Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a
fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 547 din 23 iulie
2015, iar potrivit art. 353, Noul cod de procedură fiscală intră în vigoare la
data de 1 ianuarie 2016.
duminică, 30 august 2015
vineri, 17 iulie 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (XI)
Moneda euro, datorită chiar construcţiei sale,
este atinsă de anumite slăbiciuni, vulnerabilităţi, inerente. Chiar dacă moneda
este unică şi singulară în tot spaţiul eurozone,
puterea de cumpărare şi, deci, valoarea monedei diferă de la o ţară la alta,
fiind determinată de nivelul general al preţurilor, printr-o proporţionalitate
inversă. Fenomenul nu se întâlneşte pe teritorii suprapuse exact pe conturul
fiecărei ţări, însă, datorită în principal fiscalităţii unitare pe teritoriile
ţărilor luate separat şi diferite între ţări diverse, reperul de suprafaţă
reprezentat de graniţele naţionale poate fi util în analizarea valorii locale a
monedei euro. Modificarea nivelului general al preţurilor în timp este cunoscută
sub denumirea de inflaţie (a cărei rată se calculează – destul de aproximativ
de altfel – numai în raport cu bunurile şi serviciile care intră în coşul în
funcţie de care se determină preţul bunurilor de consum) şi este asociată
îndeobşte cu perioadele de creştere economică. Prin urmare, în fiecare ţară
membră a zonei euro, aceeaşi monedă euro are o putere de cumpărare diferită, în
funcţie de nivelul preţurilor. În teoria economică de dinainte de realizarea
uniunii monetare, se insista pe nivelarea mărimii preţurilor ca efect al
introducerii monedei unice, printr-o formă de arbitraj în bunuri şi servicii;
nu s-a realizat aşa ceva, astfel încât această teorie nu numai că nu a fost
verificată empiric, ci a fost chiar invalidată de evoluţiile concrete şi nu
doar din raţiuni ce ţin de regimuri fiscale diferite, ci din multiple alte
considerente, cum sunt rezistenţa la schimbare a preferinţelor consumatorilor
şi faptul că aceştia nu caută neapărat cea mai raţională achiziţie.
duminică, 12 iulie 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (X)
Rezultatul referendumului grecesc indică o
majoritatea semnificativă în favoarea „nu“, ceea ce semnifică respingerea
condiţiilor impuse Atenei pentru noi împrumuturi. Votanţii au fost întrebaţi
dacă aprobă propunerile făcute Greciei de Uniunea Europeană, Fondul Monetar
Internaţional şi Banca Centrală Europeană în cadrul întrunirii Eurogrupului din
25 iunie (Eurogrupul este o desemnare colectivă a miniştrilor de finanţe ai
ţărilor europene care au adoptat euro). Răspunsul
covârşitor a fost, aşadar, nu.
duminică, 5 iulie 2015
Notă cu privire la Hotărârea nr. 148/2015 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii, în ședința din 25 iunie 2015 (poziţia 7 a Ordinii de zi
soluționate), cu nr. 14985/2015, şi-a însuşit punctul de vedere al Direcţiei
legislaţie, documentare şi contencios nr. 10223/2015 privind solicitarea
Asociaţiei Judecătorilor din România (pe care o reprezint), în sensul că
Hotărârea Secţiei pentru judecători nr. 148/2015 este emisă de o autoritate
publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii
sau a executării în concret a legii şi cuprinde o serie de reglementări de
principiu, destinate unui număr nedeterminat de persoane şi care impun o anumită
activitate din partea acestora, astfel că actul administrativ are caracter
normativ. Soluția era previzibilă și este corectă, problema interesantă fiind
însă dacă există sau nu o putere normativă care să aparțină secției.
Prin Hotărârea Secţiei pentru judecători a
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 148 din 19 martie 2015 a fost
aprobată procedura întâlnirilor trimestriale în care sunt dezbătute problemele
de drept care generează practică neunitară (art. 1) cu formularele aferente
care se întocmesc cu această ocazie, precum şi metodologia de organizare și
desfășurare a întâlnirilor președinților secțiilor specializate din cadrul
curților de apel, elaborată de Institutul Național al Magistraturii (art. 2).
Hotărârea nr. 148/19.03.2015 consacră două proceduri administrative, iar caracterul său normativ este cât se poate de evident; el se referă însă strict la parcurgerea procedurilor respective. Necesitatea precizării care s-a cerut a fost impusă de caracterul cu totul inedit – din perspectiva emitentului – al acestei reglementări, de excepţie şi, probabil, singular.
Hotărârea nr. 148/19.03.2015 consacră două proceduri administrative, iar caracterul său normativ este cât se poate de evident; el se referă însă strict la parcurgerea procedurilor respective. Necesitatea precizării care s-a cerut a fost impusă de caracterul cu totul inedit – din perspectiva emitentului – al acestei reglementări, de excepţie şi, probabil, singular.
duminică, 28 iunie 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (IX)
Pe lângă analiza factorilor economico-sociali,
participanţii la piaţa valutară se folosesc de diverse metode tehnice pentru a
obţine o prognoză cât mai fundamentată a cursului valutar. În esenţă, se
utilizează o serie de reguli matematice şi statistice, studiindu-se evoluţia trecută
a cursului valutar pentru a o modela statistic şi pentru a o extrapola în
viitor în scopul aproximării evoluţiei ulterioare a acestui curs. Problema a
fost că de aici până la utilizarea modelelor matematice (mult uşurată de
evoluţiile din domeniul tehnologiei informaţiei) nu doar pentru prognoză, ci
chiar pentru tranzacţionare, a fost doar un pas mic, previzibil şi extrem de
periculos. Prin urmare, instrumetele matematice transpuse în softuri speciale au
pătruns în sfera vânzărillor şi cumpărărilor de valute de pe piaţa Forex,
ajungându-se ca o mare parte a pieţei spot să fie creată, de fapt, de algoritmi
de tranzacţionare rapidă („high frequency
trading“ - HFT). Această metodă constă în utilizarea unei platforme
automate de tranzacţionare care utilizează computere puternice pentru a opera
un mare număr de ordine de vânzare şi cumpărare la viteze foarte mari – cei
care îşi permit metoda sunt puţini: marile bănci, fondurile şi firmele de
investiţii.
miercuri, 24 iunie 2015
Just in
Tocmai am primit Thomas Piketty, „Capitalul în secolul XXI“. Să vedem dacă e hype sau the real thing. Oarecum e în dezavantaj pentru că deja cunosc câteva review-uri care i-au găsit niște puncte slabe destul de consistente – Stiglitz printre alții (care greșește și el favorizând excesiv land-ul ca explicație principală a conservării în timp a poziției plutocrației, dar care a observat foarte pertinent niște erori la Piketty). O să revin doar cu impresia mea generală, nu intenționez să-i scriu un review. La prima vedere, nu e așa de vastă precum pare (chiar părea monumentală din fotografii), rândurile sunt spațiate larg și fontul e și el destul de mare.
Poza e de pe zf.ro.
luni, 15 iunie 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (VIII)
După cum am văzut şi din scurtul istoric expus,
după cum cunoaştem din experienţa practică de zi de zi, cursul valutar
reprezintă o realitate mişcătoare, un element imprevizibil cel puţin ca
dimensiune concretă, dacă nu chiar şi ca tendinţă. Problema
volatilităţii atrage necesitatea conexă a aproximării cursului pentru perioada
previzibilă. Dacă cunoaşterea exactă nu este posibilă, de un real folos este o
prognoza eficientă, care să nu se abată prea mult de la valorile efective ce le
va lua viitorul curs spot (cotaţia la vedere sau cursul spot reprezintă rata de
schimb prezentă dintre două monede).
duminică, 14 iunie 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (VII)
Cu toate că Statele Unite ale Americii au
participat doar limitat la primul război mondial şi au avut costuri şi pagube
reduse, spre deosebire de ţările europene, ele nu au fost scutite de fenomene
monetare extreme în perioada interbelică. Acestea au fost asociate cu Marea
criză dintre 1929-133 (terminologic, economiştii americani – zona unde criza
s-a manifestat cel mai caracteristic – folosesc noţiunea de Great Depression), cea mai lungă, profundă şi larg
răspândită criză din secolul al XX-lea, vizibilă încă din anul 1928 şi
materializată în 29 octombrie 1929 prin prăbuşirea bursei de acţiuni.
vineri, 5 iunie 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (VI)
După cum am văzut, Uniunea monetară latină a ajuns în dificultate odată cu primul război mondial şi cheltuielile uriaşe de ducere a acestuia şi a dispărut la puţină vreme după încheierea conflagraţiei. Consecinţele în plan monetar şi economic ale primului război mondial vor marca evoluţiile de până la cel de-al doilea, previzibil după termenii în care pacea a fost încheiată. A fost prezis, bunăoară, de John Maynard Keynes în Consecinţele economice ale păcii (1919) (care i-a aproximat chiar şi debutul, după douăzeci de ani), celebrul economist (va juca un rol important în proiectarea sistemului Bretton Woods în 1944) fiind un participant la Conferinţa de pace de la Versailles ca delegat al Trezoreriei britanice (în calitate de consultant pentru guvernul britanic), unde lucra de câţiva ani şi unde-şi construise o reputaţie solidă şi de practician. Poziţia sa a fost în favoarea unor condiţii blânde pentru încheierea păcii, chiar fără reparaţii de război sau cel mult cu o limită a reparaţiilor pe care Germania să le suporte, considerând că o iertare a datoriilor de război va fi benefică Marii Britanii; milita pentru o intervenţie americană pentru restaurarea prosperităţii europene, după o schemă nu mult diferită de ceea ce va fi Planul Marshall de după cel de-al doilea război mondial.
Etichete:
judecator,
judecator sergiu leon rus,
sergiu leon,
sergiu leon rus,
sergiu rus
luni, 25 mai 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (V)
După cum am anunţat în debutul seriei, după partea
privitoare la statele europene de după prăbuşirea sistemului Bretton Woods şi la
încercările pe cont propriu ale acestora de limitare a fluctuaţiilor propriilor
monede, urmează referirea la situaţia de dinaintea celui de-al doilea război
mondial, perioadă în care evenimentul monetar cel mai important l-a reprezentat
crearea Uniunii monetare latine la iniţiativa împăratului Napoleon al III-lea. Uniunea
a fost creată în urma conferinţei monetare de la finele lui 1865 şi a reunit
Franţa, Italia, Belgia şi Elveţia, primele semnatare ale unei convenţii
monetare, la care ulterior s-a adăugat Grecia (care a semnat în 1868), iar apoi
s-au asociat şi alte state, cum ar fi Rusia, Austro-Ungaria, Spania, prin
acorduri bilaterale, multe ale ţări aliniindu-şi unilateral politica monetară
pentru a fi în concordanţă cu Uniunea latină.
joi, 21 mai 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (IV)
La summit-ul de la Maastricht , o mică
localitate în sudul Olandei, în data de 7 februarie 1992 a fost semnat Tratatul
privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht) de către miniştrii de
externe ai statelor comunitare, fiind ulterior ratificat de statele semnatare
şi intrând în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeană
şi a adus precizări în ceea ce priveşte criteriile de îndeplinit în vederea
participării la etapa finală a Uniunii Monetare (reprezentând stagiul al II-lea
al intergării monetare), natura şi durata perioadei de tranziţie, raportul
între politica monetară şi fiscală, cadrul instituţional, rolul şi statutul Băncii
Centrale Europene.
duminică, 10 mai 2015
Prelungirea valabilităţii temporale a garanţiei de participare în cazul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică
Potrivit art. 6
alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare
a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34 2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii: „Perioada
de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunţul/invitaţia de participare şi
în documentaţia de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se
întindă până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru. Atunci când
stabileşte perioada de valabilitate a ofertelor, autoritatea contractantă va
lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza şi
evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste
activităţi, precum şi perioada legală prevăzută pentru rezolvarea eventualelor
contestaţii. Fără a afecta prevederile art. 93 alin. (3) şi asumându-şi
implicaţiile prevederilor art. 97 alin. (4) lit. b), autoritatea contractantă
are obligaţia de a solicita prelungirea valabilităţii ofertelor, precum şi,
după caz, a garanţiei de participare, în situaţii excepţionale care impun o
astfel de prelungire”.
sâmbătă, 2 mai 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (III)
Sistemul Monetar European (S.M.E.) a intrat în
funcţiune în martie 1979, succedând şarpelui valutar, din care a preluat
semnificativ. Toţi cei nouă membrii de atunci ai schemei şarpelui s-au alăturat
S.M.E. (dintre care o parte îşi suspendaseră participarea efectivă, nereuşind
menţinerea limitelor de fluctuare), participând la noul mecanism al cursului
valutar care încorpora, în esenţă, trăsăturile principale ale vechiului şarpe. Şi
în acest caz au fost stabilite parităţi pentru fiecare pereche de monede, iar
aceste parităţi, odată stabilite, puteau fi schimbate de douăsprezece ori.
Acordul prevedea obligativitatea menţinerii cursurilor în limitele a 2,25% (6% în
mod excepţional) de fiecare parte a parităţii, o suplimentare a facilităţilor
de credit şi menţinerea fondului european de cooperare monetară.
sâmbătă, 25 aprilie 2015
Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (II)
Sub aspectul integrării monetare europene, menţionez că Tratatul de
la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană (în continuare, C.E.E.), care
a intrat în vigoare în 1958, a prevăzut un aparat consultativ care cuprindea şi
un comitet monetar destinat să permită membrilor comunităţii să discute şi
coordoneze politicile din domeniul finanţelor internaţionale (concept care includea
illo tempore şi relaţiile financiare
dintre membrii comunităţii, care aveau în continuare caracter internaţional dat
de diferenţele valutare, în lipsa unei monede comune). Ulterior, în 1964 Comisia europeană a obţinut
acordul Consiliului de Miniştri pentru a înfiinţa un comitet pentru politică
economică pe termen scurt şi mediu, un comitet al guvernatorilor de bănci
centrale precum şi un comitet bugetar. Dintre toate acestea, mai importante
pentru problemele monetare au fost comitetul monetar şi comitetul
guvernatorilor de bănci centrale (fără ca această ierarhizare, din perspectivă
monetară, să însemne că politica economică sau de buget nu prezintă relevanţă
în materie de monedă, ci doar că influenţa lor specifică este secundară
chestiunilor specifice băncilor centrale şi celor monetare).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


