vineri, 16 septembrie 2016

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (IV)


Prin hotărârea din 4 septembrie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauzele conexate C119/13 şi C120/13, în procedurile eco cosmetics GmbH & Co. KG împotriva Virginie Laetitia Barbara Dupuy şi Raiffeisenbank St. Georgen reg. Gen. mbH împotriva Tetyana Bonchyk, Curtea a declarat că: „Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată trebuie interpretat în sensul că procedurile prevăzute la articolele 16-20 din acest regulament nu sunt aplicabile atunci când se constată că o somaţie europeană de plată nu a fost comunicată sau notificată în conformitate cu normele minime stabilite la articolele 13-15 din regulamentul menţionat.
Atunci când o astfel de neregularitate este constatată abia după declararea forţei executorii a unei somaţii europene de plată, pârâtul trebuie să dispună de posibilitatea de a denunţa neregularitatea respectivă, care trebuie să determine, în cazul în care este dovedită în mod corespunzător, nevaliditatea acestei declarări a forţei executorii“.
Prin întrebările preliminare, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, stabilirea modului de interpretare a art. 20 din Regulamentul nr. 1896/2006, însă Curtea a considerat că o astfel de împrejurare nu o împiedică să furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru judecarea cauzelor principale.
Litigiul principal din cauza C119/13 avea la bază cererea eco cosmetics, o societate de drept german, care a solicitat instanţei de trimitere emiterea unei somaţii europene de plată împotriva doamnei Dupuy, cu domiciliul în Franţa. Amtsgericht Wedding (Judecătoria Wedding) a admis cererea în conformitate cu art. 12 din Regulamentul nr. 1896/2006 şi a emis somaţia europeană de plată solicitată, pe care a notificat-o ulterior printr-o scrisoare recomandată internaţională cu confirmare de primire, la adresa indicată de eco cosmetics; confirmarea de primire nu conţine alte indicaţii privind notificarea.
Instanţa de trimitere a declarat somaţia menţionată executorie, iar prin intermediul unei scrisori întocmită de avocatul său, doamna Dupuy a contestat somaţia de plată în cauză. Tot printr-o scrisoarea, instanţa de trimitere a arătat că opoziţia era tardivă şi că, la acel stadiu, era posibilă doar introducerea unei cereri de reexaminare în conformitate cu art. 20 din Regulamentul nr. 1896/2006. Două luni mai târziu, doamna Dupuy a formulat o cerere de reexaminare, fără a prezenta detalii precise cu privire la fond. Şase luni mai târziu, printr-o scrisoare întocmită de avocatul său, aceasta şi-a motivat cererea de reexaminare, invocând, printre altele, faptul că somaţia europeană de plată emisă împotriva sa nu i-a fost notificată niciodată şi precizând că îşi părăsise locuinţa situată la adresa indicată de eco cosmetics şi că a aflat de respectiva somaţie numai prin intermediul băncii sale ulterior.
În litigiul principal din cauza C120/13, Raiffeisenbank St. Georgen reg. Gen. mbH, o bancă de drept austriac, a solicitat instanţei de trimitere emiterea unei somaţii europene de plată împotriva doamnei Bonchyk, cu domiciliul în Germania. Amtsgericht Wedding a emis somaţia europeană de plată solicitată şi a încercat în două rânduri, fără succes, să notifice somaţia în cauză prin poştă la adresele indicate de banca menţionată. Ulterior, aceeaşi bancă a indicat o altă adresă la care somaţia europeană de plată în cauză a fost notificată prin depunere în cutia poştală. Subsecvent, Amtsgericht Wedding a declarat somaţia respectivă executorie.
Printr-un fax ulterior, doamna Bonchyk a contestat somaţia europeană de plată emisă împotriva sa, susţinând că a aflat de existenţa acestei somaţii numai din întâmplare şi că, din anul 2009, ea nu mai locuia la adresa la care a fost notificată somaţia.
Printr-o adresă, Amtsgericht Wedding a comunicat doamnei Bonchyk că opoziţia formulată era tardivă şi că, la acel stadiu, era posibilă doar introducerea unei cereri de reexaminare în conformitate cu art. 20 din Regulamentul nr. 1896/2006, ceea ce persoana interesată a formulat prin avocatul său.
Prin Ordonanţa preşedintelui Curţii din 8 aprilie 2013, cauzele C119/13 şi C120/13 au fost conexate pentru buna desfăşurare a procedurii scrise şi orale, precum şi în vederea pronunţării hotărârii.
Curtea a considerat că trebuie arătat de la bun început că din art. 12 alin. 5 şi din art. 13-15 din Regulamentul nr. 1896/2006 rezultă că toate somaţiile vizate de acest regulament trebuie să facă obiectul unei comunicări sau al unei notificări care, respectând unul dintre modurile descrise la art. 13-15, este conformă cu normele minime impuse de Regulament.
În ceea ce priveşte eventuala aplicare a procedurii de opoziţie prevăzute la art. 16 şi 17 din Regulamentul nr. 1896/2006, Curtea precizat că, după cum rezultă din considerentul (24) al regulamentului menţionat, opoziţia este calea ordinară care pune capăt procedurii europene a somaţiei de plată, ducând la trecerea automată a litigiului la procedura civilă de drept comun. Astfel, de îndată ce creanţele care stau la originea unei somaţii europene de plată sunt contestate prin intermediul opoziţiei, procedura specială reglementată de Regulamentul nr. 1896/2006 nu se aplică. În conformitate cu art. 16 din Regulamentul nr. 1896/2006, pârâtul poate face opoziţie la somaţia europeană de plată la instanţa de origine utilizând formularul tip F care îi este transmis odată cu formularul tip E care conţine somaţia. Opoziţia trebuie să fie făcută în termen de 30 de zile de la data comunicării sau notificării somaţiei, iar în măsura în care somaţia europeană de plată nu este comunicată sau notificată în conformitate cu normele minime stabilite la art. 13-15 din Regulamentul nr. 1896/2006, pârâtul nu primeşte formularele respective şi nu este, aşadar, informat în mod corespunzător cu privire la existenţa şi la temeiul somaţiei europene de plată emise împotriva sa. Într-un astfel de caz, pârâtul nu dispune în mod necesar de toate informaţiile utile care să îi permită să decidă dacă trebuie sau nu trebuie să se opună acestei somaţii, situaţie care nu este compatibilă cu dreptul la apărare.
Curtea a mai observat că, în lipsa unei comunicări sau a unei notificări conforme cu normele minime stabilite la art. 13-15 din Regulamentul nr. 1896/2006, termenul de introducere a opoziţiei prevăzut la art. 16 alin. 2 nu începe să curgă, astfel încât validitatea procedurilor care depind de expirarea termenului respectiv, precum declararea forţei executorii prevăzute la art. 18 din Regulament sau cererea de reexaminare menţionată la art. 20, este pusă sub semnul întrebării, chiar dacă procedurile în cauză au fost deja iniţiate.
A reţinut Curtea că, în speţă, Regulamentul nr. 1896/2006 nu face nici o menţiune în ceea ce priveşte eventualele căi de atac oferite pârâtului atunci când abia după declararea forţei executorii a unei somaţii europene de plată se constată că această somaţie nu a fost comunicată sau notificată în conformitate cu normele minime enunţate la articolele 13-15 din Regulament, astfel încât, într-o astfel de situaţie, aceste aspecte procedurale sunt reglementate în continuare de legislaţia naţională conform art. 26 din Regulament.
Totodată, atunci când o somaţie europeană de plată nu a fost comunicată sau notificată în conformitate cu normele minime stabilite la art. 13-15 din Regulamentul nr. 1896/2006, în privinţa acesteia nu se poate aplica procedura de executare prevăzută la art. 18 din Regulament, iar declararea forţei executorii a unei astfel de somaţii de plată trebuie considerată nevalidă.