Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (VIII)

Prin Hotărârea din 15 septembrie 2022 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauza C-18/21, în procedura Uniqa Versicherungen AG împotriva VU, Curtea a declarat că:
„Art. 16, 20 şi 26 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2421 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2015, trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării unei reglementări naţionale, adoptată cu ocazia apariţiei pandemiei de COVID-19 şi care a întrerupt timp de aproximativ cinci săptămâni termenele procedurale în materie civilă, în privinţa termenului de 30 de zile acordat la art. 16 alin. 2 din acest regulament pârâtului pentru a formula opoziţie la o somaţie europeană de plată”.
Prin întrebarea formulată, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă art. 16, 20 şi 26 din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei reglementări naţionale, adoptată cu ocazia apariţiei pandemiei de COVID-19 şi care a întrerupt timp de aproximativ cinci săptămâni termenele procedurale în materie civilă, în privinţa termenului de 30 de zile acordat la art. 16 alin. 2 din acest regulament pârâtului pentru a formula opoziţie la o somaţie europeană de plată.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (VII)

Prin hotărârea din 19 decembrie 2019 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi), pronunţată în cauzele conexate C-453/18 şi C-494/18, în procedurile Bondora AS împotriva Carlos V. C. şi XY, Curtea a declarat că:

„Articolul 7 alineatul (2) literele (d) şi (e) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată, precum şi articolul 6 alineatul (1) şi articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, astfel cum au fost interpretate de Curte şi citite în lumina articolului 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că permit unei „instanţe”, în sensul regulamentului menţionat, sesizate în cadrul unei proceduri europene de somaţie de plată, să solicite creditorului informaţii suplimentare, referitoare la clauzele din contract invocate în sprijinul creanţei în cauză, pentru a efectua controlul din oficiu al caracterului eventual abuziv al acestor clauze şi, în consecinţă, că se opun unei legislaţii naţionale care declară ca fiind inadmisibile documente suplimentare furnizate în acest sens“.

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de somaţie europeană de plată (IV)

Prin hotărârea din 4 septembrie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia), pronunţată în cauzele conexate C‑119/13 şi C‑120/13, în procedurile eco cosmetics GmbH & Co. KG împotriva Virginie Laetitia Barbara Dupuy şi Raiffeisenbank St. Georgen reg. Gen. mbH împotriva Tetyana Bonchyk, Curtea a declarat că: „Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată trebuie interpretat în sensul că procedurile prevăzute la articolele 16-20 din acest regulament nu sunt aplicabile atunci când se constată că o somaţie europeană de plată nu a fost comunicată sau notificată în conformitate cu normele minime stabilite la articolele 13-15 din regulamentul menţionat.

Atunci când o astfel de neregularitate este constatată abia după declararea forţei executorii a unei somaţii europene de plată, pârâtul trebuie să dispună de posibilitatea de a denunţa neregularitatea respectivă, care trebuie să determine, în cazul în care este dovedită în mod corespunzător, nevaliditatea acestei declarări a forţei executorii“.