Prin hotărârea
din 27 februarie 2018 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră),
pronunţată în cauza C‑64/16, în procedura Associação
Sindical dos Juízes Portugueses împotriva Tribunal de Contas, Curtea a
declarat că: „Art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE
trebuie interpretat în sensul că principiul independenţei judecătorilor nu se
opune aplicării în cazul membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi,
Portugalia) a unor măsuri generale de reducere salarială, precum cele în discuţie
în litigiul principal, legate de constrângeri de eliminare a unui deficit
bugetar excesiv, precum şi de un program de asistenţă financiară din partea
Uniunii Europene”.
Prin întrebarea
preliminară, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească dacă
principiul independenţei judecătorilor, consacrat la art. 19 alin. 1 al doilea
paragraf TUE şi la art. 47 din cartă, precum şi în jurisprudenţa Curţii, trebuie
interpretat în sensul că se opune măsurilor de reducere salarială aplicate
magistraţilor din Portugalia, impuse în mod unilateral şi continuu de către
alte autorităţi sau organisme constituţionale, având în vedere cerinţele
imperative privind eliminarea deficitului bugetar excesiv şi asistenţa
financiară reglementată de dispoziţiile de drept al Uniunii.
Prin Legea nr.
75/2014, legiuitorul portughez a redus, începând din luna octombrie 2014 şi în
mod temporar, cuantumul remuneraţiei unei serii de titulari de funcţii publice şi
de persoane care exercită funcţii în sectorul public.
În aplicarea
unor acte administrative de „gestiune a salariilor” adoptate în temeiul acestei
legi, cuantumul remuneraţiilor judecătorilor Tribunal de Contas (Curtea de
Conturi) a fost redus.
În litigiul
principal, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, acţionând în numele
membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi), a formulat la Supremo
Tribunal Administrativo (Curtea Administrativă Supremă, Portugalia) o acţiune
administrativă specială prin care urmărea anularea acestor acte administrative
privind luna octombrie 2014 şi lunile următoare, obligarea pârâtei la
restituirea reţinerilor salariale care au fost efectuate, la care să se adauge
dobânzi de întârziere la rata dobânzii legale, precum şi recunoaşterea
dreptului persoanelor interesate de a primi salariul integral.
În susţinerea
acestei acţiuni, ASJP susţine că măsurile de reducere salarială încalcă „principiul independenţei judecătorilor”,
consacrat nu numai de Constituţia portugheză, ci şi de dreptul Uniunii, la art.
19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE, precum şi la art. 47 din cartă.
Potrivit instanţei
de trimitere, măsurile de reducere temporară a cuantumului remuneraţiilor din
sectorul public se întemeiază pe imperative de reducere a deficitului excesiv
al bugetului statului portughez în cursul anului 2011. Ea consideră că aceste
măsuri au fost adoptate în cadrul dreptului Uniunii sau, cel puţin, îşi găsesc
originea în acesta, pentru motivul că aceste imperative ar fi fost impuse
guvernului portughez prin deciziile Uniunii de acordare în special a unei
asistenţe financiare acestui stat membru.
În această
privinţă, instanţa menţionată arată că puterea discreţionară pe care o are
statul portughez de a pune în aplicare orientările politicii sale bugetare,
recunoscută de instituţiile Uniunii, nu îl liberează totuşi de obligaţia de a
respecta principiile generale ale dreptului Uniunii, printre care pe cel al
independenţei judecătorilor, aplicabil atât în cazul instanţelor Uniunii, cât şi
al instanţelor naţionale.
În aceste condiţii,
Supremo Tribunal Administrativo (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să
suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii întrebarea preliminară prin
care solicita examinarea comparativă a principiului independenţei judecătorilor
cu cerinţele imperative privind eliminarea deficitului bugetar excesiv şi
asistenţa financiară reglementată de dispoziţiile de drept al Uniunii, încercând
practic să singularizeze situaţia judecătorilor în rândurile bugetarilor, ceea
ce magistraţii români fac de fiecare dată extrem de vocal şi ostentativ, dar,
iată, abuziv şi fără o fundamentare în drept.
Curtea a
observat că, prin intermediul întrebării formulate, instanţa de trimitere
urmăreşte, în esenţă, să afle dacă art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TFUE
trebuie interpretat în sensul că principiul independenţei judecătorilor se
opune aplicării în cazul membrilor puterii judecătoreşti dintr-un stat membru a
unor măsuri generale de reducere salarială, precum cele în discuţie în litigiul
principal, legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv,
precum şi de un program de asistenţă financiară din partea Uniunii. Se observă
că din start CJUE a gândit problema global, referitor la toţi bugetarii, refuzând
din capul locului să singularizeze magistraţii pentru tratament special.
Faptul că decizia
se referă strict la aceştia se explică astfel (paragraf 28):
“Întrucât reclamanta din litigiul principal
acţionează numai în numele membrilor Tribunal de Contas (Curtea de Conturi), se
impune, pentru a răspunde la această întrebare, să nu se ia în considerare
decât situaţia membrilor acestui organism”.
Art. 19 TUE,
care concretizează valoarea statului de drept afirmată la art. 2 TUE, încredinţează
sarcina asigurării controlului jurisdicţional în ordinea juridică a Uniunii nu
numai Curţii, ci şi instanţelor naţionale. Astfel, aceste instanţe îndeplinesc
în colaborare cu Curtea funcţia care le este atribuită în comun în scopul de a
garanta respectarea dreptului în interpretarea şi în aplicarea tratatelor.
Principiul
protecţiei jurisdicţionale efective a drepturilor conferite justiţiabililor de
dreptul Uniunii la care se referă art. 19 alin. 1 al doilea paragraf TUE
constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care decurge din tradiţiile
constituţionale comune ale statelor membre, care a fost consacrat la art. 6 şi
13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, şi care în prezent este afirmat la articolul 47 din cartă (a se
vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet, C‑432/05).
Orice stat
membru trebuie să se asigure că organismele care, în calitate de „instanţă” în
sensul definit de dreptul Uniunii, fac parte din sistemul său de căi de atac în
domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerinţele unei protecţii
jurisdicţionale efective. În această privinţă, trebuie arătat că, printre
elementele care trebuie luate în considerare în cadrul aprecierii calităţii de
„instanţă” se numără originea legală a organului, caracterul său permanent,
caracterul obligatoriu al competenţei sale, natura contradictorie a procedurii,
aplicarea de către organ a normelor de drept, precum şi independenţa acestuia
(Hotărârea din 16 februarie 2017, Margarit
Panicello, C‑503/15).
Noţiunea de
independenţă presupune în special ca organismul respectiv să îşi exercite funcţiile
jurisdicţionale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături
ierarhice sau de subordonare şi fără să primească dispoziţii sau instrucţiuni,
indiferent de originea lor, şi să fie astfel protejat de intervenţii sau de
presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenţei de judecată a
membrilor săi şi să influenţeze deciziile acestora (a se vedea în acest sens
Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson,
C‑506/04,
precum şi Hotărârea din 16 februarie 2017, Margarit
Panicello, C‑503/15).
Or, la fel ca
inamovibilitatea membrilor organismului vizat, perceperea de către aceştia a
unei remuneraţii cu un nivel adecvat în raport cu importanţa funcţiilor pe care
le exercită constituie o garanţie inerentă independenţei judecătorilor.
În speţă, măsurile
contestate prevedeau o reducere limitată a cuantumului remuneraţiei, până la
concurenţa unui anumit procent care varia în funcţie de nivelul acesteia. Ele
nu au fost aplicate numai cu privire la membrii Tribunal de Contas (Curtea de
Conturi), ci, mai general, cu privire la diferiţi titulari de funcţii publice şi
persoane care exercitau funcţii în sectorul public, printre care se numărau
reprezentanţi ai puterilor legislativă, executivă şi judecătorească.
Prin urmare,
măsurile menţionate nu pot fi considerate a fi adoptate în mod special cu
privire la membrii Tribunal de Contas (Curtea de Conturi). Dimpotrivă, ele sunt
similare unor măsuri generale, prin care se urmăreşte ca totalitatea membrilor
funcţiei publice naţionale să contribuie la efortul de austeritate dictat de
imperativele de reducere a deficitului excesiv al bugetului de stat portughez. În
plus, măsurile de reducere salarială instituite prin această lege, care au
intrat în vigoare la 1 octombrie 2014, au avut şi un caracter temporar.
În aceste condiţii,
măsurile de reducere salarială în discuţie în litigiul principal nu pot fi
considerate a aduce atingere independenţei membrilor Tribunal de Contas (Curtea
de Conturi).
