Ministrul
Justitiei propune mai multe modificari pentru legile justitiei,
dintre care doua raspund necesitatii reale de responsabilizare a
corpului magistratilor. Nimic nu este mai evident in justitie decat
lipsa de raspundere a judecatorilor si procurorilor, atat in penal,
cat si in disciplinar, indeosebi a celor care ar trebui sa
investigheze aceste aspecte si care s-au obisnuit de ani de zile sa
acopere in bloc fraudele, falsurile, abuzurile voite ale
magistratilor. Acoperirea se realizeaza, bineinteles, prin fraude,
falsuri si abuzuri inca si mai mari decat cele acoperite.
marți, 29 august 2017
vineri, 23 iunie 2017
Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (IV)
Prin
hotărârea din 9 martie 2017 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a doua),
pronunţată în cauza C‑484/15, în procedura
Ibrica Zulfikarpašić împotriva Slaven
Gajer, Curtea a declarat că: „1) Regulamentul
(CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie
2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele
necontestate trebuie interpretat în sensul că, în Croaţia, notarii, atunci când
acţionează în cadrul competenţelor ce le sunt conferite prin dreptul naţional
în procedurile de executare silită în temeiul unui „înscris constatator al
creanţei”, nu se încadrează în sfera noţiunii „instanţă judecătorească” în
sensul acestui regulament.
2) Regulamentul nr. 805/2004
trebuie interpretat în sensul că o ordonanţă de executare adoptată în Croaţia
de un notar în temeiul unui „înscris constatator al creanţei” şi care nu a
făcut obiectul unei contestaţii nu poate fi certificată ca titlu executoriu
european din moment ce nu priveşte o creanţă necontestată în sensul art. 3 alin.
1 din acest regulament“.
duminică, 4 iunie 2017
Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (IX)
Prin
Hotărârea din 2 martie 2017 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a zecea),
pronunţată în cauza C-354/15, în procedura Andrew
Marcus Henderson împotriva Novo Banco SA, Curtea a declarat că:
duminică, 28 mai 2017
Despre incredibila, completa şi surprinzătoarea inutilitate a comisiei Macovei II în privinţa arhivei SIPA
Din
capul locului precizez că situaţia SIPA şi „doi ş-un sfert” (înfiinţare şi
funcţionare fără lege – act normativ emis de Parlament şi fără control
parlamentar al activitaţii – raport anual) – denumiri pe care le păstrez în
toate referirile, chiar şi din perioade în care jocul acronimelor era altul –
reprezintă nu numai o sfidare la adresa statului de drept, ci chiar mai mult
decât atât, o fraudă sistematică şi masivă a aparatului de stat în dauna
drepturilor individuale. Din această perspectivă, magistraţii care au colaborat
ca delatori, turnatori, comanditari, simbriaşi, cunoscând bine ceea ce fac, iar
ulterior au emis în fiecare an declaraţii false pe proprie răspundere că nu ar
fi făcut-o, trebuie traşi la răspundere, inclusiv penală. Că se va întâmpla
astfel, este incert; se pare că există o politică concertată de omerta sub
aceste aspecte, care poate veni chiar de la CSAT. Aceste chestiuni le-am mai spus
pe ici, pe colo, şi fără îndoială că vor fi închegate într-un ansamblu mai unitar
şi coerent, sub formă de articol, când le va veni vremea; pentru necesităţile
rândurilor de faţă constituie doar o utilă introducere în temă asupra
contextului de legalitate şi constituţionalitate – în care, este bine să avem
în vedere tot timpul – nu se încadrează.
miercuri, 1 februarie 2017
Interviul acordat publicatiei Grai de Cluj
Grai de Cluj: Domnule judecator, in calitate de presedinte al „Asociatiei Judecatorilor din Romania” ati adoptat o pozitie publica foarte ferma impotriva dezincriminarii infractiunilor de abuz in serviciu si neglijenta in serviciu. Ati omis insa sa va exprimati asupra celuilalt proiect de ordonanta de urgenta, cel referitor la gratiere!
marți, 24 ianuarie 2017
Dezincriminarea abuzului în serviciu instaurează dictatura fărădelegii
Prin Proiectul Ordonanței de
urgență pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de
Procedură Penală, aflat în dezbatere publică până azi,
24 ianuarie 2017 inclusiv, în temeiul art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind
transparenţa decizională în administraţia publică, se propune modificarea art.
297 și 298 din Codul penal în sensul realizării unei dezincriminări a
infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu până la un anumit
prag, dezincriminare parţială în aparenţă, însă aproape completă în practică
având în vedere pragul stabilit foarte sus.
duminică, 4 decembrie 2016
Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de obţinere de probe în Uniune (IV)
Din capul locului se cuvine să precizez că
titlul nu este riguros exact, însă am decis să-l păstrez pentru a sublinia
apartenenţa textului la seria care se referă la Regulamentul (CE) nr. 1206/2001.
Într-adevăr, nu este vorba despre o jurisprudenţă, deoarece Curtea de Justiţie
a Uniunii Europene nu a pronunţat o hotărâre “pe fond”. Prin Ordonanţa Preşedintelui
Camerei a patra a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 27 septembrie 2007,
emisă în cauza C‑175/06,
având ca obiect o trimitere preliminară formulată în temeiul articolului 234 CE
de Tribunale civile di Genova
(Italia), prin Decizia din 14 martie 2006, în procedura Alessandro Tedesco împotriva Tomasoni Fittings Srl, RWO Marine
Equipment Ltd, cauza a fost radiată din registrul Curţii. Motivul radierii l-a
reprezentat faptul că prin Decizia din 26 martie 2007, primită de grefa Curţii
la 21 septembrie 2007, Tribunale civile
di Genova a constatat încetarea procesului, întrebările adresate cu titlu
preliminar rămânând astfel fără obiect. Prin urmare, nu există o statuare a Curţii;
nu este mai puţin adevărat însă că o argumentaţie pertinentă pe marginea
chestiunilor de drept a fost prezentată în concluziile avocatului general Juliane
Kokott din 18 iulie 2007.
joi, 17 noiembrie 2016
Fluxul care nu ridică toate bărcile: rânduri introductive şi exemplificative despre cartelizarea justiţiei (I)
Frisoanele încercate de sistemul judiciar în
toamna aceasta, prin zvâcniri de nemulţumire mai mult sau mai puţin
justificată, deşi vădit nelegale, lipsite de vreun fundament în drept care să
îngăduie escamotarea acţiunilor greviste în măşti şi forme neutre, aseptice,
inocente, au avut şi ele un mic merit: au pus în luminile rampei – e drept,
schematic, incomplet, incoerent, disparat, dar totuşi spontan şi hotărât –
problema inegalităţii în sistemul judiciar, în forma sa cea mai primitivă şi de
jos, aceea care priveşte veniturile (prima acţiune colectivă a unor magistraţi
care să nu vizeze chestiuni salariale ar fi ceva cu totul neobişnuit şi ar
trece un prag de maturitate încă niciodată depăşit, în pofida stabilirii
ştachetei la o înălţime atât de redusă).
duminică, 6 noiembrie 2016
Studiu de caz cu privire la înlăturarea de către instanţă a unei omisiuni de a se pronunţa pe calea procedurii îndreptării erorii materiale
Prin încheierea şedinţei camerei de consiliu din data de 5 septembrie 2016, din dosarul nr. 3132/117/2015/a1 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 547 din 18 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 3132/117/2015/a1, şi s-a dispus îndreptarea omisiunii în sensul că se va adăuga la alin. 2 al dispozitivului următoarele: dispune restituirea în favoarea intimatului (intimaţilor – obs. ns.) a următoarelor sume de bani:
miercuri, 2 noiembrie 2016
Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de notificare sau comunicare de acte în Uniune (VIII)
Prin Hotărârea din
7 iulie 2016 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a doua), pronunţată
în cauza C‑70/15,
în procedura Emmanuel Lebek împotriva
Janusz Domino, Curtea a declarat că:
„1) Noţiunea „acţiune” care figurează la art.
34 pct. 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie
2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în
materie civilă şi comercială trebuie interpretată în sensul că include şi
cererea de repunere în termen atunci când termenul pentru introducerea unei căi
de atac ordinare a expirat.
2) Art. 19 alin. 4 ultimul paragraf din
Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din
13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a
actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială
(notificarea sau comunicarea actelor) şi abrogarea Regulamentului (CE) nr.
1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că exclude aplicarea
dispoziţiilor dreptului naţional referitoare la regimul cererilor de repunere
în termen din moment ce termenul de admisibilitate pentru introducerea unor
asemenea cereri a expirat, astfel cum este specificat în comunicarea unui stat
membru la care se referă dispoziţia menţionată“.
marți, 1 noiembrie 2016
Pensie pe motorină?
Dispoziţiile
care configurează dreptul la pensie (specială) a magistraţilor sunt cuprinse în
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor şi în normele
metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005. Pensia este una
specială (cum sunt şi pensiile poliţiştilor, parlamentarilor, militarilor etc.)
deoarece nu se stabileşte în sistem contributiv, cum este pensia comună,
obişnuită, care reprezintă regula în sistemul de pensii publice. Prin urmare,
independent de nivelul contribuţiei de pe parcursul carierei care constituie
reperul pentru pensia de drept comun, pensia specială cunoaşte un algoritm
propriu de stabilire, de regulă în funcţie de veniturile din imediata
proximitate ale momentului pensionării.
sâmbătă, 29 octombrie 2016
Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (III)
Prin hotărârea
din 17 decembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a patra),
pronunţată în cauza C-300/14, în procedura Imtech
Marine Belgium NV împotriva Radio Hellenic SA, Curtea a declarat că: „1) Art. 19 din Regulamentul (CE) nr.
805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004
privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate,
citit în lumina articolului 288 TFUE, trebuie interpretat în sensul că nu
impune statelor membre obligaţia de a institui în dreptul intern o procedură de
revizuire, astfel cum este prevăzută la articolul 19 menţionat.
miercuri, 26 octombrie 2016
Despre psihopaţi
Motto: „De aia nu avem sănătate mentală în ţara
asta, că populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi
oprimaţi (depresivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recunoaşte?”
Prof. dr. Aurel
Romila (medic psihiatru), interviu acordat pentru Formula As
Am remarcat
acest interviu al profesorului Romilă cu ceva vreme în urmă, în acest an, şi
l-am postat pe pagina mea de facebook. Ca o coincidenţă fericită, venea într-un
moment în care fusesem introdus în subiect de nişte observaţii proprii,
empirice, directe, conştientizate într-o matrice coerentă prin lectura câtorva
studii americane care au răzbătut până în presa mainstream, iar acum concluziile lor sunt atât de comune încât
aproape că nu mai există canal de pe Youtube care să nu conţină şi un material
dedicat lor.
duminică, 23 octombrie 2016
Cea mai mare pensie din Romania pare a fi o frauda
Conform presei, un fost angajat la penitenciare si fost sef
al Penitenciarului Colibasi, Gheorghe Balasoiu, este pensionarul din Romania
care primeste cei mai multi bani din partea statului. Pensia sa lunara a fost
stabilita la 34.000 de lei, adica aproximativ 8.000 de euro. Mai mult chiar,
la inceputul lui 2015, cand pensiile publice s-au majorat cu 5%, Balasoiu a
profitat cel mai mult, ajungand la o pensie de 360 de milioane de lei vechi, ceea
ce pe un an intreg inseamna nu mai putin decat 100.000 euro. Ridicolul
situatiei este intarit si de salariul pe care il avea Balasoiu, in perioda in
care era sef de penitenciar. Conform declaratiei de avere, Balasoiu primea un
venit anual de 21.085 lei, adica 1.757 de lei pe luna, aproximativ 400 de euro,
adica de 20 de ori mai putin decat pensia incasata!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)







