sâmbătă, 9 aprilie 2016

Un efect secundar - şi salutar - al unei recente decizii CJUE


Mă refer aici la Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 3 septembrie 2015 pronunţată în cauza (C‑463/14) Asparuhovo Lake Investment Company OOD împotriva Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite, având ca obiect trimitere preliminară, în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) a declarat că:
1) Articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noţiunea „prestare de servicii” cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială şi financiară, în cadrul cărora prestatorul s‑a pus la dispoziţia beneficiarului pe durata contractului.
2) În ceea ce priveşte contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă precum cele în discuţie în litigiul principal, articolul 62 alineatul (2), articolul 63 şi articolul 64 alineatul (1) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că faptul generator al taxei şi exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s‑a convenit plata, fără să prezinte importanţă dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.

miercuri, 30 martie 2016

Noua directivă europeană privind creditele ipotecare a intrat în vigoare


Directiva europeană privind creditele ipotecare nr. 2014/17/EC a intrat în vigoare luni, 21 martie 2016. Iată textul integral:
  
DIRECTIVA 2014/17/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 4 februarie 2014
privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

vineri, 26 februarie 2016

Elemente de noutate în acţiunea în contencios fiscal în raport de soluţia din calea administrativă de atac


Noul Cod de procedură fiscală (în vigoare de la 1 ianuarie 2016) consacră procedurii prealabile administrativ fiscale întreg Titlul VIII, „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale“, cu patru capitole.
De principiu, este îndreptăţit la contestaţie cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal (art. 268 alin. 2 NCPF), obiectul contestaţiei constituindu-l sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat (art. 269 alin. 2 NCPF). Contestaţia trebuie să respecte anumite reguli de formă, conţinut şi termen de depunere (art. 269 -270 NCPF), fiind soluţionată printr-o decizie a organului fiscal (art. 273-274 NCPF).

duminică, 7 februarie 2016

Timbrarea recursului în contenciosul administrativ


Sediul materiei se găseşte în prevederi cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Ca o remarcă în treacăt, motivele trecute în preambulul odonanţei sunt departe de a îndreptăţi urgenţa, constituind o justificare extrem de îndoielnică pentru evitarea normării domeniului pe cale de lege. Guvernul arătă că pentru cele câteva împrejurări menţionate în preambul (în esenţă, „acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii şi pentru asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale“ – taxe judiciare mai mari cu prilejul noului Cod civil şi noului Cod de procedură civilă) ordonanţa vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă. Bineînţeles, ca în atâtea alte cazuri „situaţia extraordinară“ durează de câţiva ani de zile în care noile coduri se tot vedeau venind, timp mai mult decât suficient pentru redactarea câtorva articole în mare parte pe structura rglementării anterioare care să fie închegate într-o lege care să acompanieze noul Code de procedură civilă, cu ocazia trecerii acestuia prin Parlament.

duminică, 24 ianuarie 2016

Gradul de însorire


Chestiunea gradului de însorire a locuinţei este una cu recurenţă în litigiile de contencios administrativ ce vizează legalitatea autorizaţiilor de construire, relativ recent fiind operată o modificare legislativă în domeniu. Există acum pendinte litigii atât pe vechea, cât şi pe noua reglementare a problematicii.

joi, 14 ianuarie 2016

ECHR on monitoring the private electronic communications by the employer


The European Court of Human Rights, Fourh Section, held in its Judgment of 12 January 2016, in the case of Bărbulescu v. România (application no. 61496/08), that that there has been no violation of Article 8 of the Convention.

luni, 11 ianuarie 2016

Economia mondială la început de nou an


Săptămâna care a trecut s-au înregistrat mai multe evenimente economice de primă importanţă şi de amplă magnitudine. O împrejurare mai puţin mediatizată şi cunoscută, Baltic Dry Index, indicele care măsoară nivelul navlului pentru vasele care transportă bunuri sau materii prime industriale – ce e drept, destul de volatil în timp -, a căzut săptămâna aceasta până la minimul său istoric pe fondul reducerii cererii celui mai mare importator de materii prime, China, şi al unei supraoferte consistente de tonaj deadweight. În acelaşi timp, preţurile bunurilor manufacturate, socotit la poarta fabricilor chineze (EXW), se găseşte cel mai jos în raport de ultimii 4 ani, tot ca o expresie a lipsei cererii, de data aceasta pentru produsele manufacturate. Cu toate că există o inflaţie de ansamblu moderată în China, preţurile de producător se găsesc, totuşi, în deflaţie. Sub semnul întrebării stă însăşi faptul dacă China poate obţine creşteri economice cât de cât similare cu cele din ultimii ani şi dacă tranziţia de la investiţii şi producţie spre consum şi servicii va avea loc în timp util şi cu efecte pozitive.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Ratione temporis în contenciosul administrativ


Prin sentinţa civilă nr. 17 din 11 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 1214/33/2015 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Cluj-Napoca şi Tribunalul Cluj în sensul că a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa materială de judecare a acţiunii reclamanţilor.

luni, 14 decembrie 2015

Regimul sancţionatoriu subsecvent raportului de evaluare întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate


Procedura raportului de evaluare este prevăzută de Secţiunea a 3-a („Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor“) din Titlul II („Proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice“) al Legii nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Curtea Europeană a Drepturilor Omului despre obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru


În cauza Weissman şi alţii v. România, 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (care are o bogată jurisprudenţă în materie de asistenţă judiciară gratuită sub forma taxelor de procedură şi avocatului gratuit, din care vom prezenta pe larg în cele ce urmează), prin hotărârea sa din 24 mai 2006, a reţinut că anularea acţiunii pentru neplata sumei de 323.264 euro la introducerea acesteia a privat reclamanţii de dreptul de a-şi prezenta cazul în justiţie şi de accesul la instanţă.

marți, 6 octombrie 2015

Hotarârea CJUE din cauza Târșia împotriva Statului român


HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
6 octombrie 2015(*)
„Trimitere preliminară – Principiile echivalenței și efectivității – Autoritate de lucru judecat – Restituirea plății nedatorate – Restituirea taxelor percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii – Hotărâre judecătorească definitivă care obligă la plata unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii – Cerere de revizuire a unei astfel de hotărâri judecătorești – Legislație națională care permite revizuirea, având în vedere hotărârile ulterioare ale Curții pronunțate cu titlu preliminar, doar a hotărârilor judecătorești definitive în materie administrativă”
În cauza C‑69/14,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România) prin decizia din 16 ianuarie 2014, primită de Curte la 10 februarie 2014, în procedura
Dragoș Constantin Târșia
împotriva
Statului român,
Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a autovehiculelor,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul V. Skouris, preşedinte, domnul K. Lenaerts, vicepreședinte, domnii M. Ilešič (raportor), L. Bay Larsen, T. von Danwitz, A. Ó Caoimh și J.‑C. Bonichot, preşedinţi de cameră, domnul A. Arabadjiev, doamnele C. Toader, M. Berger și A. Prechal și domnii E. Jarašiūnas și C. G. Fernlund, judecători,

joi, 24 septembrie 2015

Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitor la trimiterea preliminară


Prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Schipani şi alţii împotriva Italiei din 21 iulie 2015 s-a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţie prin refuzul nemotivat al Curţii de casaţie italiene de a dispune efectuarea unei trimiteri preliminare.

duminică, 30 august 2015

Regimul nulităţilor actelor administrative potrivit Noului cod de procedură fiscală


Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar potrivit art. 353, Noul cod de procedură fiscală intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

vineri, 17 iulie 2015

Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (XI)


Moneda euro, datorită chiar construcţiei sale, este atinsă de anumite slăbiciuni, vulnerabilităţi, inerente. Chiar dacă moneda este unică şi singulară în tot spaţiul eurozone, puterea de cumpărare şi, deci, valoarea monedei diferă de la o ţară la alta, fiind determinată de nivelul general al preţurilor, printr-o proporţionalitate inversă. Fenomenul nu se întâlneşte pe teritorii suprapuse exact pe conturul fiecărei ţări, însă, datorită în principal fiscalităţii unitare pe teritoriile ţărilor luate separat şi diferite între ţări diverse, reperul de suprafaţă reprezentat de graniţele naţionale poate fi util în analizarea valorii locale a monedei euro. Modificarea nivelului general al preţurilor în timp este cunoscută sub denumirea de inflaţie (a cărei rată se calculează – destul de aproximativ de altfel – numai în raport cu bunurile şi serviciile care intră în coşul în funcţie de care se determină preţul bunurilor de consum) şi este asociată îndeobşte cu perioadele de creştere economică. Prin urmare, în fiecare ţară membră a zonei euro, aceeaşi monedă euro are o putere de cumpărare diferită, în funcţie de nivelul preţurilor. În teoria economică de dinainte de realizarea uniunii monetare, se insista pe nivelarea mărimii preţurilor ca efect al introducerii monedei unice, printr-o formă de arbitraj în bunuri şi servicii; nu s-a realizat aşa ceva, astfel încât această teorie nu numai că nu a fost verificată empiric, ci a fost chiar invalidată de evoluţiile concrete şi nu doar din raţiuni ce ţin de regimuri fiscale diferite, ci din multiple alte considerente, cum sunt rezistenţa la schimbare a preferinţelor consumatorilor şi faptul că aceştia nu caută neapărat cea mai raţională achiziţie.