Asupra unei probleme de procedură civilă de la concursul de admitere în magistratură

Prezint o problemă de procedură civilă care a figurat ca subiect la lucrarea scrisă din cadrul Concursului de admitere în magistratură, organizat în perioada 25 iulie 2024 - 27 martie 2025, soluționată greșit de comisia de elaborare a subiectelor (greșeală menținută și de comisia de soluționare a contestațiilor la barem).
Enunț:
“Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, reclamantul X, persoană fizicã, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Y (societate) declararea nulitãții contractului de vånzare a unui autoturism și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat autoturismul pentru uzul personal de la Y (societate care are ca principală activitate vânzarea de autoturisme) și ulterior a constatat existența în contractul de vânzare a unor clauze abuzive, contrare legislației privind protecția consumatorilor și care, fiind esențiale, afecteazä întregul contract.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat apărări de fond referitoare la caracterul legal al clauzelor indicate în cererea de chemare în judecată drept abuzive.
La primul termen de judecatã, reclamantul a invocate excepția de necompetență terítorială a instanței și excepția nelegalei reprezentări a pârâtului. În legătură cu excepția necompetenței teritoriale a instanței, X a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Botoșani, pe raza teritorială a căruia își are domiciliul reclarnantul, indicând în acest sens faptul cä are calitatea de consumator iar pãrâtul este profesionist.
În legătură cu excepția nelegalei reprezentări a pârâtului, reclamantul a arătat că pârâtul este reprezentat în proces de consilierul juridic al unei societăți terțe (respectiv societatea Z), iar nu de propriul avocat sau consilier juridic.
Cu privire la excepția de necornpetență teritorială, pârâtul a arătat că este competentä instanța de la sediul acestuia, adică Tribunalul București.
Cu privire la excepția nelegalei reprezentări, pârâtul a arătat că este reprezentat convențional prin consilierul juridic al societății Z (societate care are aceeași asociați ca și Y) și că acest lucru se justifică prin faptul că a încheiat cu aceasta un contract de mandat, cu respectarea formelor prevăzute de lege, care prevede reprezentarea convențională a societății Y de către societatea Z, la judecarea acestei cauze.
După punerea în discuția părților a celor două excepții, instanța a respins ca nefondată excepția de necompetență teritorială și a admis excepția nelegalei reprezentări a pârâtului Y, ambele invocate de reclamant, acordând termen în vederea asigurării legalei reprezentări a pârâtului Y.
După încuviințarea și administrarea probelor și terminarea cercetării procesului, instanța a acordat cuvântul părților asupra fondului, iar după închiderea dezbaterilor și deliberare a pronunțat o hotărâre prin care a respins cererea ca neîntemeiată”.
Cerință:
Indicați argumentat care este ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de reclamantul X la primul termen de judecată.
Soluție oficială:
“Ordinea de soluționare a a excepțiilor invocate de reclamantul X este următoarea:
mai întâi se soluționează excepția nelegalei reprezentări și apoi ce a necompetenței teritoriale a instanței. Această ordine este impusă de faptul că dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale.
(art. 248 alin. 2, art. 219 C. proc. civ.)”
Textele pe care se întemeiază soluția oficială:
- art. 248 alin. 2 C. proc. civ.
“În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”
- art. 219 C. proc. civ.
“Verificări privind prezentarea părților
(1) Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
(2) În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.”
Sunt exact textele care justifică soluția contrară celei care a fost (greșit) punctată.
A. Se citează în barem art. 219 NCPC. Acesta nu este pertinent în privința ordinii soluționării excepțiilor.
Textul alin. 1 impune doar efectuarea unor verificări, fără să prescrie nici o conduită pentru instanță în cazul în care în urma verificărilor instanța ar constata nereguli. (În măsura în care o instanță potențial necompetentă ar putea face verificările respective...). Totodată, textul nu specifică nici o regulă care să se refere la o eventuală prioritate între mai multe excepții.
Iar alin. 2 – nu prezintă nici cea mai mică relevanță.
B. Al doilea text citat în soluție ca temei al acesteia este art. 248 alin. 2 NCPC: „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc”.
Este exact textul legal care justifică o soluție opusă celei punctate. De altfel instanța reală din speță a procedat corect la examinarea cu prioritate a excepției necompetenței.
Art. 248 alin. 2 este singurul text expres care reglementează ordinea soluționării excepțiilor. În speță, efectele excepțiilor sunt: 1. Pentru necompetență – potențiala declinare și trimitere a dosarului, care este sustras de la judecata instanței necompetente; 2. Pentru viciu de reprezentare – înlăturarea reprezentantului nelegal. Fără îndoială, 1 primează fața de 2, are efecte mult mai puternice.
Interpretarea comisiei de elaborare se bazează pe o extrem de subțire “argumentație”: “dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu”… De ce? Contradictorialitatea înseamnă doar posibilitatea virtuală pentru parte de a-și spune poziția pe orice chestiune relevantă din proces, nu o obligație concretă a instanței de a-i lua apărările pe fiecare element pus în discuție. Dacă partea nu e prezentă, doar nu te duci să o aduci de acasă să își spună părerea…
În plus, toate dezbaterile trebuie să aibă loc “în contradictoriu” (ca posibilitate), nu doar cea asupra necompetenței teritoriale. Iar lipsa reprezentării nu înseamnă lipsa contradictorialității, problema se pune în discuția părților (chiar și în absența acestora!), ca posibilitate, virtual, cum am spus.
C. Mai există un argument: excepția de necompetență este singularizată ca prioritară în soluționare de un text neechivoc. Astfel, art. 132 alin. 1 NCPC spune că aceasta primează: „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, EA ESTE OBLIGATĂ SĂ STABILEASCĂ instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Textul demonstrează primatul (temporal) al excepției necompetenței.
D. Argumentul reductio ad absurdum. Soluția instanței trebuie să se aplice tuturor ipotezelor posibile, nu numai celei decupate extrem de părtinitor în favoarea unei interpretări prestabilite. Să părăsim ipoteza pârâtului și simplei sale reprezentări la termen și să ne situăm pe cealaltă poziție. Deci dacă nu întâmpinarea, ci cererea de chemare în judecată era – nu susținută – ci formulată (din nou, ipoteză identică din punct de vedere logic) – de un reprezentant nelegal? E același lucru, din perspectiva inversă, dar care trebuie să aibă aceeași soluție. Adică o instanța necompetentă ar putea să anuleze o cerere de chemare în judecată pe lipsa calității de reprezentant, ceea ce e absurd.
Deci, practic, se susține că o instanța necompetentă poate anula o cerere de chemare în judecată. Absurdum.
E. Nu există nici o cerință ca o parte să fie reprezentată în proces și încă legal reprezentată. Partea poate să nu fie reprezentată deloc. Nereprezentarea legală (pentru susținere) este identică cu nereprezentarea la faza de susținere. Idem este non esse et non probari. E același lucru ca partea să nu fie reprezentată sau reprezentantul să nu-și poată dovedi calitatea. Sunt ipoteze din punct de vedere logic egale și de același fel. Pe linia de gândire a baremului și pentru consecvență, instanța ar trebui să procedeze la fel și cu partea nereprezentată la susținere (deloc) tocmai pentru a asigura o dezbatere „în contradictoriu”, care „implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale” (?!). Deci instanța va soma pârâtul nereprezentat să își asigure un reprezentant legal instituit? E exact același lucru și e, din nou, absurd.
F. În accepțiunea baremului, nu există nici o altă excepție care să primeze legalității reprezentării procesuale, pentru că, chipurile, toate trebuie „trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale”. Este o descoperire epocală, fără îndoială...

Capitolul al treilea din “The London Job” by Regis Leon

Chapter 3

Why this gambling coup? What prompted Tanaka to devise such a scheme?

Of course, there was his old aspiration of independence, freedom; he was looking for a way out of the mob. But most of all, the Asians’ penchant for risk, gambling, free money, some kind of sense of mastering and owning the future, must have had a decisive influence on choosing this path to richness.

Mankind was always fascinated with gambling. The dream of making money out of nothing  had never parted from peoples of all historical ages. Of course, everywhere and every time gamblers tried to take out the randomness of the event they were staking on. Tanaka was not the first to concoct a scheme of risk free betting.

Înalta Curte contra CA Ploiești: când remediul e la fel de toxic ca problema…

Am apucat să spun deja că sentința nr. 135 din 24.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 301/42/2025, e absurdă, greșită, nelegală (cum, de altfel, a observat mai toată lumea).
Prin această hotărâre, a fost anulată și suspendată Hotărârea Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care s-a anulat “întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr. 1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024”.
Totodată, s-a dispus: “Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Președintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare”, precizare inutilă, dar care a generat toate dilemele de după suspendarea sa.
Asta era în 24 aprilie. Ziua următoare, 25 aprilie, aveam deja hotărârea din recurs, respectiv Decizia nr. 2198/25.04.2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în rejudecare, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și au fost respinse cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024 (ca inadmisibile, precizare uitată în minută; mai sunt unele chestiuni de tehnică de scriere a minutei pe marginea cărora se pot face observații, dar nu e scopul acestui material). Singura discuție mai serioasă care se punea în recurs ar fi pe care dintre excepții trebuia instanța să se pronunțe mai întâi.
Prin urmare, între 24 aprilie și 25 aprilie circa ora 16-17, s-au petrecut următoarele: judecătorul de la Ploiești și-a motivat hotărârea (fără îndoială impulsionat dinăuntrul sistemului), aceasta a fost comunicată – în București - cel puțin cu pârâta recurentă CCR, pârâta recurentă a declarat recurs, recursul a ajuns în dosarul cauzei la Ploiești, s-a dispus la instanța din Ploiești înaintarea dosarului cu recursul aferent către instanța de recurs din București, dosarul a fost transportat la București, înregistrat la Înalta Curte, repartizat aleatoriu, după care se duce completului, care, iată, deși zi de vineri era la birou după-masa, recursul a fost comunicat, s-a stabilit termen de judecată, iar părțile au fost citate, s-a ținut ședința de judecată, cauza a rămas în pronunțare și s-a redactat minuta.
De fapt, toate astea s-ar fi petrecut în cursul zilei de 25, atunci fiind “motivată” hotărârea de la Ploiești.
E la fel de rău înn recurs cum a fost și la prima instanță. Completul de recurs a ignorant legea exact ca și completul de fond; complet. Parodie de justiție, de ambele părți.
Deci e vorba despre o hotărâre pronunțată azi, motivată mâine și în aceeași zi casată.
De principiu, dosarul se înaintează instanței superioare după împlinirea termenului de recurs pentru toate părțile, termenul fiind de 15 zile. Și reclamanta putea face recurs, chiar dacă a câștigat, cel puțin un recurs la considerente. Dar nu i-a fost acordată această posibilitate, ea a pierdut dreptul provizoriu câștigat fără ca măcar să afle. I s-a ignorant și dreptul la apărare, manifestată în întâmpinare. Nu neg că putea fi citată, trimițându-se un agent procedural la locuința ei din Ploiești sau de unde e, dar cum putea ajunge – pentru a se apăra – în aceeași zi la București? Și cum putea lectura și răspunde recursului, pe loc? A fost privată de dreptul la întâmpinare.
În intervalul ăla de câteva ore au declarat recurs atât Curtea Constituțională a României, cât și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (precum și o persoană fizică, aflătoare în treabă…), iar acele recursuri ar fi trebuit comunicate. Cum?
Mai mult, dosarele se mută între instanțe cu poșta secretă (operată de SRI; mda, serviciul de informații mută corespondența și dosarele între instanțe), care nu merge pe loc, ci a doua zi cu un borderou cu toată corespondența. Nu are cum ajunge la București în aceeași zi, decât cu intervenții la șefimea SRI, din partea șefimii din justiție.
Totul indică caracterul de paradă, de aparență, al justiției, inexistente, și psihopatia generală de care e cuprins sistemul judiciar. În realitate, legea nu contează, au demonstrat-o ambele instanțe. Ceea ce contează sunt jocurile de culise…

Problemă de contencios administrativ: sentința CA Ploiești e greșită (cel puțin) sub aspectul condiției pagubei iminente

Hotărârea (de primă instanță) a Curții de Apel Ploiești, în discuție publică acum, e greșită atât de grav și sub atât de multe aspecte, încât până și neinițiații își pot da seama cu ușurință de acest fapt. Dar într-un anumit punct e așa de absurdă încât merită o mențiune distinctă, punctuală, mai ales că aspectul a fost omis de toți comentatorii (mulți dintre ei nefiind de specialitate…).
Astfel, la cererea reclamantei Popescu Gheorghița, în dosarul nr. 301/42/2025, Curtea de Apel Ploiești a SUSPENDAT executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024 (procedând și la anularea ei).
Potrivit art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, condițiile pentru suspendarea actului administrativ atacat: 1. Caz bine justificat; 2. Prevenirea unei pagube iminente. Cele două condiții sunt cumulative, trebuie ambele îndeplinite.
Este suficient să examinăm condiția pagubei iminente, aceasta fiind expres și cu exactitate definită de lege. Conform art. 2 alin. 1 lit. ș) din lege, pagubă iminentă este prejudiciul MATERIAL viitor și previzibil (sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, dar asta nu privește o persoană fizică reclamantă, ci alte “subiecte de sezină”).
Deci Curtea de Apel Ploiești pretinde că d-na Gheorghița VA FI prejuciată MATERIAL, în viitor de o decizie deja consumată… Ridicol.
Condiția pagubei material trebuie invocată prin cererea de chemare în judecată, iar apoi dovedită. Reclamanta, d-na Gheorghița, a invocat ceva sub acest aspect, niște susțineri pe care chiar judecătorul acesta le-a considerat nefondate.
Dar el zice (în hotărârea publicată între timp): “Curtea constată că motivele invocate de reclamantă nu se circumscriu unui prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul dispozițiilor menționate, însă anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024 creează o perturbare previzibilă gravă a funcționării autorității publice reprezentate de Președintele României, din perspectiva afectării reprezentativității României pe plan extern”.
Dar:
1. Reclamanta nu a invocat așa ceva iar el ca judecător nu a pus în discuție acest aspect = încălcare a principiului disponibilității și a principiului contradictorialității.
2. Ce reține el e ilegal, nu se poate analiza în acțiunea unei persoane fizice (ci, eventual în acțiunea altor “subiecte de sesizare a instanței”).
3. “Afectarea reprezentativității României pe plan extern” e o absurditate colosală.

Primele doua capitole din "The London Job" by Regis Leon

Chapter 1

The first thing Jay Jones noticed when coming to his senses was a thundering continuous noise with no origin and no direction. He was encompassed by this annoying din as if it was a part of him. Next conscious sensation was a huge whirl he floated amidst. It was as if the world had liquefied and was spinning altogether with elusive shapes and no definite form. Gradually, the whirl become smaller and smaller until was confined to Jay’s head only. He started to feel the hard surface he was lying on face down. The noise also subsided to a bearable level and sounded like an engine purring. The world swirled no longer with him but the floor wasn’t still, it swayed and wobbled. It moved and so did Jay with it. Occasional bumps and turns here and there suggested to Jay he was in some kind of motoring vehicle traveling at moderate speed. No flashlight stops, no sudden stops: they must have already left the town and be in the countryside. He carefully opened briefly the available eye; yes, it looked like he was on the floor of a moving van. Pairs of feet in shoes, socks and trousers fringes were ranged just in front of his eye. The other eye touched the floor and couldn’t be opened without changing his body position. Jay didn’t try to. His hands were cuffed at the back and he knew the visible feet belonged to the men who attacked him. His nape was still sore.

He recalled hazily that he felt a blow to the back of his head out of the blue. They must have waited for him in the street when returning to the hotel. As soon as Jay passed the newsstand they attacked from behind, unnoticed and silent. ‘They are pros’, thought Jay. The poorly lighted street, the late hour with but a few of the passersby, the van already ready near the curb, chances were nobody saw the kidnapping. He wouldn’t be looked for the next few days and the only person who would be reporting to the police would be the hotel owner thinking he skipped the bill. Nobody talked in the van. If they saw him opening his eye, they didn’t care and said nothing.

Pentru cine se fraudează concursul de admitere în magistratură?

Bineînțeles, problema din aceste rânduri trebuie (încă) pusă într-o lumină ipotetică. Dacă există o fraudă în derulare la concursul de admitere în magistratură (25 iulie 2024 - 27 martie 2025), se face pentru cineva anume. Am putea să știm cu precizie doar dacă am avea acces la date care ne lipsesc și de care CSM ține cu dinții (decalajul în timp față de momentul respectiv este cauzat de demersurile multiple de intrare în posesia informațiilor necesare). Însă suspiciunile au o bază considerabilă.

La data de 13 august 2024, pe site-ul CSM a apărut următorul anunț nesemnat:

“Având în vedere problemele tehnice survenite în cursul procedurii de înscriere la concurs prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii la adresa https://csmapp.csm.ro, semnalate în cursul zilelor de 12 și 13 august 2024, pentru a acorda posibilitatea înscrierii tuturor persoanelor care doresc să participe, termenul de înscriere se prelungește până la data de 19.08.2024 inclusiv.

Totodată, menționăm că în cazul persoanelor care nu au acces la internet sau nu dispun de mijloace tehnice pentru a realiza transmiterea documentelor în format online, precum și în cazul în care platforma informatică nu funcționează, cererile pentru înscrierea la concurs împreună cu actele necesare înscrierii se vor depune, personal sau prin mandatar cu procură specială, în același termen (19.08.2024), la orice tribunal sau, după caz, parchet de pe lângă tribunal”.

Ceva nu sună bine în acest anunț. Dacă exista o atare problemă, ajungea o prelungire de o zi – două. Să zicem două, pentru simetrie. Două zile cu (presupuse) probleme, două zile de (echitabilă) prelungire.

Dar prelungirea s-a făcut prin adăugarea a șase zile. De ce atât de mult? Să dea cuiva timp suficient să-și constituie dosarul de concurs? (Că e ceva de umblat, durează câteva zile bune). Dacă aveai dosarul gata și nu reușeai în cele două zile presupus problematice, reușeai fără îndoială în prima zi de funcționare a platformei. Sau, cel mult, în a doua zi.

Nota bene: nu era o penurie de candidați, ci dimpotrivă (aspect verificat și verificabil în continuare). Iar “nefuncționarea” platformei electronice putea foarte bine a fie auto-provocată.

Acest anunț modifică un calendar aprobat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre. Este de principiu că modificarea unui act administrativ se face de emitentul acestuia, printr-un act similar. Nu există în acest caz.

În urma unor diligențe, am aflat decidentul ar fi “comisia de organizare” care “a decis publicarea unui anunț privind prelungirea perioadei de înscriere”. Deci nu emitentul actului și-a modificat actul, ci altcineva a făcut-o.

Mai departe. Comisia de organizare este un organ administrativ. În lipsa unor prevederi contrare, toți membrii au un vot egal, iar adoptarea “deciziei” se face cu vot majoritar. Fugitiv am numărat 108 membri ai comisiei, fără să pretind acuratețea numărătorii, pe care o puteți verifica singuri (lecturând, în același timp, și interesanta componență a comisiei) pe site-ul CSM. Oare cum a votat domnul fochist? Dar domnii șoferi? Doamnele îngrijitor au fost de acord? Unde s-a ținut “ședința” organului administrativ în care hotărârea a fost adoptată? La așa comisie numeroasă, păi a trebuit spațiu, nu glumă… Cine i-a convocat? Secretarul general al CSM, Andreea Uzlău, și directorul INM, Simona Camelia Marcu, ca președinte și vicepreședinte de comisie? În ce modalitate?

Problema (teoretică) se complică pe măsură ce este privită mai îndeaproape. Sunt date care trebuie să fie cunoscute: 1. câți candidați s-au înscris în perioada “prelungită”? 2. câte “semnalări” de eventuale defecțiuni tehnice ale aplicației de concurs, în ultimele două zile ale termenului de înscriere, au avut loc, cui au fost adresate, la ce dată fiecare și în ce formă?

CSM spune: nu se dețin date (?!) despre numărul de candidați s-au înscris în perioada "prelungită"; presupusele semnalări de dificultăți tehnice ale aplicației de concurs ar fi fost efectuate atât telefonic, cât și în sistem de ticketing pe email, care s-ar afla colectate într-un inbox central, unde nu se găsesc însă prelucrate separat pe categorii de concursuri sau examene.

Poziția CSM este greu de crezut și inexplicabilă într-un registru obișnuit, de regularitate a procedurii administrative. Evident, puteau fi ușor identificate după dată (12 și 13 august 2024), semnalările, iar candidații peste termen, cu atât mai ușor.

Dacă există 5 înscrieri, de ce nu s-a specificat? Nu era nici o problemă. Dar dacă există una singură? Atunci avem o problemă, este vorba despre o modificare cu dedicație și putem să punem întrebarea (mai mult decât ipotetic): pentru cine se fraudează examenul de admitere în magistratură?

Tot astfel, dacă era 10 semnalări de nereguli, sau 7 sau 4, de ce e un secret? Dar dacă nu era nici una? Dacă există un singur candidat, “cu dedicație”, a cărui întreg dosarul de concurs, sau parte a acestuia, e ulterior datei limită (cea inițială, reală)? Dacă însă nu a fost o semnalare efectuată regular, ci o “pilă” pusă verbal sau telefonic sau în alt mod similar:

“Auzi, al lui cutare vrea și el să dea examenul, dar nu a apucat să-și facă dosarul. Hai să-l ajutăm…”

“Păi e ușor, că doar ne știm cu de-astea.”

Problema e că sprijinul pentru al lui cutare sigur nu se oprește aici. Al lui cutare este dus de mână până la capăt și parcat la locația pe care și-o cere. Că nu-l putem supăra pe cutare…

Din păcate, se naște întrebarea dacă nu cumva este vorba despre o întreagă rețea, cine știe câte cazuri de aparținători de cutare acum și anterior? Cine să fie cutarele de acum?

The proof is in the pudding. O expresie englezească care ne spune că, uneori, adevărul poate fi identificat empiric. Adică, “pe văzute”. În cazul de față ar însemna că al lui cutare să fie un candidat atât de imposibil încât toți vor înțelege că a fost o fraudă, iar când vom putea pune o față budincii teoretice, adevărul să fie ușor vizibil. Cine o fi candidatul-budincă? 

Jurisprudență CJUE recentă în materie de obținere de probe în Uniune (VII)

Prin Hotărârea din 16 mai 2024 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a patra), pronunțată în cauza C-222/23, în procedura “Toplofikatsia Sofia” EAD, Curtea a declarat că:

“1) Art. 62 alin. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia se consideră că resortisanții unui stat membru care locuiesc în alt stat membru au domiciliul la o adresă care rămâne înregistrată întotdeauna în primul stat membru.
2) Art. 4 alin. 1 și art. 5 alin. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretate în sensul că se opun ca o reglementare națională, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența națională, să confere unei instanțe dintr-un stat membru competența de a emite o somație de plată împotriva unui debitor în privința căruia există motive plauzibile de a se crede că avea domiciliul, la data formulării cererii de somație de plată, pe teritoriul unui alt stat membru, în alte situații decât cele prevăzute în secțiunile 2-7 din capitolul II din acest regulament.
3) Art. 7 din Regulamentul (UE) 2020/1784 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o instanță dintr-un stat membru, competentă să emită o somație de plată împotriva unui debitor în privința căruia există motive plauzibile de a se crede că are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru, să se adreseze autorităților competente și să utilizeze mijloacele puse la dispoziție de acest alt stat membru pentru a identifica adresa respectivului debitor în vederea notificării sau a comunicării acestei somații de plată”.

Afilierea de noi membri ai unei asociaţii sau fundaţii reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut şi nu este valabilă fără încuviinţarea judecătoriei

Prin decizia nr. 19 din 13 noiembrie 2023, pronunţată în Dosar nr. 2223/1/2023 al Îanltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii şi, în consecinţă, a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 35 şi 95 din Legea nr. 69/2000, coroborate cu art. 6, 33 şi 35 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, precum şi cu art. 8 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 954/2000, că:

„Afilierea de noi membri ai unei fundaţii sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.

Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiţionate de înscrierea în Registrul federaţiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.

Deşi decizia se referă în dispozitivul citat doar la fundaţii, din considerente rezultă cu prisosinţă că soluţia este valabilă şi în privinţa asociaţiilor.

Decizia este de o importanţă extrem de mare, mai ales într-un oraş ca acesta, în care scrupulozitatea instanţei era departe de a fi cea necesară. S-au admis modificări de acte constitutive pe simple tabele de semnături, informe şi ilizibile de multe ori, ale unor indivizi care se pretindeau membri şi pentru care nu exista nici o concordanţă cu actul constitutiv iniţial.

De la data acestei decizii, orice înscriere de membri într-o asociaţie trebuie să urmeze un curs documentar urmăribil de la constituire. Tot astfel, orice modificare în organele de conducere efectuată între timp şi neînregistrată la judecătorie este, cum spune Înalta Curte, nulă absolut.

Extrag aici – nesistematizat şi fără explicaţii – paragrafe a căror lectură demonstrează ceea ce Înalta Curte a decis, cu caracter obligatoriu. Lectura lor este suficientă pentru înţelegerea problematicii, decizia făcând inexistente toate modificările pe hârtie, interne, neînregistrate, ale asociaţiilor şi fundaţiilor.

De ce privesc cu circumspectie situatia curioasa de la Biroul Electoral al judetului Cluj

Ca preşedinte al biroului electoral al judeţului Cluj a fost desemnat (de către sine) Gaga Ioan, câştigător al procedurii, trăgător la sorţi şi preşedintele tribunalului.

Se pune problema dacă nu cumva ar fi o nelegalitate, sub aspectul, în principal, al absenţei tragerii la sorţi, lipsind elementul alea. Nu am datele necesare, însă se pare că tragerea la sorţi ar fi fost înlocuită cu o procedură de liste individuale (fix de câte o persoană înscrisă) pentru fiecare poziţie, în locul unei urne comune. Astfel, Gaga ar fi fost singur pe lista pentru „tragerea la sorţi”, ceea ce nu este de natură să asigure caracterul aleatoriu al procedurii („Alegerea se face dintre cei care își exprimă opțiunea pentru acest lucru, iar eu am fost singurul care m-am înscris”, a declarat Gaga...”). Nu există aşadar tragere la sorţi şi nici un carcater aleatoriu; lipseşte însăşi tragerea la sorţi prevăzută de lege, apărând în loc o simplă (auto)desemnare.

Cetăţenii nici măcar nu-şi pot pune problema că tragerea la sorţi ar putea fi ocolită până într-acolo încât să lipsească. E un rezultat absurd al oricărui demrs de interpretare...

Sunt apoi regulile din materia instituţiei conflictului de interese, care are o aplicabilitate foarte largă, posibil să acopere şi situaţii de acest gen. Judecătorul desemnat pentru preşedinţia biroului electoral judeţean stă să câştige o sumă importantă de bani. În 2020, Gaga P. Ioan apare cu suma de 15.680 lei încasată ca preşedinte BEJ Cluj 2020. La această sumă consistentă se pot adauga posibilul pontaj şi salariu integral de la instanţa de judecată, precum şi o eventuală încuviinţare de degravare parţială de activitatea de judecător la tribunal, practicată uneori.

Aşadar, este legală participarea ca şi candidat (şi încă unic) a persoanei care face operaţiunea de care depinde eventualul folos (material)?

Un alt semn de întrebare ar fi legat de poziţia de preeminenţă a trăgătorului faţă de potenţialii candidaţi la lista de trageri. În opinia mea, consider că prezenţa pe lista de extrageri este obligaţie de serviciu pentru magistraţii de la tribunal (nu şi de la alte instanţe sau parchete). Dar chiar dacă ar fi legală decuparea până la nivelul unei singure persoane, înscrierea preşedintelui este de natură să timoreze, chiar dacă nu neapărat făţiş, ci insidios, restul potenţialilor participanţi la extragere. Trăgătorul are poziţia, de exemplu, de preşedinte al comisiei de evaluare a activităţii judecătorilor tribunalului alături de alte pârghii administrative, care îi pot face pe doritori să se gândească de două ori...

Din nou despre proiectul "The Riviera Caper"

Revin asupra subiectului cărții de aventuri pe care o scriu în engleză și care poate fi accesată – gratuit – pe Substack. Am ajuns la 8 capitole publicate cu un total de 12.000 de cuvinte, din cele 40 preconizate, care ar trebui să însumeze cel puțin 60.000 de cuvinte. Prin urmare, a cincea parte din roman există deja.

Pe scurt, este vorba despre recuperarea unei brățări bizantine pierdute sau furate, printr-o lovitură îndrăzneață (specifică subgenului literar “caper”), la limita legii sau chiar dincolo de aceasta. Acțiunea se petrece în sudul Franței, pe Riviera franceză. Jumătate din carte va fi dedicată descrierii personajelor principale și enunțării problemei, cealaltă jumătate încercărilor de soluționare a problemei și succesului (lovitura propriu-zisă).

Bineînțeles, romanul este momentan într-o formă de primă scriere, draft, și necesită încă editare (corectură), dar nivelul e acceptabil din punctul meu de vedere și nu va suferi mari modificări. Nu vor fi schimbări în firul epic, ci doar corijări de stil, gramatică și exprimare. Ca o curiozitate, în cazul autorilor de limbă engleză (nu știu românii cum procedează), corectura/editarea se face îndeobște de către alte persoane.

Cartea în curs nu a fost încă promovată în nici un fel, activitate care va avea loc probabil după ce trec de jumătatea lucrării.

UTIL: Procedura cererilor de valoare redusă

Una dintre procedurile sumare reglementate de Noul cod de procedură civilă este cea privitoare la cererile de valoare redusă. Nu-mi propun mai mult decât a prezenta schematic elementele de bază ale acestei proceduri, ca un mic îndrumar pentru cei care vor să recurgă la aceasta, deci fără nici o pretenție științifică, ci doar ca o postare cu un caracter practic, aplicat.

Sedes materiae

Titlul X “Procedura cu privire la cererile de valoare redusă” din Codul de procedură civilă; Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Domeniu de aplicare (art. 1.026 alin. 1 NCPC)

Procedura se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Doi ani de război – Rusia v. Ucraina

În această dimineață se împlinesc exact doi ani de când Rusia a invadat părți din Ucraina, pentru a-i proteja pe etnicii ruși și pentru a combate atacul ucrainean iminent asupra regiunilor separatiste Donețk și Lugansk - atât cat mai ramăsese din ele localnicilor.

Trăsătura proeminentă a debutului conflagrației este incredibila distanță între realitate și percepția celor doi actori: Vestul (Ucraina este doar mâna înarmată a NATO prin care se urmărește degradarea capacităților militare ruse prin utilizarea cărnii de tun străine, adică ucrainene) și Rusia. Fiecare parte a fost de la început cantonată într-o premisă greșită: Vestul – că Rusia va sucomba economic în curând dacă este sancționată; Rusia – că Ucraina nu va lupta și va accepta un compromis onorabil, negociat (împiedicat, se pare, de BoJo, a doua sa lovitură de anvergură după Brexit).

Foarte greșite ambele, dar Rusia a ieșit în avantaj: nu a intrat în colaps economic, în pofida sabotajului din interior derulat destul de fățiș de guvernatoarea dementă a băncii centrale a Rusiei; contrabanda cu resurse energetice a umplut visteria statului rus; industria de armament a înflorit, la fel și alte sectoare au beneficiat de autarhie; poziția pe câmpul de luptă, dacă nu grozavă, e cel puțin acceptabilă. Singura care a pierdut e Ucraina, cu armata decimată, economia prăbușită și populația fugită. Asta îți aduce Vestul.

În termeni militari, trăsătură definitorie o reprezintă imensa schimbare de paradigmă, războiul a devenit unul de drone, mai ales aeriene, dar ucrainenii au și drone (de fapt, roboți) marine bune, iar ambele experimentează cu drone/roboți tereștri.

Rusia a consumat cantități colosale de armament lăsate de Uniunea Sovietică (de remarcat calitatea acestuia, extraordinară). Ce bine au prins acum rezervele de mii de tancuri, inclusiv modele atât de vechi ca T-54/55, utilizate ca piese de artilerie și în fortificații...

Iar dacă artileria este “zeul războiului”, păi obuzierele tractate D-30 sunt arma preferată a acestuia (sau obuzierul-tun D-20). Utilizate pe scară largă de ambele armate, s-au dovedit devastatoare pe câmpul de luptă.

Părerea mea este că o victorie rusească este singura care poate îndepărta pericolul unui război mondial, în mod automat și nuclear. Pentru niște demenți megalomani din Vest, suntem încă într-o zonă de risc.

Rusia trebuie să încerce în perioada următoare fie un atac pe direcția Zaporoje, fie să revină la Kupyansk și Izium, ca să atace aglomerația urbană Slavyansk-Kramatorsk, o fortăreață de zece ori mai puternică decât, bunăoară, Avdeevka sau Artemovsk (Bakhmut). Mult de muncă încă. Sau poate un colaps brusc al frontului să resolve dintr-o dată toate problemele?

Vă invit pe Substack, pentru romanul meu de aventuri în limba engleză “The Riviera Caper”

Puteți citi în foileton acest roman la regisleon.substack.com. Regis Leon este pseudonimul meu pentru prezentul proiect.

Puteți să vă abonați (gratis) pentru a primi capitolele pe mail, pe măsură ce se vor publica. Nu pot garanta o frecvență anume, dar țintesc cel puțin un capitol la 1-2 săptămâni. Alternativ, puteți să mă urmăriți pe facebook la Regis Leon, unde de asemenea voi posta fiecare nou capitol.

Aventura este plasată în sudul Franței, sper să alcătuiască o lectură agreabilă. Aștept sugestii și accept chiar eventuale corecturi!

Eșecul lui Kalvin Phillips la Manchester City nu demonstrează nimic

West Ham United l-a împrumutat pe Kalvin Phillips de la Manchester City până la finele sezonului 2023-2024.

Kalvin Phillips (28 de ani) a fost selecționat la naționala Angliei de 31 de ori, inclusiv pentru UEFA Euro 2020 și 2022 FIFA World Cup. La Manchester City însă, nu a reușit să joace constant. Acest aspect nu diminuează cu nimic calitatea sa personală ca jucător. El nu a eșuat la City. Pur și simplu, nu I s-a găsit un rol în angrenajul unei echipe plină de mijlocași străluciți. City îi are pe Foden, De Bruyne sau Grealish (un jucător mult subapreciat, într-un mod curios), toți fotbaliști de mare calitate. Phillips este un jucător pe care o echipă trebuie să se alcătuiască, el este piesa centrală. La City însă, sunt mai mulți candidați, iar introducerea lui pe un post care să i se potrivească însemna refacerea din temelii a sistemului de joc. Nu a fost cazul, astfel de riscuri nu sunt asumate de nimeni în prezent.

Nu l-am văzut de multe ori pe Kalvin Phillips jucând, dar un fotbalist se recunoaște ca atare de la primul meci vizionat. Foarte mari fotbaliști ca Waddle, Francescoli, Caniggia, Gascoigne, nu au avut neapărat cariere mari la cluburi. Dar, din nou, asta nu le diminuează cu nimic calitatea fotbalistică.

Phillips e un jucător care nu pune un picior greșit, ca să folosesc o expresie englezească foarte potrivită aici dar care sună cam gol în românește. Nu face o mișcare în plus sau greșită, dirijează jocul în mare viteză și întotdeauna cu mișcarea potrivită. Asta nu e ușor deloc. Dar numai într-un colectiv care performează și numai dacă e folosit în rolul portivit. Nu a avut de multe ori astfel de prilejuri, dar când le-a avut, nu le-a ratat. Sper că West Ham să-i dea ocazia potrivită și să-și ridice nivelul de joc suficient pentru a beneficia pe deplin de aportul unui jucător de excepție.