Prezint o problemă de
procedură civilă care a figurat ca subiect la lucrarea scrisă din cadrul Concursului
de admitere în magistratură, organizat în perioada 25 iulie 2024 - 27 martie
2025, soluționată greșit de comisia de elaborare a subiectelor (greșeală
menținută și de comisia de soluționare a contestațiilor la barem).
Enunț:
“Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, reclamantul X, persoană fizicã, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Y (societate) declararea nulitãții contractului de vånzare a unui autoturism și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat autoturismul pentru uzul personal de la Y (societate care are ca principală activitate vânzarea de autoturisme) și ulterior a constatat existența în contractul de vânzare a unor clauze abuzive, contrare legislației privind protecția consumatorilor și care, fiind esențiale, afecteazä întregul contract.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat apărări de fond referitoare la caracterul legal al clauzelor indicate în cererea de chemare în judecată drept abuzive.
La primul termen de judecatã, reclamantul a invocate excepția de necompetență terítorială a instanței și excepția nelegalei reprezentări a pârâtului. În legătură cu excepția necompetenței teritoriale a instanței, X a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Botoșani, pe raza teritorială a căruia își are domiciliul reclarnantul, indicând în acest sens faptul cä are calitatea de consumator iar pãrâtul este profesionist.
În legătură cu excepția nelegalei reprezentări a pârâtului, reclamantul a arătat că pârâtul este reprezentat în proces de consilierul juridic al unei societăți terțe (respectiv societatea Z), iar nu de propriul avocat sau consilier juridic.
Cu privire la excepția de necornpetență teritorială, pârâtul a arătat că este competentä instanța de la sediul acestuia, adică Tribunalul București.
Cu privire la excepția nelegalei reprezentări, pârâtul a arătat că este reprezentat convențional prin consilierul juridic al societății Z (societate care are aceeași asociați ca și Y) și că acest lucru se justifică prin faptul că a încheiat cu aceasta un contract de mandat, cu respectarea formelor prevăzute de lege, care prevede reprezentarea convențională a societății Y de către societatea Z, la judecarea acestei cauze.
După punerea în discuția părților a celor două excepții, instanța a respins ca nefondată excepția de necompetență teritorială și a admis excepția nelegalei reprezentări a pârâtului Y, ambele invocate de reclamant, acordând termen în vederea asigurării legalei reprezentări a pârâtului Y.
Cerință:
Indicați argumentat care este ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de reclamantul X la primul termen de judecată.
Soluție oficială:
“Ordinea de soluționare a a excepțiilor invocate de reclamantul X este următoarea:
mai întâi se soluționează excepția nelegalei reprezentări și apoi ce a necompetenței teritoriale a instanței. Această ordine este impusă de faptul că dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale.
(art. 248 alin. 2, art. 219 C. proc. civ.)”
Textele pe care se întemeiază soluția oficială:
- art. 248 alin. 2 C. proc. civ.
“În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”
- art. 219 C. proc. civ.
“Verificări privind prezentarea părților
(1) Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
(2) În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.”
Sunt exact textele care justifică soluția contrară celei care a fost (greșit) punctată.
A. Se citează în barem art. 219 NCPC. Acesta nu este pertinent în privința ordinii soluționării excepțiilor.
Textul alin. 1 impune doar efectuarea unor verificări, fără să prescrie nici o conduită pentru instanță în cazul în care în urma verificărilor instanța ar constata nereguli. (În măsura în care o instanță potențial necompetentă ar putea face verificările respective...). Totodată, textul nu specifică nici o regulă care să se refere la o eventuală prioritate între mai multe excepții.
Iar alin. 2 – nu prezintă nici cea mai mică relevanță.
B. Al doilea text citat în soluție ca temei al acesteia este art. 248 alin. 2 NCPC: „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc”.
Este exact textul legal care justifică o soluție opusă celei punctate. De altfel instanța reală din speță a procedat corect la examinarea cu prioritate a excepției necompetenței.
Art. 248 alin. 2 este singurul text expres care reglementează ordinea soluționării excepțiilor. În speță, efectele excepțiilor sunt: 1. Pentru necompetență – potențiala declinare și trimitere a dosarului, care este sustras de la judecata instanței necompetente; 2. Pentru viciu de reprezentare – înlăturarea reprezentantului nelegal. Fără îndoială, 1 primează fața de 2, are efecte mult mai puternice.
Interpretarea comisiei de elaborare se bazează pe o extrem de subțire “argumentație”: “dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu”… De ce? Contradictorialitatea înseamnă doar posibilitatea virtuală pentru parte de a-și spune poziția pe orice chestiune relevantă din proces, nu o obligație concretă a instanței de a-i lua apărările pe fiecare element pus în discuție. Dacă partea nu e prezentă, doar nu te duci să o aduci de acasă să își spună părerea…
În plus, toate dezbaterile trebuie să aibă loc “în contradictoriu” (ca posibilitate), nu doar cea asupra necompetenței teritoriale. Iar lipsa reprezentării nu înseamnă lipsa contradictorialității, problema se pune în discuția părților (chiar și în absența acestora!), ca posibilitate, virtual, cum am spus.
C. Mai există un argument: excepția de necompetență este singularizată ca prioritară în soluționare de un text neechivoc. Astfel, art. 132 alin. 1 NCPC spune că aceasta primează: „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, EA ESTE OBLIGATĂ SĂ STABILEASCĂ instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Textul demonstrează primatul (temporal) al excepției necompetenței.
D. Argumentul reductio ad absurdum. Soluția instanței trebuie să se aplice tuturor ipotezelor posibile, nu numai celei decupate extrem de părtinitor în favoarea unei interpretări prestabilite. Să părăsim ipoteza pârâtului și simplei sale reprezentări la termen și să ne situăm pe cealaltă poziție. Deci dacă nu întâmpinarea, ci cererea de chemare în judecată era – nu susținută – ci formulată (din nou, ipoteză identică din punct de vedere logic) – de un reprezentant nelegal? E același lucru, din perspectiva inversă, dar care trebuie să aibă aceeași soluție. Adică o instanța necompetentă ar putea să anuleze o cerere de chemare în judecată pe lipsa calității de reprezentant, ceea ce e absurd.
Deci, practic, se susține că o instanța necompetentă poate anula o cerere de chemare în judecată. Absurdum.
E. Nu există nici o cerință ca o parte să fie reprezentată în proces și încă legal reprezentată. Partea poate să nu fie reprezentată deloc. Nereprezentarea legală (pentru susținere) este identică cu nereprezentarea la faza de susținere. Idem este non esse et non probari. E același lucru ca partea să nu fie reprezentată sau reprezentantul să nu-și poată dovedi calitatea. Sunt ipoteze din punct de vedere logic egale și de același fel. Pe linia de gândire a baremului și pentru consecvență, instanța ar trebui să procedeze la fel și cu partea nereprezentată la susținere (deloc) tocmai pentru a asigura o dezbatere „în contradictoriu”, care „implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale” (?!). Deci instanța va soma pârâtul nereprezentat să își asigure un reprezentant legal instituit? E exact același lucru și e, din nou, absurd.
F. În accepțiunea baremului, nu există nici o altă excepție care să primeze legalității reprezentării procesuale, pentru că, chipurile, toate trebuie „trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale”. Este o descoperire epocală, fără îndoială...
Enunț:
“Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, reclamantul X, persoană fizicã, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Y (societate) declararea nulitãții contractului de vånzare a unui autoturism și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat autoturismul pentru uzul personal de la Y (societate care are ca principală activitate vânzarea de autoturisme) și ulterior a constatat existența în contractul de vânzare a unor clauze abuzive, contrare legislației privind protecția consumatorilor și care, fiind esențiale, afecteazä întregul contract.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat apărări de fond referitoare la caracterul legal al clauzelor indicate în cererea de chemare în judecată drept abuzive.
La primul termen de judecatã, reclamantul a invocate excepția de necompetență terítorială a instanței și excepția nelegalei reprezentări a pârâtului. În legătură cu excepția necompetenței teritoriale a instanței, X a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Botoșani, pe raza teritorială a căruia își are domiciliul reclarnantul, indicând în acest sens faptul cä are calitatea de consumator iar pãrâtul este profesionist.
În legătură cu excepția nelegalei reprezentări a pârâtului, reclamantul a arătat că pârâtul este reprezentat în proces de consilierul juridic al unei societăți terțe (respectiv societatea Z), iar nu de propriul avocat sau consilier juridic.
Cu privire la excepția de necornpetență teritorială, pârâtul a arătat că este competentä instanța de la sediul acestuia, adică Tribunalul București.
Cu privire la excepția nelegalei reprezentări, pârâtul a arătat că este reprezentat convențional prin consilierul juridic al societății Z (societate care are aceeași asociați ca și Y) și că acest lucru se justifică prin faptul că a încheiat cu aceasta un contract de mandat, cu respectarea formelor prevăzute de lege, care prevede reprezentarea convențională a societății Y de către societatea Z, la judecarea acestei cauze.
După punerea în discuția părților a celor două excepții, instanța a respins ca nefondată excepția de necompetență teritorială și a admis excepția nelegalei reprezentări a pârâtului Y, ambele invocate de reclamant, acordând termen în vederea asigurării legalei reprezentări a pârâtului Y.
Cerință:
Indicați argumentat care este ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de reclamantul X la primul termen de judecată.
Soluție oficială:
“Ordinea de soluționare a a excepțiilor invocate de reclamantul X este următoarea:
mai întâi se soluționează excepția nelegalei reprezentări și apoi ce a necompetenței teritoriale a instanței. Această ordine este impusă de faptul că dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale.
(art. 248 alin. 2, art. 219 C. proc. civ.)”
Textele pe care se întemeiază soluția oficială:
- art. 248 alin. 2 C. proc. civ.
“În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”
- art. 219 C. proc. civ.
“Verificări privind prezentarea părților
(1) Instanța verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă.
(2) În cazul în care părțile nu răspund la apel, instanța va verifica dacă procedura de citare a fost îndeplinită și, după caz, va proceda, în condițiile legii, la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.”
Sunt exact textele care justifică soluția contrară celei care a fost (greșit) punctată.
A. Se citează în barem art. 219 NCPC. Acesta nu este pertinent în privința ordinii soluționării excepțiilor.
Textul alin. 1 impune doar efectuarea unor verificări, fără să prescrie nici o conduită pentru instanță în cazul în care în urma verificărilor instanța ar constata nereguli. (În măsura în care o instanță potențial necompetentă ar putea face verificările respective...). Totodată, textul nu specifică nici o regulă care să se refere la o eventuală prioritate între mai multe excepții.
Iar alin. 2 – nu prezintă nici cea mai mică relevanță.
B. Al doilea text citat în soluție ca temei al acesteia este art. 248 alin. 2 NCPC: „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc”.
Este exact textul legal care justifică o soluție opusă celei punctate. De altfel instanța reală din speță a procedat corect la examinarea cu prioritate a excepției necompetenței.
Art. 248 alin. 2 este singurul text expres care reglementează ordinea soluționării excepțiilor. În speță, efectele excepțiilor sunt: 1. Pentru necompetență – potențiala declinare și trimitere a dosarului, care este sustras de la judecata instanței necompetente; 2. Pentru viciu de reprezentare – înlăturarea reprezentantului nelegal. Fără îndoială, 1 primează fața de 2, are efecte mult mai puternice.
Interpretarea comisiei de elaborare se bazează pe o extrem de subțire “argumentație”: “dezbaterea asupra excepției necompetenței instanței trebuie să aibă loc în contradictoriu”… De ce? Contradictorialitatea înseamnă doar posibilitatea virtuală pentru parte de a-și spune poziția pe orice chestiune relevantă din proces, nu o obligație concretă a instanței de a-i lua apărările pe fiecare element pus în discuție. Dacă partea nu e prezentă, doar nu te duci să o aduci de acasă să își spună părerea…
În plus, toate dezbaterile trebuie să aibă loc “în contradictoriu” (ca posibilitate), nu doar cea asupra necompetenței teritoriale. Iar lipsa reprezentării nu înseamnă lipsa contradictorialității, problema se pune în discuția părților (chiar și în absența acestora!), ca posibilitate, virtual, cum am spus.
C. Mai există un argument: excepția de necompetență este singularizată ca prioritară în soluționare de un text neechivoc. Astfel, art. 132 alin. 1 NCPC spune că aceasta primează: „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, EA ESTE OBLIGATĂ SĂ STABILEASCĂ instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”. Textul demonstrează primatul (temporal) al excepției necompetenței.
D. Argumentul reductio ad absurdum. Soluția instanței trebuie să se aplice tuturor ipotezelor posibile, nu numai celei decupate extrem de părtinitor în favoarea unei interpretări prestabilite. Să părăsim ipoteza pârâtului și simplei sale reprezentări la termen și să ne situăm pe cealaltă poziție. Deci dacă nu întâmpinarea, ci cererea de chemare în judecată era – nu susținută – ci formulată (din nou, ipoteză identică din punct de vedere logic) – de un reprezentant nelegal? E același lucru, din perspectiva inversă, dar care trebuie să aibă aceeași soluție. Adică o instanța necompetentă ar putea să anuleze o cerere de chemare în judecată pe lipsa calității de reprezentant, ceea ce e absurd.
Deci, practic, se susține că o instanța necompetentă poate anula o cerere de chemare în judecată. Absurdum.
E. Nu există nici o cerință ca o parte să fie reprezentată în proces și încă legal reprezentată. Partea poate să nu fie reprezentată deloc. Nereprezentarea legală (pentru susținere) este identică cu nereprezentarea la faza de susținere. Idem este non esse et non probari. E același lucru ca partea să nu fie reprezentată sau reprezentantul să nu-și poată dovedi calitatea. Sunt ipoteze din punct de vedere logic egale și de același fel. Pe linia de gândire a baremului și pentru consecvență, instanța ar trebui să procedeze la fel și cu partea nereprezentată la susținere (deloc) tocmai pentru a asigura o dezbatere „în contradictoriu”, care „implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale” (?!). Deci instanța va soma pârâtul nereprezentat să își asigure un reprezentant legal instituit? E exact același lucru și e, din nou, absurd.
F. În accepțiunea baremului, nu există nici o altă excepție care să primeze legalității reprezentării procesuale, pentru că, chipurile, toate trebuie „trebuie să aibă loc în contradictoriu, iar aceasta implică reprezentarea ambelor părți în conformitate cu cerințele legale”. Este o descoperire epocală, fără îndoială...
