Moneda euro, datorită chiar construcţiei sale,
este atinsă de anumite slăbiciuni, vulnerabilităţi, inerente. Chiar dacă moneda
este unică şi singulară în tot spaţiul eurozone,
puterea de cumpărare şi, deci, valoarea monedei diferă de la o ţară la alta,
fiind determinată de nivelul general al preţurilor, printr-o proporţionalitate
inversă. Fenomenul nu se întâlneşte pe teritorii suprapuse exact pe conturul
fiecărei ţări, însă, datorită în principal fiscalităţii unitare pe teritoriile
ţărilor luate separat şi diferite între ţări diverse, reperul de suprafaţă
reprezentat de graniţele naţionale poate fi util în analizarea valorii locale a
monedei euro. Modificarea nivelului general al preţurilor în timp este cunoscută
sub denumirea de inflaţie (a cărei rată se calculează – destul de aproximativ
de altfel – numai în raport cu bunurile şi serviciile care intră în coşul în
funcţie de care se determină preţul bunurilor de consum) şi este asociată
îndeobşte cu perioadele de creştere economică. Prin urmare, în fiecare ţară
membră a zonei euro, aceeaşi monedă euro are o putere de cumpărare diferită, în
funcţie de nivelul preţurilor. În teoria economică de dinainte de realizarea
uniunii monetare, se insista pe nivelarea mărimii preţurilor ca efect al
introducerii monedei unice, printr-o formă de arbitraj în bunuri şi servicii;
nu s-a realizat aşa ceva, astfel încât această teorie nu numai că nu a fost
verificată empiric, ci a fost chiar invalidată de evoluţiile concrete şi nu
doar din raţiuni ce ţin de regimuri fiscale diferite, ci din multiple alte
considerente, cum sunt rezistenţa la schimbare a preferinţelor consumatorilor
şi faptul că aceştia nu caută neapărat cea mai raţională achiziţie.
