Tecom aprecia că îi este datorat
ca indemnizație de clientelă și totodată a unor sume referitoare la comisioane
exigibile și neachitate sau, cu titlu subsidiar, comunicarea unor informații
contabile. Această scrisoare indica, pe de altă parte, că aceeași somație ar fi
fost adresată deja MAN Diesel printr‑o altă punere în întârziere, întocmită în
fața unui notar spaniol, pentru a‑i conferi valoarea unui act public notarial.
Grefierul a
refuzat să dea curs cererii formulate de Tecom, apreciind că nu exista nici o
procedură judiciară care să necesite să se utilizeze actul de asistență
judiciară pretins. Tecom a formulat un recurs grațios împotriva acestui refuz,
susținând că, potrivit Hotărârii Roda Golf & Beach Resort (C‑14/08,
examinată anterior), articolul 16 din Regulamentul nr. 1393/2007 nu impune
existența unei proceduri judiciare în curs de desfășurare pentru a proceda la
comunicarea unui act extrajudiciar precum cel în discuție în litigiul
principal. Prin ordonanța din 20 decembrie 2013, grefierul a respins recursul
grațios și a confirmat decizia de respingere atacată, precizând că nu era
posibil să se considere orice act sub semnătură privată drept un „act
extrajudiciar”, care putea face obiectul unei „comunicări” în sensul
articolului 16 din Regulamentul nr. 1393/2007.
Prin scrisoarea
din 2 ianuarie 2014, Tecom a formulat o acțiune în revizuire împotriva acestei
ordonanțe, arătând că inclusiv un act eminamente sub semnătură privată poate fi
comunicat ca „act extrajudiciar”, în sensul articolului 16 din Regulamentul
nr. 1393/2007. Sesizată cu această acțiune, Juzgado de Primera Instancia
n° 7 de Las Palmas de Gran Canaria (Tribunalul de Primă Instanță
nr. 7 din Las Palmas de Gran Canaria) a amintit că, desigur, potrivit
Hotărârii Roda Golf & Beach Resort (C‑14/08, EU:C:2009:395), noțiunea „act
extrajudiciar” în sensul articolului 16 menționat este o noțiune autonomă din
dreptul Uniunii și că cooperarea judiciară prevăzută la acest articol și de
Regulamentul nr. 1393/2007 „se poate manifesta atât în cadrul unei
proceduri judiciare, cât și în lipsa unei astfel de proceduri”. Cu toate
acestea, instanța a precizat de asemenea că nu dispune de niciun element care
să îi permită să determine dacă un act care nu a fost emis de o autoritate sau
de un funcționar public sau nu a fost întocmit de aceștia poate fi calificat
drept „act extrajudiciar”.
Curtea s-a bazat pe raţionamentul său anterior, din Hotărârea Roda Golf & Beach Resort, C‑14/08, reţinând că nu există nici un motiv pentru a nu interpreta în mod analog aceeași noțiune de „act extrajudiciar” prevăzută la articolul 16 din Regulamentul nr. 1393/2007, reamintind că noțiunea „act extrajudiciar” trebuie să primească o accepțiune largă și, astfel, nu poate să se limiteze numai la actele intervenite în cadrul unei proceduri judiciare, putând include de asemenea documentele întocmite de notari. Această constatare nu permite însă, prin ea însăși, să se decidă dacă o asemenea noțiune cuprinde doar actele întocmite sau certificate, în lipsa unei proceduri judiciare, de o autoritate publică sau de un funcționar public ori dacă se extinde până la a cuprinde și actele private, iar în lipsa unei precizări în chiar textul articolului 16 din Regulamentul nr. 1393/2007, pentru a determina în acest scop sfera noțiunii respective, este necesar să se țină seama, în conformitate cu o jurisprudență constantă a Curţii, de contextul articolului 16 menționat și de obiectivele urmărite de acest regulament, precum și, dacă este cazul, de geneza sa, aspecte care se subsumează unei interpretări teleologice, pe baza căreia Curtea a apreciat că noțiunea „act extrajudiciar”, în sensul articolului 16 din Regulamentul nr. 1393/2007, trebuie interpretată ca incluzând documentele întocmite sau certificate de o autoritate publică sau de un funcționar public și totodată actele sub semnătură privată a căror transmitere formală către destinatarul lor care locuiește în străinătate este necesară pentru exercitarea, pentru dovada sau pentru garantarea unui drept sau a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială; transmiterea transfrontalieră a unor asemenea acte, prin intermediul mecanismului de notificare și de comunicare stabilit prin Regulamentul nr. 1393/2007, contribuie la consolidarea, în domeniul cooperării în materie civilă sau comercială, a bunei funcționări a pieței interne și participă la instituirea progresivă a unui spațiu de libertate, de securitate și de justiție în Uniunea Europeană.
Curtea s-a bazat pe raţionamentul său anterior, din Hotărârea Roda Golf & Beach Resort, C‑14/08, reţinând că nu există nici un motiv pentru a nu interpreta în mod analog aceeași noțiune de „act extrajudiciar” prevăzută la articolul 16 din Regulamentul nr. 1393/2007, reamintind că noțiunea „act extrajudiciar” trebuie să primească o accepțiune largă și, astfel, nu poate să se limiteze numai la actele intervenite în cadrul unei proceduri judiciare, putând include de asemenea documentele întocmite de notari. Această constatare nu permite însă, prin ea însăși, să se decidă dacă o asemenea noțiune cuprinde doar actele întocmite sau certificate, în lipsa unei proceduri judiciare, de o autoritate publică sau de un funcționar public ori dacă se extinde până la a cuprinde și actele private, iar în lipsa unei precizări în chiar textul articolului 16 din Regulamentul nr. 1393/2007, pentru a determina în acest scop sfera noțiunii respective, este necesar să se țină seama, în conformitate cu o jurisprudență constantă a Curţii, de contextul articolului 16 menționat și de obiectivele urmărite de acest regulament, precum și, dacă este cazul, de geneza sa, aspecte care se subsumează unei interpretări teleologice, pe baza căreia Curtea a apreciat că noțiunea „act extrajudiciar”, în sensul articolului 16 din Regulamentul nr. 1393/2007, trebuie interpretată ca incluzând documentele întocmite sau certificate de o autoritate publică sau de un funcționar public și totodată actele sub semnătură privată a căror transmitere formală către destinatarul lor care locuiește în străinătate este necesară pentru exercitarea, pentru dovada sau pentru garantarea unui drept sau a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială; transmiterea transfrontalieră a unor asemenea acte, prin intermediul mecanismului de notificare și de comunicare stabilit prin Regulamentul nr. 1393/2007, contribuie la consolidarea, în domeniul cooperării în materie civilă sau comercială, a bunei funcționări a pieței interne și participă la instituirea progresivă a unui spațiu de libertate, de securitate și de justiție în Uniunea Europeană.
